Dacă ai un pui de adolescent, înţelegi prea bine că nu mai eşti tu influenţa principală când vine vorba despre felul în care se îmbracă, în care vorbeşte (sau te ignoră) sau în care îşi petrece nopţile (hai nici să nu deschidem subiectul ăsta). Dimpotrivă, toate sfaturile tale, oricât sunt de mature şi bine intenţionate, pălesc în faţa influenţei ANTURAJULUI.
În lupta inegală dintre tine și Anturaj pleci din start cu anumite minusuri. În primul rând, îți scapă informații de prima mână despre ce se întâmplă în grupul adolescentului tău. Ori nu-i cunoşti deloc prietenii, ori îi cunoşti prin intermediul poveştilor lui atent selectate, ori, când apuci să îi vezi, se poartă ca nişte mieluşei cuminţi.
În al doilea rând, adolescentul nu te va lua niciodată pe tine ca model, ci își va alege modelele din interiorul grupului. Nu de alta dar el nu vrea să fie un adult de succes, ca tine, ci un adolescent de succes. Şi atunci face tot ce fac adolescenţii pe care îi consideră de succes (tik-tok-uri, codiţe la ochi, vape, etc).
Mai rău, şi în cazul în care adolescentul nu e de acord cu unele din comportamentele grupului tot sunt şanse mari să le facă. Din cauza presiunii grupului, care e foarte mare în adolescență. La baza ei stă teama de izolare socială, una dintre cele mai dureroase emoţii pe care un adolescent le-ar putea trăi. Așadar, pentru că toţi adolescenții vor să aparţină, să se regăsească cu cei asemănători și să se delimiteze de cei care nu le plac, vor prelua cu totul valorile grupului lor (şi comportamentele grupului).
Și atunci, ce pot face eu, părinte de adolescent, în faţa anturajului?
Îmi dau seama că probabil îţi vine să ridici din umeri și să lași lucrurile să se întâmple. Te sfătuiesc să nu faci asta!
Nu de alta dar influența anturajului se extinde și asupra prezentului și asupra viitorului adolescentului tău. Şi, dacă ai norocul ca copilul să fie într-un anturaj bun, eşti fericit. Dacă, dimpotrivă, anturajul este toxic,tu şi adolescentul tău veţi avea mult de tras. Un grup suficient de toxic poate distruge stima de sine sau dispoziția lui de zi cu zi. Îl poate face mai vulerabil la depresie sau la anxietate, acum sau în viitor. Viciile sau comportamentele de risc încep şi ele de la anturaj (și nu vorbesc doar despre simpaticele droguri dar și de simpaticele drame dintre băieți și fete, care ciuntesc intimitatea de cuplu de mai târziu).
Aşadar,chiar dacă te simţi neputincios, nu e cazul să stai pe margine şi să vezi cum anturajul face ce vrea din copilul tău. Trebuie să te mobilizezi ca să nu îl pierzi şi ca să nu vă pierdeţi relaţia. Uite care cred eu că sunt cele 3 mari direcţii în care să acţionezi:
- Reconstruiește-ți relația cu adolescentul. Vremurile în care tu îi spuneai ce să facă iar el te asculta sunt de mult apuse. Începând cu adolescenţa, accentul nu mai cade pe constrângere și control din partea ta ci pe sinceritate și promisiuni respectate, din partea fiecăruia. Relația devine mai de la egal la egal şi trebuie bazată pe încredere. Dacă adolescentul nu are curajul să îți spună deschis ce a greșit și te minte spunând ce vrei tu să auzi, mai aveți de lucru.
- Cunoaşte-i anturajul. Precum spuneam, cel mai probabil nu ai acces direct la viaţa din grupul lui dar poţi învăţa din indicii să recunoști dacă anturajul lui e toxic sau nu, dacă există conflicte mari sau dacă există bully în grup. Poţi afla care este poziția lui în grup, dacă este mulțumit de rolul lui din grup. Şi poţi învăţa să îţi dai seama dacă consumă alcool, droguri sau țigări.
- Învață-l cum să reacționeze în situațiile care îl depășesc emoțional. Nu te lăsa păcălit de atitudinea de Nu-mi pasă pe care adolescentul o afişează mereu când are problem. Există multă vulnerabiltate și neștiință în sufletul lui, aşa că ia-I în serios micile drame şi găseşte poarta prin care ajungi la el ca să-i deschizi mintea.
Ştiu, tot ce zic eu e uşor de zis dar greu de făcut. Ştiu asta şi m-am gândit să te ajut. Am pregătit o serie de articole care te vor ajuta în toate cele 3 direcţii pe care le-am spus mai sus. Uite ce te voi învăţa:
- Cum recunoști dacă un anturaj este toxic
- Cum îţi dai seama ce rol are adolescentul tău în grupul lui
- Cum recunoşti dacă în grup există bullying (și dacă adolescentul tău este victimă, martor sau agresor).
- Cum îţi dai seama dacă adolescentul tău se droghează, bea sau fumează
- Ce să faci când adolescentul te minte
- Cum îl responsabilizezi
- Cum ne luptăm cu dependenţa de telefon
- Cum negociezi cu adolescentul tău.
- Cum îţi susţii adolescentul care trece printr-un episod depresiv
- Ce înseamnă anxietatea la adolescenţi
Nerăbdător să afli despre un subiect anume? Anunţă-mă într-un comentariu despre ce vrei să scriu cât mai repede. Şi, între timp, ca să nu te las în aşteptare, te las să citeşti ce am scris deja despre adolescenţă:
Despre fragilitatea emoţională a generaţiei de azi
Despre rolurile din grup
Despre bullying şi despre bătăuşul clasei . Dacă e prea mult negativism pentru tine, uite şi un articol extrem de optimist despre violenţă
Despre cum să reiei relaţia de bază dintre tine şi copil
Despre anxietatea la adolescenţi şi despre atacuri de panică
Informaţii esenţiale despre alcool
Despre şicanări şi etichetări şi despre eticheta de tocilar
Dacă ai un adolescent perfecţionism, poate ajută să învingi teama de eşec