Dintre toate piedicile care stau în calea unei bune dezvoltări, teama de eşec mi se pare cea mai mare. Cum apare teama de eşec cum copiii se blochează şi se eschivează, refuzând să mai participe la activitate. Teama de eşec apare atât la copiii care au probleme cu învăţarea cât şi la cei foarte inteligenţi, atât la cei timizi cât şi la cei îndrăzneţi. Pe termen lung, ea poate face diferenţa între un copil care obţine performanțe şi unul care renunţă când dă de greu. Oare ce poţi face să-ţi ajuţi copilul să scape de ea?
Dacă ai un copil care se teme să greșească, trebuie să-ţi spun că nu contează foarte mult cum a ajuns să simtă această frică. Sigur, este mai uşor de înţeles de ce ea apare la copiii cărora li se spune mereu că nu au voie să greşească, că trebuie să fie cei mai buni sau care sunt mereu puşi în situaţii de competiţie. Însă ea poate apărea cu la fel de mare intensitate şi la copiii cărora nu li s-a impus niciodată vreun standard înalt sau care nu cunosc competiţia. Asta se întâmplă din cauză că orice copil înţelege încă din primii ani că a pierde este în sine un sentiment neplăcut, de cele mai multe ori acompaniat de ruşine şi scăderea stimei de sine. Aşadar, teama de eşec este o tendinţă firească a noastră, a tuturor. Însă, cât timp la unii copii aceasta este puţin intensă şi uşor de depăşit, la alţii este de-a dreptul paralizantă, făcându-i să se retragă din orice situaţie în care există o cât de mică şansă să eşueze. Să vedem cum putem scăpa de fiecare tip de teamă de eşec.
Cum scăpăm de teama uşoară de eşec?
Când copilul resimte o oarecare teamă de eşec, fără să fie însă copleşit, este suficient să îl ajuţi să-şi depăşească tendinţa de a renunţa la activitatea de care îi este frică. Iată cum poţi face asta.
- Arată-i consecinţele greşelilor. Mulţi copii pur şi simplu nu ştiu ce se va întâmpla dacă greşesc, şi în consecinţă îşi imaginează cele mai groaznice lucruri (ceilalţi vor râde de mine, părinţii nu mă vor mai iubi, etc). Iată de ce e important să îi spui tu care sunt consecinţele reale ale eventualelor greşeli. Este bine ca aceste consecinţe să includă posibilitatea de a repara lucrurile, prin efort susţinut (dacă facem mai mult de 3 greşeli de scris refacem încă o dată foaia, dacă nu reuşim să mergem cu bicicleta ne mai antrenăm şi mâine, dacă nu câştigăm la acest concurs ne mai încercăm norocul data viitoare, etc).
- Explică-i care este rolul greşelilor. Expresia clişeu Din greşeli învăţăm este cât se poate de adevărată. Copiii au nevoie să audă explicit că greşeala este un lucru firesc, mai ales când încep să înveţe ceva nou. Mai mult, este chiar foarte ciudat să ne iasă totul bine din prima încercare! Oamenii cei mai buni dintr-un domeniu sunt cei care au greşit de o mie de ori, şi tot de atâtea ori au continuat. Aşadar, când copilul ezită să înceapă activitatea, spune-i că aceasta este prima încercare, şi este de aşteptat să nu îi iasă prea bine. Cu cât va exersa mai mult, cu atât îi va fi mai ușor.
- Creează Spaţiul greşelilor. Mulți copii nici măcar nu au experimentat cum este să greșești într-un anumit domeniu, însă îşi imaginează că greşeala este un lucru groaznic, care nu trebuie să se întâmple niciodată. Iată de ce putem confrunta această frică, creând un spaţiu special destinat greşelilor, în care copilul poate experimenta în voie cum este să nu facă bine. În acest spaţiu veţi face împreună, în mod deliberat, cât mai multe greşeli (dacă el ezită, poţi da tu tonul). Spre exemplu, dacă este o activitate de scris, poţi face o Foaie a greşelilor, în paralel cu foaia normală. Dacă este o activitate de mişcare, faceţi Colţul greşelilor. Astfel, copilul se poate confrunta de câte ori doreşte cu greşeala, până când aceasta nu mai este un eveniment de temut, ci doar o întâmplare obişnuită, care nu este aşa de rea.
- Împarte activitatea în sarcini mai uşoare. La începutul unei activităţi, orice copil estimează cam cât este de greu ce are de făcut. De obicei, el găseşte un lucru pe care nu-l ştie şi, din cauza lui, are tendinţa să refuze toată activitatea. Nu ştiu să desenez oameni, spune un copil care nu prea se descurcă să le facă mâinile şi picioarele. Împarte activitatea în altele mai simple, dându-i astfel şansa să înceapă cu mici succese. În exemplul de mai sus, îi poţi spune copilului: nu-i nimic, hai să începem cu ce ştii. Alege o culoare cu care să îi facem conturul capului. Acum, desenează ce ştii mai bine de pe faţă: ochii, nasul sau gura. Încurajează-l la fiecare pas, astfel încât el să aibă certitudinea că se îndreaptă către direcţia bună. Când ajunge la etapa cea mai grea, poţi introduce o ciornă, sau o foaie de încercare, în care să exerseze ce are de făcut. Când este mulţumit de rezultat, poate desena şi pe foaia bună ce a învăţat.
Ce facem cu teama accentuată de a greşi?
De cele mai multe ori, teama intensă de eşec este alimentată din exterior, din mediul copilului. Ea este întreţinută fie de aşteptările foarte ridicate ale părinţilor, fie de critica permanentă, fie de laudele exagerate. În oricare din aceste cazuri, nu mai este suficient să schimbăm ceva la copil, ci este important să schimbăm atitudinea părinţilor sau a celor care induc această teamă. Aşadar, dacă copilul tău are o teamă intensă de eşec, înseamnă că ai de făcut câteva modificări în atitudinea ta faţă de el. Eu nu pot decât să îţi ofer direcţia de schimbare, rămânând că tu să alegi când şi cum să faci efectiv paşii spre ajutorarea copilului tău.
- Ajustează-ţi aşteptările. Mulţi părinţi setează aşteptări foarte înalte pentru că se tem că, fără ele, copilul îşi risipeşte potenţialul. Copilul meu poate, este capabil să obţină rezultate, aşa că am pretenţii de la el, spun aceşti părinţi. Dacă şi tu ai aşteptări înalte, observă te rog ce efecte au ele asupra copilului tău: în loc să îl stimuleze îl inhibă, în loc să-l facă mai încrezător în potenţialul lui îl fac mai temător. Buna ta intenţie, de a-ţi stimula copilul, are tocmai efect invers: el nu mai face lucruri din interes, curiozitate sau plăcere, ci din dorinţa de a-ţi aduce încă o medalie, de a te mulţumi. Şi, culmea, ştii ce se va întâmpla când vei renunţa la aşteptările tale înalte? Atunci va renunţa şi el la acele activităţi, pe care te-ai străduit atât de mult să le facă. Aşadar, observă că bunele tale intenţii au asupra copilului tău efectul invers, şi scade puţin ştacheta. În locul activităţilor impuse de tine, fă loc tot mai mult activităţilor care îi fac plăcere, care i se potrivesc, chiar dacă acestea nu duc la performanţă. Până la urmă, ce preferi: ca în viitor copilul să facă ceva de dragul celorlalţi sau să îşi descopere propriul drum, pe care să îl urmeze din pasiune?
- Abandonează competiţia cu alţi părinţi. Sunt sigură că, în ciuda sfatului meu de mai sus, tot nu-ţi vine să renunţi la aşteptările înalte faţă de copil. Cel mai probabil, este din cauză că tu însuţi ai nevoie de performanţele copilului tău. Ai nevoie să te mândreşti cu el, ai nevoie să le demonstrezi altor părinţi, cu care eşti în competiţie, că eşti un părinte bun. În zilele noastre, este greu să scapi de competiţia dintre părinţi. Încă din primele zile, micile progrese ale copiilor devin motive de laudă: al meu este alăptat natural, al meu doarme singur în pătuţ, al meu ştie deja să numere, al meu a învăţat toate poeziile de la serbare. În faţa acestei presiuni, majoritatea părinţilor încep şi ei să aibă aşteptări faţă de copii: ia dormi şi tu singur, ia numără până la 100, ia învaţă poeziile. Şi astfel, părinţii întreţin competiţia între părinţi, a căror victime colaterale sunt copiii. Dacă îţi dai seama că eşti într-o astfel de competiţie, realizează că este o capcană şi renunţă la ea. Compararea între copii este un non-sens, pentru că oricum copiii sunt foarte diferiţi unii de ceilalţi. Nu există un model de copil, şi chiar dacă ar exista, sigur el nu i s-ar potrivi copilului tău. În loc să apleci urechea la alţi părinţi, concentrează-te mai bine la propriul copil: ce nevoi are el? Ce calităţi speciale are el, pe care vrei să i le dezvolţi? Cum poţi să fii apropiat de el, astfel încât să se dezvolte în felul lui unic?
- Fă diferenţa între el şi tine. Dacă tot nu îţi vine să renunţi la aceste aşteptări, înseamnă că, pentru tine este foarte important ca micuţul tău să facă acele activităţi (care îi induc o imensă teamă de eşec). Cel mai probabil, sunt lucruri pe care tu însuţi ţi le-ai dorit când erai copil, însă nu ai avut parte de ele. În acest caz, realizează te rog că tu şi copilul tău sunteţi fiinţe separate. Chiar dacă el va face ce îţi doreşti, asta nu te va face pe tine mai împlinit, pentru că suferinţele tale din trecut nu se vindecă prin ceea ce face copilul tău, în prezent. În plus, observă cum nevoile tale interferează negativ cu nevoile lui, perturbându-l (dacă făcea din plăcere acele lucruri şi nu de dragul tău, nu ar mai fi apărut această teamă paralizantă de eşec). În acest caz, analizează-ţi regretele din trecut: dacă mai poţi repara ceva, poate este timpul să o faci (nu e niciodată prea târziu să te apuci de cântat, de pictat, etc). Dacă nu mai e nimic de reparat, dă-i voie copilului tău să îşi găsească propriul drum.
- Învață să formulezi așteptări pozitive. La polul opus de cei care au aşteptări prea înalte faţă de copii sunt cei care îi critică mereu, cei fixaţi pe greşeli, oricât sunt ele de mici. Criticismul este ca o a doua natură pentru unii părinţi, pentru că pur şi simplu aşa au fost învăţaţi să se raporteze la ceilalți. Dacă te regăseşti printre părinţii critici, observă cum copilul tău este împovărat de acestea, şi cum critica, în loc să fie un pas înainte, este principalul factor inhibitor din viața lui. Învaţă să formulezi aşteptări pozitive în locul criticii (am scris aici concret cum). Crede-mă, este un exerciţiu de care vei beneficia şi tu şi copilul, şi care va avea efecte minunate asupra relaţiei dintre voi, pe termen lung.
- Nu-l mai lăuda pentru ceea ce este. Ultima categorie de părinţi care induc copiilor teama de eşec sunt cei care, din dorinţa de a-i forma acestuia o stimă de sine ridicată, îl laudă permanent. Acestor copii cărora li se spune mereu că sunt speciali le este tare frică de eşec, pentru că au un statut foarte ridicat de apărat. Pentru ei un eşec nu este doar o încercare ratată, ci o decădere din imaginea de copil perfect şi special. Iată de ce ei vor evita cu îndârjire să se implice în activităţi incerte, în care nu sunt stăpâni pe situaţie. Dacă te regăseşti în această situaţie, învaţă să-ţi lauzi copilul într-un mod care chiar să îl ajute.
Acestea sunt, cred eu, cele mai întâlnite situaţii care întreţin frica de eşec. Dacă tu, din experienţa ta, mai ştii şi alte situaţii, eşti binevenit cu completări. Chiar şi cu modificări, corectări sau critici. Hai, dă-i drumul, nu mi-e absolut deloc frică de ce ai putea sa-mi spui! 🙂
