Skip to content

Tinerii de azi şi dezvoltarea emoţională

by Raluca Mosora on 8 November, 2015

2195937698_19a61cc0c6_zFiecare părinte face tot ce poate ca să-şi protejeze copilul de durerea fizică: îl îngrijeşte dacă e bolnav, îi pansează rănile, îl calmează, îl învaţă cum să se apere de pericole. Dacă nu face asta, spunem despre el că este iresponsabil sau neglijent. Însă când vine vorba despre durerea psihică, lucrurile nu stau deloc la fel: nu ni se pare nimic în neregulă când auzim părinţi care spun: Ia nu te mai smiorcăi atâta! Plângi de răsfăţat ce eşti! Las că-ţi trece până te măriţi! Nu ai de ce să plângi! Însă suferinţa psihică nu este şi ea tot suferinţă? Nu doare la fel de mult să te simţi respins, jignit, înspăimântat, singur? Nu ai nevoie la fel de mare de îngrijire când eşti copleşit de sentimente negative?

Când vine vorba despre viaţa emoţională, avem impresia că lucrurile merg de la sine, fără să trebuiască să intervenim prea mult. Ne aşteptăm ca micuţii să-şi dea seama singuri cum se simt ceilalţi, să aibă acces la propriile emoţii şi mai ales să ştie cum să şi le controleze. Ne supărăm când vedem un copil copleşit de furie, care nu ştie cum să iasă din ea. Îi spunem răsfăţat şi obraznic. Ne amuzăm când vedem cum copiii se sperie de monştri şi fantome, şi spunem că aceste frici copilăreşti trec odată cu vârsta. Ne grăbim să îi spunem unui copil trist că nu are de ce să se simtă aşa şi îi oferim o bombonică de consolare. Şi apoi, când anii trec, ne întrebăm de ce copiii sunt închişi în sine şi nu ne spun ce simt. Ne mirăm să vedem cum tinerii sunt total nepăsători la ce simt cei din jur. Ne deranjează când vedem cum fac gesturi impulsive, orbiţi de furie sau nedreptate, pe care apoi le regretă. Când anii trec, ne-am dori tineri mai deschişi, mai empatici, mai responsabili. Şi ne întrebăm apoi cine e de vină pentru felul în care au ajuns şi ce se întâmplă cu copiii din ziua de azi.

Cred că nici pe tine nu te-a învăţat nimeni despre emoţii când erai mic, pentru că pur şi simplu nu se vorbea despre ele. Nimeni nu a stat să întrebe cum te simţi şi poate nici nu a remarcat ce trăiri aveai. Iar acum, când începe să se vorbească despre dezvoltare personală şi inteligență emoţională, poate te gândeşti sunt doar concepte la modă, cărora nu le vezi prea bine rostul sau utilitatea.

Şi eu cred că aceste concepte sunt la modă, însă asta nu înseamnă că sunt inutile. Dimpotrivă, cred că şi tu, la fel ca oricare copil din toate timpurile, ai fi avut nevoie de dezvoltare emoţională atunci când erai mic. Ai fi avut nevoie de cineva care să-ţi înţeleagă nevoile, mai ales dacă te-ai luptat cu lipsurile, de orice fel. Ai fi avut nevoie ca părinţii să-ţi respecte nevoia de siguranţă, în loc să se certe. Ai fi avut nevoie de căldură dacă ai fost bătut de părinţi sau neglijat. Ai fi avut nevoie de siguranţă şi protecţie faţă de cei mai mari şi mai agresivi. Şi tu, şi părinţii şi bunicii tăi aţi fi avut nevoie de dezvoltare emoţională, însă copiii de azi au o nevoie mai mare decât voi. Iar motivul este că, pe lângă dificultăţile pe care le are orice copil din toate timpurile, copiii de azi înfruntă provocări pe care nimeni nu le-a mai avut până acum. Nu am pretenţia să fac o analiză detaliată a realităţii de azi, vreau doar să subliniez câteva aspecte care au impact asupra copiilor, şi cu care nu ne-am mai confruntat niciodată.

Realitatea copiilor noştri

  • Abundenţă şi tentaţii. Ca niciodată, suntem înconjuraţi de produse şi îmbiaţi constant să vrem mai mult. Ni se stârnesc poftele, ni se promite plăcere şi ni se oferă acces la tot ce ne putem imagina. Ni se induce ideea că mai mult este mai bine, însă nu ni se suflă o vorbă despre exces şi abuz. Într-o lume de tentaţii, gândeşte-te ce uşor este să fii dependent astăzi. Dependent de calculator, dependent de ţigări, de alcool, de jocuri de noroc, de droguri. Asta ca să nu menţionez dependentele ”light”: dependența de pornografie, de cumpărături, de internet sau de dulciuri. Îţi dai seama că în afară de droguri, toate aceste tentaţii sunt legale? Îţi dai seama cât de mult sunt expuşi tinerii la ele? Îţi dai seama că, în faţa acestor tentaţii, nimeni nu-i învaţă pe copii să se abţină, să discearnă şi să-şi înfrâneze impulsurile? Şi că nimeni nu îi ajută să-şi dea seama cât este de ușor să treci de la consum la abuz şi apoi la dependenţă?
  • Realitatea virtuală. Poate suna exagerat, însă, dacă te uiţi la numărul de ore petrecute în faţa monitorului, îţi dai seama că lumea virtuală începe să intre în competiţie cu cea reală. Tot mai mulţi copii înlocuiesc comunicarea directă cu cea simplificată de pe reţelele de socializare (în care transmitem emoţii prin emoticoane). Tot mai mulţi copii au prieteni virtuali, prieteni cu care se joacă on-line, dar cu care nu împărtăşesc nimic personal. Sigur, în faţa monitorului este mult mai uşor să comunici pentru că nu te expui, nu eşti vulnerabil, poţi să te eschivezi. Însă nici nu poţi avea o legătură profundă, autentică, caldă. Realitatea virtuală seamănă cu cea adevărată însă îi lipseşte profunzimea. Fără această profunzime copiii nu învaţă să împărtăşească lucruri importante despre ei şi nici să se descopere pe sine în relaţie cu ceilalţi. Nu mai pot pătrunde la fel de uşor în mintea şi inima celuilalt, nu mai au acces la felul în care se simt, gândesc sau doresc ceilalţi cu adevărat. În realitatea virtuală nu poți trece de aparență, de masca socială a celorlalți.
  • Însingurarea. Ştiu, şi noi ne simţeam uneori singuri când eram mici, cu cheia de gât. Însă nu la fel de mulţi din noi aveau părinţi divorţaţi sau plecaţi în străinătate. Nu eram atât de mulţi care locuiam în casă doar cu o singură persoană, şi ea ocupată şi copleşită de responsabilităţi. Astăzi, chiar şi copiii din familii ”normale” stau multe ore pe zi singuri, pentru că părinţii lor sunt prea ocupaţi şi stresaţi. Nu e de mirare că aceşti copii îşi înving singurătatea şi dorul cu tableta sau jocurile pe calculator şi cred că înţelegi şi tu nevoia lor ca cineva să fie atent la ei, să le ofere afecţiune şi să le dea ocazia să vorbească şi despre lucruri mai puţin urgente.
  • Mesajele sexuale. Spre deosebire de tine, care ai fost crescut în spiritul ruşinii faţă de propria sexualitate, acestor copii li se servesc mesaje sexuale peste tot unde se uită: cucereşte, distează-te, experimentează, oferă-ţi plăcere. Astăzi, sexul nu mai este împachetat în dragoste şi nici nu mai e legat de ideea unei relaţii stabile. Sexul nu mai înseamnă automat şi o ocazie de intimitate emoţională. Reatiile de cuplu nu mai sunt neapărat o sursă de siguranţă, ataşament şi conectare emoţională, ci sunt mai degrabă legături fragile, momentane, care nu îi oferă tânărului ocazia de a-şi forma şi dezvolta sentimente durabile de dragoste, încredere, intimitate. Şi totuşi tinerii suferă din dragoste. Şi totuşi au nevoie de intimitate când fac sex. Şi totuşi au nevoie de încredere. Însă, dacă nimeni nu îi învaţă cum să conecteze sexul cu dragostea, atunci nici ei nu au de unde să îi înveţe că sexul este mai mult decât pornografie și distracție.
  • Sigur, mai sunt şi violența şi cultura fricii, emoţii îndelung cultivate la televizor şi pe net, însă acestea sunt fenomene cu care s-au confruntat tinerii din toate timpurile. Asta nu înseamnă însă că nu este nevoie să ne învăţăm copilul cum să se descurce cu agresivitatea şi frica. Prea mulţi copii suferă de frică, sunt bolnavi de frică, aş putea spune. Prea mulţi copii chiar nu cunosc alte forme de descărcare a furiei decât agresivitatea, intimidarea sau ameninţarea şi reactioneză agresiv la orice provocare.

Din felul în care ţi-am descris provocările unice pe care le trăiesc copiii şi tinerii de azi ai putea crede că sunt nişte victime ale sistemului. Însă eu nu îi consider aşa. Şi ei, la fel ca şi noi, au resurse de a face faţă acestor situaţii. Au poftă de viaţă, optimism, inteligență şi acces la informaţii variate. Au primit mai multe lucruri decât am primit noi, au mai multe libertăţi şi oportunităţi decât noi. Tu, ca părinte, le-ai oferit majoritatea resurselor tale, chiar dacă asta a însemnat mai puţin timp petrecut cu ei.

Dintre celelalte resurse, dezvoltarea emoţională are un rol aparte. Ea este necesară în momentele de încercare, de tensiune psihică, de impas. Adevărata ei valoare se vede prin faptul că îl ajută pe copil să se descurce în situaţiile stresante, limită, astfel încât acesta să nu fie copleşit sau blocat.

3262524370_4d19728c58_z

Ce înseamnă dezvoltarea emoţională?

Dezvoltarea emoţională nu este un concept abstract, ci este rodul unei relaţii apropiate cu celălalt. Nu îl putem învăţa pe copil dezvoltare emoţională aşa cum îl învăţăm matematică, adică într-un mod rece, pedagogic. Copilul se dezvoltă emoţional doar în cadrul unei relaţii calde, sigure şi previzibile cu celălalt. O relaţie în care copilul se simte înţeles şi acceptat, şi în care poate să se deschidă fără să se simtă vulnerabil sau respins. În interiorul acestei relaţii calde copilul învaţă să:

  • Ia contact cu propriile emoţii. Dacă cineva observă emoţiile copilului, le denumeşte şi le ia în seamă, îl învaţă şi pe copil să facă la fel. Copilul care este în contact cu propriile emoţii înţelege că ele sunt fireşti, că fac parte din viaţa lui. Nu le va nega, nu se va considera un ciudat că le simte, nu îi va fi ruşine de ele. În plus, el va înţelege când apar emoţiile, de ce apar, ce ne semnalizează ele.
  • Este receptiv la emoţiile şi nevoile celuilalt. Când este mic, din cauza viziunii egocentriste asupra lumii, copilului îi vine greu să ia în considerare nevoile celuilalt. Însă el poate învăţa treptat să respecte nevoile celor de care îi pasă şi pe care îi iubeşte. Poate învăţa să vină în întâmpinarea acestor nevoi, să le ia în calcul. Empatia şi altruismul sunt părţi importante ale dezvoltării emoţionale, şi ele se pot învăţa în cadrul unei relaţii calde, formatoare.
  • Îşi controlează propriile emoţii. Cea mai importantă parte a dezvoltării emoţionale este reglarea emoţională. Copilul poate învăţa cum să găsească modalităţi adaptate de a-şi exprima emoţiile, impulsurile şi dorinţele, în funcţie de situaţie şi de ceilalţi. Poate învăţa cum să-şi exprime furia şi supărarea fără să-i rănească pe ceilalţi, cum să ceară ajutor când este trist, cum să îşi amâne anumite dorinţe pentru mai târziu. Această parte este deopotrivă cea mai grea dar şi cea mai valoroasă din dezvoltarea emoţională. Ea se produce în timp în urma unor interacțiuni calde și formatoare cu ceilalți.

Deși am mai tot scris despre dezvoltarea emoțională, am simțit nevoia să punctez utilitatea ei în contextul discuţiei despre felul în care reacţiile noastre îi formează sau nu copilului abilități emoționale. Totodată, am vrut să plasez într-un cadru mai larg toate jocurile de dezvoltare emoţională pe care le-am pus la secţiunea Ora de joacă. Următorul pas este să vedem concret care este cel de-al patrulea tip de reacţie la emoţiile negative ale copiilor dar și ordinea în care putem face jocurile de dezvoltare emoțională. Așadar păstrează-ți interesul treaz, ne revedem în curând!

196058639_edd7f2bff3_z

(Sursa foto1foto2 si foto3)

Articol din categoria:Copilul în familia lui
2 Comments
  1. Sincera sa fiu, cred ca marea majoritate a copiilor au fost supusi unui astfel de tratament pentru suferinta psihica. Oricat ar parea de ciudat, eu una nu il consider ca fiind gresit. Cred doar ca atunci cand treci printr-o durere, devii mai puternic, nu mai imun. Daca incercam sa ne protejam mai mult de un lucru, o sa-l intalnim din ce in ce mai des pentru ca nu o sa invatam niciodata sa-l controlam cu adevarat, in special cand vine vorba de suferinta psihica. Experimentarea ei este cea mai buna modalitate de a o remedia pe viitor, fie vorba si despre perioada copilariei.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce să faci când copilul tău e supărat | Psiholog pentru copii

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.