Ce rol are adolescentul tău în grup?
Dacă eşti adolescent, sigur o să-mi spui că tu nu te încadrezi în nici un rol, că tu eşti unic şi că te porţi cum ai chef, indiferent de situaţie. Iar eu o să-ţi spun că ştiu că eşti unic, că ştiu că tu eşti tu şi că nu încearcă nimeni să te bage în anumite tipare. Şi atunci ce rost are discuţia despre roluri? o să mă întrebi. Păi are rost, ţi-aş spune, pentru că rolurile sunt ca nişte haine. Tu rămâi tot tu indiferent ce haine porţi şi totuşi felul în care te îmbraci spune multe despre cine eşti, despre grupul cu care te identifici, despre ce vrei să vadă ceilalţi la tine, despre cât de multă atenţie doreşti. Indiferent cât de neobservat vrei să treci, hainele te trădează şi oferă informaţii despre tine. Aşadar, te invit să devii conştient de ce le transmiţi celorlalţi prin “hainele” pe care le porţi. (more…)
Nu, copilaria nu e pentru toti bună si lipsită de griji. Nu, nu sunt toti copiii feriți de sărăcie, boală, neglijență sau abuz. În jurul tău sunt copii care suferă prea mult și prea devreme, copii care cunosc partea cenușie a vieții încă de când sunt mici. Sigur cunoști și tu astfel de copii și sigur ai vrea să-i ajuți. Însă cum să o faci? Uneori nu e potrivit sa le dai bani, de cele mai multe ori nu poti schimba mediul in care traiesc, și în plus nici tu nu prea ai timp și energie pentru ei. Uite, iti propun eu ceva care chiar ii va ajuta si care nu te va costa nici bani, nici timp, nici efort.
Pe scurt, al naibii de greu! E greu pentru că nu există semne distinctive ale depresiei, adică simptome care apar 
Ai impresia că știi ce e depresia pentru că știi și tu ce înseamnă suferința, disperarea sau durerea. Îți imaginezi că depresia nu e decât o suferință mai profundă sau care ține mai mult. Crezi că-i poți recunoaște cu ușurință pe cei deprimați pentru că se îmbracă în negru, se plâng și spun că viața nu are sens. Însă cum ar fi să-ți spun că tristețea nu e nici de departe emoția pe care o trăiesc cel mai des cei deprimați? Cum ar fi să-ți spun că de cele mai multe ori nu se vede deloc zbuciumul lor interior? Cum ar fi să înveți să iei în serios această boală, până nu e prea târziu?
Probabil îți este cunoscută și ție senzația de gol interior. Poate o asociezi cu o tristețe persistentă, cu o plictiseală pustiitoare, cu sentimentul de a fi abandonat, cu o lipsă de sens sau cu o disperare ascunsă. Oricum ar fi, e o senzație gravă, apăsătoare, care nu pare potrivită cu ușurătatea copilăriei. Și totuși, de cele mai multe ori ea își are rădăcinile în primii ani de viață, în experiențele timpurii ale copilului.
Majoritatea copiilor au frici puternice. Unele sunt justificate, pentru că se bazează pe lucruri potenţial periculoase: frica de câini, de întuneric, de spitale. Alte frici însă, spre dezamăgirea ta, apar faţă de lucruri absolut inofensive: teama de fluturaşi, de clovni, de a trage apa, etc. În faţa acestora, îţi vine să-ţi iei copilul de mână şi să-l pui în situaţia care-l sperie ca să vadă că nu are de ce să-i fie frică. Şi, dacă ai un copil extrem de curajos, faptul că-l confrunţi cu cea mai mare frică îl va vindeca definitiv de ea. Pentru toţi ceilalţi însă este nevoie de o strategie mai eficientă. 
Nu mai stiu ce sa ma fac cu el, am incercat totul, dar nimic nu functioneaza
În esenţă, toţi experţii în parenting îţi dau sfaturi despre cum să îţi îmbunătăţeşti relaţia cu copilul. Sunt sfaturi bune, pe care încerci din tot sufletul să le urmezi. Însă ai obsevat şi tu că nu le poţi aplica prea mult timp? Adică le iei în considerare o vreme, te străduieşti să nu le uiţi, însă, încetul cu încetul, revii tot la felul obişnuit de a te purta cu copilul. Oare de ce? Nu sunt sfaturile bune? Nu eşti tu suficient de motivat? Sau e ceva legat de relaţia dintre voi care se opune schimbării?
Mersul la dentist doare aproape întotdeauna. Vizita la doctor este doar uneori înţepătoare. La frizer însă, nu este niciodată dureros. Şi totuşi, cunosc copii de-a dreptul îngroziţi când aud de frizer, chiar dacă ştiu că n-o să păţească nimic. La fel, cunosc o grămadă de copii care merg fără probleme la dentist, chiar dacă ştiu că îi va durea. E ca şi cum frica de doctor, dentist sau frizer nu are legătură cu nivelul de durere implicat în operaţiune, ci cu cât sunt de pregătiți copiii de dinainte. Aşa că, dacă micuţul tău are o problemă cu injecţiile, scoaterea dinţişorului sau scurtarea bretonul, iată ce poţi face pentru el.