Skip to content

Atacurile de panică la copii

by Raluca Mosora on 4 octombrie, 2013

atacurile de panica la copii Imaginează-ţi că înoţi în mare, înspre larg. Când începi să oboseşti te uiţi în spate şi observi că te-ai îndepărtat prea tare de mal. În jurul tău nu e nimeni şi cei de la mal nu te mai pot vedea. Începi să înoţi înapoi cât mai repede, dar în curând te simţi epuizat: inima îţi bate nebuneşte şi respiraţia a luat-o razna. Iei prima gură de apă şi începi să dai disperat din mâini. Îţi spui: Gata, s-a zis cu mine, mă voi îneca! Simţi că nu mai ai aer, corpul nu te mai ascultă şi malul e foarte departe. Ştii că vei muri şi că nu există salvare. Urmează încă trei guri mari de apă. Ceea ce trăieşti acum se numeşte panică. Groază. Disperare. Ei bine, acest sentiment este trăit zilnic de persoanele cu atacuri de panică, inclusiv de copii. Oare îi putem ajuta în vreun fel să scape de aceste sentimente groaznice?

Să înţelegem atacurile de panică

Un atac de panică este un episod de anxietate maximă, trăit într-un mod extrem de intens. Atacurile de panică pot să apară în anumite momente cheie (de exemplu când copilul trebuie să meargă la şcoală) sau din senin. Un episod de panică durează mai puţin de o oră, iar momentul de intensitate maximă este de obicei după 10 minute.

Atacul de panică este însoţit de reacţii corporale, gânduri şi emoţii specifice.

Reacţiile corporale din timpul unui atac de panică sunt:

  • Respiraţie tot mai accelerată, care pare că scapă de sub control. Pe măsură ce ea se accentuează apare senzaţia de sufocare sau de înec.
  • Puls ridicat, uneori însoţit de dureri în zona pieptului.
  • Tremurul corpului şi frisoane, deseori senzaţia de amorţeală
  • Greaţă
  • Senzaţie de leşin sau de slăbiciune în tot corpul

Reacţiile emoţionale trăite în timpul unui atac de panică sunt:

  • De-realizare: Copilul se simte ca într-un vis, şi lumea din jurul lui pare că nu mai este reală. Deseori el se simte ameţit şi are impresia că va leşina
  • Teamă intensă ca ceva inimaginabil de rău se va întâmpla.
  • Teamă intensă că va înnebuni sau că va muri
  • Un sentiment puternic de neajutorare şi disperare

Gândurile care însoţesc un atac de panică sunt de obicei:

  • „Ceva grav se întâmplă cu mine: ori am făcut infart, ori am o boala gravă!”
  • “O să mor!”
  • „O să îmi pierd controlul şi probabil voi înnebuni”
  • „Cu siguranţă că aceste momente o să se repete, poate nu o să scap de ele niciodată”.

Cum recunoaştem tulburarea de panică la copil?

Deşi mulţi copii au trăit în viaţa lor măcar un episod de panică, nu toţi dezvoltă tulburarea de panică, ce constă în atacuri repetate de panică însoţite de teama intensă de a mai avea unul.

La copii este mult mai greu decât la adulţi să ne dăm seama dacă suferă de atacuri de panică, pentru că simptomele de mai sus pot apărea şi din alte cauze. De exemplu:

  • Plânsul disperat, tremuratul, respiraţia accelerată şi pulsul ridicat apar şi în crizele de furie.
  • Plânsul necontrolat, tremuratul, sentimentele de neputinţă şi teamă intensă apar şi în anxietatea de separare.
  • Plânsul, tremuratul, agitaţia, senzaţia de rău sunt specifice şi anumitor fobii, de exemplu fobia şcolară
  • Senzaţiile de ameţeală, leşin şi de-realizare pot avea şi cauze fizice.
  • Plânsul necontrolat, disperarea, greața și durerile de stomac apar şi în depresie. Ca să nu mai spunem de plânsul cu sughiţuri şi ţipete menit să ne atragă atenţia şi să ne impresioneze.

Din această cauză, dacă suspectezi că micuţul tău poate suferi de atacuri de panică trebuie să îl duci mai întâi la un doctor, pentru a-i face analizele. Dacă nu este găsită nici o cauză fizică a acestora, atunci este momentul să îl duci la un psiholog clinician sau la un psihiatru. Doar ei îţi pot spune cu exactitate dacă este vorba despre o tulburare de panică sau dacă este altceva.

De ce apar atacurile de panică?

Atacurile de panică apar şi sunt accentuate de mai mulţi factori: predispozanţi, declanşatori şi factori ce le menţin şi amplifică. Ca să înţelegem mai bine diferenţa dintre aceştia, să ne imaginăm că atacul de panică ar fi ca un incendiu. În acest caz factorii predispozanţi sunt lemnele, factorii declanşatori reprezintă scânteia şi factorii ce menţin şi agravează atacurile de panică sunt paiele.

Factori ce predispun la atacurile de panică.

  • Factori genetici: Dacă unul din părinţi suferă de atacuri de panică sau de o altă tulburare de anxietate sunt şanse mai mari ca şi copilul să sufere de atacuri de panică.
  • Factori biologici: Unele dereglări corporale, cum ar fi hipertiroidia, hipoglicemia, probleme cardiace minore predipsun la atacuri de panică.
  • Factori neuronali: Panica este o reacţie extremă a creierului de tipul luptă sau fugi, care apare de obicei în situaţiile ameninţătoare. Uneori însă creierul nostru ne joacă feste şi această reacţie se declanşează în momente nepotrivite.

Aceşti factori predispozanţi cresc riscul ca atacurile de panică să apară, dar nu sunt suficienţi pentru instalarea acestora. Ele se instalează în urma unor evenimente stresante, denumite factori declanşatori.

Factorii ce pot declanşa un atac de panică

  • Evenimente stresante din familie: divorţul sau plecarea unui părinte, un deces, etc.
  • Schimbări majore: intrarea la şcoală, intrarea la liceu, apariţia unui frate, schimbarea domiciliului, pierderea unui prieten, etc.
  • Dificultăți școlare: rezultate scăzute la școală, atitudinea de intimidare a unor colegi, evenimente traumatizante. 
  • Traume emoționale

Factorii care menţin şi agravează atacurile de panică sunt:

  • Gândirea catastrofizantă. Copiii care interpretează evenimentele într-un mod catastrofic au şanse mai mari să perpetueze atacurile de panică.
  • Modele greşite. Panica poate fi accentuată de atitudinea disperată a celor din jurul copilului care suferă de atacurile de panică
  • Comportamentele greşite ale părinţilor. Copiii care au atacuri de panică de obicei evită locurile în care au mai avut aceste atacuri sau situaţiile în care se pot simţi anxioşi. Părinţii care le întăresc copiiilor comportamentul de evitare tind să accentueze această problemă.

Ce trebuie făcut?

Din păcate, atacurile de panică nu trec de la sine, ba dimpotrivă au tendinţa de a se agrava: de obicei copiii încep să evite locurile noi sau cele în care se poate declanşa un atac de panică, şi acesta este începutul diferitelor fobii (fobia şcolară, agorafobia, fobia socială). În plus, ei încep să aibă o stare de anxietate permanentă, având în vedere că se tem că ar putea avea oricând un atac de panică.

De aceea, dacă suspectezi că micuţul are atacuri de panică, trebuie să iei atitudine. Mai întâi mergi cu el la un medic şi apoi la un psiholog clinician. Acesta îl va învăţa modalităţi de relaxare şi diferite tehnici specifice de reducere a acestora. Tot el te va învăţa şi pe tine să adopţi atitudinea care îl va ajuta pe copilul tău.

Vestea bună este ca atacurile de panică sunt 100% vindecabile, dacă apelezi la un ajutor potrivit. Aşadar, nu intra în panică, există soluţii! Calmează-te şi cere ajutor de specialitate.

(Sursa foto)

Articol din categoria:Copilul în grupul lui
3 Comments
  1. Ionut permalink

    Am o fetita de 6 anisori si dupa o operatie de indepartare a polipilor mai exact dupa 11 ore de la aceea operatie fata si-a pierdut coonstinta si a inceput sa tremure cu tot corpul. Momentan este internata la pshiatrie la spitalul de pshiatrie Luis Turcan din timisoara pentru investigatii mai amanuntite. Imi puteti spune cam despre ce ar fi vorba si cat d rau poate fi mai ales ca o asistenta a zis ca in 45 d ani d cand lucreaza acolo nu a vazut asa ceva. Sunt disperat ca parinte si daca stiti pe cineva in masura sa ma ajute va rog din suflet sa imi scrieti pe ntcirjan@gmail.com Sanatate multa si va multumesc

Trackbacks & Pingbacks

  1. Fricile copilariei si factorii care le intretin
  2. Psihologii trag un semnal de alarmă – Clasa Zero, motiv de Anxietate și Depresie în rândul copiilor: “Decât să rămână cu traume psihice, o ţin acasă” |

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.