Crizele de furie de la 1 la 3 ani (3)
SUNT CRIZELE DE FURIE NORMALE SAU SUNT SEMNUL UNOR PROBLEME PSIHICE?
Văzând anvergura crizelor, prima întrebare pe care și-o pun părinții când apar simpaticele crize de furie este dacă sunt normale sau sunt semnul unor probleme mai mari, de ordin psihiatric.
Crede-mă, mi-ar plăcea să îți spun că sunt normale, pentru că, da, majoritatea sunt normale. E normal și este specific vârstei ca în această perioadă să apară crizele de furie: micuțul este o creatură a prezentului și a plăcerii, nu înțelege mare lucru din lume, își dorește lucruri intens, nu suportă interdicțiile, se frustrează ușor și nu are autocontrolul format. Nu e de mirare deci de ce se furia lui atinge maximul.
Salutare salutare, of, cam multe taste s-au tastat, multe likeuri s-au dat și multe postări s-au făcut de când nu ne-am mai auzit. Știi de ce? Că am prins și eu alergie la stat în fața ecranului (la fel ca tine și ca majoritatea elevilor care halesc calculator pe pâine minim 8 ore pe zi). Știu că nu avem ce face și crede-mă că nu vreau să îmi petrec o oră aici plângându-mă în zadar, împotriva curentului (care oricum ne duce cu viteză pe toți). Azi te răpesc încă 2 minute pentru că am soluții pentru tine:
- Modulul de dezvoltare a atenției pentru copii. Pentru că da, nu doar copilul tău simte că se pierde în fața ecranului, nu doar al tău devine martor detașat care nu asimilează nimic, nu doar al tău (dacă are ambiții școlare) este panicat că nu se mai descurcă cu cerințele școlare. Toți (sau aproape) toți adolescenții cu care am vorbit îmi spun că simt că nu asimilează mai nimic din ce se întâmplă la școală. Și, cât timp unii ridică din umeri și își văd mai departe de Fortnite, alții se trezesc cu dureri de stomac, dau skip la orele care le creează anxietate și se consideră niște ratați. Da, sunt vremuri grele pentru mulți dintre ei, în special pentru cei mai sensibili. Și, oricât zic ceilalți că e mai ușor acasă, pentru că e comod, tot nu cred că a-ți petrece majoritatea vieții în fața calculatorului e modul cel mai sănătos de a-ți trăi copilăria sau adolescența.
- Modulul de dezvoltare a inteligenței tehnologice. Pentru că, da, va mai trebui să stăm o vreme în online și avem nevoie de soluții concrete despre cum să facem slalom între taskuri și taburi (nu detaliez pentru că s-au scurs deja 2 minute de când te țin atent și simt cum deja dai din picior. Intră pe link, ai toate detaliile acolo).
Gata, mă întorc și eu la ale mele (hmm, de fapt nu mă întorc, pentru că nici nu am plecat și mai am de stat câteva ore bune în fața calculatorului). Bun, deci gata, hai că dau și eu Shift tab (cât timp corpul meu rămâne nemișcat și doar ochii mi se plimbă pe ecran) Aveți grijă de voi!!!
P.S. Îmi e dor să păstrez legătura cu voi dar pur și simplu nu mai am dispoziție să scriu. Așadar, cel mai probabil, ne vom auzi și vedea (cum altfel decât online) … în curând!
Avem noroc că cei mici nu au înălțimea și greutatea noastră, spunea cineva, pentru că probabil ne-ar omorî într-un acces de furie de așa anvergură. Într-adevăr, pe cât de mici copiii, pe atât de puternice crizele de furie.
De ce vorbim despre crizele de furie? (1)
Salutare! Nu știu cum v-a prins pe voi, dragi părinți, vara lui 2020, dar pe mine m-a prins de-o ureche și m-a scuturat bine de tot. Așa că, până mă dezmeticesc și mă vizitează iar muza statului productiv în fața ecranului am decis să încep să împart cu voi cartea despre crizele de furie. Adică să o public treptat pe blog, capitol cu capitol. Ritmul îl veți stabili voi, astfel că la fiecare 100 de likeuri adunate mai adaug un capitol. Dap, doar atât de la mine din prezent, să îi dăm cuvântul mai inspiratei Raluca din trecut.
Cum adică educație sexuală în școli?
În cei 10 ani de consiliere școlară, printre subiecte legate de familie, note și prieteni discuția a dus, inevitabil, și la delicata problemă a sexului. Dincolo de clasicele discuții despre pubertate, BTS-uri, curiozitate și experiențe sexuale, au fost câteva exemple care mi-au rămas în minte.
Ebook: Crizele de Furie de la 1 la 3 Ani
Eu (veselă): Hei, tocmai am scris un e-book de 90 de pagini numai și numai despre crizele de furie ale copilului de 1-3 ani!
Tu (părinte de copil mic): Impresionant! Dar…. ele nu trec oricum de la sine, fără să faci nimic?Eu: Chiar așa! Unele trec de la sine. Dar altele nu. Și, precum îți imaginezi, scopul cărții nu este doar să scapi de crizele de furie. De fapt, sub pretextul discuției despre simpaticele tantrumuri mi-am propus o incursiune completă în universul copilului de 1-3 ani și am căutat să aduc explicații și soluții pentru toate situațiile care îți pot da de furcă la această vârstă.
Cum și ce gândesc copiii mai mici de 2 ani?
Poate ai auzit și tu că cică până la 3 ani creierul copilului este la fel ca al unui geniu. O fi așa, zici tu, dar când te uiți cum minunea ta nu se descurcă să-și tragă pantalonașii pe el, parcă nu mai știi ce să crezi. În plus, cel mai probabil, mogâldeața e mult mai preocupată să bage în gură tot ce-i stă prin cale și să zdrăngăne jucăria până te ia disperarea decât să stea în poziția gânditorului și să mediteze. Așadar, de unde le-a venit ăstora să compare mințișoara copilului mic cu iluminarea unui geniu? Pentru a răspunde te invit să facem o mică incursiune în tipul de gândire al copilului mic.
Când copiii lor se exprimă printr-un tantrum (ca să folosim eufemisme), una din întrebările cele mai arzătoare ale părinților este De ce face așaaaa? (cu extensia: de ce al meu face și ceilalți nu?) Și, ca părinte care trăiești printre alți părinți, cu siguranță ai și tu în minte câteva răspunsuri: din răsfăț, vrea să te manipuleze, are o suferință ascunsă, vrea atenție, este doar obosit, are probleme cu capul, seamănă cu taică-su, etc etc. Oare care din toate aceste motive este adevărat?
Marea criză dictatorială de la 3 ani
Pune paharul de apă fix acolo, nu în partea cealaltă! Pune coaja de banană înapoi pe banană! Fă să fie iar noapte! spun copiii în toiul unei crize de furie, exasperându-te și făcându-te să te întrebi dacă nu cumva au o dereglare de natură obsesivă sau, în orice caz, psihiatrică. Fă exact ce spun eu! Eu sunt șeful! Trebuie să faci ca mine! sunt sintagme cu care își mai acompaniază ei urletele. Cu alte cuvinte, în jurul vârstei de 3 ani copiii au o perioadă în care sunt dictatori absurzi, care se așteaptă ca toată lumea să le îndeplinească cererile nerealiste. Ce se întâmplă dacă nu le faci pe plac? Ai ghicit, trezesc tot blocul cu urletele lor.
Unii părinți sunt mai norocoși ca alții, dar până acum n-am întâlnit niciun părinte atât de norocos încât să fi scăpat de clasicul avertisment: Nu-i mai face asta copilului că se învață așa și nu o să-l mai dezveți niciodată! Avertisment mereu însoțit de câte un exemplu înfiorător: Uite la Costică, l-a legănat maică-sa când era mic și acum, la 24 de ani, încă se mai leagănă. Maricica nici acum, la 35 de ani, nu poate adormi dacă nu o mângîie cineva pe păr. Dănuț e depdendent de jocuri pe calculator pentru că așa l-au obișnuit părinții de când era mic.
