
Cum adica o pacaleala? te si aud ca-mi spui indignat. Adica sa-l las sa creada ca e un nimeni? Sa devina complexat, retras, timid? Chiar asa, de ce sa nu-i formezi o stima de sine ridicata cand e clar ca toti cei care au succes in viata o fac pentru ca au incredere in fortele proprii? Cum sa nu faci asta cand esti avertizat din toate partile sa fii foarte atent cum te porti cu copilul, ca sa nu cumva sa ii afectezi stima de sine? Nu cumva incerc chiar eu sa te pacalesc?
Ca sa pot sa te lamuresc, pregateste-te de un articol ceva mai lung, bazat pe rezultate stiintifice si nu pe pareri personale. Nu pentru ca n-as avea incredere in mine sa-mi afirm parerea personala, ci pentru ca cred ca e mai valoros sa iti prezint la ce concluzii au ajuns cei care au cercetat cele peste 15000 (da, cincisprezece mii) de studii despre stima de sine.
Asadar, ca sa intelegem care e treaba cu stima de sine, trebuie mai intai sa stim ce este ea de fapt. Ei bine, ea este in esenta o evaluare generala asupra valorii pe care o avem noi insine, ca persoane. In functie de felul in care ne percepem ne consideram persoane valoroase sau nu. Daca avem stima de sine scazuta vom considera ca nu e cine stie de ce capul nostru si vom tinde sa ne vedem in special defectele si partile rele. Invers, vom avea o parere buna despre noi insine si vom considera ca suntem persoane valoroase.
E important sa subliniez faptul ca stima de sine nu este o evaluare a felului in care suntem in realitate, ci a felului in care credem noi ca suntem. Stima de sine nu reflecta felul in care esti cu adevarat ci felul in care crezi ca esti.
Pentru ca se leaga de felul in care ne vedem pe noi insine, stima de sine pare un concept foarte important. Adica pare de la sine inteles faptul ca le vom transmite si celorlalti imaginea pe care o avem despre noi insine. Astfel, stima de sine influenteaza felul in care ne vad ceilalti, cat de bine stim sa ne punem in valoare, aspiratiile personale si, de ce nu, cat suntem de fericiti. De fapt, in peste 50 de ani de cand a inceput sa se studieze stima de sine, ea a fost pusa in legatura cu aproape orice: cat suntem de violenti, de altruisti, de performanti, etc. Importanta ei a fost considerata atat de mare incat a devenit un imperativ sa le formam copiilor o stima de sine cat mai ridicata. In America, cel putin, cresterea stimei de sine a fost reglementata de lege si s-au investit sume imense in scoli pentru programe de crestere a acesteia. De frica de a nu le scadea copiilor stima de sine s-au redus drastic evaluarile de orice fel (ca cei mai slabi sa nu se simta lezati), competitiile (de teama de a nu le scadea pierzatorilor stima de sine), si, bineinteles, criticile.
Si, pentru ca e de la sine inteles cat e de importanta o stima de sine ridicata, toata lumea se intreba cum sa o faci, si nu daca sa o faci (pana si eu am scris un articol despre asta, mai demult). Hai sa vedem acum concluziile:
Stima de sine si performanta in munca
Da, s-a confirmat faptul ca succesul si stima de sine ridicata merg mana in mana. Avand in vedere aceasta legatura, s-a crezut ca stima de sine este un ingredient important al succesului si s-a sperat ca, crescand-o, si performantele vor creste. Acest lucru insa nu s-a adeverit, chiar daca relatia dintre succes si stima de sine continua sa ramana stransa. Ce inseamna asta? Inseamna ca relatia este de fapt invers: nu stima de sine ridicata duce la succes, ci succesul duce la o stima de sine ridicata.
Succesul si performantele ridicate nu se datoreaza perceptiei asupra propriilor calitati, ci calitatilor pe care chiar le avem. Cu alte cuvinte, nu e suficient doar sa te crezi inteligent (sau doar sa crezi ca ai alte calitati) ca sa ai succes,ci chiar trebuie sa fii asa.
Stima de sine si relatiile cu ceilalti
Bine bine, iti zici, poate nu ne face stima de sine ridicata sa fim mai de succes, insa cu siguranta ne ajuta in relatiile cu ceilalti. Adica, e evident ca cei care au o stima de sine mai ridicata se pun in valoare mai mult, se descurca mai bine sa vorbeasca in public si se simt mai integrati in grup. Si, avand aceste calitati, sunt mai populari si mai placuti de ceilalti. Nu? Nu neaparat.
Cei cu stima de sine ridicata intr-adevar au mai multa initiativa in grup, vorbesc mai mult, isi dau cu parerea, sar in apararea unora sau ii agreseaza pe altii. Insa ii face asta mai placuti? Daca ii intrebi chiar pe ei, ei iti vor spune ca au relatii mai numeroase, mai satisfacatoare si mai bogate decat alti oameni. Se cred mai populari si mai doriti in grup. Si e normal sa iti spuna asta, doar au o stima de sine crescuta! Daca ii intrebi insa pe cei din jurul lor, acestia nu vor confirma cele spuse. Dimpotriva, cei prea increzatori in ei insisi pot deveni infumurati si deci sa nu mai fie atat de placuti in grup. Ei nu sunt in realitate mai populari, mai placuti sau mai speciali decat altii.
In schimb, un lucru pe care chiar il fac cei cu stima de sine ridicata este sa considere ca grupul din care fac parte este mai special. Insa nu te bucura prea tare, aceasta nu este o calitate in sine. Din cauza acestei credinte ei au tendinta sa ii judece mai aspru si chiar sa ii discrimineze pe cei care nu sunt in acelasi grup cu ei.
Stima de sine si fericirea
Ok, poate nu imbunatateste relatiile pe care le avem cu altii, dar macar ne face sa ne simtim mai bine cu noi insine, sa fim mai multumiti de noi, mai fericiti. Ei, aici ai ghicit. Intr-adevar, exista o legatura stransa intre stima de sine ridicata si fericire, insa nu s-a putut stabili care o cauzeaza pe care. Asadar, e posibil ca o stima de sine ridicata sa ne faca mai fericiti, sau faptul ca suntem fericiti sa ne ridice stima de sine. Sau poate sunt alte lucruri in viata care le cauzeaza pe amandoua, adica alte lucruri care ne fac deopotriva fericiti si cu stima de sine ridicata. Oricum ar fi, cert e ca pana in prezent nu s-a putut dovedi faptul ca stima de sine ridicata ne face mai fericiti.
Stima de sine si comportamentele de risc
In mod conventional, ne vine sa credem ca cei care beau, consuma droguri, fumeaza sau isi incep viata sexuala mai devreme o fac ca sa compenseze o stima de sine scazuta. Si aici insa rezultatele sunt dezamagitoare. Stima de sine ridicata nu impiedica aparitia acestor comportamente de risc.
Nici in ceea ce priveste agresivitatea rezultatele nu sunt relevante. Cei cu stima de sine scazuta nu sunt mai predispusi sa fie agresivi decat cei cu o stima de sine ridicata. Dimpotriva, un grup patologic al celor cu stima de sine foarte ridicata (adica narcisistii) sunt mai predispusi sa devina violenti decat ceilalti. De asemenea,unele persoane cu stima de sine inalta sunt mai predispusi sa ii hartuiasca pe ceilalti.
Exista insa un lucru imbucurator, si anume faptul ca stima de sine ridicata impiedica aparitia tulburarilor alimentare, cum ar fi bulimia si anorexia.
Stima de sine si perioadele dificile
Dar daca stima de sine nu ar fi mereu folositoare, insa ne-ar ajuta mai ales in perioadele dificile? Daca ea ne-ar ajuta sa facem fata mai bine stresului? Pai, ar fi minunat, insa nu e obligatoriu sa fie asa. E adevarat ca cei care au o stima de sine scazuta trec mai greu prin perioade dificile, insa stima de sine crescuta nu este suficienta pentru a ne ajuta sa facem fata cu bine stresului. La fel, persoanele care sufera de depresie si anxietate au stima de sine scazuta, insa se stie sigur ca nu din cauza ei au ajuns sa dezvolte depresie sau anxietate, ci ca depresia are ca efect scaderea stimei de sine.
In concluzie, cei care au o stima de sine ridicata se simt mai bine cu propria persoana si cred ca sunt mai productivi, mai de succes, mai populari sau mai speciali decat ceilalri, insa in realitate nu sunt. Stima de sine nu contribuie cu adevarat la niciunul din aceste aspecte si nu este nici de departe un concept atat de important precum promitea.
Ce e de facut?
Asadar, ce facem? Abandonam de tot ideea de a-i forma copilului o stima de sine ridicata si il lasam sa creada ca e lipsit de valoare? Nu ne mai pasa daca are o stima de sine scazuta? Ii mai si accentuam noi defectele, din cand in cand, ca sa nu i se urce la cap?
Normal ca nu, cealalta extrema nu este, evident, de dorit. Chiar daca stima de sine scazuta nu ne impiedica neaparat in viata, ea se simte rau, adica ii creeaza celui care o simte un disconfort si o tensiune interioara. Asadar, daca copilul tau are o stima de sine scazuta, adica, indiferent de realitate, persista in credinte negative despre sine insusi, este de dorit sa il ajuti sa si-o remedieze si nu il lasi pur si simplu sa sufere in tacere.
Insa cresterea stimei de sine ca efort de sine statator este o pacaleala, pentru ca nu aduce nimic valoros in sinea ei. Nu e cu nimic mai bine daca copilul tau se crede cel mai minunat si cel mai bun, indiferent de realitate.
In loc sa crestem stima de sine este mult mai bine sa il invatam pe copil sa se evalueze cat mai realist. Sa ii permitem sa se cunoasca asa cum e, cu bune si cu rele. Sa il ajutam sa fie cat mai obiectiv cu el insusi. Sa nu se prabuseasca cand are un esec sau cand isi descopera un defect, ci sa inteleaga ca, uneori, nu este cel mai cel. In locul unei stime de sine ridicate aseaza o stima de sine realista, adecvata. Nu il pacali ca este mereu cel mai bun, nu ii vinde iluzii, oricat sunt de frumoase. Permite-i in schimb sa inteleaga ca este un om complex, care are si parti bune si parti rele, si ca se afla intr-un proces permanent de imbunatatire si crestere interioara. Cu alte cuvinte, nu te concentra pe stima de sine, ci pe cunoasterea de sine.
Si, daca in virtutea obisnuintei inca iti vine sa tii cu dintii de ideea ca stima de sine chiar conteaza, vreau sa asculti ce a spus Roy Baumeister, psihologul care a promovat ani in sir cresterea stimei de sine, dupa ce a revizuit cele 15000 de studii despre stima de sine:
Forget about self-esteem and concentrate more on self-control and self-discipline. Recent work suggests this would be good for the individual and good for society – and might even be able to fill some of those promises that self-esteem once made but could not keep.