Despre rănile din copilărie: abandonul, respingerea sau neglijența
Nici eu nu știu de ce mă întorc iar și iar la aceeași stare de tristețe, pentru că de fapt în prezent nu mai am de ce să fiu tristă, îmi spunea cineva. Îți sună cunoscut? Ai și tu tristeți persistente, neliniște permanentă, nervozitate fără motiv, gol interior, pesimism, pe care le duci cu tine dintotdeauna? Toate sunt poveri din copilărie, urme ale rănilor emoționale de atunci. Răni care nu s-au dus odată cu trecerea anilor ci s-au transformat în tipare de a gândi, de a reacționa, feluri de a fi. Observând încăpățânarea cu care aceste stări se declanșează iar și iar, te întrebi dacă le vei depăși de fapt vreodată sau dacă te vei lupta cu ele toată viața. (more…)
De când cu statul acasă e posibil să-ți surprinzi copilul că ronțăie tot mai mult între mese. Drept urmare, oricât ai găti de exemplar, începe să se îngrașe. Dar ceea ce te îngrijorează nu e îngrășatul de acum cât faptul că ar putea să își formeze obiceiuri alimentare nesănătoase. Dacă realizezi și tu că a controla ce și cât mânâncă copilul e doar o soluție pe termen scurt, probabil te întrebi cum să îl înveți să aibă o atitudine sănătoasă referitoare la mâncare. 
Când copiii lor se exprimă printr-un tantrum (ca să folosim eufemisme), una din întrebările cele mai arzătoare ale părinților este 
Cel mai probabil, când ai auzit prima oară despre bullying ți-au fost descrise comportamente precum amenințările, lovirile, jignirile, umilirile si poreclele. Dar copiii se iau la trântă, se bat și se poreclesc de când lumea! Nu există copil care să nu fi fost vreodată împins, înjurat sau amenințat de ceilalti! Toate comportamentele folosite pentru a descrie bullyingul fac parte din copilărie și nici nu ne putem imagina școala fără ele. Și atunci ce le-o fi venit celor care au facut bullyingul ilegal? Nu cumva începem și noi să suflăm și-n iaurt și să îi tratăm pe copii ca pe niște panseluțe sensibile? Nu cumva luăm prea în serios niște comportamente care se întâmplă între orice copii?
Nu, copilaria nu e pentru toti bună si lipsită de griji. Nu, nu sunt toti copiii feriți de sărăcie, boală, neglijență sau abuz. În jurul tău sunt copii care suferă prea mult și prea devreme, copii care cunosc partea cenușie a vieții încă de când sunt mici. Sigur cunoști și tu astfel de copii și sigur ai vrea să-i ajuți. Însă cum să o faci? Uneori nu e potrivit sa le dai bani, de cele mai multe ori nu poti schimba mediul in care traiesc, și în plus nici tu nu prea ai timp și energie pentru ei. Uite, iti propun eu ceva care chiar ii va ajuta si care nu te va costa nici bani, nici timp, nici efort.
Trebuie sa-i ceri de o mie de ori un lucru ca sa-l faca. De cele mai multe ori 
Sa nu-l tii in pat cu tine, ca nu mai scapi de el. Sa nu-l iei prea mult in brate, ca se invata asa. Cand plange sa-i spui ca e deja baiat mare, deci sa se stapaneasca. Invata-l sa fie independent inca de mic, ca altfel ramane sub fusta ta toata viata. Doar nu vrei sa ajunga ca aia care locuiesc cu parintii si la 40 de ani, nu?
În esenţă, toţi experţii în parenting îţi dau sfaturi despre cum să îţi îmbunătăţeşti relaţia cu copilul. Sunt sfaturi bune, pe care încerci din tot sufletul să le urmezi. Însă ai obsevat şi tu că nu le poţi aplica prea mult timp? Adică le iei în considerare o vreme, te străduieşti să nu le uiţi, însă, încetul cu încetul, revii tot la felul obişnuit de a te purta cu copilul. Oare de ce? Nu sunt sfaturile bune? Nu eşti tu suficient de motivat? Sau e ceva legat de relaţia dintre voi care se opune schimbării?