Copilul tău se transformă permanent, şi la fel e şi relaţia ta cu el. După momentele bune, de apropiere şi armonie urmează perioade cu ţipete, ameninţări şi furie, în care pare că lucrurile merg din rău în mai rău şi n-o mai scoateţi nicicum la capăt. Dacă se nimereşte să vă aflaţi într-o perioadă tensionată, am o soluţie pentru tine.
Soluţia pe care ţi-o propun astăzi nu presupune să-l înveţi ceva pe copil. Cel mai probabil, în perioada asta eşti oricum în plin proces de educare, în care ori vrei să corectezi ceva la el, ori încerci să-l înveţi cum să se poarte. Însă lucrurile nu ies aşa cum vrei pentru că îţi scapă un amănunt esenţial, şi în lipsa lui schimbările întârzie să apară. Acest mic amănunt (de o importanţă imensă) este relaţia dintre voi.
Relaţia dintre voi este unul din primele lucruri care se deteriorează când apar conflicte.
Copilul loveşte în relaţie când pare că face lucruri intenţionat împotriva ta şi când vrea în continuu să îţi submineze autoritatea. Chiar dacă ştie că greşeşte, se încăpăţânează să continue lupta de putere cu tine, în speranţa că te va face să renunţi la încercările tale de a-l disciplina. Astfel, el transformă o relaţie de prietenie într-una de rivalitate, în care mereu îţi testează limitele şi vrea să preia frâiele. La rândul tău, şi tu şubrezeşti relaţia când eşti tot mai nervos şi simţi că pierzi controlul asupra copilului. Din această cauză îţi pierzi răbdarea şi ţipi la el, îl obligi să facă anumite lucruri şi, dacă tot nu vrea şi nu vrea, îl ameninţi că pleci şi îl laşi singur.
Dacă conflictul dintre voi continuă, între voi se instalează o supărare de fond, însoţită de răceală din partea ta şi de nelinişte din partea lui. Chiar dacă îţi propui să-l ierţi, tu tot rămâi supărat pe copil şi aştepţi ca el să se facă ceva pentru a recâştiga iertarea ta. Copilul simte depărtarea dintre voi şi asta îi dă un sentiment teribil de nesiguranţă şi vinovăţie. Gândul că e posibil să te piardă trezeşte în el una din cele mai mari spaime, şi anume că rămâne singur, fără părinţi. Această spaimă este acompaniata de nelinişte, vinovăţie şi convingerea tot mai adâncă ca el, ca şi copil, este în mod fundamental rău.
Dacă trece o vreme şi conflictul tot nu se estompează, urmează cercul vicios al atenţiei negative, în care el, din nelinişte, vrea să verifice dacă chiar te-a pierdut sau nu. Astfel că te solicită permanent şi vrea să-l bagi în seamă cât mai mult (maaamiiii, hai să vezi asta. Maaami, adu-mi apă. Maaaaamiii, ce faci în camera aia? Hai să stai cu mine). Devine aproape sufocant cu chemările lui şi solicită agasant prezenţa ta. Tu, stresat fiind şi supărat pe el, tinzi să observi mai ales ce face rău. În momentele când este liniştit te îndepărtezi de el, ca să iei o gură de aer. În schimb, imediat ce face ceva rău te duci la el şi îi acorzi atenţie. Sigur, este o atenţie negativă, sub forma reproşurilor şi a certurilor, însă tot atenţie este. Astfel, fără să vrei, îi transmiţi mesajul că, dacă vrea să primească atenţie, trebuie să facă ceva rău. Iată cum se perpetuează un cerc vicios în care tu te aştepţi la ce-i mai rău de la copil şi îi acorzi atenţie doar atunci iar el, pentru că te vrea aproape, îţi cere atenţie în mod negativ.
Mă opresc aici cu acest scenariu tot mai sumbru şi revin la soluţie: repară relaţia cu copilul! Acesta este un pas peste care nu poţi sări, pentru că o relaţie bună este principalul motor care-l face pe copil să vrea să se schimbe! Indiferent dacă eşti copil sau adult, când ţii mult de tot la cineva te străduieşti cât de mult să nu-l superi şi faci orice de dragul lui! Copilul, mai ales când e mic, nu respectă regulile pentru că înţelege că aşa e bine. El o face în primul rând pentru că aşa îi spune părintele, şi el vrea să îi facă pe plac! Şi, cu cât preţuieşte mai mult relaţia cu părintele, cu atât este mai dispus să facă concesii de dragul lui. Dimpotrivă, dacă este mereu în plin conflict cu cineva care îl considera rău, ce mai contează dacă se poartă încă o dată urât cu el?
Reluarea relaţiei cu copilul presupune, printre altele:
- Să stabiliţi un final clar al conflictului. Demodatul împăcare-împăcare fără nici o supărare poate fi foarte eficient, mai ales când vine din partea ta. El poate marca începutul oficial al unei perioade mai senine.
- Să reiei contactul cu emoţiile, gândurile şi preocupările lui, aşa cum sunt ele (iată o modalitate excelentă de a o face).
- Să rupi cercul vicios al atenţiei negative şi în locul lui să aduci aşteptările pozitive, ca mod de viaţă.
- Să îi dai copilului şansa să se elibereze de emoţiile negative pe care le-a trăit, ajutându-l să le exprime într-un mod benefic.
- Să te concentrezi mai puţin asupra lucrurilor care te deranjează în relaţie cu el (pe cât posibil să le ignori) şi să observi mai mult din străduinţele lui de a-ţi face pe plac.
Şi nu în ultimul rând, poate cel mai important e să-ţi aduci aminte că-l iubeşti. Prins în vârtejul tensiunilor dintre voi, poate ai uitat de emoţiile de bază pe care le simţi faţă de copilul tău. Acum însă e momentul să le laşi să iasă la lumină, măcar pentru câteva clipe. Acordă-ţi o mică pauză şi observă-ţi copilul, aşa cum e el. Şi, pe măsură ce îl observi tot mai mult, fii atent la emotile pozitive pe care le simţi faţă de el. Dacă apar şi emoţii negative alungă-le intenţionat: oricum le acorzi o atenţie prea mare în restul timpului. Acum e vremea să-ţi muţi atenţia doar pe cele pozitive. Nu e nevoie să te forţezi, sunt sigură că imediat vor apărea, mai mult sau mai puţin puternice, fel de fel de trăiri.
Poate fi dorinţa de a-l proteja, poate fi nevoia de a-i fi bine, poate fi o dragoste imensă şi o nevoie de a-i fi aproape. Dă-ţi voie să trăieşti aceste emoţii aşa cum apar, fără să le modifici în vreun fel. Este posibil ca ele să devină mai puternice, este posibil să pâlpâie încet şi constant. Nu încerca să le amplifici sau diminuezi, ci doar lasă-le să fie. Iar apoi, fără să stăruieşti prea mult asupra lor, bagă-le într-un săculeţ mic şi strânge-le la piept, ca să-ţi încălzească drumul către copilul tău.
