Despre rănile din copilărie: abandonul, respingerea sau neglijența
Nici eu nu știu de ce mă întorc iar și iar la aceeași stare de tristețe, pentru că de fapt în prezent nu mai am de ce să fiu tristă, îmi spunea cineva. Îți sună cunoscut? Ai și tu tristeți persistente, neliniște permanentă, nervozitate fără motiv, gol interior, pesimism, pe care le duci cu tine dintotdeauna? Toate sunt poveri din copilărie, urme ale rănilor emoționale de atunci. Răni care nu s-au dus odată cu trecerea anilor ci s-au transformat în tipare de a gândi, de a reacționa, feluri de a fi. Observând încăpățânarea cu care aceste stări se declanșează iar și iar, te întrebi dacă le vei depăși de fapt vreodată sau dacă te vei lupta cu ele toată viața. (more…)

În cei 10 ani de consiliere școlară, printre subiecte legate de familie, note și prieteni discuția a dus, inevitabil, și la delicata problemă a sexului. Dincolo de clasicele discuții despre pubertate, BTS-uri, curiozitate și experiențe sexuale, au fost câteva exemple care mi-au rămas în minte.
Poate ai auzit și tu că
Când copiii lor se exprimă printr-un tantrum (ca să folosim eufemisme), una din întrebările cele mai arzătoare ale părinților este
Pune paharul de apă fix acolo, nu în partea cealaltă! Pune coaja de banană înapoi pe banană! Fă să fie iar noapte!
Unii părinți sunt mai norocoși ca alții, dar până acum n-am întâlnit niciun părinte atât de norocos încât să fi scăpat de clasicul avertisment:
Pentru că se încăpățânează să te considere bun, frumos și minunat și pentru că nici nu le trece prin cap să te vadă altfel (adică un părinte groaznic, așa cum te consideri tu). Și pentru că te iartă de o mie de ori pe zi după ce te porți rău cu ei (pe bună sau pe ne-bună dreptate).
Stiu, stiu, mintitul este un lucru rau, si sigur nu vrei ca micutul sa te minta (desi aproape toti copiii mint si aproape nici un parinte nu isi poate da seama cu exactitate cand il minte copilul). Si atunci de ce atata bucurie cand prichindelul descopera minciuna?