5 „ingrediente” pentru formarea unei stime de sine ridicate

psihologpentrucopii
stima de sine ridicata

Cum de unii copii se descurajeaza imediat ce nu le iese bine ceva, pe cand altii persevereaza pana obtin un rezultat? Cum de unii exploreaza locul in care se afla, pe cand altii raman lipiti de parinti? De ce unii dintre copii vorbesc cu usurinta cu ceilalti pe cand altii nu scot nici un cuvant? Diferenta intre acesti copii este data de nivelul stimei de sine.

Stima de sine se refera la emotiile pe care le simtim fata de propria persoana. Ea este un element cheie care contribuie la fericirea personala. Copiii cu stima de sine crescuta sunt mai relaxati, se implica mai mult in activitati, coopereaza cu ceilalti, sunt perseverenti, asadar au sanse mai mari sa aiba succese. La polul opus, copiii cu stima de sine scazuta ezita sa se implice in activitati de teama unui esec, nu au incredere in sine, se desconsidera, tind sa fie mai critici si cred ca este vina lor cand ceva nu merge bine.

Chiar daca variaza in functie de situatie, stima de sine este un sentiment stabil, care se modifica cu greu pe parcursul vietii. De aceea este esential ca copilul sa isi formeze o stima de sine ridicata inca de la inceput, in loc sa incerce sa o remedieze mai tarziu.

Un rol fundamental in formarea stimei de sine a copilului il au parintii. Acestia trebuie sa ii ofere copilului „ingredientele” necesare pentru formarea unei stime de sine ridicate:

1. Acceptare

Chiar de cand se naste, copilul traieste experienta de a fi dorit sau respins. Daca este intampinat cu caldura si cu afectiune, micutul va intelege ca este o persoana valoroasa, demna de a fi iubita. El va simti ca si-a gasit locul in lume, si va fi fericit in propria piele.

Daca dimpotriva copilul nu este dorit se va simti stingher, respins, si isi va forma o imagine de sine negativa. Respingerea celorlalti va sta la baza unei atitudini depreciative si de auto-respingere, care afecteaza in mod negativ stima de sine.

2. Atentie

Pentru copii atentia parintilor inseamna iubire. Indisponibilitatea emotionala a parintelui sau absenta acestuia il fac pe copil sa se simta neglijat, si sa creada ca nu este suficient de important pentru parinti. In acest fel el ajunge sa creada despre sine ca nu este o persoana valoroasa, din moment ce nu primeste suficienta atentie din partea parintilor.

3. Sustinere

Pentru a invata ceva nou, copiii trebuie sa faca incercari, sa greseasca, sa incerce iar si iar, si apoi sa isi exerseze abilitatile nou dobandite. Daca parintii ii incurajeaza sa continue pana reusesc, copiii se vor simti tot mai stapani pe ei insisi. Vor invata sa aiba incredere in sine si in consecinta si stima de sine va creste.

Daca dimpotriva parintii isi critica copiii pentru orice greseala si pun accent mai ales pe defectele acestora, copiii vor fi descurajati sa mai incerce ceva nou si vor crede ca nu sunt buni de nimic. De asemenea, parintii care vor sa isi protejeze copiii si fac in locul lor ceea ce trebuie sa faca singuri, ii vor face pe acestia sa aiba indoieli cu privire la propriile capacitati.

4. Apreciere

Chiar daca cei mici fac progrese considerabile in toate domeniile, acestea trec deseori neobservate de parinti. Ei uita sa le spuna copiilor ca se simt mandri de ei, sau ca ii apreciaza pentru succesele lor. Copiii au nevoie de cuvinte de lauda, atunci cand sunt justificate si cand sunt spuse cu sinceritate. Ei nu stiu sa se auto-evalueze, si de aceea au nevoie de parinti sa le arate propria lor valoare. Cuvintele apreciative ii vor ajuta pe copii sa isi creasca stima de sine. Este bine ca aprecierile sa se refere si la comportamentele copiilor ( „imi place ca nu ai depasit marginile cand ai desenat, esti un copil rabdator”),  la efortul depus („am vazut ce mult te-ai straduit sa decupezi floarea, se vede ca esti meticulos”), si nu sa fie doar laude nejustificate („esti cel mai bun copil”).

5. Un model

Un parinte care se apreciaza si se accepta asa cum este il va invata si pe copilul lui sa faca acelasi lucru. In schimb parintii care sunt foarte critici cu ei insisi si nu se respecta pe sine nu vor sti sa le arate micutilor ce inseamna o stima de sine crescuta.

Stima de sine este samanta din care cresc idealurile si aspiratiile copiilor. Tot din ea se naste si perseverenta de a-si indeplini scopurile. Daca aceasta samanta este roditoare, copiii vor incepe sa-si croiasca o viata pe masura propriilor asteptari. Insa pentru ca roadele sa apara, au nevoie de prezenta si de sprijinul vostru. Ajutati-va copiii sa isi dea seama ce fiinte unice si valoroase sunt!

(Sursa foto)

Raluca Draghici

Sunt psiholog pentru copii in Brasov

Leave a Reply