De când începe să se mişte nestingherit prin casă, copilul se loveşte de anumite interdicţii, menite în primul rând să-l ferească de pericole. Dacă copilul a început să vorbească şi este autonom, înseamnă că poţi face primii paşi spre educarea lui. Poate te-ai întrebat şi tu ce este normal să îi cerem copilului de doi ani în materie de respectat reguli, care sunt riscurile unei disciplinări prea severe şi ce se întâmplă dacă nu începem încă educarea lui. Pentru a răspunde la aceste întrebări, te invit mai întâi să înţelegi la ce îi foloseşte copilului de doi ani disciplina.

Care este scopul educării la doi ani?

• Îl ajută pe micuţ să înţeleagă că lumea în care trăieşte este supusă unor reguli, şi deci este ordonată şi oarecum previzibilă.
• Copilul înţelege că orice acţiune pe care o face are anumite consecinţe (aşa cum acţiunile bune au consecinţe pozitive şi cele rele au consecinţe negative).
• Micuţul îşi dă seama că poate să-i facă pe părinţi mândri de el.
• El se simte stimulat să crească, pentru că primeşte primele responsabilităţi şi este apreciat când le îndeplineşte.
• Copilul are un sentiment mai puternic de control asupra propriei persoane, pentru că încetul cu încetul învaţă să îşi domine dorinţele şi impulsurile.
• Micuţul este stimulat să îşi dezvolte gândirea, pentru că trebuie să găsească o rezolvare acceptabilă la conflictul dintre propriile dorinţe şi interdicţiile exterioare.

Ce este normal să îi cerem copilului de doi ani în materie de disciplină?

• Copilul trebuie să ştie care sunt principalele reguli. Atunci când întrebi: este voie să faci asta? copilul trebuie să ştie dacă are voie sau nu.
• Este foarte important ca el să evite ceea ce îi pune în pericol viaţa. Asta înseamnă că el va şti să stea lângă tine când treceţi strada, îşi va retrage mâna când se apropie de un obiect interzis (priza, focul de la aragaz), şi va înghiţi numai substanţe comestibile (chiar dacă mai băgă în gură şi lucruri necomestibile).
• În decursul celui de-al doilea an copilul trebuie să se obişnuiască cu folosirea oliţei, sau măcar să spună de fiecare dată când are nevoie la toaletă ( nu contează prea mult dacă se întâmplă uneori şi accidente).
• Este foarte recomandat ca micuţul să îşi însuşească primele norme sociale: să salute persoanele din jur, să mulţumească şi să spună „te rog”. De asemenea, atunci când i se cere, el trebuie să împartă jucăria sau mâncarea cu unul din membrii familiei. La această vârstă copilul trebuie să învețe să împartă nu pentru a deveni un altruist, ci pentru a-și da seama că în cadrul interacțiunii cu ceilalți regula este și să primească dar și să ofere.
• Disciplinarea sănătoasă presupune ca micuţul să fie dornic să coopereze cu părinţii şi să încerce să îi ajute la sarcinile de lucru. Astfel, el va fi mai receptiv la cererile celor din jur, şi pe cât posibil va încerca să le îndeplinească. Devenind tot mai receptiv la ceilalți, el va învăța să depășească egoismul specific acestei etape de vârstă.
• Această vârstă este potrivită pentru formarea unor deprinderi de bază: folosirea corectă a tacâmurilor, mânuirea cănii pentru a bea. De asemenea el trebuie să dobândească capacitatea de a se spăla pe dinţi şi pe mâini singur.
• Ca şi abilităţi mai complexe, copilul trebuie să înveţe să se îmbrace şi să se dezbrace singur, cu ajutor din partea ta (îi deschei capsele şi fermoarul, îl ajuţi să îşi tragă bluziţa peste cap, etc.).

De cele mai multe ori începutul disciplinării tensionează relaţia între părinţi şi copil. Pe o parte părinţii încearcă să fie consecvenţi cu educaţia, iar pe cealaltă parte copilul se împotriveşte oricărei limitări. În această situaţie unii părinţi pot adopta două atitudini extreme: fie devin prea toleranţi şi renunţă la efortul de a-şi educa copilul, fie devin foarte pretenţioşi şi intransigenţi. În prima extremă, indulgenţa excesivă din partea părinţilor duce la întârzierea dezvoltării auto-controlului. Formarea autocontrolului nu vine de la sine, ci se formează pas cu pas în interacţiunea dintre părinte şi copil. În cea de-a doua extremă, severitatea excesivă a părinţilor poate înfrânge dorinţa naturală a copilului de a explora spaţiul, şi în felul acesta dezvoltarea lui cognitivă poate fi întârziată.

Dacă copilul tău știe să facă lucrurile enumerate mai sus, înseamnă că nu eşti în extrema toleranţei excesive. Dacă micuţul știe să facă lucrurile enumerate mai sus însă este foarte speriat, plânge foarte des sau are probleme cu somnul de noapte, este posibil să fii prea sever cu el.

Sfaturi privind educarea copilului de doi ani

• Pe cât posibil, nu îi interzice copilului să exploreze mediul înconjurător, decât dacă este foarte periculos. Pentru copilul de doi ani principala modalitate de a cunoaște lumea este prin intermediul simțurilor și nevoia lui de a explora este foarte presantă. Dacă îi interzici constant să atingă, să se uite, să demonteze sau să bage în gură, el va fi foarte tensionat și frustrat.
• În afara momentelor când face năzbâtii, păstrează o relaţie caldă, strânsă şi iubitoare cu copilul. La această vârstă copilul se teme foarte tare să nu piardă iubirea părinților. Dacă părinții par mereu nemulţumiţi de el, copilul va crede că nu este destul de bun și valoros ca să fie iubit. El se va strădui să le facă pe plac acestor părinți nemulțumiți, dar fiecare eșec va fi trăit mult mai dramatic de el.
• Ordonează regulile în ordinea importanţei. Trebuie să îi aduci la cunoştinţă în timp toate regulile, însă reacţia ta atunci când nu le respectă trebuie să fie diferită în funcţie de importanţa lor.
• Când copilul încalcă o regulă foarte importantă, arată-i clar că te superi. Când micuţul realizează că te-ai supărat şi este neliniştit, spune-i cu ce a greşit şi ce trebuie să facă în viitor să nu te mai supere. Nu trebuie să te împaci cu el prea repede, pentru că el nu va lua supărarea ta în serios, dar nici prea târziu, când el deja este disperat şi nu mai ştie ce să facă să îţi intre în graţii.
• Fii consecvent cu respectarea regulilor. De fiecare dată când copilul încalcă o regulă, arată-i că ai observat acest lucru. Mulţi părinţi îi pedepsesc grav pe copii câteodată, pe când alte ori nici nu băgă în seamă aceeaşi greşeală. În consecinţă copiii devin confuzi şi au impresia că trăiesc într-un univers imprevizibil.
• Pe cât posibil, încearcă să elimini anumite reguli inutile. Asta înseamnă să încerci să elimini obstacolele din jurul copilului, ca să nu îl împovărezi cu reguli suplimentare. Spre exemplu, în loc să spui mereu Nu atinge telefonul mobil!  poţi mai bine să îl iei din raza lui de acţiune.
• Laudă-ţi copilul când respectă o regulă. La această vârstă, autocontrolul chiar este o realizare! Aprecierea pe care o oferi copilului când face ceva bun îl va motiva să încerce şi în continuare să îţi facă pe plac.

Un părinte iubitor nu este întotdeauna blând şi permisiv. Iubirea se poate manifesta uneori şi prin fermitate, stăruinţă şi perseverenţă. Şi, chiar dacă acum micuţul nu este prea încântat când încerci să îl disciplinezi, mai târziu va realiza că efortul tău susținut de a-l educa a fost o dovadă de dragoste şi atenţie.

(Sursa foto)