De obicei, părinţii critici ştiu că sunt aşa şi nu se simt vinovaţi pentru asta. Dimpotrivă, consideră că ceea ce fac e spre binele copilului. Sunt aspru, spun ei, dar în felul ăsta îl învăţ pe copil să nu mai greşească în viitor. Ei bine, dacă critica e așa de utilă, poate n-ar fi rău să-i criticăm puțin și pe părinţii critici. (more…)
Nu-l mai ţine în braţe, că se învaţă aşa! Lasă-l să plângă, nu-l mai răsfaţa! Nu dormi cu el în pat, că îl înveţi răsfăţat! Orice proaspăt părinte este avertizat cu bunăvoință (sau uneori chiar presat) să nu-și răsfețe bebelușul. Din păcate, acest avertisment, repetat uneori ca un refren, este pe cât de răspândit pe atât de nociv. Hai să vedem de ce. (more…)
Tuturor ne plac prietenii cu care putem râde si dansa la chefuri. Prieteni care devin mai vorbăreți, mai deschiși și mai dispuși să-ți facă confidențe după un pahar. În același timp însă, sigur îți vine să-l eviți pe cel care se îmbată până uită de el la orice ieșire în oraș, pe care trebuie să-l cari acasă după chef și de care trebuie să ascunzi băutura. Dacă în preajma ta cineva la care ții are probleme cu băutura, sunt sigură că vrei să faci ceva pentru el. În articolul trecut te-am ajutat să înțelegi cum de a ajuns el așa. Acum e momentul să vedem ce poti face ca să-l ajuti pe cel aflat pe marginea prăpastiei. (more…)
Trăim într-o lume plină de vinovăţii: de la vinovăţii minore, trecătoare (iar am mâncat prea multe dulciuri), la vinovăţii adânci, ca nişte pietre de moară (din cauza mea s-au despărţit părinţii). Suntem înconjuraţi de vinovăţii intime, particulare (iar m-am purtat urât cu Gicu) dar şi de vinovăţii care atârnă asupra noastră, a tuturor (poluăm prea mult, distrugem planeta). Trăim vinovăţii concrete (azi n-am făcut sport) sau vinovăţii ascunse, neclare (ceva nu e în ordine cu copilul meu şi este vina mea). Şi, în fața vinovăţiei, fiecare se descurcă cum poate: unii o ignoră, alţii o îndură, unii fug de ea, alţii sunt dărâmaţi de vină. Oare care din aceste soluţii sunt cu adevărat bune pentru noi? (more…)
Dragă părinte,
Observ cum, vorbind despre copilăria ta, ţi se umezesc ochii. Ai avut o copilărie grea, cenuşie, plină de suferinţe. Părinţii tăi fie te-au abuzat, lovit şi umilit, fie te-au neglijat, lăsându-te să creşti la întâmplare. Cunoşti foarte bine suferinţa, singurătatea şi mai ales neputinţa. Neputinţa de a fi mic şi de a nu putea schimba ceva. Şi mai ales, ştii cât de mult ţi-ai dorit să creşti mare, ca să poţi în sfârşit pleca şi să laşi totul în urmă. Să începi de la capăt şi mai ales să nu, în nici un caz să nu devii un părinte la fel ca părinţii tăi. Eu nu vreau să îmi las copilul să simtă suferinţa pe care am trăit-o eu, iată motto-ul tău de părinte. (more…)
