Despre bebeluşii răsfăţați

psihologpentrucopii.roNu-l mai ţine în braţe, că se învaţă aşa! Lasă-l să plângă, nu-l mai răsfaţa! Nu dormi cu el în pat, că îl înveţi răsfăţat! Orice proaspăt părinte este avertizat cu bunăvoință (sau uneori chiar presat) să nu-și răsfețe bebelușul. Din păcate, acest avertisment, repetat uneori ca un refren, este pe cât de răspândit pe atât de nociv. Hai să vedem de ce. 

Înainte să vedem ce este atât de greşit cu ideea de răsfăţ la bebeluşi, să înţelegem de ce simt nevoia cei din jur să ne spună atât de vehement să nu cumva să ne răsfăţăm bebeluşul.

Cum recunoşti un răsfăţat?

În esenţă, răsfăţatul este cineva care se aşteaptă ca ceilalţi să îi îndeplinească nevoile, în locul lui. El ar putea, evident, să se mobilizeze şi să şi le împlinească singur, însă preferă calea mai simplă de a primi totul de-a gata. Mai mult decât atât, el apelează la toate mijloacele pe care le cunoaşte ca să îi facă pe ceilalţi să-i satisfacă nevoile, ca şi cum el e stăpânul şi ceilalţi sunt sclavii lui.

Răsfăţatul crede că toată lumea se învârte în jurul lui şi că nevoile lui sunt cele mai importante. Din această cauză este egoist, lipsit de empatie şi centrat doar pe sine. De cele mai multe ori el crede că este normal ca ceilalţi să îi îndeplinească nevoile şi că nu trebuie să ofere nimic la schimb pentru ceea ce primeşte. Iată de ce, când vedem un răsfăţat, ne vine să îl aducem cu picioarele pe pământ şi să-i spunem că nu e totul după cum vrea el.

Să ne întoarcem acum privirea către bebeluş, ca să vedem în ce măsură i se potriveşte eticheta de răsfăţat.

Bebeluşii răsfăţați

Încă de la naştere bebeluşul vine cu un set de nevoi fiziologice, foarte presante, pe care aşteaptă ca ceilalţi să i le satisfacă. Asemeni unui răsfăţat, şi el ţine cont doar de satisfacerea propriilor nevoi, fără să-i pese cât a dormit mama, dacă lui tati îi e foame sau cât e ceasul când plânge. Mai mult, el apelează la toate mijloacele pe care le ştie ca să-i facă pe ceilalţi să îi îndeplinească nevoile cât mai repede: plânge, urlă, dă din mâini, se agită. Până aici, potrivirea cu portretul răsfăţatului este foarte mare. Există însă o mică diferenţă: spre deosebire de răsfăţat, el nu îşi poate satisface singur nici una din propriile nevoi! El este total dependent de cei care-l îngrijesc!

Dacă nu ţii cont de acest mic amănunt, îl poţi considera pe bebeluş un răsfăţat şi în consecinţă vei încerca să îi arăţi că lumea nu se învârte în jurul lui şi că trebuie să se adapteze la realitate. Cel mai probabil, dacă priveşti lucrurile din această perspectivă, vei face următoarele lucruri:

  • Vei încerca să îi faci un program fix, la care să se adapteze. Dacă nu reuşeşte să se obişnuiască cu el, vei insista până când va înţelege că lucrurile nu sunt cum vor el, ci cum vrei tu.
  • Vei considera unele reacţii (plâns, iritabilitate, furie) ca fiind manifestări de răsfăţ, şi vei crede că le face doar ca să îţi atragă atenţia.
  • Vei considera că orice îi oferi acum îi formează obişnuinţe şi te temi că nu-l vei putea dezobişnui mai târziu de obişnuinţele de acum.
  • Vei crede că, dacă iei în seamă orice moft al copilului, el se învaţa aşa, şi nu-l vei dezobişnui niciodată de răsfăţ. Iată de ce nu te vei grăbi să fii acolo când plânge din senin sau când pare că nu-l supără ceva foarte tare.
  • Vei crede că de multe ori el te solicită doar ca să se verifice dacă eşti acolo pentru el, adică la cheremul lui.

Ei bine, hai să vedem acum cum este de fapt lumea bebeluşului.

Lumea bebeluşului (pe foarte scurt)

Chiar dacă din exterior pare că un bebeluş nu face mare lucru, în realitate el trece în fiecare zi prin schimbări majore şi este într-un proces extrem de complex de adaptare.

  • Organele învaţă să funcţioneze şi încă se maturizează, funcţiile corpului se reglează, asimilează un număr imens de informaţii şi începe să le integreze în mintea lui. Bebeluşul se transformă permanent, atât fizic cât şi intelectual (închipuie-ţi că în creierul lui se fac circa 700 de conexiuni noi pe secundă!). Aşadar, cuvântul cheie care caracterizează bebeluşul este schimbarea permanentă. Datorită schimbărilor multiple prin care trece acesta, nevoile lui de ieri nu mai corespund cu cele de azi, şi cu siguranţă vor fi diferite faţă de cele de peste câteva zile (ca să nu mai zic săptămâni, luni sau ani). Mai mult decât atât, schimbările nu se fac previzibil, liniar, ci în salturi, prin pusee de creştere, aşadar nu putem vorbi despre previzibil, ordonat şi fix în cazul acestuia.
  • Chiar dacă creierul este în permanentă maturizare, el este departe de a fi capabil de autocontrol. Fiind cel mai complex organ din Univers, creierul are nevoie de timp pentru a se maturiza complet (unele zone ale creierului sunt mature doar la adolescenţă). Controlul impulsurilor şi al nevoilor nu poate fi realizat de către bebeluş pur şi simplu pentru că zona responsabilă de autocontrol nu este încă maturizată. În consecinţă, bebeluşul nu îşi poate controla nevoile, nu şi le poate amâna şi nici nu îşi poate ţine sub control frustrarea (sau disperarea) de a nu-i fi îndeplinite nevoile.
  • Chiar dacă că nu are instrumente elaborate de semnalizare a nevoilor (limbajul), bebeluşul are totuşi capacitatea de a-și transmite nevoile prin plâns şi semnale ale corpului. Nevoile pe care el le semnalizează sunt legate de supravieţuire. El niciodată nu semnalizează o nevoie care nu este adevărată, şi nici nu cere lucruri de care nu are nevoie. În consecinţă, când un bebeluş solicită vehement prezența adultului lângă el nu o face ca să-l ţină din treabă sau pentru că se plictiseşte, ci pentru că are nevoie ori de confort, ori de alinare, ori de grijă.

Dacă înţelegi aceste aspecte esenţiale legate de dezvoltarea bebeluşului, vei înţelege cât este de nociv să pornim de la ideea că el doar se răsfaţă. Interpretând semnalele pe care le transmite ca răsfăţ, nu mai ai cum să răspunzi adevăratelor lui nevoi. Astfel, îl frustrezi şi nu îi oferi ce are cu adevărat nevoie. Mai mult decât atât, suprapui peste nevoile lui un set de aşteptări fixe şi nerealiste, la care el nu are cum să facă faţă (şi, împotrivindu-se, se alege şi cu eticheta de încăpăţânat). Şi, chiar dacă el reuşeşte să se adapteze programului impus de tine, în esenţă, dacă nu este ascultat şi luat în seamă, îşi formează părerea primordială că lumea nu este un loc primitor şi satisfăcător, ci unul în care nu eşti ascultat, nu eşti îngrijit cum ai nevoie şi tu şi nevoile tale nu contaţi prea mult.

Precum vezi, un bebeluş care nu e răsfăţat nu este nicidecum un bebeluş fericit, ci mai degrabă unul aproape neglijat.

Aşadar, ce e de făcut dacă vrem să avem bebeluşi fericiţi?

  • Învaţă să recunoşti şi să interpretezi corect semnalele transmise de bebeluşul tău. Astfel, el se va simţi ascultat şi va prinde încredere să comunice. Este dovedit ştiinţific că, cu cât răspunzi mai adecvat solicitărilor lui, cu atât el se deschide şi este stimulat să comunice mai mult. Dacă ai nevoie de ajutor specializat în descifrarea semnelor pe care le transmite bebeluşul tău, îţi recomand cu încredere Dunstan Baby Language (Mihaela Pintea este un consultant excelent DBL în Braşov).
  • Vorbeşte cu bebeluşul, cântă-i, răspunde la chemările lui. Bebeluşii cu care se vorbeşte mult devin mai comunicativi. În plus, ei se liniştesc mai uşor şi își formează mai repede legătura de atașament față de tine.
  • Oferă-i mult contact fizic: mângâieri, luat în braţe, liniştiri. Una dintre primele zone care se dezvoltă în creier este cea legată de senzaţiile tactile. Bebeluşul are nevoia să îi simtă pe părinţi aproape, să îi atingă, să îi miroasă. Cu cât te simte mai aproape, cu atât se simte mai în siguranţă. Există studii care arata că bebeluşul lăsat singur cu orele, fără atingeri, are şanse mult mai mari să devină anxios la maturitate faţă de cel care are parte de contact fizic din belşug.

Pe scurt, învaţă să îţi asculţi bebeluşul şi să răspunzi cât mai prompt şi mai adecvat nevoilor lui din prezent! Astfel, îl ajuţi să-şi formeze imaginea unei lumi calde, primitoare, în care el este acceptat aşa cum e şi în care nevoile lui sunt luate în serios.

Şi ştii ce e şi mai minunat? Că modelul de grijă pe care i-l oferi mai întâi din exterior se va transforma treptat în modelul de auto-ingrijire. Imediat ce va putea, copilul va învăţa să aibă grijă de propriile nevoi aşa cum ai avut şi tu grijă de el. Sunt sigură că îți dorești un copil care să știe să se calmeze și să se accepte necondiționat.

Sintagma de bebeluș răsfățat, chiar dacă este foarte des întâlnită, nu e decât o etichetă greșită și nocivă. Așa că dă-ți voie să o arunci la gunoi și pune în locul ei grija și afecțiunea de care copilul tău chiar are nevoie.

psihologpentrucopii.ro

Sursa foto1 si foto2

Raluca Draghici

Sunt psiholog pentru copii in Brasov

Leave a Reply