Despre rănile din copilărie: abandonul, respingerea sau neglijența
Nici eu nu știu de ce mă întorc iar și iar la aceeași stare de tristețe, pentru că de fapt în prezent nu mai am de ce să fiu tristă, îmi spunea cineva. Îți sună cunoscut? Ai și tu tristeți persistente, neliniște permanentă, nervozitate fără motiv, gol interior, pesimism, pe care le duci cu tine dintotdeauna? Toate sunt poveri din copilărie, urme ale rănilor emoționale de atunci. Răni care nu s-au dus odată cu trecerea anilor ci s-au transformat în tipare de a gândi, de a reacționa, feluri de a fi. Observând încăpățânarea cu care aceste stări se declanșează iar și iar, te întrebi dacă le vei depăși de fapt vreodată sau dacă te vei lupta cu ele toată viața. (more…)
În cei 10 ani de consiliere școlară, printre subiecte legate de familie, note și prieteni discuția a dus, inevitabil, și la delicata problemă a sexului. Dincolo de clasicele discuții despre pubertate, BTS-uri, curiozitate și experiențe sexuale, au fost câteva exemple care mi-au rămas în minte.
Copiii de azi trăiesc într-un mediu mult mai sigur decât cei din generațiile de dinainte (nu trebuie să mă crezi, doar verifică rata mortalității infantile de-a lungul istoriei). Unii ar spune că deja mediul a devenit 
Cel mai probabil, când ai auzit prima oară despre bullying ți-au fost descrise comportamente precum amenințările, lovirile, jignirile, umilirile si poreclele. Dar copiii se iau la trântă, se bat și se poreclesc de când lumea! Nu există copil care să nu fi fost vreodată împins, înjurat sau amenințat de ceilalti! Toate comportamentele folosite pentru a descrie bullyingul fac parte din copilărie și nici nu ne putem imagina școala fără ele. Și atunci ce le-o fi venit celor care au facut bullyingul ilegal? Nu cumva începem și noi să suflăm și-n iaurt și să îi tratăm pe copii ca pe niște panseluțe sensibile? Nu cumva luăm prea în serios niște comportamente care se întâmplă între orice copii?
Nu o să uit niciodată când, la începutul grădiniței, educatoarele spuneau mustrător 
Nu, copilaria nu e pentru toti bună si lipsită de griji. Nu, nu sunt toti copiii feriți de sărăcie, boală, neglijență sau abuz. În jurul tău sunt copii care suferă prea mult și prea devreme, copii care cunosc partea cenușie a vieții încă de când sunt mici. Sigur cunoști și tu astfel de copii și sigur ai vrea să-i ajuți. Însă cum să o faci? Uneori nu e potrivit sa le dai bani, de cele mai multe ori nu poti schimba mediul in care traiesc, și în plus nici tu nu prea ai timp și energie pentru ei. Uite, iti propun eu ceva care chiar ii va ajuta si care nu te va costa nici bani, nici timp, nici efort.
Pe scurt, al naibii de greu! E greu pentru că nu există semne distinctive ale depresiei, adică simptome care apar 
Ce fain e să fii îndrăgostit, nu-i așa? Fluturașii din stomac, euforia, nerăbdarea și toate emoțiile care te fac să plutești! Adu-ți aminte cum era când erai îndrăgostit, și apoi întreabă-te:
Ai impresia că știi ce e depresia pentru că știi și tu ce înseamnă suferința, disperarea sau durerea. Îți imaginezi că depresia nu e decât o suferință mai profundă sau care ține mai mult. Crezi că-i poți recunoaște cu ușurință pe cei deprimați pentru că se îmbracă în negru, se plâng și spun că viața nu are sens. Însă cum ar fi să-ți spun că tristețea nu e nici de departe emoția pe care o trăiesc cel mai des cei deprimați? Cum ar fi să-ți spun că de cele mai multe ori nu se vede deloc zbuciumul lor interior? Cum ar fi să înveți să iei în serios această boală, până nu e prea târziu?
Cand am inceput sa scriu pe blog mi-am jurat ca n-o sa spun niciodata truisme de genul