Ce rol are copilul tău în grup?
În faţa blocului 4 fete se joacă şotron. Pe margine, o fetiţă stă şi se uită la ele, fără să participe la joc. Trei băieţi se apropie de ele şi unul din ei se repede să le strice jocul, maimuţărindu-se. Ceilalţi doi râd şi încearcă şi ei să intre în joc. Fetele protestează şi una din ele îi alungă pe băieţi. Ce scenă banală, nu-i aşa? Cum ar fi dacă ţi-aş spune că, dacă ştii să te uiţi bine la astfel de scene, poţi prezice lucruri esenţiale legate de viitorul acestor copii? Cum ar fi dacă ţi-aş spune că interacţiunile obişnuite dintre copii au puterea de a ne revela cine va fi predispus către depresie şi cine va avea probleme cu băutura, de exemplu? (more…)
Dacă, printr-o minune, nu ştii ce e aia ruşinea, o să-ţi spun că este o emoţie groaznică! Când tocmai ai fost prins cu mâţa-n sac te faci mic, ca şi cum corpul tău ar vrea să scape cumva din această situaţie penibilă. Obrajii îţi ard, postura ţi-e umilă, ochii sunt agăţaţi în pământ. Te simţi fără valoare, inferior celorlalţi. În acele momente te deteşti şi sigur o deteşti şi pe persoana care te-a făcut să te simţi ruşinat. Da, ruşinea este o emoţie oribilă. Şi totuşi, îi facem pe copiii noştri să o simtă. Le-o inducem. Le-o cultivăm. Îi pedepsim rușinându-i. Ne răzbunăm pe ei rușinându-i. Îi umilim rușinându-i.
Dacă înainte să împlinească doi anişori copiii sunt consideraţi nişte îngeraşi drăguţi, după ce au trecut de cea de-a doua aniversare ei se transformă uneori în adevăraţi drăcuşori. Mulţi părinţi se plâng că micuţii lor au devenit încăpăţânaţi, neastâmpăraţi sau obraznici. Oare să fie o coincidenţă faptul că aceste trăsături încep să se manifeste la doi ani, sau putem vorbi despre etapa în care copilul îl ia pe 
“Nu ştiu ce e cu copilul ăsta, trebuie să îl strig de 3 ori până îmi răspunde! Uneori mă gândesc dacă nu are vreo problemă cu atenţia!”
În devoltarea emoțională a copiilor, părinții au un rol foarte important. Prin felul în care reacţionează zi de zi la emoţiile copilului, prin felul în care vorbesc despre ceea ce simt, prin sensibilitatea sau nepăsarea în faţa emoţiilor, părinţii îl ajută sau îl blochează pe copil în dezvoltarea lui emoţională.
Începând cu vârsta de 6 ani copiii intră în etapa denumită “realism convenţional”. În cadrul acesteia prioritatea copiilor este să deseneze obiectele cât mai asemănătoare cu realitatea exterioară, și sa le execute într-o manieră cât mai convenţională.
Continuam discutia referitoare la