Cresterea stimei de sine, o pacaleala
Cum adica o pacaleala? te si aud ca-mi spui indignat. Adica sa-l las sa creada ca e un nimeni? Sa devina complexat, retras, timid? Chiar asa, de ce sa nu-i formezi o stima de sine ridicata cand e clar ca toti cei care au succes in viata o fac pentru ca au incredere in fortele proprii? Cum sa nu faci asta cand esti avertizat din toate partile sa fii foarte atent cum te porti cu copilul, ca sa nu cumva sa ii afectezi stima de sine? Nu cumva incerc chiar eu sa te pacalesc? (more…)
Pentru educarea unui copil, la fel ca pentru construirea unei case, ai nevoie de materiale bune dar si de unelte potrivite. Materialele „construirii” unui copil educat sunt timpul, dedicatia, rabdarea celor din jur si predispozitiile lui genetice, iar uneltele sunt toate metodele de educatie pe care i le aplici. Si, asa cum nu poti construi o casa cu o singura unealta, tot asa nu iti poti educa copilul folosind o singura metoda de educatie. Astazi vreau sa-ti prezint din multitudinea de unelte ale disciplinarii una extrem de eficienta si usor de aplicat.
În orice parc te-ai afla e imposibil să nu auzi un copil spunând printre sughiţuri: 
Alexia încearcă din răsputeri să ia note mai mari decât colega ei de bancă. Luca a ieşit campion judeţean la şah şi acum se pregăteşte să intre în campionatul naţional. David se ia mereu la întrecere cu Matei, care aleargă cel mai repede în parc. Ce crezi, sunt aceşti copii fericiţi? Sunt ei relaxaţi? Este stima lor de sine ridicată? Au ei performanțe mai bune? Cu alte cuvinte, faptul că se află mereu în competiţie îi ajută pe aceşti copii cu ceva sau, dimpotrivă, le face mai mult rău?
Dacă eşti preocupat de formarea unei personalităţi puternice la copilul tău, sigur încerci să-l faci să-şi descopere propriul drum în loc să urmeze turma. Te străduieşti să-i formezi propriile preferinţe şi interese, în loc să le preia de-a gata pe ale altora. Însă, spre dezamăgirea ta, oricât de unic şi individual este copilul tău acasă, când intră într-un grup se transformă radical: era pasionat de pictatul pe pietre? Acum colorează cu roz poneii din revista Barbie. Prefera mâncarea sănătoasă? Acum vrea la Mac, ca prietenii lui. Oare de unde această transformare? Este presiunea grupului aşa de mare? Să fie influenţa nefastă a reclamelor? Oare de ce renunţă copiii aşa uşor la caracteristicile care-i fac unici şi îi imită pe ceilalţi?
În orice parc te-ai afla, sigur găseşti măcar un copil care le comandă celorlalţi ce şi cum să facă: 
Cum era şi normal, viaţa ta s-a schimbat complet de când ai devenit mămică. I-ai oferit copilului tău toată atenţia, timpul şi energia ta, şi nu e de mirare că ai renunţat la tine pentru el. Însă, dacă el are deja câţiva anişori şi tu încă nu ai recuperat nimic din vechea ta viaţă, este posibil să fi pornit pe anevoiosul drum al sacrificiului personal. Din care ar fi bine să te opreşti cât mai repede, de dragul tău şi mai ales al copilului.
Când se fâstâcesc şi lăsă privirea în pământ, copiii timizi sunt tare drăgălaşi. Văzându-i cum se ţin strâns de părinţi, ezitând să se apropie, te apucă duioşia faţă de ei. În ochii lor însă, propria timiditate nu este un accesoriu drăguţ, ci mai degrabă un blestem. Jena, stânjeneala şi ruşinea pe care le simt în momentele de timiditate sunt poveri grele, care le umbresc bucuria de a se apropia de ceilalţi. Oare cum de au ajuns aceşti copii timizi? S-au născut aşa sau au devenit timizi în urma unor experienţe din copilărie?
Cu fiecare etapă de creştere copilul are ocazia să înveţe lucruri bune: să împartă, să fie politicos, să se joace frumos, să devină independent, etc. Astfel, pe măsură ce creşte, el îşi dezvoltă firesc anumite calităţi. Însă există şi trăsături de caracter care nu vin odată cu vârsta şi nici nu apar de la sine. Trăsături precum bunătatea, altruismul, curajul, corectitudinea, care fac diferenţa între un caracter frumos şi unul urât, viciat. Acestea au nevoie să fie cultivate cu răbdare iar tu, ca părinte, eşti dator să contribui la dezvoltarea lor. Astăzi îţi propun să priveşti în perspectivă asupra trăsăturilor de caracter pe care vrei să le formezi la copilul tău.
E dimineaţă. Eşti în mare grabă, ţi-ai îmbrăcat cu chiu cu vai fetiţa şi, chiar înainte să plecaţi din casă, ea se aşează pe covor şi îşi împrăştie câteva jucării. Când îi spui să se grăbească începe să plângă şi să protesteze: că nu vrea la gradi, că mai vrea să se joace, că vrea să stea acasă. Deşi ştii că trebuie să îţi păstrezi calmul, simţi cum ţi se ridică tensiunea, eşti deja grăbită, îngrijorată şi enervată. Şi atunci reacţionezi într-una din cele 4 modalităţi de mai jos.