Pentru că se încăpățânează să te considere bun, frumos și minunat și pentru că nici nu le trece prin cap să te vadă altfel (adică un părinte groaznic, așa cum te consideri tu). Și pentru că te iartă de o mie de ori pe zi după ce te porți rău cu ei (pe bună sau pe ne-bună dreptate).
- Pentru că sunt capabili să oprească timpul în loc așezându-se pe vine și fiind total asorbiți de câte un detaliu pe care nu l-ai fi observat niciodată. Și, dacă te așezi lângă ei, înțelegi că timpul e o construcție inventată de oamenii mari și că de fapt viața e un spațiu larg format dintr-un infinit de detalii, care așteaptă să fie descoperite rând pe rând.
- Pentru că singura condiție esențială pe care trebuie să o îndeplinească cineva ca să le devină prieten este să poată fi atins, alergat sau auzit. Restul sunt doar scuze și pretexte.
- Pentru că nu se tem de tăcere și nu au inventat încă discuțiile de complezență.
- Pentru că nu reușesc să te cuprindă cu totul cu mâinile când te îmbrățișează și de asta se lipesc tare tare de tine. Și pentru că nu se simt sufocați când îi strângi și tu, la rândul tău, muuuult prea tare la piept.
- Pentru că îți redau încrederea că există îngeri păzitori (că altfel nu îți explici cum de nu se adeveresc cele o mie de filme de groază care se activează în mintea ta când pun mâna pe toate obiectele interzise din casă).
- Pentru că transformă noțiunile de mare și mic în ceva relativ, părând mici chiar și când nu le mai încap picioarele în pat sau imenși când scot primul bolborosit care seamănă a cuvânt omenesc. Asta când nu sunt și mari și mici în același timp!
- Pentru că aleargă repede când sunt fericiți și le alunecă colțurile gurii în jos când sunt triști, și corpul le trădează toate emoțiile pe care le simt (în afară de momentele în care te mint cu bună știință, șarlatanii).
- Pentru că sunt apărători neînfricați ai dreptății (adică naiba să te pună să le promiți ceva și să nu te ții de promisiune). Și, în rarele ocazii în care își observă propriile nedreptăți, își îndreaptă greșeala fără orgolii rănite sau jumătăți de măsură.
- Pentru că sunt capabili să îți urle să pleci și pot să-ți spună chiar că te urăsc, fără să înceteze nici o clipă să te considere centrul existenței lor.
- Pentru că îți aduc aminte că toate ustensilele de bucătărie sunt de fapt instrumente uitate de percuție și toate decorurile din casă pot deveni în orice clipă fix jucăria care le lipsea.
- Pentru că li se împleticesc degetele când trebuie să-și tragă tricoul peste cap dar reușesc cu mânuțele lor mici să desfacă, deșurubeze sau dezinstaleze într-o secundă orice obiect din lumea civilizată.
- Pentru că de-abia așteaptă să fie mari și sunt absolut siguri că viitorul este locul îndeplinirii tuturor dorințelor.
- Pentru că vor să fie luați în serios și faptul că au gurițele mânjite de căpșuni, cordeluțe cu albinuțe în păr sau 90 cm cu totul nu-i face să se simtă mai puțin îndreptățăți să îi tratezi cu respect.
- Pentru că trăiesc toate emoțiile din lume și pentru că îți desțepenesc și ție emoțiile, de absolut toate felurile și toate intensitățile.
- Pentru că îți dau o idee despre ce înseamnă dragostea pură, iubirea veșnică sau alte expresii pe care le considerai prea siropoase și patetice înainte să apară pe lume lumina ochilor tăi, suflețelul și dragostea ta veșnică.
- Pentru că sunt dotați cu buton de reset, repeat și restart (și cine știe, poate viitoarele generații vor avea chiar și unul de pauză!)
Pentru astea si pentru toate celelalte bucurii mărunte și mari, pentru că ne înseninați zilele și pentru că ne dați culoare vieții, vă iubim dragi copii! Iar tu, cititorule, dacă ai privilegiul de a fi strigat de cineva mamă sau tată (de o mie de ori pe zi), mergi degrabă de-ți smotocește copilul din toată inima! Și contribuie și tu, dacă ai poftă, la interminabila listă a motivelor pentru care iubim copiii.
