Despre partile urate din noi
In drumul maturizarii toti lasam in urma parti din noi. Crestem, ne dezvoltam, ne schimbam. Insa uneori partile luminoase, frumoase de altadata palesc si in locul lor apar parti mult mai anoste, meschine sau de-a dreptul urate. Copilul iscoditor de ieri se transforma intr-un adult morocanos. Fetitei cuminti ii ia locul gospodina obosita, iar baiatul lipsit de griji devine un dependent de jocuri de noroc. Oare cum de ajungem asa ciobiti cateodata? Unde si cum se pierde stralucirea de mai inainte? De ce, din bogatia de moduri de a fi uneori alegem sa jucam doar roluri repetitive, rele, urate? (more…)
Stiu, stiu, mintitul este un lucru rau, si sigur nu vrei ca micutul sa te minta (desi aproape toti copiii mint si aproape nici un parinte nu isi poate da seama cu exactitate cand il minte copilul). Si atunci de ce atata bucurie cand prichindelul descopera minciuna? 
Sa nu-l tii in pat cu tine, ca nu mai scapi de el. Sa nu-l iei prea mult in brate, ca se invata asa. Cand plange sa-i spui ca e deja baiat mare, deci sa se stapaneasca. Invata-l sa fie independent inca de mic, ca altfel ramane sub fusta ta toata viata. Doar nu vrei sa ajunga ca aia care locuiesc cu parintii si la 40 de ani, nu?
Copilul tău se transformă permanent, şi la fel e şi relaţia ta cu el. După momentele bune, de apropiere şi armonie urmează perioade cu ţipete, ameninţări şi furie, în care pare că lucrurile merg din rău în mai rău şi n-o mai scoateţi nicicum la capăt. Dacă se nimereşte să vă aflaţi într-o perioadă tensionată, am o soluţie pentru tine.
Cum era şi normal, viaţa ta s-a schimbat complet de când ai devenit mămică. I-ai oferit copilului tău toată atenţia, timpul şi energia ta, şi nu e de mirare că ai renunţat la tine pentru el. Însă, dacă el are deja câţiva anişori şi tu încă nu ai recuperat nimic din vechea ta viaţă, este posibil să fi pornit pe anevoiosul drum al sacrificiului personal. Din care ar fi bine să te opreşti cât mai repede, de dragul tău şi mai ales al copilului.
Dintre toate piedicile care stau în calea unei bune dezvoltări, teama de eşec mi se pare cea mai mare. Cum apare teama de eşec cum copiii se blochează şi se eschivează, refuzând să mai participe la activitate. Teama de eşec apare atât la copiii care au probleme cu învăţarea cât şi la cei foarte inteligenţi, atât la cei timizi cât şi la cei îndrăzneţi. Pe termen lung, ea poate face diferenţa între un copil care obţine performanțe şi unul care renunţă când dă de greu. Oare ce poţi face să-ţi ajuţi copilul să scape de ea?
Să ne uităm la câţiva copii de nota 5 la şcoală. Unul este inteligent însă total neinteresat de şcoală, clasicul „Brânză bună în burduf de câine”. Altul vine dintr-o familie dezorganizată, care nu se ocupă de el. Al treilea are un intelect de limită şi, oricât se străduieşte, nu poate scoate mai mult de-un cinci. Mai există oare şi alte cazuri? Da, mai este copilul cu dislexie, care, deşi nu aparţine nici unei categorii de mai sus, este greşit încadrat într-una din ele. Vrei să aflii mai multe despre el?
Cu fiecare etapă de creştere copilul are ocazia să înveţe lucruri bune: să împartă, să fie politicos, să se joace frumos, să devină independent, etc. Astfel, pe măsură ce creşte, el îşi dezvoltă firesc anumite calităţi. Însă există şi trăsături de caracter care nu vin odată cu vârsta şi nici nu apar de la sine. Trăsături precum bunătatea, altruismul, curajul, corectitudinea, care fac diferenţa între un caracter frumos şi unul urât, viciat. Acestea au nevoie să fie cultivate cu răbdare iar tu, ca părinte, eşti dator să contribui la dezvoltarea lor. Astăzi îţi propun să priveşti în perspectivă asupra trăsăturilor de caracter pe care vrei să le formezi la copilul tău.
Nervii. Ţipetele. Protestele prelungite. Datul din picior. Plânsul în gura mare. Ce minunată ar fi viaţa fără ele! Ce bine ar fi ca ele să dispară, iar tu şi copilul să vă jucaţi în armonie întreaga zi! Imaginează-ţi cum te-ai simţi când el ar veni spre tine şi, îmbrăţişându-te, ţi-ar spune că eşti un părinte minunat! … dar, gata cu visatul! În viaţa reală copilul tău e supărat. E supărat acum şi sigur va mai fi supărat dintr-o mie de motive de acum încolo. Va fi nervos şi pe bună dreptate dar şi din motive nejustificate. Aşa că, dacă chiar vrei să fii un părinte minunat, suflecă-ţi mânecile şi învaţă ce să faci când copilul tău este plin de emoţii negative.
Dacă, printr-o minune, nu ştii ce e aia ruşinea, o să-ţi spun că este o emoţie groaznică! Când tocmai ai fost prins cu mâţa-n sac te faci mic, ca şi cum corpul tău ar vrea să scape cumva din această situaţie penibilă. Obrajii îţi ard, postura ţi-e umilă, ochii sunt agăţaţi în pământ. Te simţi fără valoare, inferior celorlalţi. În acele momente te deteşti şi sigur o deteşti şi pe persoana care te-a făcut să te simţi ruşinat. Da, ruşinea este o emoţie oribilă. Şi totuşi, îi facem pe copiii noştri să o simtă. Le-o inducem. Le-o cultivăm. Îi pedepsim rușinându-i. Ne răzbunăm pe ei rușinându-i. Îi umilim rușinându-i.