Să ne uităm la câţiva copii de nota 5 la şcoală. Unul este inteligent însă total neinteresat de şcoală, clasicul „Brânză bună în burduf de câine”. Altul vine dintr-o familie dezorganizată, care nu se ocupă de el. Al treilea are un intelect de limită şi, oricât se străduieşte, nu poate scoate mai mult de-un cinci. Mai există oare şi alte cazuri? Da, mai este copilul cu dislexie, care, deşi nu aparţine nici unei categorii de mai sus, este greşit încadrat într-una din ele. Vrei să aflii mai multe despre el?
Ce sunt tulburările de învăţare?
Tulburările de învăţare sunt probleme care apar la citire (dislexie), scriere (disgrafie), sau calcul matematic (discalculie). Ele pot fi înnăscute (în majoritatea cazurilor) sau dobândite în urma unui traumatism cranian. Aceste tulburări au şi un substrat neurologic, în sensul că există mici nereguli în zonele creierului responsabile de procesarea limbajului. Oricum ar fi, în prezent nu se cunosc în întregime cauzele acestor tulburări, pentru că sunt departe de a fi simple şi uşor de investigat. Dintre cele trei, astăzi îţi voi spune despre cea mai des întâlnită la copii, şi anume dislexia.
Cum recunoşti un copil dislexic?
Dislexia începe să fie observată încă din primii ani de viaţă. De obicei simptomele sunt mai numeroase în copilărie şi se mai corectează odată cu vârsta, însă nu trec cu totul niciodată.
Problemele de pronunţie, cele mai vizibile
Cel mai simplu să-ţi dai seama dacă un copil este dislexic este observând felul în care vorbeşte: vei auzi tot felul de cuvinte stâlcite, în care unele litere sunt înlocuite cu altele (îmblinit în loc de împlinit, apțiune în loc de acțiune,etc). În unele cuvinte apar litere noi (merg la pinșcină), sau ordinea literelor în cuvânt este inversată (citesc o cătricică, mă uit la tevelizor, etc.)
Există numeroase greşeli gramaticale care persistă în ciuda corectărilor repetate şi a încercărilor de a vorbi corect. De multe ori copilul dislexic încurcă cuvintele între ele, mai ales pe cele complicate: (ne-am asezonat la masă)
Părinţii copilului dislexic îşi aduc aminte cum acesta a început să vorbească mai târziu decât ceilalţi şi a făcut numeroase greşeli încă de la început.
Concentrare şi înţelegere
Puterea de concentrare a copilului dislexic este relativ scăzută. El oboseşte repede şi atenţia îi este uşor distrasă de stimulii din jur. De aceea el chiar are nevoie de mai multe pauze în învăţare.
Apar dificultăţi legate de înţelegerea textelor lungi sau a povestirilor. Acest lucru se vede când copilul repovesteşte ce a auzit şi se observă cum este incoerent sau încurcă momentele povestirii între ele.
Memorarea cuvintelor se face greu şi, pentru a reţine informaţii noi, este necesar un număr mai mare de repetiţii.
Atenţie, dificultăţile de înţelegere nu apar din lipsa inteligenţei, pentru că dislexicii au o inteligenţă medie sau peste medie! Ele sunt pur şi simplu datorate felului diferit în care ei procesează şi înţeleg informaţiile.
Probleme cu percepţia şi lateralizarea
Unii copiii dislexici au o problemă în a-şi recunoaşte cunoscuţii dintr-o mulţime de oameni sau de a selecta un element diferit dintr-o mulţime de lucruri asemănătoare. Se orientează greu în spaţiu, confundă stânga cu dreapta şi nu este sigur dacă sunt stângaci sau dreptaci. De multe ori scrisul este în oglindă.
Motricitatea fină şi simţul ritmului
Uneori, copiii dislexici au probleme cu dexteritatea fină. Mişcările mâinii pot fi nesigure sau nedezvoltate, pot apărea probleme în a copia desenele după model sau a construi din cuburi după un model şi desenele pot fi simpliste, cu puţine detalii.
Simţul ritmului sau urechea muzicală pot fi şi ele slab dezvoltate.
Când au început să meargă, mulţi dintre ei au sărit de etapa de mers în patru labe, şi au început să meargă direct în picioare.
Relaţia cu şcoala
Având în vedere provocările pe care ţi le-am enumerat mai sus, nu este de mirare de ce şcoala este un calvar pentru mulţi dintre aceşti copii.
Adevăratele dificultăţi încep odată cu învăţarea scrierii şi citirii. Din cauza felului în care procesează textul, copiilor dislexici le va veni greu să să citesca cuvintele complicate, vor confunda literele şi în general vor avea impresia că textul le fuge de sub ochi (deşi nu au o problemă de vedere). Indiferent cât de mult perseverează, cititul va fi mereu dificil pentru aceşti copii. Scrisul este şi el o provocare, pentru că, fără să fie conştienţi, le scapă o grămadă de greşeli. Pe măsură ce şcoala continuă presiunea creşte şi cerinţele sunt tot mai mari: copiilor li se cere să memoreze informaţii tot mai lungi şi mai complicate, să fie tot mai coerenţi şi să citească tot mai mult şi mai repede.
Însă ei au o problemă de a înţelege texte scrise lungi şi complicate şi memorarea se face cu grutate. Nu e de mirare de ce dislexicii se simt depăşiţi de cerinţele şcolii își ncep să îşi formeze complexe de inferioritate. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât, în ciuda efortului depus, nu progresează la fel de mult ca şi colegii lor care par că prind totul din zbor. Performanţele şcolare sunt reduse faţă de efortul depus, aşa că în scurt timp ei vor fi demotivaţi să înveţe şi vor încerca să scape cumva de tot ce înseamnă şcoală şi învăţat.
Efectul dislexiei asupra personalităţii
Imaginează-te o clipă în locul acestui copil: eşti inteligent însă nu poţi nicicum să înveţi, sau cel puţin ţi se pare un lucru foarte greu. Textele scrise îţi dansează sub ochi şi trebuie să faci eforturi uriaşe să înţelegi ce este scris. Cei din jur au fost iniţial înţelegători cu tine însă ai observat cum îi dezamăgeşti în mod repetat prin greşelile tale. Bineînţeles, colegii tăi, care nu stau prea bine cu empatia, au început să râdă de tine şi să te imite când greşeşti. Cei mai răutăcioşi ţi-au spus că eşti prost şi tu, chiar dacă ştii că nu eşti aşa, nu ai cum să le demonstrezi contrariul. Iar notele proaste pe care le primeşti vin să întărească şi mai mult această etichetă.
Neştiind care este problema ta, începi să te întrebi oare ce nu este în regulă cu tine. Oare de ce nu pot fi şi eu ca ceilalţi? îţi spui. Apar şi mai multe frustrări şi complexe de inferioritate. Treptat începi să eviţi situaţiile în care te-ai putea face de râs sau în care i-ai dezamăgi de ceilalţi, aşa că te îndepărtezi de tot ce înseamnă şcoală, teme şi învăţat.
Ce putem face pentru copiii dislexici?
Chiar dacă nu este o problemă gravă, dislexia şi celelalte tulburări de învăţat au consecinţe negative asupra dezvoltaţii personalităţii acestor copii, așa că trebuie să intervenim și să-i ajutăm.
În primul rând, aceștia au nevoie să fie informaţi despre dislexie, astfel încât să dea un sens exprientelor lor negative cu şcoala. Să înţeleagă că nu este vina lor sau a altcuiva că s-au născut aşa, ci că au parte de o provocare pe care ceilalţi nu o au. Bineînţeles, asta nu înseamnă să le spunem că sunt neajutoraţi sau ciudaţi, ci că fac parte dintr-o categorie specială, în care sunt aproximativ 5% din copii şi din care a aparţinut Einstein, John Lennon, Faraday şi mulţi alţi oameni de bază. Este important să-i ajutăm să se informeze despre dislexie şi să găsească toate răspunsurile la întrebările lor pe această temă. Cu cât vor cunoaşte mai bine această tulburare cu atât le va fi mai uşor să le explice şi altora cu ce se confruntă.
Apoi, este important să ştie că există ajutor specializat pentru ei. Pot beneficia de ajutorul unui logoped, a unui consilier şcolar sau a unui psiholog. Părinţii şi profesorii pot fi şi ei instruiţi cum să lucreze cu copiii dislexici.
Nu în ultimul rând, trebuie să-i ajutăm pe aceşti copii să vadă dincolo de dislexie. În spatele acestei tulburări de învăţare sunt nişte copii creativi, talentaţi şi inteligenţi care se au nevoie să îşi arate calităţile şi să îşi formeze un caracter frumos.
Gândeşte-te o clipă dacă e posibil să ştii copii dislexici în jurul tău. Există vreunul care are nevoie de ajutorul tău? Dacă da, adună nişte răbdare, încurajări şi optimism şi fii de partea lui, ca să nu se lase intimidat de lumea cuvintelor înşelătoare.
