In drumul maturizarii toti lasam in urma parti din noi. Crestem, ne dezvoltam, ne schimbam. Insa uneori partile luminoase, frumoase de altadata palesc si in locul lor apar parti mult mai anoste, meschine sau de-a dreptul urate. Copilul iscoditor de ieri se transforma intr-un adult morocanos. Fetitei cuminti ii ia locul gospodina obosita, iar baiatul lipsit de griji devine un dependent de jocuri de noroc. Oare cum de ajungem asa ciobiti cateodata? Unde si cum se pierde stralucirea de mai inainte? De ce, din bogatia de moduri de a fi uneori alegem sa jucam doar roluri repetitive, rele, urate?

Din capul locului iti spun, nu cred ca tu ai un singur fel de a fi, adica nu esti acelasi indiferent de situatia si de persoana cu care esti. Cred ca esti mai degraba o ingramadire mai mult sau mai putin armonioasa de parti (iar care din aceste parti esti tu, cel adevarat, e o discutie mult prea lunga si prea filosofica si nu cred ca este acum momentul sa o avem). Cand spun o parte din tine ma refer la un rol sau un fel de a fi.

Daca renunti la iluzia ca exista un singur tu si accepti faptul ca exista mai multi de tine, iti va fi mai usor sa te analizezi si sa te cunosti. Astazi iti propun ca, privind lucrurile din aceasta perspectiva, sa reflectam putin asupra modului in care ajungem sa scoatem la lumina parti din noi care nu ne plac, sa jucam roluri pe care si noi le detestam.

De ce uneori scoatem la lumina doar parti urate din noi ?

Sper ca nu astepti un raspuns clar la intrebarea de mai sus, pentru ca nu il am. Momentan, nici nu cred sa existe un raspuns stiintific si obiectiv, asa cum mi-ar placea mie, la o intrebare asa de complexa. Am doar cateva intuitii si stiu doar cateva teorii, pe care le voi impartasi cu tine.

Prima este ca aceste parti urate sunt un raspuns la nefericire, sunt o incercare de a le arata celorlalti ca suntem raniti, suparati, frustrati. Poate ca nu stim sa aratam ca suferim decat devenind rautaciosi, suparaciosi, meschini. Acesta e felul nostru de a semnaliza ca suntem coplesiti de emotii negative cu care nu ne putem descurca, un fel de a le arata celorlalti cat suntem de raniti si tristi.

Poate nu stim cum sa reactionam altfel atunci cand dam de greu. Poate ca facem si noi ce am vazut la ceilalti, inconstienti ca exista si un alt fel de a reactiona la greutatile vietii. Poate la varsta la care absorbeam totul despre lume, cu ochii cat cepele, am crezut ca asa este normal sa ne purtam cand dam de greu. Si, uite asa, ajungem sa imitam si sa repetam ce am vazut la persoanele pe care le admiram odata.

Poate ca devenim urati sufleteste dupa ce, raniti fiind ce ceilalti, vrem sa le aratam ca nu i-am iertat si deci le aplicam acelasi tratament rau. Astfel, ducem mai departe un cerc al razbunarilor repetate si al interactiunilor negative, in care fiecare ii amplifica si intareste celuilalt partea urata.

Sau poate, partile noastre negative sunt doar slabiciunile cu care ne-am nascut, rodul unor predispozitii genetice negative. Poate ca, in lipsa unei riguroase auto-discipline, ne dam frau liber unor tendinte distructive, unor porniri patimase sau unor inclinatii catre viciu.

Indiferent ca este unul sau o combinatie din motivele de sus, cert e ca, iata, esti uneori angrenat intr-un teatru trist, si viata ta, singura ta viata, devine o drama. Esti distribuit intr-un rol negativ pe care, cu cat il joci de mai mult timp, cu atat devine mai apropiat de tine. Si, daca nu te descotorosesti de el, ajungi sa il confunzi cu tine insuti, sa devina a doua ta natura. Ceea ce e pacat, pentru ca nu mai apuci sa scoti la lumina si partile bune pe care le ai, nu mai apuci sa fii altfel.

Daca constientizezi ca nu vrei sa iti traiesti singura ta viata asa, daca chiar nu mai vrei sa continui pe acest drum, iti dai seama ca trebuie sa faci o schimbare in viata ta. O schimbare profunda, din interior. Si atunci, te intreb.

Poti sa te schimbi cu adevarat?

Inainte sa raspunzi, uita-te cu atentie in jur. Ti se pare ca oamenii se schimba cu usurinta? Pe masura ce imbatranesc, devin tot mai deschisi la schimbare sau dimpotriva, se pietrifica in gandurile, obiceiurile, naravurile lor? Infloresc interior sau se blazeaza? Oare faptul ca raman tot mai aceiasi e din cauza ca sunt indolenti sau ca sunt multumiti cu viata lor? Sau nu se schimba pentru ca poate chiar nu au puterea sa o faca?

Parerea mea e ca schimbarea e posibila, insa e al naibii de greu de facut.

E greu sa te schimbi pentru ca asta inseamna sa iti asumi responsabilitatea pentru viata ta si pentru cine ai devenit. Inseamna sa incetezi sa mai dai vina pe altii pentru felul in care ai ajuns. Vezi tu, intotdeauna poti da vina pe cineva (sau pe soarta) pentru felul in te porti. Insa asta nu face decat sa te plaseze intr-o pozitie de victima, din care tot ce faci e sa astepti ca altii sa te salveze si te superi sau lamentezi cand lumea este de fapt nepasatoare la nevoile tale. Acest tip de gandire, desi a fost normal cand erai mic, nu face decat sa te mentina intr-o neputinta confortabila, intr-un cerc al invinovatirii celorlalti. Ca sa te schimbi, trebuie sa inveti un nou mod de a gandi: in loc sa iti cauti scuze pentru felul in care esti, sa cauti strategii de schimbare. In loc sa astepti de la altii, sa astepti de la tine. Sa nu mai vrei sa se schimbe cei din jurul tau (chiar daca esti convins ca ei sunt vinovati pentru situatia in care te aflii), ci sa te gandesti la ce poti face tu.

E greu sa te schimbi pentru ti-e frica de ce va fi. Frica de schimbare cuprinde frica de necunoscut, frica ca pierzi ce ai deja, frica ca nu vei reusi, frica ca nu rezovi nimic, frica de incertitudine. Oricare din aceste frici poate fi paralizanta si te poate opri chiar si sa te gandesti ca te-ai putea schimba.

E greu sa te schimbi pentru ca trebuie sa-ti pui in joc toate resursele interioare: rabdare, vointa, realism, rezistenta la stres, optimism, determinare. Inseamna sa stii ce sa faci cand esti descurajat, cand esti nesigur, pierdut, singur. Sa te astepti sa cazi si sa stii cum sa te ridici. Inseamna sa crezi in tine fara sa te minti singur, inseamna sa te cunosti, sa iti stii vulnerabilitatile si slabiciunile.

Si, chiar daca tu faci tot ce iti sta in putinta, e greu sa te schimbi pentru ca schimbarea nu e doar un exercitiu de vointa. Suntem influentati de cei din jurul nostru, care ne pot sabota eforturile de a ne schimba. Suntem influentati de mediul in care traim, de fortele exterioare, care ne pot zadarnici eforturile. E greu sa te schimbi intr-o directie care nu este dorita de cei din jur, pentru ca vei fi constant sabotat de ei.

Si, poate ca cel mai greu e sa te schimbi pentru ca asta inseamna sa te lupti cu demonii interiori. Partile urate din noi sunt felul in care am facut fata suferintei, strategiile (dezadaptative acum, dar functionale atunci) prin care ne-am descurcat cu problemele. A te schimba inseamna a reveni la vechile probleme, la dificultatile de atunci. Si numai gandul ca trebuie sa te confruti iar cu fricile cele mai profunde te poate face sa amani la nesfarsit schimbarea.

Asadar, ca sa te schimbi trebuie sa fii matur, sa fii pregatit, sa fii determinat. Sa fii constient de faptul ca viata este scurta si ca, daca lasi lucrurile sa mearga din inertie,nu faci decat sa aduni o viata de regrete. Este o lupta imprevizibila, grea si de durata cu viata.

Cred ca tocmai am scris un articol anti-motivational si de data asta nu il voi indulci in niciun fel. L-am scris in speranta ca te va pune pe ganduri si te va face sa reflectezi la viata ta, la scurtimea vietii tale, mai exact.Si, ca sa mentin pana la capat acelasi ton, inchei propunandu-ti un mic exercitiu de imaginatie: imagineaza-ti ca copilul tau, care acum este intreg sufleteste, va incepe sa devina si el ca tine, ca partile urate din tine, mai exact. Ce ti-ar veni sa faci daca l-ai vedea asa? Ce i-ai spune, ce ai face? Noteaza-ti gandurile, emotiile, intentiile pe care le ai si apoi, cu voce calma, spuneti-le chiar tie.

(Sursa foto)