Nu ştiu cât de stresat este copilul tău cu începerea şcolii, însă ştiu că tu eşti mai stresat ca el. Poate eşti nemulţumit de sistemul de învăţământ şi de profesori, poate nu mai vrei să-ţi împingi copilul de la spate să înveţe, poate te gândeşti la banii cheltuiţi pe meditaţii sau îţi faci griji referitoare la viitorul lui profesional. Cu atâtea griji, nu e de mirare dacă ai o atitudine negativă faţă de şcoală, în care te simţi neputincios sau revoltat. Oare e posibil să schimbi ceva?

Ca şi când nu ţi-am stricat deja dispoziţia (aducându-ţi aminte de grijile despre şcoală), îţi propun să ne gândim cum ar trebui să fie şcoala, într-o lume ideală.

Care ar trebui să fie rolul şcolii?

În general, când ne gândim la şcoală tindem să vedem mai ales partea pedagogică, legată de învăţare şi transmitere de informaţii. Însă ea este mult mai mult de atât! Practic, şcoala este a doua lume a copilului, un loc în care el îşi dezvoltă cel puţin trei tipuri importante de relaţii: relaţia cu cei de vârsta lui, relaţia cu autoritatea şi relaţia cu lumea informaţiei. Hai să vedem ce presupune fiecare dintre acestea

Relaţia cu lumea informaţiei

În şcoală copilul ia contact cu o mică parte din toată informaţia de care dispune omenirea în prezent. Şcoala îl poate iniţia pe copil în această lume, astfel încât el:

• Să îşi formeze interesele. În urma contactului cu informaţii cât mai variate, din cât mai multe domenii, copilul va descoperi ce îl interesează cel mai mult şi pentru ce are înclinaţie. Scoala aprinde curiozitatea către aceste domenii şi îl motivează pe copil să aprofundeze lucrurile de care este interesat, chiar şi după terminarea școlii.
• Să îşi formeze abilităţile intelectuale care îl ajută să înţeleagă informațiile. Prin exerciţiu constant copilul îşi dezvoltă memoria, gândirea, capacitatea de a analiza informaţiile, abilităţile de calcul. Învaţă să îşi concentreze atenţia un timp tot mai îndelungat, astfel încât să asimileze cât mai multe informaţii. De asemenea îşi dezvoltă vocabularul, capacitatea de a înţelege şi de a se exprima atât verbal cât şi scris. Pe măsură ce înaintează în vârstă copilul învaţă să înţeleagă informaţii tot mai complicate şi mai abstracte.
• Să fie iniţiat în lumea culturii. Cultura generală nu înseamnă doar informaţii ci şi o atitudine de apreciere a frumosului, din toate domeniile. Şcoala îi poate deschide copilului apetitul pentru cultură, astfel încât el să vrea să îşi rafineze gusturile mai târziu.
• Să ştie cum să înveţe. În mod ideal în şcoală copilul învaţă tehnici eficiente de a învăţa, metode de a evita procrastinarea şi îşi formează o disciplină a învăţării.
• Să îşi formeze spiritul critic. În universul tot mai complicat de informaţii copilul trebuie să înveţe cum să discearnă între o informaţie adevărată şi una falsă, incompletă sau perimată. Pentru a putea face asta, şcoala îl învaţă pe copil cum să filtreze informaţiile, cum să recunoască anumite greşeli de logică şi ce întrebări să pună ca să verifice dacă informaţiile sunt sau nu corecte.

Relaţia cu cei de vârsta lui

Fiind un loc în care se întâlneşte zilnic cu aceeaşi colegi, şcoala îi oferă copilului nenumărate ocazii să socializeze. În urma interacţiunilor de zi cu zi cu cei de vârsta lui, copilul învaţă cum să îşi formeze relaţii durabile şi îşi găseşte un loc în grup. În mod ideal, copilul va învăţa din relaţiile cu colegii:

• Să comunice cu ceilalţi copii. Un copil care ştie să comunice poate să împărtăşească lucruri despre el, ştie cum să îi asculte pe ceilalţi, respectă regulile implicite ale comunicării (cui, când, cât să spui) şi îşi exprimă părerile liber.
• Să gestioneze conflictele care apar inevitabil cu unii copii. Asta înseamnă fie să dezamorseze conflictul, fie să apeleze la o autoritate fie să îşi facă singur dreptate (fără să devină violent).
• Să lucreze cu ceilalţi copii. Asta presupune să simtă că face parte dintr-o echipă şi să ştie cum să coopereze cu colegii, într-un mod eficient.
• Să înţeleagă şi să respecte normele grupului, astfel încât să se simtă acceptat în grup.

Relaţia cu autoritatea

În contextul parentingului de astăzi, persoana aflată într-o poziţie de autoritate nu face decât să îngrădească libertatea copilului. Când ne referim la autoritate ne gândim mai ales la constrângere, limitare sau abuz de putere. Însă, într-o lume ideală, autoritatea din şcoală (învăţători, profesori, directori) are un rol esenţial şi benefic, menit să îl ajute pe copil:

• Să se simtă în siguranţă. Autoritatea creează un mediu ordonat şi previzibil, în care orice încălcare a limitei este sesizată şi reparată.
• Să înţeleagă de ce este nevoie să respecte regulile. În urma unei bune relaţii cu autoritatea copilul îşi interiorizează regulile clasei şi le respectă nu din obligație, ci pentru că înţelege ce rol au ele.
• Să ceară ajutorul unui expert în domeniile pe care nu le cunoaşte. Aflat în plin proces de învăţare, copilul are multe nelămuriri şi întrebări, şi este bine să aibă încredere că cineva îl va ajuta.
• Să ceară ajutor când apare o situaţie pe care nu o poate gestiona singur. Asemeni unui frate mai mare, autoritatea este un sprijin de rezervă în cazul în care ceva merge rău.
• Să recunoască orice abuz al autorităţii şi să îl reclame altor adulţi competenţi. Într-o lume ideală, autorităţile nu sunt investite cu putere deplină, şi copilul îşi dă seama când cineva îşi foloseşte autoritatea ca să intimideze şi să abuzeze.

Înapoi în realitate

Să comparăm acum școala ideală cu şcoala reală. Aşa-i, nici nu se compară! Şcoala de astăzi este la o distanţă imensă faţă de ce ar trebui să însemne ea. De multe ori nu numai că nu sunt atinse obiectivele şcolii, dar se merge chiar împotriva lor. În loc să se stimuleze interesul se omoară curiozitatea, în loc să se formeze o atitudine pozitivă faţă de profesori se creează un conflict cu aceştia, în loc de lucru în echipă sunt încurajate competiţia acerbă şi vânarea de note.

Însă scopul meu nu este să te amărăsc, arătându-ți această discrepanță. Scopul meu este să te ajut să ai o atitudine realistă faţă de şcoală. Iar realist înseamnă să renunţi la iluzia că vreodată şcoala se va apropia de ideal. Atribuţiile ei ideale sunt prea complexe, prea dificile, prea greu de pus în practică. Fiind atât de multe, este aproape imposibil să atingi un echilibru între ele. Imediat ce se pune accentul pe una, altele au de suferit. Spre exemplu, dacă se pune prea mare accent pe gândire şi memorare se pierde ceva din creativitate şi spontaneitate. Dacă se merge într-un ritm lent, care să le permită copiilor să lucreze împreună, se pierde din accesul la cât mai multe informaţii, etc. Aşadar, şcoala nu are cum să fie ideală, nici măcar să se apropie de ideal. Însă cine a zis că ea trebuie să fie ideală? Cine a zis că ea trebuie să facă totul? La urma urmei, ea este un serviciu oferit de statul român, şi, asemenea oricărui serviciu, este imperfect.

Şi atunci ce rost a avut să vorbim despre şcoala ideală? mă întrebi. Doar aşa, ca să vedem cât de mare e prăpastia între elel? Evident că nu.

Am vorbit despre şcoala ideală ca să îţi faci o imagine de ansamblu asupra lucrurilor pe care este de dorit ca un copil să le facă. Şi să înţelegi cât este de important să intri și tu în ecuația școală-educație. Pentru că școala nu poate face totul, este de datoria ta să suplinești lipsurile ei și să completezi ceea ce ea nu poate.

Uită-te înapoi în listă şi alege câteva priorităţi pentru copilul tău. Dintre toate lucrurile pe care trebuie să le facă şcoala, care crezi că sunt cu adevărat importante? Poate eşti genul de părinte care crezi că la şcoală e cel mai important să înveţe să se descurce printre copii. Poate, dimpotrivă, crezi că şcoala e aici ca să-i ajute pe copii să aibă un program şi să fie disciplinaţi. Poate crezi că şcoala trebuie în primul rând să îi formeze copilului cultura generală. Poate crezi că ea trebuie de fapt să îl pregătească pentru o meserie. Indiferent care îţi sunt prioritățile, fii conştient de ele.

Apoi, cu ele în minte, gândeşte-te la ce face şcoala în prezent pentru îndeplinirea acestora. Reuşeşte să le realizeze? Dacă nu în totalitate, în ce măsură? Dacă ea nu le poate îndeplini nu te opri la critică și nici nu te resemna. Poți face ceva! Implică-te tu, suplineşte tu, ajută-ţi tu copilul. Ocupă-te tu de cultura generală a copilului, dacă vezi că şcoala nu o face, şi e important pentru tine. Ajută-l tu să socializeze, în activităţi extraşcolare, dacă acest lucru important pentru tine nu se realizează la şcoală. Stimulează-i tu curiozitatea dacă vezi că la şcoală nu se face asta. Până la urmă, tu eşti cel care îşi asumă responsabilitatea completă pentru educaţia copilului tău! Şcoala este un ajutor, însă tu rămâi în prima linie.

Şi, dacă se întâmplă ca şcoala să meargă împotriva priorităţilor pe care le-ai ales, nu ezita să schimbi şcoala sau colectivul. Indiferent ce se crede, oferta este suficient de variată încât să fie loc pentru toate preferinţele. Dacă eşti împotriva temelor şi învăţătoarea le dă prea multe, sigur se va găsi o altă învăţătoare care pune accent pe teme. Dacă profesorul este prea sever când pentru tine de fapt contează creativitatea caută un alt profesor care să fie mai blând. Dacă nu poți schimba școala, nu uita că nu eşti o victimă a sistemului! Poţi pleca din locul în care nici tu nici copilul nu vă regăsiţi, spre un loc mai potrivit.

În concluzie, şcoala nu poate singură să se ocupe de educaţia completă a copilului tău (din nenumărate motive). Dacă ești conștient de acest lucru și ai o atitudine realistă, poți să te mobilizezi şi să completezi serviciile oferite de şcoală. Poți suplini acolo unde nu este destul, poți repara acolo unde este un exces, poți să-ți muți copilul dacă nu stă în puterea ta să schimbi altceva. Poate, nici măcar tu nu vei reuşi să completezi educaţia copilului tău. Poate eforturile tale şi ale şcolii împreună vor acoperi doar o parte din nevoia de educaţie a acestuia. Însă, cum eşti un părinte responsabl, nu-ţi poţi lua pauză de la atribuţia de a-ți educa copilul. Așa că fii pe fază, pentru că imediat se sună de intrare (în acțiune)! 🙂

(Sursa foto1 și foto2)