Întoarce-ţi o clipă atenţia spre interior şi gândeşte-te la toate momentele plăcute pe care le-ai trăit azi. Au fost destule? Chiar acum, când eşti în faţa ecranului, simţi vreo plăcere, cât de mică? Ai, în această perioadă, parte de plăceri? Şi, dacă vrei mai multă plăcere în viaţa ta, gândeşte-te o clipă: ar trebui să existe oare o limită în plăcere? Este posibil ca prea multă plăcere să fie în vreun fel dăunătoare? Răspunzând la aceste întrebări, vei observa mai bine care este atitudinea ta faţă de plăcere în general: îţi ghidezi viaţa spre atingerea ei sau o consideri mai degrabă ceva marginal?

Când ne gândim la plăcere ne dăm seama imediat că de fapt nu există un singur tip, ci fel de fel de plăceri, care mai de care mai îmbietoare. Plăcerea primei muşcături dintr-o prăjitură de ciocolată este diferită de plăcerea de a descoperi răspunsul la o întrebare grea. Plăcerea concentrată a unui joc pe calculator este diferită de plăcerea discretă de a pălăvrăgi cu un prieten. Plăcerea de a sta tolănit într-un hamac este diferită de plăcerea nebună pe care o ai când dansezi pe muzica preferată. Plăcerea sadică de a strivi un gândăcel este diferită de plăcerea de a oferi cuiva o mână de ajutor. Navigând printre plăceri, realizăm că unele par mai valoroase decât altele. Există plăceri facile şi plăceri obţinute prin trudă. Plăceri vinovate şi plăceri curate. Plăceri zgomotoase şi plăceri subtile. Sunt unele mai bune ca celelalte? Ei, asta da întrebare grea.

În principiu, plăcerile ar trebui să fie toate bune, pentru că… se simt plăcut. Mereu mi-am imaginat că o viaţă fericită este cea în care simţi plăcere în tot ceea ce faci, zi de zi (tot asta mi s-a părut şi definiţia utopiei 🙂 ). Însă imaginea unui dependent de heroină care este în extaz când îşi injectează drogul mă face să-mi dau seama că nu are cum ca plăcerea să fie bună oricât şi mai ales oricum. Şi, până nu ne lămurim în ce condiţii plăcerea nu mai este ceva benefic, nu putem să pornim cu toată inima în cultivarea ei.

Care este problema cu plăcerea?

Suntem născuţi cu circuite ale plăcerii bine sădite în creierul nostru. Obţinerea plăcerii este un obiectiv nu numai al nostru, ci al tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ. Ca fiinţe, suntem atât de avizi de plăcere, încât numai apropierea ei ne face să ni se aprindă în creier centrii plăcerii, care o aşteaptă cu nesaţ. Însă, din păcate, sistemul plăcerii are şi câteva probleme de construcţie, incluse în el:

• Prin repetare, plăcerea se toceşte şi scade în intensitate. Prima muşcătură de prăjitură este delicioasă, însă la a zecea muşcătură plăcerea este mult mai mică.
• Anumite plăceri dau dependență. Când descoperim o sursă de plăcere tindem să ne fixăm asupra ei şi să abuzăm de ea.
• Vom înclina să alegem o plăcere facilă, de moment, în locul urmăririi unor scopuri mai valoroase. Plăcerile la îndemână sunt unele dintre cele mai puternice frâne în atingerea unui scop.

Sistemul plăcerii ne face viaţa dulce dar tot el face posibilă existenţa toxicomaniei, sadismului şi viciilor. Dacă nu am fi construiţi să fim atât de avizi de plăcere, aceste probleme nu ar fi existat. Am fi fost ca nişte furnicuţe conștincioase care nu s-ar fi abătut de la scopurile lor. Însă, aşa cum poţi intui, soluţia nu este nicidecum interzicerea plăcerii, de teama dependenţei şi a excesului. Soluţia nu este nici măcar călduţa cale de mijloc (să fie plăcere, dar nu prea multă). Atunci care o fi?

Plăcerea şi fericirea

Cred că soluţia este încadrarea corectă a plăcerii în contextul mai larg al fericirii. Ideea e să înţelegem în ce fel se leagă plăcerea de fericire şi cum poate lucra în favoarea acesteia.

Să ne uităm din nou la cele trei tipuri de fericire. Fiecărui tip îi corespunde un anumit tip de plăcere, şi este uşor să ne dăm seama că unele tipuri de plăcere contribuie mai mult la fericire decât altele.

• Astfel, pe primul nivel există plăcerile legate de simţuri: satisfacţiile senzoriale, buna dispoziţie, distracţia. Acestea sunt trecătoare însă dau până la urmă savoare vieţii (încă mă intrigă faptul că nivelul de plăcere pe care îl trăim zilnic este într-o bună măsură determinat genetic).
• La nivelul următor plăcerea nu mai este aşa de uşor de recunoscut, pentru că suntem prea captivaţi de ceea ce facem ca să ne dăm seama că simţim plăcere. Concentrarea ne ia conştiinţa plăcerii, însă ştim sigur, la un nivel mai profund, că suntem exact unde vrem să fim şi că facem exact ceea ce vrem să facem.
• Plăcerea de a contribui la un bine mai presus de propria persoană este legată de un sentiment de împlinire, satisfacţie şi recunostință. Această plăcere nu vine din simţuri, însă ştim sigur că o simţim, cel mai probabil în locul acela a-spațial pe care îl numim suflet. Ea este o plăcere elevată, mai greu de atins, dar tocmai de aceea mai înălţătoare.

Aşadar, legând plăcerea de fericire, ne este mai uşor să ne dăm seama care este ierarhia plăcerilor şi cărora ar trebui să le acordăm prioritate. Dar…. de unde atâta putere de stăpânire?

Plăcere şi autocontrol

Cel mai adesea, plăcerile intră în contradicţie unele cu celelalte. În fiecare om se dă o luptă aprigă între plăcerile de moment, care sunt atât de tentante, şi cele obţinute cu efort (dar mai valoroase). Din păcate, suntem atât de înclinaţi să gândim pe termen scurt şi să cedăm tentaţiilor, încât de multe ori ne rezumăm la a trăi doar plăceri facile. Însă, atunci când viaţa ne este plină doar de plăceri de moment simţim la un moment dat un gol, care pur şi simplu nu poate fi umplut doar cu alte satisfacţii facile.

Pentru a avea plăceri mai satisfăcătoare trebuie, în mod paradoxal, să intervenim într-un mod uşor neplăcut. Trebuie să ne înfrânăm, să rezistăm tentaţiei, să spunem nu acum prezentului de dragul unui viitor mai bun. Pare simplu de făcut, însă în realitate ştii şi tu cât de greu este. Iar pentru copiii cu un autocontrol slab, este aproape imposibil. Micuţul care se joacă pe tabletă şi care face crize de furie când aceasta i se ia din față nu este neapărat răsfăţat cât incapabil să îşi stăpânească pofta de a obţine o plăcere facilă.

Din fericire însă, sunt nenumărate feluri de a creşte autocontrolul. În curând, şi în Braşov va exista un seminar pe această temă, adresat părinţilor conştienţi de importanţa lui.

Este bun autocontrolul şi o ştim, însă, oricât este de valoros, are în sinea lui ceva extrem de nesuferit, şi anume faptul că diminuează plăcerea din viaţa noastră. Iată de ce e atât de important să ştim cum să ţinem balanta echilibrată, astfel încât să nu ne transformăm în mici roboţei super-constiinciosi.

Mai multă plăcere în viaţa noastră

Dacă ştim locul plăcerilor în viaţa noastră şi cum să le controlăm (măcar așa, cât de cât), putem să învăţăm să le cultivăm şi să ne bucurăm de ele. Iată câteva idei:

• Savurează! Mulţi oameni trec în viteză prin plăceri, consumând astfel doar o mică parte din experienţe. Ei au impresia că au nevoie de mai multe plăceri, când în realitate au nevoie doar să savureze mai mult. Arta de a savura constă în gustarea pe îndelete a plăcerii, într-un mod cât mai conştient. Ca să savurezi trebuie să te opreşti şi să simţi. Să fii prezent, şi să îţi dai voie să te laşi cuprins de plăcere.
• Evită saturaţia. Ca un lucru să îţi placă la fel de mult şi data viitoare, nu îl epuiza cu totul. Gustă-l nu până te saturi cu adevărat, ci puţin după momentul de plăcere maximă. Astfel, vei rămâne cu poftă de el şi data viitoare.
• Foloseşte-ţi mintea! Cu cât ştim mai multe despre un lucru, cu atât ne place mai tare. Dacă vrei să îţi placă mai mult un vin nu e neapărat necesar să îl cumperi pe cel mai scump, ci să afli cât mai multe despre beneficiile lui.
• Creşte gama de plăceri, nu neapărat intensitatea lor. În loc să te fixezi pe câteva plăceri pe care le foloseşti intens (riscând să devii dependent) descoperă cât mai multe plăceri mici, dar numeroase. O plăcere mică adăugată unei activităţi neplăcute are puterea să o transforme până la pragul de a fi cel puţin neutră, dacă nu chiar puţin puţin plăcută.
• Fii atent la final. Dacă vrei să te asiguri ca o experienţa sa îţi rămână plăcută şi în amintire asigură-te că are un final plăcut. Când ţinem minte un eveniment tindem să facem o medie între momentul cel mai intens şi final. Aşa că fii foarte atent la felul în care se termină.

Şi, pentru că tot vorbim despre dulcele final, permite-ţi un minuţel de relaxare, în care, pe muzică, să îţi întinzi fiecare muşchi, ca o pisică tacticoasă. Respiră adânc, închide ochii câteva secunde şi lasă-te purtat de acest ritm blând. Mmmm, ce plăcut se simte, nu-i aşa?

(Sursa foto: CC photo by sean drellinger, Cc photo by reid bee,CC photo by Clarie Lee, CC photo by Derniedudd)