Inspir adânc, îmi umplu plămânii cu oxigen….expir leeeent, lăsând toate gândurile să plece…. inspiiiiir, sunt tot mai relaxată ….. expiiiiir, alung toate tensiunile…. inspiiiir… expriiiir….. inspiiiir, oare la ce oră să mă văd mâine cu Delia? La patru? Nu, e prea devreme, nu termin lucrul până atunci. aaaa, aşa, expiiir, las gândurile să plece. Inspiiiiiiir, burta mi se umple de aer, expiiiiir……….5, mai bine 5, dar să nu uit s-o sun. Ah, fir-ar, iar m-au furat gândurile. Deci: INSPiiiiiR….. Expiiiir, dau aerul afară…. pfiu, cu ce forţă l-am dat, cred că deja m-am enervat. De ce nu poate mintea asta să stea liniştită? Ah, fir-ar, relaxează-te…. inspir…….. expir…….

Nu ştiu în ce măsură eşti familiarizat cu metodele de meditaţie, însă sigur în mintea ta sunt asociate cu spiritualitatea, yoga, ezoterismul sau medicina alternativă. Cel mai probabil, în mintea ta o persoană care meditează arată aşa:

Dacă nu prea te simţi capabil să stai nemişcat în poziţii complicate sau pur şi simplu nu eşti o persoană spirituală, sigur îţi imaginezi că meditaţia (de orice fel) nu este pentru tine.

Însă am o veste bună. O persoană care meditează poate la fel de bine să arate aşa:

Sau aşa:

Pentru că meditaţia nu este neapărat legată de spiritualitate sau yoga. Meditaţia poate fi foarte eficientă fără să depui un efort special şi fără să crezi în chakre sau prana. Indiferent cât de tare vor să şi-o revendice adepţii spiritualităţii, adevărul este că ea îşi păstrează puterea chiar dacă este profană. Cum aşa?

Conştientizare şi mindfulness

Meditaţia este de fapt o tehnică de ghidare a atenţiei asupra prezentului. Ea ne face atenţi fie la un aspect al realităţii fie la propria persoană. Spre deosebire de activităţile pe care le facem pe pilot automat, meditaţia ne oferă ocazia să conştientizăm ce se întâmplă aici şi acum cu noi, în prezent. Această ghidare a atenţiei poate fi făcută oriunde şi oricând, pentru că nu presupune oprirea activităţii pe care o facem.

Când considerăm meditaţia o tehnică de ancorare în prezent, ne dăm seama că ea este o practică tare valoroasă pentru noi. Au spus-o înţelepţii de mii de ani şi o reconfirmă cercetătorii din prezent, care o studiază sub denumirea de mindfulness. Ca să nu abuzăm de cuvinte în engleză, eu o voi numi mai simplu, conştientizare, ştiind că de fapt ea este puţin mai mult decât atât.

După ce au adus călugări budişti în laboratoare de cercetare şi au studiat zeci de maeştri spirituali în timp ce meditează, oamenii de ştiinţă au ajuns la următoarele concluzii:

• Când stresul ne sufocă, conştientizarea ne ajută să ne relaxăm şi să ne mobilizăm energia, astfel încât să ne ducem la îndeplinire treburile.

• Într-o lume mereu grăbită, conştientizarea ne ajută să reducem presiunea trecerii timpului şi ia de pe noi povara termenelor limită.

• Când ne sufocă emoţii negative, conştientizarea este primul pas către iertare şi compasiune

• Când ne concentrăm fie pe griji referitoare la viitor fie pe amintiri din trecut, conştientizarea ne ajută să lărgim prezentul, astfel încât să îl putem trăi mai mult

• Într-o lume plină de distractori, conştientizarea ne ajută să ne aducem aminte de noi înşine şi să nu ne pierdem în mulţime.

• Când în mintea ta se rotesc mereu aceleaşi gânduri şi griji conştientizarea te ajută să te simţi eliberat.

Pentru a te bucura de aceste beneficii nu trebuie să stăpâneşti cine ştie ce tehnici. Practica conştientizării poate la fel de simplă şi naturală ca şi respiraţia, şi îţi voi povesti în câteva clipe despre ea. Însă……

Cum să nu fii în prezent încercând să fii în prezent

Dacă ai încercat măcar o dată să meditezi, sigur ai remarcat oarecum dezamăgit cât de nestatornică şi zburdalnică este mintea noastră. Budiştii o asemănau cu o maimuţă care umblă liberă din creangă în creangă, şi, cu cât încercăm să o controlăm mai mult, cu atât ne trezim că suntem de fapt conduşi de ea. Indiferent cât de tare ne străduim, nu putem să ne oprim mintea.

În momentul în care ne propunem să ne golim mintea de gânduri generăm şi mai multe gânduri, care ne ceartă: Nu te lasa distras! Ce faci? Gândeşti? Ah, chiar acum gândeşti, nu e bine. Opreşte-te!

Interzicerea gândurilor este în sine generatoare de gânduri, şi este metoda preferată a maimuţicii de a-şi băga coada în încercările noastre de a ne ancora în prezent, sabotându-le. La fel şi cu interzicerea emoţiilor sau cu încercările de a te elibera de anumite obiceiuri.

Contrar intuiţiei, calea de a obţine beneficiile conştientizării nu este prin alungarea unor trăiri sau eliberarea de ele. Dimpotrivă.

Ce înseamnă să fii ancorat în prezent?

Imaginea cu maimuţica, chiar dacă e folosită în sens negativ, mi-e tare dragă. Sincer, nici nu mi-ar plăcea o maimuţică târându-se apatică de pe o creangă pe alta. Şi nici măcar nu mi-aş dori să fie exagerat de cuminte, mişcându-se doar când îi dau voie (sunt sigură că de multe ori aş uita să îi dau voie, şi ea ar sta atrofiată şi ar aştepta).

Adevărata practică a conştientizării este acceptarea maimuţicii, şi a tuturor celorlalte animăluţe simbolice din mintea noastră. Este lăsarea liberă a gândurilor, emoţiilor şi senzaţiilor şi observarea lor, exact aşa cum sunt ele. Când conştientizezi nu intervii, ci doar îți dai voie să fii, fără să te judeci.  Nu eşti altceva decât un observator fin, care nu intervine, ci doar este acolo. Aceasta este esenţa ancorării în prezent.

În momentul în care accepţi fără să încerci să schimbi ceva intri în contact cu adevărul tău interor. Îţi dai seama care sunt adevăratele tale senzaţii, gânduri şi sentimente.

A fi conştient poate fi un lucru greu din două motive:

În primul rând, pentru că adevărul interior poate fi dureros. Uneori, sub stratul de pozitivitate se ascund emoţii extrem de neplăcute: singurătatea, teama de abandon, vinovăţia. Unele emoţii (mai ales cele care sunt cu noi de mult timp) sunt atât de dureroase încât pur şi simplu ne e frică să dăm piept cu ele. Credem că dacă le-am da voie să existe ele ne-ar copleşi. În acest sens, conştientizarea este un act de curaj, curajul de a te confrunta cu tine însuţi, cu proprii demoni interiori.

În al doilea rând, este destul de dificil să rămâi doar un observator. De cele mai multe ori te identifici atât de tare cu propriile trăiri încât nu reuşeşti să îţi iei distanţă faţă de ele. Eu sunt furia pe şeful meu, eu sunt dezamăgirea, eu sunt indignarea. Însă tu nu eşti doar gândurile tale. Tu nu eşti doar emoţiile tale. Tu nu eşti doar corpul tău. Eşti mult mai mult decât ele, eşti ceea ce rămâne când gândurile, emoţiile şi senzaţiile pleacă. Scopul suprem al conştientizării este să intri în contact cu acea parte din tine care este dincolo de ceea ce este trecător. Unii numesc această parte suflet, alţii stare de martor, alţii eul spiritual, eu o să o numesc sinele tău mai profund. Sinele profund nu se identifică cu gândurile care vin şi pleacă. Nici cu emoţiile care îl inundă şi pleacă. El doar le observă, le acceptă şi continuă să existe, în sine. Iar conştientizarea este contactul cu sinele tău profund.

O metodă simplă de conştientizare

Precum spuneam, nu avem nevoie de cine ştie ce tehnică pentru a practica ancorarea în prezent. Hai să ne imaginăm că experimentăm împreună o metodă simplă de conștientizare:

Respirăm de câteva ori profund, ne găsim o poziție confortabilă și închidem ochii. Atenția se îndreaptă tot mai mult către noi înșine și tot mai puțin cître exterior. Expirăm lent, dând aerul uşor afară, ca şi când l-am sufla printr-un pai. Pe măsură ce respirăm devenim tot mai atenţi la corpul nostru, la senzaţiile pe care le simţim. Începem prin a acorda atenţie părţilor pe care le simţim cele mai tensionate. Suntem atenţi la ele şi doar observăm ce senzaţii apar: tensiuni, furnicături, pişcături, încordare. Lăsăm aceste senzaţii să fie, fără să încercăm să le alungăm, şi continuăm să respirăm. Apoi ne îndreptăm treptat atenţia către senzaţiile primite din picioare, pe care le observăm, fără să încercăm să le mişcăm.

Când simţim că picioarele noastre sunt grele şi relaxate urcăm cu atenţia asupra abdomenului, şi suntem foarte fini observatori ai senzaţiilor care apar acolo. Abdomenul este sediul multor emoţii. Iată de ce, pe măsură ce observăm emoţiile care ne străbat şi ne modifică respiraţia, ne dăm voie să ne relaxăm tot mai mult.

Treptat, ne concentrăm atenţia asupra pieptului, umerilor, mâinilor şi capului. Mâinile vor deveni şi ele grele şi inerte. Ne imaginăm că tensiunile corpului se scurg prin degetele de la mâini şi se duc în pământ.

Acordăm o atenţie deosebită bătăilor inimii. Urcăm spre umeri și gât. Observăm cât de tensionate sau relaxate sunt aceste părţi, ce senzaţii apar, şi le dăm voie să fie. Nu ne grăbim ci suntem atenţi, respirăm şi acceptăm. Ne orientăm atenția asupra feței, și lăsăm orice mușchi să se relaxeze. Pe măsură ce se relaxează fruntea devine tot mai rece și mai largă. Ne relaxăm mușchii capului, limba, ochii.

După ce am acordat atențe fiecărei părți din noi, vizualizam cu ochii minţii întregul corp, aşa cum este el în prezent şi revenim la respiraţie. Pe măsură ce respirăm dăm voie corpului să se relaxeze și mai mult şi să se odihnească.

Este momentul să acordăm atenţie gândurilor noastre. Ne imaginăm că gândurile sunt nişte baloane de săpun care se formează, ne fac o vreme să le urmărim iar apoi pleacă, se despind de noi. La început ne urmărim gândurile cu ochii minții însă nu le dăm un contur prea clar, ci le lăsăm să zboare de la noi.

Pe măsură ce continuăm să respirăm lent devenim tot mai atenţi la emoţiile noastre. Şi acestea sunt ca nişte baloane de săpun. Le dăm voie să existe, le mulţumim că sunt cu noi aici, iar apoi le lăsăm să se despirnda de noi, pentru că noi suntem mai mult decât propriile emoţii.

Baloanele se formează şi se desprind în continuu, respiraţia este calmă, suntem relaxaţi şi continuăm să fim. Suntem doar martorul, cel care rămâne şi respiră când baloanele pleacă. Ne dăm voie să trăim în această stare, atât cât putem. În această stare ne spunem că ne acceptăm aşa cum suntem. Putem să ne mulţumim că existăm. Şi mai ales, putem să fim în prezent, aici şi acum.

Şi, dacă simţi cum corpul tău se pregăteşte să se trezească, uşor uşor, ca şi cum te-ai întoarce dintr-o călătorie lungă, poţi să începi să îţi mişti vârfurile degetelor de la mâini şi picioare. Mai întâi, mişcarea este aproape imperceptibilă, însă apoi îţi permiţi să fii tot mai atent la locul în care te afli, la sunetele din jur, la exterior. Păstrează cu tine o mică parte din starea de martor şi dă-ţi voie să te întorci la ea ori de câte ori simţi nevoia să te ancorezi în prezent.

 (Sursa foto1,  foto3, foto4, foto5)