Din păcate, în limba română nu există un cuvânt clar care să definească emoţia despre care îţi voi vorbi astăzi (în engleză se numeşte awe iar în română aproximările ar fi fascinaţie, contemplare, veneraţie, extaz. Eu o voi numi fascinație). Ca să înţelegi exact la ce emoţie mă refer, te invit la o experiență vizuală (volum mare şi pe tot ecranul, da? :)). Filmuleţul durează destul de mult (13 minute), dar uită-te măcar la primele 4.

Fascinaţia este o emoţie pe care o trăim destul de rar, ca adulţi. Prinşi în treburile noastre mărunte, în grijile zilnice şi în activităţile monotone, nu prea îi facem loc fascinaţiei în viaţa noastră. Însă, în scurtele momente când irumpe, se deschide brusc o fereastră către Univers şi ni se tăie răsuflarea. Simţim că ni se face pielea găinii şi că ne străbate un fior pe şira spinării. Uneori, ochii ni se împăienjenesc. Aceasta este fascinația, conștiința faptului că suntem în prezenţa a ceva mai măreţ decât noi înşine. Înţelegerea faptului că Universul sau viaţa sunt mai măreţe, mai spectaculoase şi mai preţioase decât credeam.

Cei care trăiesc fascinația își doresc să rămână cât mai mult în această stare. Ei se opresc și o savurează, fără să le mai vină să facă și altceva. Fascinația ne eliberează de sub presiunea timpului. Pe măsură ce suntem tot mai fascinați devenim tot mai tăcuți și mai deschiși să contemplăm lumea și să îi dăm noi înțelesuri. Când contemplăm, vedem lumea dintr-o perspectivă mai largă. Ne vedem pe noi înșine în contextul mai larg al timpului, ne gândim la scopurile noastre pe termen lung, la cine suntem noi în esență. Fascinația ne transformă într-un mod subtil și ne schimbă pe interior, chiar dacă nu putem spune cu exactitate ce anume se schimbă la noi. Poate că pur și simplu ne ajută să fim puțin mai înțelepți.

Experiența de a fi fascinat ne face să ne înălţăm pentru câteva momente, şi de la înălţimea nou dobândită ne vedem propriile probleme de la distanță. Privite dintr-un context mai cuprinzător, dramele noastre personale devin mai mici, mai trecătoare, mai nesemnificative. Și. luând distanță emoțională față de ele, le putem trece mai ușor.

Dacă cineva ne-ar cere atunci ajutorul după ce am trăit această experiență i l-am oferi mai repede, pentru că suntem mai conştienţi de faptul că ne îndreptăm toţi, în esenţă, în aceeaşi direcţie. Fascinaţia ne face mai apropiați unii de ceilalți.

Fascinaţia, contemplarea şi extazul sunt emoţii aproape mistice, dar care nu apar doar în context religios. Putem fi absolut fascinaţi în faţa unor peisaje din natură, putem cădea în extaz când suntem faţă în faţă cu idolii noştri, putem fi transpuşi în altă dimensiune când ascultăm melodia favorită.

Este fascinaţia necesară în viaţa copiilor noştri?

Au nevoie copiii să îi scoatem din modul lor egocentric de a gândi şi să le arătăm că lumea nu se învârte doar în jurul lor? (dacă ai impresia că tocmai am zis ceva rău despre copii, citește cu atenție articolul despre modul egocentric de gândire al copiilor 🙂 )

Le prinde bine copiilor să afle că viaţa este mai mult decât desene animate, tabletă şi jucării? Le prinde bine copiilor să se elibereze de sub cultura care îi presează să devină mai orientați spre consum?

Oare îi ajută pe copii să se îndrăgostească iremediabil de frumos, bine şi adevăr pentru că apoi să le studieze în profunzime? Sau e mai bine să îi forţăm să meargă şi la dans, şi la balet, şi la pictură, şi la înot, şi la şah, doar doar le trezim motivaţia interioară de a performa?

Un copil care are multe experienţe fascinante va fi un copil care se avântă cu mare vitalitate în cunoaştere. El va căuta să îşi lărgească permanent orizonturile şi va fi dornic să înţeleagă mai mult, să cunoască Universul mai în profunzime. Nu va trebui să îl împingi de la spate, pentru că va vrea singur să descopere. În plus, el va fi mai relaxat faţă de trecerea timpului şi va fi mai puţin centrat pe propriile probleme.

Ce poţi face tu ca să îi trezeşti fascinaţia copilului tău? Arată-i lucrurile care te fascinează pe tine. Poate că nu toate îl vor fascina şi pe el. Nu-l forţa atunci, fascinaţia chiar nu este o emoţie pe care să o poţi forţa.

Poate pe el îl va fascina sunetul ploii de vară, în pădure. Poate va contempla atent o frunzuliţă, în toată splendoarea ei. Observă-l când este fascinat şi nu-l întrerupe. Ajută-l să vorbească despre ce îl intrigă. Să pună întrebări. Să se mire. Să se oprească locului şi să nu înţeleagă. Pentru că fascinația apare acolo unde știm că e un mister, că e ceva ce încă nu putem pricepe cu mintea noastră. Și tocmai întrebările deschise de fascinație sunt motorul autentic al cunoașterii.

Aşadar, nu există ceva ce îţi garantează că îl va fascina pe copilul tău. Există doar lucruri care au şanse mai mari să îl fascineze. Hai să adunăm aici o colecţie de melodii/ cărţi/ imagini/ filme/ activităţi care crezi că i-ar putea fascina pe copii. Eu am ales filmulețul de mai sus. Tu ce propui?

(Sursa foto)