En-zu….zi-as-tul! En-(pauză, ochii mari)…-gu–siasmul. En– tu– zi– as– mul! După ce enumeră în cascadă emoţiile uzuale, copiii din grupul de dezvoltare emoţională trec la emoţii ceva mai complicate (cel puţin de pronunţat). Dacă întrebi orice copil din acest grup, ştie că entuziasmul este…”când de-abia aştepţi să se întâmple ceva sau să faci ceva”. În plus, el îţi şi dă câteva exemple de situaţii în care s-a simţit entuziasmat. Şi da, cu siguranţă sunt entuziasmaţi când ştiu că vor vorbi despre emoţii. Aşadar, să ne alăturăm şi noi grupului de pitici şi să vedem împreună cum să creştem şi dezvoltăm entuziasmul la copii.

Din capul locului vreau să-ţi spun că nu îmi prea plac oamenii prea entuziaşti, care se forţează să aibă mereu zâmbete extrem de largi şi radioase pe faţă. Entuziasmul şi pozitivitatea excesivă, când sunt false, mi se par respingătoare. Din fericire copiii nu prea falsifică emoţii, însă am văzut şi părinţi care le inoculează ideea că Trebuie să te simţi într-un anumit fel. Preferabil permanent, dar dacă nu, măcar când avem musafiri. Aşadar, să creştem această emoţie cât se poate de natural, fără să o forţăm.

Entuziasmul merge mână în mână cu forţa vitală. Un copil entuziast are vitalitate, poftă de viaţă, şi mai ales este interesat să facă ceva. Atunci când apare, entuziasmul îl ajută pe copil să fie curios, să exploreze, să se implice în activităţi şi să fie în prezent.

Hai să intrăm puţin în nuanţe şi să delimităm entuziasmul de alte emoţii învecinate.

• Entuziasmul se leagă de anticiparea unei plăceri, în viitor. Copilul entuziasmat trăieşte o emoţie pozitivă chiar şi numai când se gândeşte la ce se va întâmpla în viitor. Când el trăieşte o emoţie pozitivă pe parcursul unei activităţi nu vorbim neapărat de entuziasm cât de mulţumire, încântare, fascinaţie, sentimentul de a fi captivat, etc.
• Vecinul negativ al entuziasmului este nerăbdarea, care apare când copilul aşteaptă un eveniment pozitiv, însă percepe distanţa până la el ca fiind prea mare.
• Entuziasmul trăit de multe ori declanşează optimismul şi speranța în viitor.
• Opusul entuziasmului este plictiseala, blazarea, dezinteresul.

Când apare entuziasmul?

Având în vedere că este o emoţie care se leagă de anticipare, entuziasmul poate apărea doar dacă există aşteptări pozitive. Cu cât copilul are aşteptări pozitive mai mari referitoare la o activitate, cu atât este mai entuziasmat.

Când suntem entuziasmaţi, ne formăm în minte fel de fel de scenarii plăcute despre ce se va întâmpla. Uneori, aceasta aşteptare este chiar mai frumoasă decât participarea la eveniment în sine. De ce? Pentru că, atâta timp cât aşteptăm, evenimentul încă nu se consumă. Suntem încă liberi să fantazăm, să ne imaginăm. Când evenimentul deja se întâmplă, avem şi senzaţia că trece, şi aceasta conştientizare ne poate umbri fericirea.

Aşadar, dacă entuziasmul este legat de aşteptări pozitive, să vedem cum anume să le formăm, într-un mod potrivit. Spun într-un mod potrivit pentru că există şi modalităţi greşite de a le forma. Astfel, dacă aşteptările pozitive sunt nerealiste, entuziasmul poate aduce după sine dezamăgire. Dacă ele sunt prea mari, copilul poate deveni nerăbdător. Dacă sunt prea vagi, el poate deveni îngrijorat.

Cum formăm aşteptări pozitive?

A-i crea copilului aşteptări pozitive nu este prea greu, dacă activitatea propusă îi place oricum. Trebuie doar să îi spui ce va urma şi gata entuziasmul.

Provocarea este însă când trebuie să îl entuziasmezi pentru activităţi mai puţin plăcute. Dacă reuşeşti să îi formezi entuziasmul pentru şcoală, de exemplu, i-ai salvat câţiva ani de viaţă (însumând cele câteva ore pe care le stă zilnic la şcoală minim 12 ani). Iată câteva sugestii:

• Găseşte punctele tari ale activităţii. Ca să îi formezi copilului aşteptări pozitive trebuie mai întâi să fii tu singur convins că activitatea chiar îi este plăcută sau folositoare. Aşa că stai şi reflectează asupra acestora, până când eşti sigur că le-ai găsit. Astfel, îţi va fi mult mai simplu să i le transmiţi şi lui, indiferent în ce formă.
• Trezeşte-i interesul. Spune-i pe scurt în ce va consta activitatea, într-un mod care să îl facă curios. Suspansul este şi el un ingredient în formarea entuziasmului.
• Arată-i la ce îl ajută activitatea. Dacă ea are şi o latură plăcută, cât de mică, asigură-te că o accentuezi. Dacă activitatea este chiar neplăcută, pune accent pe valoarea ei, în timp. Valoarea constă în lucrurile importante pe care le va învăţa în urma ei.
• Prezintă şi aspectele negative într-un mod realist. Fără să îl sperii, avertizează-l şi de lucrurile mai puţin plăcute care se vor întâmpla. Puţină anxietate anticipatorie îl va ajuta să facă faţă mai bine provocărilor de atunci.
• Răspunde-i tuturor întrebărilor pe care le are. Astfel, îl ajuţi să reducă incertitudinea şi corectezi eventualele aspecte înţelese greşit. De asemenea, este o ocazie să îl asiguri că totul va fi bine, până la urmă.
• Abordează şi tu o atitudine entuziasmată când îi vorbeşti. Astfel, îi trezeşti speranţa şi îl ajuţi să vadă partea bună a activităţii respective.
• Păstrează puţin mister. Spune-i că va avea parte şi de surprize plăcute atunci când le va face, pe care nici nu le bănuieşte acum.

În acest moment, poate ţi-am trezit entuziasmul, poate nu. Însă eu chiar vreau să mă asigur că te-am entuziasmat. Hmm, oare ce am de făcut? Ah, ştiu! O să îţi creez şi mai multe aşteptări pozitive! 🙂

Deci, dacă îl ajuţi pe copil să fie entuziasmat, poţi fi sigur că se va implica cu mult interes în activitate, fără să trebuiască să îl împingi de la spate. Entuziasmul stă la baza interesului şi a motivaţiei interioare. El este motorul emoţional al oricărei performante. Ah, da, era să uit: Când stai pe lângă un copil entuziasmat o să ai şi tu parte de o surpriză tare plăcută. Cum ce surpriză? Încearcă şi vei vedea!

(Sursa foto1 si foto2)