In ultimele trei articole am inceput un proces de intelegere a copilului agresiv dintr-o perspectiva mai larga, si am discutat despre cauzele care produc si mentin violenta. Acum este momentul sa vorbim despre situatia in care violenta naste si mai multa violenta, atat din partea copilului, cat si din partea persoanelor semnificative din jurul lui. Din pacate majoritatea copiilor ajung la consiliere doar dupa ce lucrurile se agraveaza, ei fiind deja considerati „copii problema”. In continuare va invit sa intelegem mai bine care sunt mecanismele ce „inflameaza” agresivitatea copilului.

1. Pedepsele fizice

Majoritatea parintilor si-au pierdut macar o data cumpatul si si-au lovit copiii. Unii insa nu au renuntat la sintagma „bataia este rupta din rai”, ci apeleaza la bataie ori de cate ori acestia gresesc cu ceva.

Acesti parinti au impresia ca lucrurile se rezolva prin bataie, caci copilul stie de frica parintelui, si nu mai face respectivul comportament o perioada de timp.

Pentru copil insa lucrurile stau diferit. El nu intelege prin bataie mesajul ” iata ce nu ai voie sa faci”, ci gandeste cu totul alte lucruri, cum ar fi:

• Parintele nu imi este un aliat, deci trebuie sa ma feresc de el (il mint, ii spun ceea ce vrea sa auda, incerc sa par asa cum vrea el).
• Furia este ceva incontrolabil (de vreme ce nici parintii nu pot sa ii faca fata).
• Cea mai buna cale de a-i domina pe ceilalti este prin violenta.
• Este normal sa fiu agresiv cu ceilalti atunci cand ei imi gresesc cu ceva.
• Sunt un copil rau.

In urma bataii, copilul se simte infrant, umilit, speriat, si poate furios. De asemenea, stima lui de sine este foarte scazuta. Fiind impovarat cu aceste emotii, si luandu-l ca model de descarcare a tensiunilor pe parintele agresiv, el va cauta prima ocazie in care sa se manifeste violent. Daca totusi ii este atat de frica de bataie incat nu recurge la agresivitate, copilul va fi agitat. Fie ca este agitat, fie ca este mai agresiv, bataia nu stinge niciodata agresivitatea copilului, ci mai mult o amplifica.

2. Etichetarile negative

Oare ce crede despre el un copil cand i se spune „Esti un copil rau”? Crede ca este doar un copil normal care face din cand in cand ceva gresit, sau ca el, ca persoana, este rau? Cat de afectata ii va fi stima de sine? Mai mult, cum credeti ca se va comporta un copil „obraznic” cand este provocat? Asa cum se asteapta ceilalti de la el, sau altfel? Eu sunt aproape sigura ca se va purta ca un copil obraznic, adica exact acum ne asteptam de la el sa se poarte.

Parintii recurg la etichetari crezand ca in felul acesta il fac pe copil sa se ambitioneze si sa le demonstreze celorlalti ca nu este asa cum spun ei. Insa copilul nu poate face acest lucru, in primul rand pentru ca nu stie exact cum este el (daca este bun sau rau), si in al doilea rand pentru ca el nu are capacitatea de a pune la indoiala parerile adultilor. El crede tot ce i se spune, si daca parintii ii spun ca este un copil rau, va fi convins ca este adevarat. Etichetarile nu fac decat sa fie prescriptii pentru si mai multa agresivitate in viitor.

3. Incurajarea agresivitatii

Cand afla ca micutii lor sunt agresivi, multi parinti au urmatoarea atitudine: „Mai bine ii bate el pe ceilalti decat sa stea ca prostul sa fie batut”. De teama ca copiii lor sa nu fie slabi, unii parinti sar exagerat de mult in apararea acestora, chiar si cand ei au gresit, incurajandu-i in acest fel sa fie si mai agresivi.

4. Lipsa de comunicare cu copilul

In cazul in care in familie au loc diferite evenimente stresante, dar copilului nu i se spune nimic despre ele, acesta este tot mai agitat, in dorinta de a gasi raspunsuri la framantarile lui. El simte ca lucrurile sunt tot mai tensionate, insa nu stie sa isi explice ce este cu aceasta stare, de unde vine, si cand se va termina. Cu cat starea de tensiune se prelungeste, cu atat copilul va fi mai incarcat emotional si mai agresiv, si nicidecum nu se va obisnui cu situatia.

Prin faptul ca accentueaza problema agresivitatii, aceste mecanisme au meritul de a-i mobiliza pe parinti sa ia atitudine in fata agresivitatii copiilor lor. Pentru ca ei sa ia masurile cele mai potrivite, trebuie mai intai sa isi dea seama care este sursa agresivitatii copiilor lor, si ce anume o mentine.

Mecanismele ce amplifica agresivitatea sunt doar unul din cele trei aspecte de intelegere a copilului violent, despre care am inceput sa vorbim in articolul Cum sa intelegem copiii agresivi.

(Sursa foto)

Arhiva comentarii

Ayadaragalama permalink
În ceea ce privește pedepsele fizice, de acord în principiu.
Mă intrigă însă faptul că, evoluționist vorbind, toate rudele noastre primate administrează ocazional pedepse fizice odraslelor. Ca și toate mamiferele. Nu este o modă culturală gen ”bătaia e ruptă din rai”, ci e ceva înrădăcinat mult mai adânc. Oare, prin excluderea completă a pedepselor fizice, nu încercăm să păcălim prea mult natura?
Teoriile care apar sunt de obicei îmbrățișate ”grosso modo” și puse mecanic în practică. Undeva, sensul se pierde.
Aș mai avea o observație; de multe ori pedeapsa fizică e asociată cu ”pierderea cumpătului” de către părinte. Am văzut însă mulți părinți lovindu-și copiii cu mult calm (de exemplu cu nuiaua la palmă), compensatoriu pentru vreo năzbâtie comisă, ca și când ar fi îndeplinit prevederile unui contract.
Răspunde

• • • Raluca Mosora (Vasiliu) permalink
      asa este, e o observatie foarte pertinenta. Mai mult, se pare ca in culturile in care e o practica obisnuita sa iti pedepsesti fizic copilul, acestia nu sunt influentati negativ de catre pedepsele fizice. Interdictia pedepselor fizice este valabila doar in societatea europeana si cea americana, nu si in celelalte.
      Răspunde
  • elena permalink
    Buna seara ,
    Lucrati si in Bucuresti ? Doresc a incepe terapia pentru copilul meu ,un sfat mi ar fi de mare ajutor. Multumesc.
    Răspunde
    • Raluca Mosora permalink
      Buna ziua, nu lucrez in Bucuresti, sunt din Brasov.
      Răspunde
  • marusha permalink
    Daca as fi in BV v as alege ca psiholog pentru consiliere, psihoterapie… Dar locuiesc in București si inca nu am ales un specialist desi am nevoie. Fetitanoastra a fost bolnavioara pana pe la 3ani. AM considerat ca este. prioritatea noastră, sănătatea, nu va descriu prin ce a trecut :recuperare, kinetoterapie. NU AM FIXAT limite decat cand făcea ceva ce o punea in pericol… Am pregătit intrarea la grădiniță… si era fericita in prima zi… A găsit acolo copii care plangeau si au tot plans 3saptamani..s au schimbat ingrijitoare si educatoare fara ca nimeni sa le explice de ce a plecat doamna ed in concediu… De 3saptamani nu mai vrea sa fie M si se transpune in personaje din desenele animate.. Imi repeta o scena cu Dumbo cand este despărțit. De mamica lui… eu intru in jocul ei si sunt miss Jumbo
    Dupa 3saptamani. De joc spune… CA S-A ÎNTORS. MARIA OBRAZNICA si incepe crize de opoziție… Arunca cu jucarii, nu are nevoie de nimic vrea sa fie bolnava, vrea sa fie tristă. NU VESELA…menționez ca este un copil vesel, prietenos, saluta pe toata lumea, vrea sa socializeze cu copii din gr mijlocie care ar fi mai apropiati ca vârstă. Consider un regres CELE 15zile de grădiniță Puse cap la cap si cand o iau după amiaza este fff agitata. Una din educatoare. Care pretinde ca are studii de psihologie mi a sugerat ca ar trebui testat a pt Adhd. nu imi recunosc puiul e clar ca este nefericita… VA ROG dați-mi un sfat!