După părerea mea, nu este furia, roșie şi clocotitoare. Nici tristeţea, oricât ar fi de amară. Nici supărarea, şi nici măcar frica. Cea mai toxică emoţie pe care o poate trăi un copil nu e la fel de intensă ca celelalte, însă se bagă sub pielea lui şi îi otrăveşte încet viaţa.
Astăzi vreau să-ţi vorbesc despre deznădejde. Pierderea speranţei, sentimentul că nu mai are rost să te agiţi, pentru că oricum nu rezolvi nimic. Credinţa că suferinţa nu se va sfârşi niciodată. Senzaţia că eşti prins într-o capcană şi nu ai putere să ieşi din ea. Neputinţa, descurajarea, abandonul.
Poate crezi că micuţii nu se simt prea des deznădăjduiţi. Poate crezi că această emoţie este trăită doar de câţiva nefericiţi. Ei bine, tocmai asta face din deznădejde una din cele mai toxice emoţii: faptul că de cele mai multe ori rămâne într-un con de umbră, fiind greu de observat. Cel mai des, deznădejdea se ascunde în spatele apatiei, tristeţii, lenei, plictiselii, irascibilităţii sau revoltei. Părinţii nu reuşesc întotdeauna să o depisteze iar copilul deznădăjduit nu cere ajutorul, pentru că nu se aşteaptă să poată fi ajutat. Aşa că ea creşte în umbră şi îl acaparează încetul cu încetul pe cel deznădăjduit.
Deznădejdea prinde rădăcini cu uşurinţă în sufletul copilului. Orice copil care cere ceva în mod repetat dar nu e auzit devine în timp deznădăjduit. Orice copil neconsolat în urma unui eşec devine deznădăjduit. Orice copil care nu găseşte sprijin când are nevoie este deznădăjduit. Acolo unde este o suferinţă neînţeleasă apare şi deznădejdea. La început, ea seamănă cu dezamăgirea şi poate fi uşor de alungat. Dacă însă nu este luată în seamă se adânceşte, ajungând chiar să devină o depresie (da, din păcate şi copiii suferă de depresie).
Deznădejdea îi umple viaţa copilului cu pesimism şi gânduri negre şi îl face să renunţe să lupte când dă de greu. Ea accentuează emoţiile negative ale copilului, adăugând teama că acestea nu vor trece, ci se vor agrava. Copilul deznădăjduit nu reuşeşte să se mobilizeze în faţa greutăţilor ci renunţă, se resemnează, se pregăteşte de eşec. Un eşec care îl va face să creadă că nu e bun, că nu poate, că nu merită. Iată de ce este foarte important să-ţi dai seama dacă copilul tău este deznădăjduit, ca să îl ajuţi să alunge această povară din sufletul lui.
Cum îţi dai seama dacă copilul tău e deznădăjduit?
- Observă ce face când dă de greu. În faţa unei probleme copilul deznădăjduit nu se mobilizează ci se resemnează, pregătindu-se de eşec. Ştiam eu că n-o să reuşesc, îşi spune el după. Nu are rost să mai încerc, spune el înaintea unei noi provocări. Copilul deznădăjduit consideră orice eşec ca pe o dovadă în plus că nu este suficient de bun şi că nu poate să se descurce singur. Din această cauză stima lui de sine este foarte scăzută şi deseori se simte ruşinat şi lipsit de valoare. Ca să fugă de sentimentele de neputinţă şi ineficiență, el învaţă să evite situaţiile în care ar putea avea un eşec.
- Observă cât de repede îi trece suferinţa. După un episod negativ copilul deznădăjduit simte că problemele i-au rămas nerezolvate. Iată de ce el rămâne neliniştit, încărcat de griji, frământat. El nu se poate scutura de emoţiile negative pe care le-a trăit şi rămâne supărat, gândindu-se uneori mult timp la ce i s-a întâmplat. Din cauză că nu lasă supărările să treacă el este greu de consolat şi greu de împăcat.
- Observă atitdinea faţă de probleme. Copilul deznădăjduit este pesimist, cu o gândire orientată spre negativism: el observă cu uşurinţă pericolele şi problemele şi tinde să le dea o importanţă exagerată. Vede problemele ca find serioase, greu de depăşit şi împovărătoare. Pentru că se aşteaptă la ce-i mai rău este mereu cu garda ridicată şi întrevede posibile ameninţări în orice situaţie. De asemenea el are tendinţa să treacă prea uşor cu vederea lucrurile bune care i se întâmplă, dându-le o importanţă mai mică decât în realitate.
- Observă-i nivelul de energie. Copilul deznădăjduit este apatic pentru că nu se poate mobiliza îndeajuns. Puţine activităţi îl entuziasmează, puţine propuneri îl animă. De cele mai multe ori el se refugiază într-o activitate repetitivă, care îi face plăcere, fugind de cele complexe sau care presupun competiții.
- Observă dacă cere ajutorul. Pesimismul copilului deznădăjduit îl face să se simtă singur şi părăsit. El nu se aşteaptă ca cei din jur să-l poată ajuta, uneori crede că nimănui nu-i pasă de problemele lui. De multe ori nu doar că nu cere ajutorul ci îl şi refuză când apare, pentru că nu crede cu adevărat în el.
- Observă cum îşi imaginează viitorul. Dacă micuţii tind să-şi proiecteze în viitor toate speranţele (las că mă fac eu mare şi o să am voie să..), copilul deznădăjduit refuză să se gândească la viitor, pentru că îi creează o stare de îngrijorare. Dacă este foarte descurajat, el va umple viitorul cu scenarii sumbre, în care nimeni nu îl ajută, nu îl înţelege sau nu îi este aproape.
Dacă bănuieşti că deznădejdea s-a cuibărit în sufletul copilului tău, este necesar să acţionezi cât mai repede. Iată ce poţi face ca să alungi deznădejdea din viaţa lui:
Arată-i că eşti lângă el. Deznădejdea şi însingurarea merg mână în mână, aşa că trebuie în primul rând să-i arăţi copilului că nu este singur în suferinţa lui. Arată-i că îl observi, că îi iei în seamă emoţiile, că îţi pasă de felul în care se simte. Uneori, simpla prezenţă a cuiva înţelegător, care ştie să asculte cu răbdare este suficientă pentru a alunga deznădejdea.
Oferă-te să-l ajuţi. De cele mai multe ori copilul devine deznădăjduit pentru că nevoile sale nu sunt îndeplinite. Dă-ţi seama dacă sunt lucruri concrete pe care le poţi face pentru el, ca să ameliorezi situaţia în care se află. Cu alte cuvinte, ajută-l să rezolve ce se poate rezolva, astfel încât să iasă din impas.
Nu-i bagateliza îngrijorările. Uneori, chiar dacă copilul nu se mai află într-o situaţie grea, el se teme că răul va reveni. Copilul deznădăjduit are tendinţa să creeze scenarii catastrofice şi să îşi imagineze viitorul mult mai negru decât este. Chiar dacă îţi vine să-i spui că exagerează nu fă asta, ci încearcă să-ţi dai seama ce temeri mai adânci se află în spatele lor. Du discuţia spre grijile care stau la baza acestor scenarii şi vezi ce poţi face ca să-l ajuţi să le depăşească.
Ajută-l să-şi redobândească optimismul. Copilul are nevoie să audă explicit că orice situaţie, oricât pare de neagră, este de fapt trecătoare, şi va veni o vreme când nu se va mai simţi deloc amărât, furios sau trist. În sprijinul afirmaţiilor tale adu exemple de situaţii în care s-a temut că totul va fi mai rău şi de fapt a fost mai bine sau dă-i exemple din viaţa ta. Chiar dacă nu te crede pe moment, spusele tale sunt ca nişte seminţe de optimism care îşi vor face efectul în timp.
Reaminteşte-i de calităţile pe care le are. Descurajat fiind, copilul chiar se simte lipsit de valoare. Iată de ce el are nevoie de ajutor ca să-şi redreseze imaginea de sine şi să-şi crească stima de sine. Fii generos cu aprecierile pozitive faţă de el, arată-ţi încrederea că va reuşi să treacă şi peste această perioadă negativă. Reamineste-i de dăţile în care a dat de greu şi totuşi s-a descurcat cu bine şi spune-i că asta este încă una din încercările care îl ajută să se călească.
Ajută-l să aibă mici succese. După principiul pașilor mici, creează câteva situaţii în care copilul tău să poată obţine câteva succese mici, astfel încât să iasă din cercul vicios al eşecurilor repetate.
Ai grijă la exemplul personal. Deznădajdea, pesimismul şi negativismul sunt atitudini învăţate, care sunt cu uşurinţă preluate de copil. Deznădejdea este o emoţie contagioasă, însă vestea bună este că şi emoţiile opuse ei sunt la fel ca ea. Optimismul, speranţa şi încrederea se învaţă, se întăresc, pot deveni un stil de viaţă.
În drumul devenirii lui, copilul trăiește din plin fel de fel de emoții. Le ia ca atare, fără să le împartă în bune și rele, sănătoase și dăunătare. Tu însă, care știi că emoțiile repetate se transformă în atitudini, poți să le întărești pe cele bune și să-l ajuți să le depășească pe cele toxice. Așa că rămâi vigilent, implicat și înlătură din calea lui piedicile care-i întunecă drumul.
