Skip to content

Grijile şi anxietatea la copil

by Raluca Mosora on 19 June, 2013

anxietatea la copiiIulia îşi roade unghiile de la 3 ani. Lui Mihai îi este frică de câini. David începe să urle când vede străini. Deni se teme de întuneric. Rodica se trezeşte noaptea plângând. Ana are un tic. Maria plânge şi se agaţă de părinţi când ajunge la grădiniţă. Suferă toţi aceşti copii de o tulburare de anxietate? Sunt fricile lor fireşti? Sunt comportamentele lor semne ale unei nervozităţi? Hai să aflăm răspunsurile la aceste întrebări.

Când vorbim despre anxietate ne referim de obicei la o stare de tensiune, ca atunci când suntem în pericol. Această stare este acompaniată de griji, teamă, gânduri negative şi  încordare corporală. Când suntem anxioşi percepem mediul ca fiind ostil şi ne temem că nu ne vom descurca destul de bine. Anxietatea ne tulbură dispoziţia şi ne dă o stare de rău emoţional.

Anxietatea este o trăire pe care oricine o experimentează câteodată. În general, ca oameni, suntem înclinaţi să trăim mai multe emoţii negative decât pozitive. Tindem să ne îngrijorăm, să ne înfuriem sau întristăm mai des decât să fim bucuroşi, veseli şi relaxaţi. Emoţiile bune ţin în general mai puţin decât cele rele, care sunt mai persistente şi mai intense. La copii, starea de anxietate este cu atât mai des întâlnită, pentru că ei sunt mai vulnerabili şi mai puţin pregătiţi șă facă faţă problemelor. Fricile lor sunt mai intense şi ei sunt mai neputincioşi când se confruntă cu un pericol. Aşadar, se pare că grijile şi temerile fac parte din viaţa oricărui om, şi copiii sunt cu atât mai predispuşi să le trăiască.

Şi totuşi, dacă pentru unii copii anxietatea este o stare trecătoare, pentru alţii ea este un fel de a fi. Unii reuşesc să o alunge imediat, alţii însă se luptă cu ea şi uneori aceasta le controlează viaţa. Aşadar, trebuie să ne dăm seama dacă copilul trece printr-un episod inofensiv de anxietate sau are o tulburare de anxietate, situaţie în care are nevoie de ajutor. Să vedem care sunt semnele care prevestesc o tulburare de anxietate la copil. 

Care sunt semnele unei tulburări de anxietate?

Pentru început trebuie să îţi spun că singurii în măsură să îţi spună dacă copilul tău suferă de o tulburare de anxietate sunt psihologii clinicieni sau psihiatrii. Ceilalţi pot numai să intuiască anumite probleme, însă nu este recomandat să te încrezi doar în părerea lor. Chiar şi tu poţi să îţi faci o idee dacă copilul tău depăşeşte limita normală de anxietate, însă nu te sfătuiesc să te bazezi doar pe propria intuiţie. Mai jos îţi prezint câteva semne care pot prevesti apariţia unei tulburări de anxietate la copii. Dacă crezi că şi copilul tău le are, atunci îţi recomand să îl duci la un psiholog.

Aşadar, când anume ne dăm seama că poate fi vorba de o tulburare de anxietate? Sunt 3 semne principale:

  • Îngrijorările sunt foarte intense. În primul rând trebuie să observăm reacțiile fizice ale copilului când este anxios: sunt ele firești? Dacă copilul pare înspăimântat, plânge în hohote, are reacţii corporale accentuate (tremură, vomită, are spasme, se învinețește, leşină, etc), îşi pierde somnul sau are coşmaruri, putem spune că are reacții fizice intense. Apoi suntem atenți la gândurile lui: sunt ele temeri normale sau se leagă de moarte, accidente, catastrofe și pericole grave? Nu în ultimul rând, trebuie să observăm capacitatea de liniştire după un episod de anxietate: reușește copilul să își revină ușor sau este mult timp marcat de anxietate? Intensitatea îngrijorărilor este primul semn că micuțul suferă de o tulburare de anxietate. 
  • Îngrijorările sunt paralizante. De obicei grijile ne ajută să ne mobilizăm şi să ne adunăm forţele. Când depăşesc o anumită intensitate însă, ele ne încurcă în realizarea planurilor. Grijile sunt paralizante dacă din cauza lor copilul nu mai face activităţile obişnuite, sau viaţa lui se schimbă în rău. De exemplu, din cauza fricii de câini copilul nu mai iese pe stradă sau din cauză că plânge la despărţirea de părinţi nu mai merge la grădiniţă. Cu cât gradul de afectare al vieţii obişnuite este mai mare, cu atât sunt șanse mai mari ca el să aibă o tulburare de anxietate. 
  • Grijile nu sunt ancorate în realitate. Grijile “sănătoase” se referă la lucruri care chiar au şanse mari să se întâmple. Este firesc ca un copil muşcat de câine să se teamă de câini, dar nu este firesc ca el să nu iasă din casă de frica câinilor, deşi niciodată nu a văzut pe nimeni care să fie muşcat. La fel: e normal să se teamă de monştri dacă a fost ameninţat deseori ca ei vin să îl răpească, însă nu e normal să fie îngrozit când aude vorbindu-se despre un monstru dacă nimeni niciodată nu l-a speriat pe această temă. Cu cât fricile sunt mai desprinse de realitate şi apar “din senin” cu atât şansele ca el să aibă o tulburare de anxietate sunt mai mari. 

În funcţie de ponderea de apariţie a acestor semne putem vorbi despre mai multe tipuri de tulburări de anxietate. Din păcate, tabloul anxietăţii este destul de vast. Iată ce forme poate lua anxietatea la copil:

  • Anxietatea de separare (care apare când copilul trebuie să se despartă de bunici sau o persoană dragă)
  • Fobiile (fricile specifice fata de un anumit lucru: de şarpe, câine, clovni, etc.)
  • Atacurile de panică (episoade scurte şi intense de groază)
  • Tulburarea de stres post-traumatic (apare în urma unui traumatism psihic)
  • Tulburarea de anxietate generalizată (o stare intensă şi constantă de îngrijorare)
  • Tulburarea obsesiv-compulsivă ( în care copilul execută unele ritualuri în mod compulsiv, ca să se elibereze de starea de anxietate).

Tulburările de anxietate nu trec de la sine şi copilul are nevoie de ajutor se specialitate ca să le depăşească cu succes. Cum sunt multe de spus despre fiecare, le voi trata mai în amănunt în articole separate.

Dacă observi că micuţul tău suferă de anxietate, poate te întrebi de ce a ajuns aşa. Ca să aflăm răspunsul la această întrebare trebuie să facem mai întâi diferența între anxietatea ca stare şi anxietatea că trăsătura de personalitate. Fiecare din aceste tipuri de anxietate are cauze separate.

Care sunt cauzele anxietăţii?

  • Anxietatea ca stare, aşa cum se vede din denumire, este doar o stare tranzitorie și apare în situații specifice: înaintea unui examen, când vedem un câine fioros, etc. Aceasta depinde în mare măsură de situaţia în care ne aflăm şi de cât ne simţim de pregătiţi să îi facem faţă. Cu cât credem că situaţia este mai periculoasă (chiar dacă în realitate ea nu este aşa!), cu atât nivelul anxietăţii creşte. De asemenea, dacă ne simţim nepregătiţi să facem faţă obstacolelor, anxietatea creşte. De obicei starea de anxietate se stinge când situaţia trece.
  • Anxietatea că trăsătură de personalitate se referă la o predispoziţie de a reacţiona cu anxietate chiar şi în situaţiile în care nu există nici un pericol. Ea este o trăsătură relativ constantă şi are o componentă genetică pronunţată. Dacă un părinte este foarte anxios sunt şanse mari ca şi copilul să aibă această trăsătură, chiar dacă se manifestă diferit (să spunem că părintele are tendinţe obsesive şi copilul dezvoltă o fobie).
  • Anxietatea este alimentată când se pune prea mare accent pe pericole. Un copil căruia i se atrage mereu atenția asupra posibilelor accidente, care nu este lăsat să facă nimic ca să nu se lovească sau căruia i se atrage mereu atenția asupra riscurilor unei situații are șanse mai mari să devină anxios. 
  • Anxietatea se află în strânsă legătură cu sentimentul de neputință. Copiii cărora li se spune frecvent că nu se descurcă, care nu sunt lăsați să facă nimic, care sunt hiper-protejați, au șanse mai mari să devină anxioși. 

Dacă, vorbind despre anxietate ţi-am indus o stare de îngrijorare, aş vrea să te liniştesc: sunt multe lucruri pe care le putem face ca să reducem anxietatea. Dar, ca să te ţin în tensiune, ţi le voi spune în viitor.

(Sursa foto)  

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
38 Comments
  1. mihaela permalink

    Buna ziua,
    Ma numesc Mihaela si am o fetita de 2 ani si 3 luni. De o vreme,app o luna fetita mea plange cand vede pe cineva fara tricou( pe tatal ei ,pe mine .pe oricine), incepe sa se agite si sa spuna nu buba,nu bubita,sau schimba-ma mami,pipi.
    Acum o luna jumatate a fost diagnosticata cu megadolicocolon si pot spune ca app de atunci aU inceput problemele. Timp de o saptamana i s-au facut clisme dimineata si seara ,la spital.
    de cate ori o schimb spune nu buba mami,nu bubita.

  2. roxana mitu permalink

    buna Raluca!Am si eu un baietel de 3ani si 4 luni si sunt foarte disperata deoarece de aproape jumatate de an a inceput sa se speri ff rau de sunete mai puternice si nu numai. De mic a fost timid, nu prea ii placea sa se joace cu copii dar in privinta asta s-a mai schimbat acum. A inceput sa accepte copii dar doar pe cei mai linistiti genul lui. Si cand era mic se mai speria de anumite zgomote mai puternice dar acum este foarte exagerat. Daca plange sau tipa un copil se sperie si plange si el, daca trece un motor prin apropiere, daca stranuti mai tare daca razimai tare etc etc. sunt disperata, mai nou a inceput sa-sibage degetele in urechi de cate ori isi da seama ca va urma ceva galagios. Nu pot merge cu el la petreceri sau in vizite deoarece plange din orice. vreau sa merg neaparat la un psiholog cu el. suntem din Bucuresti. Mentionez ca este un copil ff inteligent si nu a fost tinut in casa iesim zi de zi afara si la plimbare an de an in concedii in casa vin zilnic prieteni etc. Astept cu mare interes un raspuns de la tine si iti multumesc pentru timpul acordat si nu in ultimul rand FELICITARI

    • Buna Roxana, iti voi trimite pe mail datele de contact ale unui psiholog pentru copii din Bucuresti, cu multa experienta. Ea isi va da seama daca este doar o sensibilitate fireasca sau este ceva mai grav.

      • Idriceanu Elena permalink

        Buna ziua!Va rog sa imi trimiteti si mie va rog datele de contact ale psihologului.Fetita mea de 3 anisori ,de fiecare data cand nu sunt in preajma ei tipa dupa mine si parca se crizeaza .Multimesc !

    • Adriana permalink

      Buna ziua, Nu stiu cand e scris comentariul Roxanei dar acum fiul meu de 3ani si 3 luni are exact aceleasi reactii. Suntem speriati pentru ca in curand va trebuii sa merga la gradinita. Va rog sa imi trimiteti datele de contact ale psihologului. Multumesc!

  3. Carmen permalink

    Buna ziua!
    Am o fetita in varsta de 3 ani si 7 luni.De aproximativ 2 luni ne confruntam cu o problema,careia nu reusim sa-i dam de cap.Fetita mea este foarte atasata de mine,ii este frica sa ramana singura in camera ei,nu suporta persoanele straine si cateodata nici prezenta altor copii,iar daca de exemplu mergem in vizita la nepoteii nostri,ea nu sta sa se joace cu ei decat daca stau si eu cu ei.Atunci cand o intreb de ce se teme imi spune ca nu ii este frica de nimic,decat ca nu vrea sa stea singura,cu toate astea,daca eu sunt in bucatarie si ea in camera din fata bucatariei are o stare anxioasa,nu se joaca,sta mereu cu ochii pe usa,imi urmareste fiecare miscare si asculta fiecare sunet.Noaptea nu vrea sa doarma singura,adoarme greu si din cand in cand se trezeste si controleaza daca sunt in pat,iar daca nu ma gaseste incepe si tipa.

    • Fetita pare intr-adevar speriata. A fost recent un episod in care a trebuit sa plecati fara sa o anuntati? A disparut o persoana draga de langa ea? Ceva trebuie sa se fi intamplat din moment ce este atat de speriata, si banuiesc ca nu a fost mereu asa. Anxietatea e mai degraba o stare difuza pe care o avem de la nastere, insa fetita dvs. se pare ca s-a speriat de ceva,cu atat mai mult cu cat la varsta asta nu e normal sa mai aiba anxietatea de separare de la 2 ani. Incercati sa va dati seama ce anume a speriat-o atat de tare, si, daca va e greu, va sugerez chiar sa apelati la un psiholog.

      • Carmen permalink

        Va multumesc pentru raspuns.Intr-adevar anul acesta,soacra mea,care locuia cu noi si care statea cu fetita cand eram la servici,a decedat.Daca nu va cer prea mult,ati putea,va rog,sa-mi recomandati un psiholog in Bucuresti?Va multumesc!

  4. Georgiana permalink

    Buna ziua!
    Sunt mama unei fetite de 7 ani si jumatate, un copil sensibil, un copil curios, un copil frumos cum sunt de fapt toti copiii. Dar, exista un dar, caci altfel nu va scriam, incepand cu doi ani in urma, ca urmare decesului tatalui mei, de fapt, la 6 luni dupa pierderea lui, fetita mea a inceput sa aiba, in fiecare noapte, aproape, pe perioada unei luni de zile, episoade de teroare nocturna. Am mers la un psiholog si episoadele au incetat la fel de brusc cum au aparut. Fericiti, ne-am vazut de viata mai departe. In urma cu doua saptamani, aceleasi episoade urate au reaparut, fara sa existe vreun eveniment tragic in familie. Se trezeste, plange, dar plansul pare mai mult o vaitare, e panicata, speriata, vorbeste dar nu inteleg ce anume spune. Am luat legatura cu psihologul care a tratat-o acum 2 ani si i-am descris comportamentul ei atat din timpul zilei cat si cel din timpul noptii. Incercand sa fiu obiectiva, pot sa va spun ca este un copil foarte curios, care vrea sa cunoasca toate detaliile unei simple intamplari pana in cele mai mici amanunte, are griji ce nu ar trebui sa le aiba (ex.:daca am inchis usile de la casa), sufera daca un copil are vreun accident, s.a.m.d.. Verdictul provizoriu a fost cel de anxietate.
    Va cer o parere, un sfat, atat.
    Va multumesc!

    • Buna ziua,
      Daca psihologul la care ati fost a spus ca fetita sufera de anxietate, cu siguranta ca este asa (mai ales ca descrierea dvs se potriveste unui copil anxios). Daca va permiteti financiar, eu spun ca este indicata reinceperea unei consilieri.

      • Georgiana permalink

        Va multumesc! Voi lua legatura cu psihologul.

  5. Ana permalink

    Buna ziua! Merci mult pentru articol!

    Banuiesc ca fetita mea de 3 ani si ceva sufera o tulburare de anxietate.. Ati putea sa ne oferiti o consultare prin internet, sa fie si suficienta? Si cit ar costa?

    • Buna ziua, nu ofer consultatii pe internet pentru ca nu cred ca sunt eficiente. Daca doriti, va pot recomanda un psiholog la care sa mergeti, in functie de orasul din care sunteti

  6. Andra permalink

    Buna ziua,

    sunat mama unui baietel de un an si 10 luni si de aprox o luna a inceput sa fie f nesigur pe el, activitati care inainte le facea fara ezitare, acum ii este frica sa le mai faca (sa se dea pe tobogan, sa faca trasee in lucurile de joaca, etc.).
    Aceasta stare s-a accentuat cand intro a cerut sa il tin de mana sa se dea pe tobogan (in conditiile in care inainte se dadea singur) si ne-am curentat (descare electrica din cauza toboganului de plastic), l-a durut si a plans f tare si avea o privire f nedumerita…de ce “i-am” facut asa ceva, i-am explicat ca nu a fost cu intentie si ca a fost un accdient, dar nu cred ca a inteles prea bine ce s-a inamplat, de atunci nu mai vrea sa imi dea mana sa se dea pe togoban (cel putin cu mine). va rog sa ma sfatuiti cum pot sa il scot din acesta stare.

    Si o alta situatie recenta si cu care nu stiu sa ma descurc sau sa apreciez cat este de NORMALA, este ca se sperie de sunetee provenite din afara camerei in care se afla, daca suntem afara si vede de exempu motocicleta, intelege ca sunetul vine de la ea si nu se sperie, daca suntem in casa si se aude moticicleta afara, vine si se baga cu capu in mine, nu mai comunica, nu se misca si f greu il scot din aceasta stare, am incercat prin a ii explica sunetul, sa il incurajez ca treaca peste, am incercat sa ignor comportamentul…insa nu obtin rezultatul dorit.
    Si a inceput sa aibe aceasta reactie al orice sunet se aude din afara camerei, ex: cantec de pasari, zgomot de la vecini etc.

    Va rog sa ma ajutati, este normala aceasta stare? trece printr-o faza normala? Sau este cazul sa consult un specialist? Daca este cazul de specialist, va rog mult sa imi recomandati unul.

    Multumesc mult!

    • Buna ziua, daca va faceti probleme referitor la starea lui de normalitate, cel mai bine este sa mergeti la un medic neuropsihiatru de copii. In urma evaluarii el va va spune daca e totul ok cu el sau nu.

  7. Ela permalink

    Buna seara,
    Am un baietel de 8 ani si o fetita de 9 luni. Baietelul are niste manifestari pentru care nu stiu ce masuri sa iau. Manifestarile lui sunt ingrijoratoare: cand merge intr-un loc mai putin familiar, in locuri publice sau departe de casa spune ca are emotii si i se face rau, adica are greturi si uneori il doare si burta. Toate acestea ii trec uneori cand ajunge la destinatie. De cele mai multe ori cere sa mearga acasa. Refuza activitatile sportive, iese cu f mare greutate din casa si cere sa fie insotit pretutindeni. De exemplu : la sah unde merge de 2 ani , astazi a cerut sa stam cu el in sala. Intreaba mereu de incendii, cutremure si alte dezastre. Mananca f putin, seara deloc si uneori dupa masa i se face greata. Am fost la pediatru : analizele de sange sunt ok, ecografic s-a vazut un colecist marit si un colon iritabil.
    Va rog sa ma ajurati cu un sfat! Multumesc!

    • buna ziua, din ce imi spuneti este deja o tulburare de anxietate, care nu trece de la sine, si ar fi bine sa apelati la un psiholog pentru copii, pentru a incepe o consiliere cu el

  8. Felicia permalink

    Am o fetiță de doi ani si 10 luni,si se sperie foarte tare de orice străin care se apropie de ea.Asa a fost de mica,dar am sperat ca se va schimba daca creste,am încercat sa o scot tot mai des dar degeaba,nu stiu ce sa fac!Am încercat sa o duc la gradi dar nu se pot apropia doamnele de ea ca plânge foarte tare si se agata de mine si se baga cu capul in mine!Suntem din Ploiești,ne puteți recomanda un psiholog?

  9. Ela permalink

    Buna ziua,
    Am si eu un baietel de 3 ani si 3 luni si in aceasta perioada se sperie de ceilalti copii, cand sunt galagiosi. Intotdeauna a fost mai retinut fata de copii, dar momentan mi se pare mult mai serioasa situatia.
    Petrece mult timp cu bunicii, merg in parc dar nu interectioneaza foarte mult cu ceilalti copii, ne vedem destul de rar cu cupluri cu copii de varsta lui. Dar acum ii este frica efectiv, zice ca nu-i place ca striga. Nu vrea sa mai mearga catre ei, cand vin catre el se trage inapoi, desi dupa ce se imprietenesc, ar vrea sa se joace.
    V-as fi foarte recunoscatoare daca mi-ati da cateva sfaturi cum se reusim sa-l facem sa nu se mai teama de copii sau chiar sa-mi recomandati un psiholog in Turda.
    Va multumesc frumos!

  10. Mihaela permalink

    Buna ziua. Eu am un baietel de aproape 4 ani care cred ca sufera de anxietate, de altfel si eu sunt o fire mai anxioasa, are tot felul de fobii, nu socializeaza cu alti copii, nu vrea sa stea singur nici macar 1 minut, mai nou ii este frica de viespi si tipa de moare daca vede ceva zburand spre el, nu vrea sa renunte la pampers si sa faca caca( nu vrea de fel sa faca caca si se abtine si strange picioarele si curutul cat poate , doar ca sa nu faca). in fine sunt multe de discutat in legatura cu personalitatea lui, ideea este ca as vrea sa merg cu el la psiholog pentru consiliere, dar nu cunosc unul in Pitesti. Se poate sa ma ajutati in acest sens? Va multumesc

  11. Catalina permalink

    Buna ziua.Am un băiețel de 3 ani și 3 luni și mereu a fost puțin mai timid; de o lună a început grădinița și deși câteva zile a plâns când îl lăsam acolo, acum nu mai are nimic, se bucură când mergem si ii pare rău când vin să îl iau acasă,iar acolo se joaca cu copiii si participa la jocuri si activități.În schimb nu mai vrea să se joace cu prietenii din parculet cu care până acum 2 sapt nu avea nici o prb, se baga tot in mine, plânge si vrea să mergem acasă și aceeași reacție o are cu fratele meu, cumnata,sau alte persoane pe care le vedem zilnic si Nu vrea să îmi spună care e motivul supararii.Va rog sa ma ajutați cu un sfat, ceva,pt ca simt ca ma depășește situația.Multumesc.

  12. Ivancea Mihaela permalink

    Buna ziua…nici nu stiu cu ce sa încep…am un băiețel de 9 ani aproape care atunci când ceva nu ii convine începe sa plângă…dar un plâns cu urlete si hohote ultimul episod a fost aseară…împrăștiase pop-corn pe hol si ia m spus sa ia matura sa mature el ma tot întreba de ce eu ii spuneam sa mature sa strângă după el el ma întreba in continuare de ce? Este intradevar un copil f răsfățat,a început sa plângă isteric si cu greu a fost calmat,e un copil căruia nu ia lipsit absolut nimic din cea dorit inclusiv afecțiunea noastră a părinților
    Va rog nu știu unde sa ma duc si ajutorul cui sa il cer …va rog sa ma îndrumați
    Si atunci când este la școală mai are episoade de plâns sau când se joaca cu copii si nu ii convine ceva la fel

  13. luputoc permalink

    Buna seara
    La baietelul meu de 2 ani jumate ie frica sa se dezbrace si sa faca baie
    Problema asta a aparut de cateva luni si nu reusesc sal conving sub nici o forma ca e normal sa dai hainutele jos si sa faci baita
    Daca ma puteti ajuta cu vreun sfat vas fi recunoscatoare
    Multumesc

  14. Maria permalink

    Bună fetita mea are 2 ani și 8 luni si de câteva săptămâni ne speriem foarte tare prima data a început cu filmul alba ca zăpada după ce le a văzut ș a speriat și nu mai vrea sa aprindă televizorul nu i mai plac jucăriile vede in ele numai personaje urate și mai rău ca de 2 zile se sperie de bibelourile din vitrina și mai înainte nu a mai vrut sa stea in camera din cauza unei pete pe tavan și nici nu a putut sa adoarmă m a întrebat de multe ori ce ii aia i am explicat și a izbucnit in plâns a transpirat mi a zis ca o doare burtica și sa ieșim din camera!Ce e de făcut sau ce credeți d-voastră unde ar trebui sa apelez?

  15. Dana permalink

    Buna,
    De vreo luna fetita mea de 5 ani merge la gradinita in Irlanda, ne-am mutat de cateva luni aici. Cand vine momentul de plecat la gradinita imi spune ca ea nu merge, ca ea vrea sa stea avasa cu mine si surioara ei. O conving cu greu sa iesim din casa, iar cand ajungem in fata gradinitei, imi sare in brate si zice ca ii este inima trista si are fluturi in stomac. Ramane dupa alte 5 minute de incurajari ( ca o sa invete engleza si o sa poata sa vorbeasca o gramada de lucruri cu colegii ei noi, ca o sa isi faca prieteni, etc.). Mai imi spune ca viseaza ca a mers la gradinita din Romania, ii este dor, evident de prietenii ei de acolo si mai presus de faptul de a intelege ce se vorbeste in jur. Cand o iau de la gradi, de cele mai multe ori e bucuroasa, stare inversa inceputului gradinitei. O felicit cand imi spune cuvinte noi in engleza, pare incantata, mandra de reudita ei pana a doua zi cand trebuie sa mearga iar. Ce pot sa fac sa o ajut? Sa mearga cu drag, sa nu ii fie frica, sa se acomodeze mai repede. Este un copil mai sensibil, suporta greu esecul, durerea.
    Multumesc, sper sa primesc un raspuns.

  16. Roxana permalink

    Va rog sa ma ajutati!Am o fetita minunata de 5 anisori care e foarte speriata,se gandeste numai la lucruri urate.i se pare ca mor pers din familie,isi imagineaza oameni fara maini,picioare.personajele din desene o sperie,se trezeste din somn si plange isi imagineaza ca vede sange…nu stiu ce sa ma mai fac am incercat sa i spun ca nimic nu e adevarat dar nu poate sa se linisteasca.i am dat un siropel de magneziu si am incurajat o i am spus ca e pt linistire si ca imediat o sa fie bine si cred ca at sa mai linistit un pic si stransa tare la pieptul meu a adormit!ajutati ma va rog!

  17. Cristina permalink

    Am un baiat de 11 ani. Din fire e mai emotiv. Inca de mic avea probleme de adaptare la gradinita, unde plangea foarte mult cand il aduceam si spunea ca nu-i place si se plictiseste. La scoala nu am mai avut vreo problema de acest fel.
    Pe la varsta de 9 ani, tatal lui i-a cumparat o tableta (mare greseala), pe care a inceput sa stea f. mult pe ea, pentru a juca diverse jocuri cu impuscaturi. Cateodata, pana sa plece la scoala, avea senzatia de greata sau il durea burta si atunci eram nevoita sa-l invoiesc la d-na invatatoare. Isi revenea imediat din starea de rau atunci cand stia ca sta acasa, ceea ce ma facea sa ma intreb daca starile erau pentru a evita ceva stresant la scoala sau era intr-adevar ceva fizic. Mentionez ca din cauza ca foarte greu reuseam sa-l iau de la tableta dupa-amiaza cand venea timpul temelor, aveam discutii din cauza asta, stresandu-ne reciproc. In ziua urmatoare avea obligatoriu greata si stari de voma, dar fara sa vomite vreodata. Dupa ce s-a stricat tableta, tatal lui i-a luat un laptop, gandindu-se ca-i va fi util la scoala pentru referate etc. Acum a inlocuit jocurile pe tableta cu cele de pe laptop. Iar discutii, iar stres. Noi suntem ziua plecati la munca, iar el ramane singur acasa cu jocurile lui. Temele si le face dupa-amiaza cand vine de la scoala si vad ca este foarte obositor. pentru el. Nici pana acum nu am reusit sa-i fac un program de joaca pe laptop. Devine extrem de nervos, cand trebuie sa iasa din jocuri.Cred ca a devenit dependent.
    Anul acesta, la deschidere, a stat o ora in soare, in picioare si a lesinat.
    De atunci are o teama atunci cand trebuie sa plece la scoala-stari de greata, ii bate inima mai repede, are o teama sa nu i se faca din nou rau (atac de panica?). Aceste stari ii trec treptat dupa ce ajunge la scoala si totul reintra in normal, pana in ziua urmatoare cand trebuie sa plece de acasa la scoala si iar are aceste stari. Il incurajez spunandu-i ca nu i se va mai intampla nimic rau, dar degeaba . Drumul pana la scoala il face cu taxiul, iar la intoarcere vine pe jos cu colegii de clasa.
    Eu sunt o mama foarte protectoare, de mic l-am cocolosit, eu insami sunt foarte anxioasa si extrem de grijulie fata de el . Sa-i fi transmis si lui din starile mele? As vrea sa ma ajutati cu un sfat sau mai multe.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Atacurile de panica la copii
  2. Fricile copilariei si factorii care le intretin
  3. Fara frica, in noul an
  4. Zece emotii de primavara: Speranta
  5. De ce nu vor unii copii să meargă la grădiniţă? | Psiholog pentru copii
  6. Cum sa depasim cea mai mare frica ?
  7. care este cea mai toxica emotie pentru copii

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.