Skip to content

Joc: Sunt aici pentru tine

by Raluca Mosora on 5 April, 2014

5961100771_9cb408c6c6_bCa părinte trebuie să-l înveţi mereu pe copil ce e bine şi ce e rău, să-l corectezi, să-l controlezi. Să-i pui întrebări, să-l direcţionezi, să-i arăţi ce să facă. Iată de ce este atât de greu ca uneori doar să stai să îl observi, fără să faci nimic. Şi mai ales, să te laşi ghidat în totalitate de el, fără să-l influenţezi. Astăzi însă, sunt aici pentru tine ca să te ajut să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu copilul tău. Vreau să îţi prezint o tehnică surprinzător de puternică şi de simplă care, aplicată săptămânal, va schimba semnificativ relaţia dintre voi. 

Vârsta minimă: 2 ani

Materiale necesare: orice fel de jucării sau materiale

Ce trebuie făcut

  • Având în vedere că nu este o sesiune obişnuită de joacă cu copilul tău, va trebui să îi găseşti o denumire. Poţi să îi spui copilului că e un moment în care sunteţi doar voi doi, sau în care vei sta acolo doar pentru el, sau orice denumire care ţi se pare potrivită. Copilul trebuie să ştie că e un moment distinct şi oarecum special (şi în plus, trebuie să ştie cum să îţi ceară aceste momente, în viitor).
  • Alege un moment când nu eşti în grabă şi când sunteţi doar voi doi. Spune-i: acum sunt aici doar pentru tine (sau denumirea pe care ai găsit-o). Aşează-te la acelaşi nivel cu copilul, într-o postură cât mai asemănătoare cu a lui. Lasă-l să îşi aleagă ce jucării sau jocuri doreşte. Dacă nu e hotărât şi te întreabă pe tine încurajează-l să aleagă singur ceva. Când începe să se joace, observă-l cu atenţie timp de un minut (fă-o cât se poate de natural, astfel încât să nu se simtă stânjenit). Oricât ţi-ar fi de dificil, nu îl întreba nimic şi nu îi vorbi în acest minut, decât dacă te întreabă ceva. Fii cât mai atent la ceea ce face şi cât mai discret.
  • Apoi, cu naturaleţe, descrie comportamentele pe care le face. Pune acţiunile lui în cuvinte simple: văd că ai luat o păpuşă în mână. Acum o întorci pe toate părţile şi o tragi de mână. O arunci şi alegi altă păpuşă. Observaţiile trebuie făcute pe un ton cât mai binevoitor, şi să fie cât se poate de naturale. Nu interpreta acţiunile lui şi nu le da vreun sens, ci rezumă-te doar la a descrie ceea ce vezi şi auzi (de exemplu, dacă trânteşte o păpuşă, nu spune: eşti furios pe păpuşă, ci spune: ai aruncat păpuşa). Nu descrie absolut toate acţiunile, pentru că poate fi agasant, ci doar pe cele mai semnificative.
  • Încurajează-l pe copil să vorbească dar nu îl întreba nimic şi nici nu direcţiona discuţia. Doar arată-i că înţelegi ce îţi spune. Fă ceea ce îţi cere şi răspunde-i la întrebări, dar nu interveni în nici un fel în jocul lui. Cu cât eşti un observator mai discret cu atât copilul va fi mai absorbit de ceea ce face şi va fi mai implicat în activitatea lui, fără să îţi acorde o importanţă prea mare.
  • Dacă copilul îţi solicită ajutorul sau atunci când este potrivit spune-i oricare dintre următoarele mesaje cheie: Sunt aici pentru tine. Sigur că te ajut. Te poţi baza pe mine. Vocea trebuie să fie calmă şi liniştită.
  • După 15-20 de minute jocul se poate încheia, anunţându-l pe copil când va fi următorul moment în care vei fi acolo doar pentru el. Dă-i timp copilului să încheie jocul şi asigură-te că vei repeta tehnica atunci când i-ai promis (indiferent de relația în care veți fi atunci).

Bine de ştiut

  • Precum vezi tehnica pare extrem de simplă: trebuie doar să observi, să asculţi şi să spui ce vezi. Ea nu este de fapt decât o modalitate de a petrece timp de calitate cu copilul tău, în care el este în prim plan și tu ești însoțitorul lui discret. În realitate însă este mult mai greu decât te aştepţi, din cauză că avem o tendinţă naturală de a pune întrebări, de a ghida discuţia şi de a interpreta acţiunile celorlalţi (din păcate această tendinţă e mai generală şi apare în toate relaţiile, nu numai în cea cu copilul). Tocmai de aceea, dacă învăţăm să fim buni ascultători, ne vom îmbunătăţi în mod semnificativ relaţia cu copilul.
  • Fiind ceva foarte simplu, poate te aștepți să nu aibă impact. Însă lucrurile nu stau deloc așa, mai ales pentru copil. În primul rând, este un moment de libertate pentru el. Prin faptul că nu intervenim în nici un fel în jocul lui, îi dăm acestuia spaţiu să se manifeste aşa cum este el. El va vedea aceste momente ca o ocazie de a pune în scenă toate tendinţele, preocupările şi interesele lui. În felul acesta poţi obţine informaţii de primă mână referitoare la viaţa interioară a lui, care să nu fie contaminate de gândurile, emoţiile şi aşteptările tale.
  • Apoi, văzând că eşti atent la ceea ce face, copilul va deveni mai conştient de sine însuşi. El va înţelege mai multe despre intenţiile, gândurile şi emoţiile sale. De exemplu, când părintele spune iei păpuşa şi o arunci departe, el poate spune da, pentru că sunt furios pe ea. Părintele repetă: eşti furios pe păpuşă, şi el spune: da, pentru că nu mă lasă în pace, este rea cu mine! Părintele spune: este rea cu tine, dându-i copilului şansa să reflecteze asupra a ceea ce a spus. El va clarifica: este rea pentru că îmi ia jucăriile. Cu cât suntem observatori mai fini şi mai imparţiali cu atât şi copilul va deveni mai conştient de sine însuşi.
  • Dacă reuşeşti să observi fără să critici, copilul se va simţi acceptat. El nu se va mai teme că îl critici sau cerţi ci va deveni tot mai deschis faţă de tine. În plus, când îi arăţi în mod repetat că îl accepţi, el va învăţa să se accepte pe sine însuşi.
  • Mesajele cheie pe care i le transmiţi prin cuvinte sunt de fapt ca o subliniere a întregii voastre interacţiuni: îi spui că eşti disponibil pentru el, că îl accepţi, că este în siguranţă în preajma ta şi că eşti acolo pentru el. Aceste mesaje se vor imprima în mintea copilului şi vor da roade mai ales în momentele dificile dintre voi.

Construită iniţial pentru educatoarele care au la grupă copii problemă, această tehnică este extrem de puternică şi în relaţia părinte-copil. Ea este cu atât mai recomandată în momentele dificile între tine şi copil, când relaţia voastră se tensionează. În acele momente, ea este ca un pod de legătură peste o mare agitată. Iată de ce ţi-o recomand cu stăruinţă şi cu căldură, indiferent de relaţia pe care o ai cu copilul. Şi nu uita: dacă ai întrebări, sunt aici pentru tine.

(Sursa foto)

Articol din categoria:Ora de joacă
6 Comments
  1. Irina permalink

    Buna ziua

    Am descoperit recent blogul dvs. si ma bucur tare mul
    Cu ajutorul articolelor dv. am gasit raspuns la intebari pe care mi le-am pus ca parinte.
    Vreau sa va cer un sfat. Am un copil de 1 an si 5 luni. Eu spun ca este destul de dezvoltat psihic deoarece vorbeste foarte mult, leaga propozitii, stie sa numere pana la 5 si cu ajutor pana la 10. Are insa o personalitate foarte puternica si cateodata este “rau” chiar voit.
    In sensul ca stie ca nu e bine sa muste, zgarie sau sa arunce lucruri pe jos si totusi face asta, chiar uitandu-se la mine sa vada ca am inteles ca nu a facut bine.
    Intrebarea mea este, sunt pedepse pentru copii asa mici sau ce ar trebui sa fac.

  2. Roxana permalink

    Buna ziua,

    Astazi am descoperit blogul dvs. si imi doresc tare mult sa ma ajutati cu un sfat, deoarece sunt nu mai stiu cum sa procedez.

    Am o fetita de 5 ani, este la o gradinita normal, de stat in grupa mare.
    decand s-a reintors din mini vacanta (Paste – 1 Mai) nu mai vrea sa mearga la gradi, ba mai mult plange foarte tare se agata de mine sub pretextul ca ii este frica ca o las acolo peste noapte, ca nu o mai luam de acolo si ca ii este foarte dor noi. Ea sta acolo la program normal din prima zi de gradinita, a mai fost luata la pranz ocazional. Ne petrecem destul timp cu ea, dupa amiezile sunt acasa toti trei si ne petrecem timul impreuna(desenam, ne plimbam cu rolele etc.). In urma acestor intamplari am inceput sa cercetam sa vedem daca ii spune vreun copil treaba asta, la educatoare, am inceput sa ne gandim daca am fi amenintat-o noi vreodata ca nu o mai luam(in vreo criza de nervi) dar nu am gasit explicatia. Noi discutam cu ea o asiguram, ii promitem ca nu se va intampla ceva de genul asta, ca o iubim(ii si aratam) si tot ce am promis aia am si facut.
    Pe langa episodul de plans la gradi dimineata, mai are unul cand vin o parte din parinti sa isi ia copii la pranz, stiu ca isi doreste sa plece si ea la pranz dar nu imi pot permite tot timpul. A vorbit cu sotul meu ca poate, cel putin pt o perioada, sa stabilim o zi cand v-a fi luata la pranz.

    Va rog sa ma ajutati cu un sfat deoarece nu stiu ce a declansat aceasta criza si nu mai stim cum sa procedam, deoarece nu vreau sa cada in vreo depresie.

    Multumesc

  3. Mihaela permalink

    Buna seara am gasit blokul Dvs.cautand niste Explicații..am un copil de 5 ani ( si o fetita de 4 luni) dar problema e legată de baiat…in momentul cand il cert ca face prostioare sau nu ma asculta — e si foarte alintat ..plange probabil e si vina mea pt ca il cert prea des si tip la el…câteodată din lipsa de timp sau răbdare in loc sai explic il mai urechesc sau ii mai dau cate o palma la fundulet..acum cand il cert incepe sa plângă lam intrebat si mia zis ca ie frica de mine…nici nu mai stiu cum sai vb daca vb mai tare se sperie daca vb normal nu ma asculta..va rog sami dați un sfat.multumesc.

Trackbacks & Pingbacks

  1. Copilul tău pare că nu te-aude când îl rogi ceva? | Psiholog pentru copii

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.