Skip to content

Despre rușine

by Raluca Mosora on 2 July, 2015

3568254764_109c77783b_bDacă, printr-o minune, nu ştii ce e aia ruşinea, o să-ţi spun că este o emoţie groaznică! Când tocmai ai fost prins cu mâţa-n sac te faci mic, ca şi cum corpul tău ar vrea să scape cumva din această situaţie penibilă. Obrajii îţi ard, postura ţi-e umilă, ochii sunt agăţaţi în pământ. Te simţi fără valoare, inferior celorlalţi. În acele momente te deteşti şi sigur o deteşti şi pe persoana care te-a făcut să te simţi ruşinat. Da, ruşinea este o emoţie oribilă. Şi totuşi, îi facem pe copiii noştri să o simtă. Le-o inducem. Le-o cultivăm. Îi pedepsim rușinându-i. Ne răzbunăm pe ei rușinându-i. Îi umilim rușinându-i.

Dacă eşti o persoană sensibilă la suferinţele copiilor, probabil crezi că ruşinea, din cauză că este atât de groaznică, nu ar trebui să fie simţită de niciun copil, niciodată. Crezând asta, poate chiar încerci să-ţi fereşti copilul de orice situaţie în care s-ar putea simţi ruşinat.

Însă în faţa acestei dorinţe curate şi idealiste eu trebuie să îmi asum rolul de avocat al diavolului, şi să-ţi spun că greşeşti. Îţi înţeleg perfect dorinţa de a-ţi proteja copilul de ruşine, însă aceasta este o dorinţă nerealistă. Ştii unde greşeşti?

Greşeşti crezând că ruşinea, din cauză că este o emoţie negativă, nu are nici un rol pozitiv pentru copil. Şi mai greşeşti crezând că e posibil să-ţi fereşti copilul de a simţi ruşine. Lasă-mă să-ţi explic.

Are ruşinea vreun rol pozitiv în viaţa noastră?

Da, şi încă unul imens! De aceea şi este o emoţie atât de puternică!

Ca să înţelegem mai bine ce este ruşinea, să ne gândim când apare: când încălcăm o regulă, ştim asta, şi, mai ales, suntem prinşi!

Pentru ca ruşinea să apară sunt necesare 3 condiţii:

  • Să ai un sistem moral care conţine reguli de conduită (ce e bine să faci şi ce nu)
  • Să fii conştient că ai greşit
  • Această greşeală să fie văzută de cineva din exterior.

Pentru că este legată de respectarea regulilor, ruşinea poate fi asemănată cu un gardian al ordinii morale, care ne împiedică să încălcăm regulile. Însă ceea ce face ruşinea un sentiment atât de dureros nu este conştiinţa faptului că am încălcat o regulă. În fond, de multe ori când suntem singuri încălcăm o grămadă de reguli şi nu ne simţim deloc ruşinaţi. Ceea ce doare cu adevărat la ruşine este că am fost prinşi, că ne simţim judecaţi de ceilalţi şi, mai mult decât atât, că am scăzut în ochii celorlalţi. Ruşinea este atât de dureroasă pentru că se leagă de reputaţia noastră, şi noi, ca fiinţe sociale, suntem extrem de preocupaţi să facem o părere bună!

Tocmai din cauză că sentimentul de ruşine este atât de neplăcut suntem motivaţi să îl evităm, adică să evităm să ne facem de ruşine. Astfel, devenim mai atenţi la respectarea normelor sociale, la părerea celorlalţi, la felul în care ne prezentăm în public. Teama de ruşine ne ajută să ne aliniem la normele grupului, adică să ne integrăm în grup şi în societate!

De-a lungul evoluţiei, noi oamenii am avut nevoie de ruşine pentru a ne asigura că toţi cei din grup respectă regulile. Tentaţia de a încălca regulile a fost mereu mare, pentru că orice regulă presupune o îngrădire parţială a libertăţii noastre. Iată de ce, pentru o tentaţie mare, am avut nevoie de un gardian puternic. Acesta nu este în exterior, ci se află chiar în propria noastră conştiinţă. Iar acel gardian este ruşinea.

Aşadar, ruşinea are un rol imens atât în viaţa unui individ (îl ajută să se integreze în grup) cât şi în viaţa noastră ca specie (am reuşit să formăm grupuri unite, ghidate de un set de reguli respectate de toţi).

Este posibil să-ţi fereşti copilul de a simţi ruşine?

În lumina celor spuse mai sus, ne dăm seama că este posibil să-ţi fereşti copilul de ruşine în trei cazuri: dacă nu-i formezi o instanţă morală, dacă nu-l faci conştient de propriile greşeli sau dacă îl înveţi să ignore părerea celor din jur. Sunt costuri cam mari, nu crezi?

Eu cred că, din momentul în care copilul şi-a format o conştiinţă morală şi s-a integrat într-un grup, automat va simţi ruşine în situaţiile în care este prins încălcând o regulă.

Şi atunci, dacă e normal să simtă ruşine, este normal şi să-l faci de ruşine?

Să-ţi ruşinezi sau nu copilul?

Ruşinea este o emoţie normală. Însă nu cred că este normal să-ţi faci copilul de ruşine!

Ruşinea este utilă doar când vine din interior, din conştiinţa morală a copilului. Când este indusă din exterior, cu scopul de a-l pedepsi pe copil sau de a-l umili, este o ruşine nesănătoasă, chiar nocivă.

Un copil care este deseori ruşinat de către ceilalţi nu va dori decât să se apere şi să se ascundă şi mai bine de ei. El nu este mai dornic să respecte regulile, ci doar să găsească modalităţi de a le fenta.

Un copil ruşinat din exterior nu devine mai conştient de propriile greşeli ci îşi caută scuze ca să se apere.

Un copil ruşinat din exterior nu vrea să le facă altora pe plac mai mult, ci doar se ascunde de ei.

Un copil ruşinat din exterior va crede că este o persoană rea şi îşi va forma o imagine de sine negativă.

Aşadar, ruşinarea copilului nu este soluţia pe care o cauţi. În momentele în care îţi vine să-ţi faci copilul de ruşine scopul tău nu este de fapt ca el să simtă ruşinea. Scopul tău este ca el să aibă o instanţă morală interioară pe care să nu vrea să o încalce (ca să nu se simtă ruşinat)!

Aşadar, nu-ţi ruşina copilul pentru că nu rezolvi nimic! În loculul tradiţionalului ”Să-ţi fie ruşine”:

  • Ajută-l pe copil să îşi formeze o instanţă morală. Primii paşi sunt să-l ajuţi să descopere cât mai multe răspunsuri la întrebarea: Ce e bine să faci? Cum ar trebui să ne comportăm în această situaţie? Ajută-l să înţeleagă de ce anumite lucruri sunt bune şi altele rele, ce este Binele şi ce este Răul (de-abia aştept să îţi spun mai multe despre dezvoltarea morală la copii!).
  • Dezvoltă-i capacitatea de a se auto-evalua, astfel încât să îşi dea seama singur când a greşit ceva.
  • Creează cu el o relaţie de încredere, în care el are curajul să-ţi arate că a greşit, în loc să se ascundă. Doar când este capabil să-şi asume greşeala făcută poate găsi soluţii de a o repara.

Iar dacă aceste lucruri nu funcţionează şi gardianul lui interior, ruşinea, nu e la lucru, întreabă-te de ce încalcă el anumite reguli. Se opune autorităţii? Se simte îngrădit? Nu îl interesează părerea autorităţii despre el? Nu are motive să facă ce i se spune? Vrea să se răzbune? Oricare sunt motivele lui, dă-ţi seama că ruşinea sănătoasă, din interior, nu este niciodată alimentată de ruşinea din exterior. Rușinea inoculată din exterior nu va putea avea aceeași funcție ca rușinea din interior, adică nu-l va ajuta să-şi dezvolte conștiința morală!

Aşadar, ruşinea ne ajută doar când vine din interior. Bulinele negre pe frunte, arătatul cu degetul în faţa clasei sau scaunul ruşinii sunt doar metode de pedeapsă, dar nu şi metode de a-i crea copilului o instanţă morală. Iar dacă până acum le foloseai, să-ţi fie…. clar că nu funcţionează! 🙂

(SursaCC photo by hassan saeed)

Articol din categoria:Copilul în familia lui
10 Comments
  1. Excelent articol!

    Imi place intotdeauna umorul de final. 🙂

  2. adi permalink

    cu tot respectul, unde ati auzit de bulina neagra pe frunte? dar de scaunul rusinii?

  3. adi permalink

    Bulina neagra se pune intr un tabel impreuna cu fete zambitore si ajuta in disciplonarea copilului.
    Iar time-out este scoaterea copilului dintr o situatie in care acesta a fost agresiv, pentru cateva minute intr un loc mai izolat.
    Acestea functioneaza?

  4. adi permalink

    Desi nu ati raspuns daca functioneaza, din articolele sugerate reiese ca functioneaza cele doua metode.

    Este oare posibil ca parintii care v-au spus de bulina pe frunte sa fi interpretat gresit, bulina sa nu fi fost pe frunte ci intr-un tabel? Iar scaunul sa fi fost un scaun de time-out?

    Va multumesc!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce facem cu vinovăţia? - Psiholog pentru copii | Psiholog pentru copii
  2. De ce sunt unii copii timizi? - Psiholog pentru copii
  3. Cum învingem teama de eşec? - Psiholog pentru copii

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.