Ce facem cu vinovăţia?
Trăim într-o lume plină de vinovăţii: de la vinovăţii minore, trecătoare (iar am mâncat prea multe dulciuri), la vinovăţii adânci, ca nişte pietre de moară (din cauza mea s-au despărţit părinţii). Suntem înconjuraţi de vinovăţii intime, particulare (iar m-am purtat urât cu Gicu) dar şi de vinovăţii care atârnă asupra noastră, a tuturor (poluăm prea mult, distrugem planeta). Trăim vinovăţii concrete (azi n-am făcut sport) sau vinovăţii ascunse, neclare (ceva nu e în ordine cu copilul meu şi este vina mea). Şi, în fața vinovăţiei, fiecare se descurcă cum poate: unii o ignoră, alţii o îndură, unii fug de ea, alţii sunt dărâmaţi de vină. Oare care din aceste soluţii sunt cu adevărat bune pentru noi? (more…)
Lasă-l și pe el să se joace cu jucăriile tale, că e mai mic! Dă-i lui mașinuța ta, nu vezi că plânge după ea? Trebuie să ai grijă de fratele tău, ca ești mai mare!
Să ne uităm la câţiva copii de nota 5 la şcoală. Unul este inteligent însă total neinteresat de şcoală, clasicul „Brânză bună în burduf de câine”. Altul vine dintr-o familie dezorganizată, care nu se ocupă de el. Al treilea are un intelect de limită şi, oricât se străduieşte, nu poate scoate mai mult de-un cinci. Mai există oare şi alte cazuri? Da, mai este copilul cu dislexie, care, deşi nu aparţine nici unei categorii de mai sus, este greşit încadrat într-una din ele. Vrei să aflii mai multe despre el?
Cu fiecare etapă de creştere copilul are ocazia să înveţe lucruri bune: să împartă, să fie politicos, să se joace frumos, să devină independent, etc. Astfel, pe măsură ce creşte, el îşi dezvoltă firesc anumite calităţi. Însă există şi trăsături de caracter care nu vin odată cu vârsta şi nici nu apar de la sine. Trăsături precum bunătatea, altruismul, curajul, corectitudinea, care fac diferenţa între un caracter frumos şi unul urât, viciat. Acestea au nevoie să fie cultivate cu răbdare iar tu, ca părinte, eşti dator să contribui la dezvoltarea lor. Astăzi îţi propun să priveşti în perspectivă asupra trăsăturilor de caracter pe care vrei să le formezi la copilul tău.
Pe peretele din faţa blocului meu încă este scrijelit, după aproape 20 de ani, SHMT. Ţin minte foarte clar cum într-o zi vecinul meu, bun prieten dealtfel, mi-a scris această dedicaţie pe perete. Oare ce i-o fi venit ca dintr-o dată, după ce mă admirase atâta timp că învăţăm bine, să mă numească 
Nervii. Ţipetele. Protestele prelungite. Datul din picior. Plânsul în gura mare. Ce minunată ar fi viaţa fără ele! Ce bine ar fi ca ele să dispară, iar tu şi copilul să vă jucaţi în armonie întreaga zi! Imaginează-ţi cum te-ai simţi când el ar veni spre tine şi, îmbrăţişându-te, ţi-ar spune că eşti un părinte minunat! … dar, gata cu visatul! În viaţa reală copilul tău e supărat. E supărat acum şi sigur va mai fi supărat dintr-o mie de motive de acum încolo. Va fi nervos şi pe bună dreptate dar şi din motive nejustificate. Aşa că, dacă chiar vrei să fii un părinte minunat, suflecă-ţi mânecile şi învaţă ce să faci când copilul tău este plin de emoţii negative.
Fiecare părinte face tot ce poate ca să-şi protejeze copilul de durerea fizică: îl îngrijeşte dacă e bolnav, îi pansează rănile, îl calmează, îl învaţă cum să se apere de pericole. Dacă nu face asta, spunem despre el că este iresponsabil sau neglijent. Însă când vine vorba despre durerea psihică, lucrurile nu stau deloc la fel: nu ni se pare nimic în neregulă când auzim părinţi care spun: 
E dimineaţă. Eşti în mare grabă, ţi-ai îmbrăcat cu chiu cu vai fetiţa şi, chiar înainte să plecaţi din casă, ea se aşează pe covor şi îşi împrăştie câteva jucării. Când îi spui să se grăbească începe să plângă şi să protesteze: că nu vrea la gradi, că mai vrea să se joace, că vrea să stea acasă. Deşi ştii că trebuie să îţi păstrezi calmul, simţi cum ţi se ridică tensiunea, eşti deja grăbită, îngrijorată şi enervată. Şi atunci reacţionezi într-una din cele 4 modalităţi de mai jos.
Chiar dacă le place sau nu, majoritatea copiilor îşi petrec câteva ore pe zi pregătindu-se pentru şcoală. În fiecare zi învaţă, în fiecare zi renunţă la joacă pentru teme. Însă, cât timp unii obţin rezultate pe măsură, alţii nu reuşesc să înveţe bine, în ciuda efortului depus. Oare ar putea aceşti copii să facă ceva ca să aibă şi ei rezultate? Oare ar putea să îşi folosească timpul pentru teme într-un mod mai eficient? Oare lipsa lor de rezultate nu se datorează în mare parte şi faptului că nu ştiu să înveţe?
Nu ştiu cât de stresat este copilul tău cu începerea şcolii, însă ştiu că tu eşti mai stresat ca el. Poate eşti nemulţumit de sistemul de învăţământ şi de profesori, poate nu mai vrei să-ţi împingi copilul de la spate să înveţe, poate te gândeşti la banii cheltuiţi pe meditaţii sau îţi faci griji referitoare la viitorul lui profesional. Cu atâtea griji, nu e de mirare dacă ai o atitudine negativă faţă de şcoală, în care te simţi neputincios sau revoltat. Oare e posibil să schimbi ceva?