Despre copiii care vor să-şi domine prietenii
În orice parc te-ai afla, sigur găseşti măcar un copil care le comandă celorlalţi ce şi cum să facă: tu faci asta, tu vii cu mine, tu stai aşa, etc. Totul la acest copil (fată sau băiat, nu contează) îţi arată că el vrea să fie şeful. Înainte să-l admiri sau să-l judeci mai stai câteva clipe şi observă cum continuă joaca. Vei vedea că în scurt timp, sătui de atâtea ordine sau pur şi simplu vrând să se joace altceva, copiii din jurul lui îl părăsesc. Iar el rămâne un dictator singuratic, cu cel mult unu doi adepţi care-l ascultă pentru că nu au de ales. (more…)
Tuturor ne plac prietenii cu care putem râde si dansa la chefuri. Prieteni care devin mai vorbăreți, mai deschiși și mai dispuși să-ți facă confidențe după un pahar. În același timp însă, sigur îți vine să-l eviți pe cel care se îmbată până uită de el la orice ieșire în oraș, pe care trebuie să-l cari acasă după chef și de care trebuie să ascunzi băutura. Dacă în preajma ta cineva la care ții are probleme cu băutura, sunt sigură că vrei să faci ceva pentru el. În 
Belarus. Moldova. Lituania. Rusia. Doar în aceste ţări din lume se bea mai mult alcool ca la noi. Altfel spus, 
Cum era şi normal, viaţa ta s-a schimbat complet de când ai devenit mămică. I-ai oferit copilului tău toată atenţia, timpul şi energia ta, şi nu e de mirare că ai renunţat la tine pentru el. Însă, dacă el are deja câţiva anişori şi tu încă nu ai recuperat nimic din vechea ta viaţă, este posibil să fi pornit pe anevoiosul drum al sacrificiului personal. Din care ar fi bine să te opreşti cât mai repede, de dragul tău şi mai ales al copilului.
Când vine momentul “acelei discuţii”, majoritatea părinţilor trag aer în piept şi încep să turuie: ce sunt organele reproductive, ce înseamnă menstruaţie, care sunt metodele contraceptive, riscul sarcinii şi groaznicele BTS-uri. Îşi întreabă copilul dacă s-a lămurit şi, profitând de stânjeneala acestuia, declară subiectul încheiat şi apoi răsuflă uşuraţi. Au reuşit să ocolească cu graţie punctele fierbinţi (şi problematice) ale educaţiei sexuale: plăcerea sexuală, pornografia, pregătirea emoţională pentru începerea vieţii sexuale, schimbarea partenerilor sexuali, homosexualitatea, etc. Aceste subiecte incomode sunt trecute sub tăcere, urmând ca de ele să se ocupe prietenii şi atotştiutorul internet.
Adu-ţi aminte ce spuneau cei din jurul tău despre tine când erai mic. Etichete pe care ţi le tot repetau, cuvinte cu care te descriau în faţa altora: 
Nu ştiu dacă ştiai deja, dar există în tine un punct sensibil, care te face extrem de vulnerabil. Un punct care, la cea mai mică atingere, începe să doară. De cele mai multe ori îl atinge din greşeală copilul tău, prin felul lui de a fi. Uneori îl zgândări şi tu, când eşti supărat pe tine. Şi, din păcate, mai ştiu să îl atingă şi cei care, în funcţie de propriile interese, vor să-ţi vândă leacuri împotriva durerii. Drag părinte, punctul tău sensibil se numeşte vinovăţie şi poate că e vremea să începi să te vindeci.
Dintre toate piedicile care stau în calea unei bune dezvoltări, teama de eşec mi se pare cea mai mare. Cum apare teama de eşec cum copiii se blochează şi se eschivează, refuzând să mai participe la activitate. Teama de eşec apare atât la copiii care au probleme cu învăţarea cât şi la cei foarte inteligenţi, atât la cei timizi cât şi la cei îndrăzneţi. Pe termen lung, ea poate face diferenţa între un copil care obţine performanțe şi unul care renunţă când dă de greu. Oare ce poţi face să-ţi ajuţi copilul să scape de ea?
Unul din lucrurile care i se reproşează cel mai vehement şcolii este că omoară curiozitatea copiilor noştri. Copii care iniţial descopereau entuziasmaţi lumea ajung de pe băncile şcolii nişte tineri blazaţi, cu interese foarte limitate, pe care parcă nu-i mai animă nimic. Tineri pe care nu-i interesează prea mult ce se întâmplă în jurul lor şi cu atât mai puţin tot ce ţine de şcoală. Ei bine, dacă e aşa, poţi face ceva să-ţi ajuţi copilul? Poţi să-l scoţi din apatie şi să-l faci la loc un tânăr curios, cu chef de explorat? Poţi să-i trezeşti curiozitatea faţă de şcoală, cunoaștere, adevăr?
Când se fâstâcesc şi lăsă privirea în pământ, copiii timizi sunt tare drăgălaşi. Văzându-i cum se ţin strâns de părinţi, ezitând să se apropie, te apucă duioşia faţă de ei. În ochii lor însă, propria timiditate nu este un accesoriu drăguţ, ci mai degrabă un blestem. Jena, stânjeneala şi ruşinea pe care le simt în momentele de timiditate sunt poveri grele, care le umbresc bucuria de a se apropia de ceilalţi. Oare cum de au ajuns aceşti copii timizi? S-au născut aşa sau au devenit timizi în urma unor experienţe din copilărie?