Pe peretele din faţa blocului meu încă este scrijelit, după aproape 20 de ani, SHMT. Ţin minte foarte clar cum într-o zi vecinul meu, bun prieten dealtfel, mi-a scris această dedicaţie pe perete. Oare ce i-o fi venit ca dintr-o dată, după ce mă admirase atâta timp că învăţăm bine, să mă numească Super Hiper Mega Toci?

Bineînţeles, acest articol nu este despre apucăturile sadice ale vecinului meu, ci despre reacţia copiilor la teribila etichetă de tocilar.

La fel ca majoritatea copiilor de 11-12 ani acuzaţi că sunt tocilari, am făcut şi eu tot ce mi-a stat în putinţă ca să nu par aşa. Asta a presupus, bineînţeles, nişte costuri: dacă înainte mă mândream că învăţ bine, acum trebuia să-mi ascund cât mai mult notele. Dacă înainte mă străduiam să-mi fac temele bine, oricât ar fi durat, acum nu vroiam să stau toată ziua ”în lumea temelor şi a cărţilor”, aşa cum zicea vecinul. Dacă înainte mă străduiam să iau note bune, acum trebuia să fac tot posibilul să nu-mi pese ce note luam. Şi, preferabil, să nu fiu eu cea mai bună din clasă.

Reacţia mea, aşa cum am aflat mai târziu, este tipică copiilor de 10-12 ani care învaţă bine. Iată nişte lucruri interesante descoperite de studiile pe diferite grupuri de copii:

• Începând cu intrarea în şcoală, cu cât un copil învaţă mai bine, cu atât sunt şanse mai mari să fie popular. Acest trend se menţine până la 11-12 ani, când lucrurile practic se inversează. După această vârstă, popularitatea copiilor care învaţă bine este în scădere dramatică. 
• Anxietatea socială, adică teama de aprecierile negative ale celorlalţi, scade de obicei la copii după 11-12 ani. În cazul grupului de copii care învaţă bine, anxietatea socială creşte. Dintre toate grupurile de copii studiate, ei sunt practic singurul sub-grup a căror anxietate creşte odată cu vârsta.
• Sentimentul de însingurare este în ușoară scădere la majoritatea copiilor începând cu vârsta de 11-12 ani. La această vârstă, în grupul copiilor care învaţă bine, însingurarea creşte dramatic.
• Sentimentul valorii personale, care crește ușor la copiii de 11-12 ani, începe să scadă la copiii care învață bine.

Aşadar, începând cu pubertatea, cei ce învaţă bine devin mai puţin populari, se simt mai singuri şi îşi fac mai multe griji referitoare la propria persoană. Oare de ce se întâmplă asta? Oare de ce, din preferaţii clasei, încep să rişte să fie marginalizaţi? Ca să răspundem la aceste întrebări trebuie să înţelegem câte ceva despre valori.

Valorile părinţilor vs. valorile grupului de copii

Pe scurt, valorile părinţilor se referă la ceea ce ne spun părinţii că este bine să facem: să fim cuminţi, să fim politicoşi, ascultători, etc. Valorile grupului de copii sunt ce ne spun ceilalţi că este bine să faci: să împarţi, să ţii secrete, să fii loial, să fii de încredere, etc.

Când copiii sunt mici, ei se străduiesc să respecte în primul rând valorile părinţilor, astfel încât să fie acceptaţi şi apreciaţi de aceştia. Însă de când intră în pubertate pentru ei devine extrem de important să fie acceptaţi în grup, aşa că încep să adopte valorile grupului. Iar una din valorile principale ale grupului în pubertate este să nu mai urmezi valorile părinţilor.

Bineînţeles, să înveţi bine este o valoare a părinţilor şi nu a grupului, şi atunci nu e de mirare de ce scade atât de vertiginos ca importanţă. Cei care continuă să înveţe bine sunt văzuţi ca cei cărora le pasă încă prea mult de ce spun părinţii, adică încă sunt copii (dacă nu ştiai, a fi copil este pentru adolescent una dintre cele mai mari jigniri).

Un tocilar clasic este în mintea copiilor cel care îşi petrece timpul învăţând de dragul părinţilor, stă sub fusta mamei, vrea să-i linguşească pe profesori şi aleargă după note.

Bineînţeles, în ochii adulţilor lucrurile sunt aproape opuse. Adulţii apreciază copiii care se străduiesc să înveţe şi care sunt perseverenţi. Pentru ei un tocilar nu este un copil dependent ci unul serios, care îşi urmărește interesele pe termen lung şi care ştie ce vrea de la viaţă.

Un copil ”tocilar” simte această discrepanță între perspectiva adulţilor şi cea a colegilor despre el. El este prins la mijloc între cerinţele părinţilor şi cele ale grupului de copii. Dacă alege să fie popular trebuie să se descurce cu presiunea constantă a părinţilor de a învăţa şi cu dezamăgirea şi îngrijorarea lor când văd că el ”se culcă pe-o ureche”. Dacă alege să-şi vadă de învăţat riscă să fie ridiculizat şi chiar exclus din grup.

Şi atunci, ce va alege el? Poate va rămâne de partea părinţilor, şi în timp va învăţa să se împace (sau chiar să se mândrească) cu faptul că este tocilar. Poate se va da după grup, înfruntându-şi în acelaşi timp părinţii. Sau poate, fiind deștept, va găsi o soluție mai bună.

Ce să faci ca să nu pari tocilar?

Soluţia, aşa cum au dovedit-o şi studiile, este să nu pară că te străduieşti să înveţi. Până la urmă, ceea ce-i deranjează pe copii la tocilari este străduinţa lor accentuată de a obţine rezultate şi note bune. În schimb, copiii care sunt deştepţi pentru că prind din zbor şi ”le merge mintea” sunt în continuare apreciaţi de colegi. Atitudinea apreciată de copii este de tipul ”Chiar nu mă interesează notele”, şi copilul care o are este popular indiferent de notele sale. Copiii care reuşesc să aibă această atitudine pot în continuare să aibă rezultate bune şi totuşi să fie priviţi cu admiraţie în clasă.

Aşadar, dacă ai un copil deştept, fii şi tu deştept şi învaţă-l să nu-i pese de note, ci de cunoştinţe. Continuă să-i îmbogăţeşti cunoaşterea şi curiozitatea şi pune mai puţin accentul pe rezultatele de la şcoală. Ajută-l să-şi găsească motivaţia interioară de a învăţa şi descurajează-l să înveţe de dragul notelor sau al recompenselor. Şi mai ales, nu te mândri în faţa colegilor lui cu timpul pe care îl petrece învăţând, ci transformaţi temele într-un act mai privat, între voi.

Iar, dacă tu însuţi încă eşti în capcana Notele contează, încearcă să priveşti lucrurile dintr-o perspectivă mai detaşată: oricum ai un copil cu potenţial, care deja ţi-a dovedit că poate să înveţe. Dacă ai reuşit să-l faci interesat de cunoaştere, sigur va fi motivat să ştie mai multe din domeniul care-l interesează. Asta înseamnă că, la momentul oportun, se va mobiliza să intre la liceul sau facultatea dorite. Aşadar, de ce să-l forţezi să înveţe pentru note, când el se poate motiva singur să înveţe de dragul viitorului?

Nota este, până la urmă, doar o evaluare parţială a copilului. În notă nu se reflectă doar cunoştinţele şi străduinţa copilului, ci şi dispoziţia lui din acea zi, personalitatea profesorului şi mulţi alţi factori întâmplători. Şi atunci, dacă notele nu sunt decât o oglindă distorsionată, de ce să-l forţezi pe copil să se evalueze prin ele? De ce să-l convingi că valoarea lui este cea pe care i-a acordat-o un profesor, la un moment dat?

Eşti foarte norocos, ai un copil deştept. Aşa că nu-i pune ochelari de tocilar, ci ai încredere în forţa minţii lui. Când va creşte mare şi va avea o perspectivă cuprinzătoare asupra lucrurilor, îţi va mulţumi pentru asta!

(Sursa foto1 si foto2)