Despre dorinta de a-i controla pe ceilalti
Uneori, vad cum unii copii descopera si isi cultiva dorinta de a-i controla pe ceilalti. Ii observ cum dau de gustul puterii, cum le creste satisfactia de a sti ca ceilalti fac ce le spun ei, cum isi rafineaza tehnicile prin care ii manipuleaza pe ceilalti. Ii observ, ma intristez si apoi incerc sa-i ajut.
Ca sa fim de la inceput bine intelesi, astazi nu vreau sa-ti vorbesc despre cei care se afla intr-o pozitie de conducere si care au ca sarcina de lucru sa ii controleze pe ceilalti. Nu. Astazi vreau sa-ti vorbesc despre cei care incearca sa ii controleze pe ceilalti pentru ca asa vor ei si nu pentru ca asa li se cere. Pentru placerea de a se simti puternici, importanti, deasupra. (more…)
Deşi nu este rea în sine, competiţia este de cele mai multe ori folosită greşit. Astfel, în loc să-i motiveze pe copii ea îi alungă, în loc să formeze spiritul de echipă hrăneşte invidia şi rivalitatea, în loc să întărească încrederea în sine ea induce teama de eşec. Însă oare nu putem schimba ceva? Oare nu putem învăţa să folosim competiţia în mod pozitiv? Oare nu există cumva o cale de a integra armonios competiţia în viaţa copilului, astfel încât aceasta să devină una din cele mai eficiente metode de formare a perseverenței şi a spiritului de echipă?
Alexia încearcă din răsputeri să ia note mai mari decât colega ei de bancă. Luca a ieşit campion judeţean la şah şi acum se pregăteşte să intre în campionatul naţional. David se ia mereu la întrecere cu Matei, care aleargă cel mai repede în parc. Ce crezi, sunt aceşti copii fericiţi? Sunt ei relaxaţi? Este stima lor de sine ridicată? Au ei performanțe mai bune? Cu alte cuvinte, faptul că se află mereu în competiţie îi ajută pe aceşti copii cu ceva sau, dimpotrivă, le face mai mult rău?
În orice parc te-ai afla, sigur găseşti măcar un copil care le comandă celorlalţi ce şi cum să facă: 
Dragă părinte,
Ştiu, ştiu, toţi copiii se uită la desene animate. Ştiu că este normal să o facă. Însă mai ştiu şi că unii copii gravitează în jurul desenelor şi că personajele de acolo le sunt mai apropiate decât membrii familiei. Ştiu că unii s-au născut cu desene animate şi sunt dependenţi de ele. Şi că părinţii lor, de frica circului din momentul închiderii televizorului aprobă tacit această practică (sau pur şi simplu le este mai comod să aibă copii care stau neclintiţi în fata desenelor, și ei îşi văd liniştiţi de treabă). Însă tu eşti un părinte responsabil (altfel n-ai fi aici 🙂 ) şi eşti sincer preocupat de tema desenelor animate. Aşa că cred că te pot ajuta.
n ultimele trei articole am inceput un proces de intelegere a copilului agresiv dintr-o perspectiva mai larga, si am discutat despre cauzele care produc si mentin violenta. Acum este momentul sa vorbim despre situatia in care violenta naste si mai multa violenta, atat din partea copilului, cat si din partea persoanelor semnificative din jurul lui. Din pacate majoritatea copiilor ajung la consiliere doar dupa ce lucrurile se agraveaza, ei fiind deja considerati „copii problema”. In continuare va invit sa intelegem mai bine care sunt mecanismele ce „inflameaza” agresivitatea copilului.
Continuam discutia referitoare la 
In 
Unii copii isi musca prietenii, altii le smulg aripile la muste, unii injura si ameninta, altii ii lovesc cu piciorul pe ceilalti. Da, stiu ca nu este o noutate pentru nimeni ca cei mici sunt uneori cruzi si agresivi. Si nu numai cei mici sunt agresivi, ci traim intr-o lume plina de agresivitate, in care violenta face parte din mersul omenirii (o au si animalele, o avem si noi, si probabil ca nu se va stinge prea curand). Si totusi, cu totii ne dam seama ca atunci cand un copil este agresiv ceva nu este in regula cu el, cu atat mai mult cu cat se manifesta violent in majoritatea timpului.