Uneori, vad cum unii copii descopera si isi cultiva dorinta de a-i controla pe ceilalti. Ii observ cum dau de gustul puterii, cum le creste satisfactia de a sti ca ceilalti fac ce le spun ei, cum isi rafineaza tehnicile prin care ii manipuleaza pe ceilalti. Ii observ, ma intristez si apoi incerc sa-i ajut.
Ca sa fim de la inceput bine intelesi, astazi nu vreau sa-ti vorbesc despre cei care se afla intr-o pozitie de conducere si care au ca sarcina de lucru sa ii controleze pe ceilalti. Nu. Astazi vreau sa-ti vorbesc despre cei care incearca sa ii controleze pe ceilalti pentru ca asa vor ei si nu pentru ca asa li se cere. Pentru placerea de a se simti puternici, importanti, deasupra.
Cum apare dorinta de a-i controla pe ceilalti?
Oare ce ii face pe unii sa isi dedice energia si timpul pentru a le dirija viata celorlalti? Care sa fie radacinile acestei dorinte? Iata intrebari la care cu siguranta nu exista un singur raspuns. Probabil ca fiecare are propria istorie prin care a ajuns sa-si doreasca asta, propria ratiune de a-si justifica aceasta tendinta.
De cele mai multe ori, observ aceasta dorinta la copiii care sunt mai dominatori si care descopera cat de multe beneficii au cand ceilalti fac ce le spun ei. Pentru ca le place pozitia de putere din grup si pentru ca se simt capabili sa conduca ei isi investesc energia ca sa isi mentina acest loc privilegiat.
Alteori, nu tendinta de dominare cat plasarea din intamplare intr-o pozitie de putere (cel mai mare dintre frati,cel mai destept sau mai fortos dintre copii) duce la exersarea controlului si la descoperirea beneficiilor acestora.
Am intalnit dorinta accentuata de a-i controla pe ceilalti si la cei care, simtindu-se slabi sau inferiori au ajuns sa creada ca lumea se imparte in cei ce conduc si cei ce se supun. Pentru ei nu exista relatii egale ci doar relatii in care unul este pe o pozitie de superioritate iar ceilalti il indura, sperand in acelasi timp sa-i ia locul.
Am vazut si copii care au ajuns la aceasta dorinta in urma unor experiente profunde de instabilitate, haos sau imprevizibil. Copii care au trait situatii dramatice (disparitia brusca a cuiva drag, despartiri, schimbari majore de mediu, etc) si s-au simtit depasiti de situatie. Sentimentele accentuate de nesiguranta pe care le-au experimentat atunci stau la baza unei nevoi imperioase de ordine si control. Acesti copii doresc sa controleze tot (propria persoana, pe cei din jur, situatia din exterior), in speranta ca totul va fi previzibil si sigur si ca in sfarsit se vor simti in siguranta si linistiti.
Oricare ar fi calea prin care au ajuns aici, cei care simt nevoia sa-i controleze pe ceilalti invata si exerseaza cateva strategii de mentinere a controlului.
Ce fac cei care vor sa-i controleze pe ceilalti?
- Ii fac pe ceilalti dependenti. Daca reusesc sa-i aiba la mana pe ceilalti, creand o relatie de dependenta, controlul asupra lor este aproape asigurat. Ca sa obtina acest lucru ei ofera cadouri, fac favoruri, ii indatoreaza sau, la extrem, ii santajeaza pe ceilalti.
- Ies in evidenta. In functie de calitatile pe care le au, cei ce vor sa ii controleze pe ceilalti ies in evidenta fie prin ideile lor (sustinandu-si punctul de vedere, argumentand, expundu-si cat mai articulat opiniile), fie prin emotiile lor (fiind expresivi, dramatici, jucand teatru), fie prin forta fizica sau corp (prin postura, tonul vocii, miscarile corpului, etc). Astfel, ei incearca sa ii impresioneze pe ceilalti si sa ii castige ca adepti.
- Manipuleaza. Manipularea poate veni in toate formele: poate fi subtila, cum ar fi inducerea unor ganduri, formularea unor cereri indirecte, convingerea celuilalt sau directa, ajungandu-se pana la santaj, amenintare sau abuz.
- Ii invinovatesc pe ceilalti. Putine emotii ne tin mai legati de ceilalti decat sentimentul de vinovatie. Cei ce se simt vinovati se simt datori sa le recastige bunavointa celor carora le-au gresit si le permit acestora sa ii dirijeze catre scopurile lor. Invinovatirea se poate face direct, prin evidentierea defectelor si a greselilor sau prin victimizare (uite cat de mult sufar din cauza ta).
- Le scad celorlalti increderea in sine. Criticismul, intimidarea, umilirea, toate se incadreaza in aceasta categorie. Evidentierea defectelor si slabiciunilor are ca scop sa-l faca pe celalalt sa se simta prost cu propria persoana. Si, cu cat cineva este mai nesigur pe sine cu atat ii va fi mai greu sa isi sustina pozitia. Iar cel care nu e stapan pe sine este mult mai usor de manipulat si controlat.
Si uite asa, perfectionandu-si aceste strategii, cei cu nevoia de control devin mai puternici, mai eficienti. Insa aceasta reusita este doar pe termen scurt, pentru ca pe termen lung, nimeni nu doreste sa fie controlat. Oricat de docili si rabdatori ai fi, cei controlati nu vor suporta la nesfarsit sa renunte la una dintre nevoile lor de baza, si anume nevoia de independenta. Asa ca ei fie se razvratesc, fie pleaca, fie, daca nu au de ales, devin pasivi, apatici sau deprimati.
Nu stiu daca ai simtit pana acum din tonul meu ce mult dezaprob nevoia de a-i controla pe ceilalti! Daca am fost prea subtila, iti spun direct: mi se pare una din cele mai toxice dorinte! Hai sa iti spun de ce:
In primul rand pentru ca satisfacerea acestei dorinte se face cu pretul stirbirii autonomiei celuilalt. Controlul presupune devierea celuilalt de la drumul lui si incercarea de a-l indrepta catre propriul nostru drum. Cred cu tarie ca nimeni nu ar trebui sa renunte la propriile scopuri pentru a le urma pe ale altcuiva. In mod normal ar trebui sa protejam independenta celuilalt, sa ii respectam deciziile (chiar daca noua ni se pare ca nu sunt bune), sa il ajutam sa simta ca e pe propriul drum.Iar scuza ca noi stim mai bine de ce are nevoie celalalt nu este decat una din strategiile de aparare a nevoii de control.
In al doilea rand, cred ca cei care vor sa ii controleze pe ceilalti cred ca scopul scuza mijloacele, si apeleaza deseori la metode cel putin nocive de a-si atinge scopul: manipulare, intimidare,minciuna, dezinformare, discreditare, amenintare, santaj, etc. Ca sa isi poata mentine controlul ei incearca sa zadarniceasca orice incercare a celor controlati de a deveni independenti, de a creste si de a se maturiza.
Apoi, cred ca dorinta de a-i controla pe ceilalti este de fapt o mare iluzie. Nu putem controla cu adevarat pe nimeni! In multe privinte, nu ne putem controla nici macar pe noi insine! Sigur, exista control pe termen scurt, insa pe termen lung aceasta este o dorinta care nu poate fi pe deplin satisfacuta niciodata, asadar e o risipa de timp si energie.
Nu in ultimul rand, cred ca nevoia de control urateste relatiile dintre oameni. Nu exista egalitate intr-o relatie de control, ci doar o incercare a unuia de a-i fi superior celuilalt. Nu exista respect adevarat, ci doar o atitudine de superioritate, si credinta ca unul stie mai bine decat celalalt. Nu exista intimitate si autenticitate, ci doar etalare de forta. Este un tip de relatie dorit de unul si tolerat de celalalt, in care unul se simte bine cu pretul stagnarii celuilalt.
Asadar, cand vad pe cineva care incepe sa-si dezvolte nevoia de control a celorlalti il observ, ma intristez si apoi incerc sa-l ajut. Cum fac asta? Pai controlandu-i emotiile, gandurile si comportamentele, normal! :))
