Ciudate zile trăim în perioada asta, nu-i așa? Zile în care, chiar dacă facem totul în numele siguranței, ne simțim panicați, în pericol sau cel puțin vigilenți. Și în care conștientizăm cât e de greu să ne păstrăm și să le transmitem și copiilor starea de siguranță, confort și protecție. 

Inițial, mă gândeam să fac un articol cât mai scurt în care să înșir câteva modalități simple de a le oferi copiilor sentimentul de siguranță. Apoi mi-am dat seama că discuția despre siguranță e mult mai amplă, pentru că ea reprezintă o nevoie cu implicații adânci în întreaga viață psihică. Practic, sentimentul de siguranță determină dacă credem că lumea e un loc bun și prietenos, tot siguranța stă la baza optimismului și tot ea ne dă curajul să explorăm lumea necunoscută. 

Nesiguranța, de toate felurile, poate avea efecte devastatoare în dezvoltarea noastră. Nesiguranța față de viitor duce la anxietate, îngrijorare sau chiar depresie. Nesiguranța în relații ne face bănuitori, geloși, sau excesiv de precauți. Nesiguranța față de sănătatea fizică ne face ipohondri. De fapt, lipsa sentimentului de siguranță interioară stă la baza atâtor de multe probleme psihice, încât e clar că trebuie să o luăm serios în considerare. 

Discuția e cu atât mai complicată cu cât există și reversul medaliei. Există și prea multă siguranță, prea multă protecție, prea confortabil. În cazul siguranței nu putem spune cu cât mai mult cu atât mai bine pentru că ea trebuie balansată cu alte nevoi fundamentale, și anume nevoile de independență, de creștere, de autonomie. Prea multă siguranță poate însemna prea puțină îndrăzneală, prea multă comoditate sau prea multă frică de necunoscut. Și atunci, oare care e linia de mijloc când vine vorba despre cultivarea ei? 

Dincolo de contextul strict al acestor zile, discuția despre câtă siguranță să le oferim copiilor noștri a fost întotdeauna aprinsă. Dacă ne uităm mai bine, există două tabere în ringul parentingului între care se dau lupte constante și sângeroase: tabăra protectorilor și tabăra opusă (să le spunem relaxați oare?). Dacă se întâmplă să fii în tabăra (supra)protectorilor, sigur s-a aruncat în tine cu cuvinte de genul: glob de sticlă, căciuliță vara, cocoloșit, nu o să știe să se descurce singur, vai de capul lui. Tu, în schimb, ai un singur argument cu care le închizi gura: e suficient să o pățească o singură dată.

Așadar, tema următoarelor articole este cum să le asigurăm copiilor noștri un sentiment optim de siguranță. Astăzi îți las doar câteva mici idei, precum și să citești ce am mai scris deja pe tema asta în alte ocazii:

• Sentimentul de siguranță nu este neapărat legat de siguranța reală din jur. Te poți simți nesigur chiar și într-un mediu sigur, la fel cum poți să fii în confort chiar și în medii mai instabile. Așadar, simpla transformare a mediului, astfel încât să fie mai sigur, nu este suficientă pentru a te simți mai bine. 

• Între sentimentul de siguranță și cel de libertate (ne-îngrădire) este o balanță foarte fragilă. Am mai scris deja despre felul în care lipsa siguranței afectează independența. Și invers este, evident, valabil. Și, dacă dintr-un motiv sau altul nu putem să le oferim pe amândouă, siguranța devine prioritatea. 
• Din perspectiva copilului însă, nevoia de libertate e mult mai importantă decât cea de siguranță. În mod normal, dacă un copil nu se află într-un mediu nou pe care îl percepe ca nesigur sau periculos, nici nu se preocupă de propria siguranță. El nu conștientizează pe deplin pericolele din jur și nu caută ceea ce e deja cunoscut și confortabil. Dimpotrivă, esența copilăriei este libertatea de a explora, împingerea limitelor de orice fel și pornirea temerară în aventuri noi. Orice îngrădire a libertății este trăită dureros de copil ca o ținere în loc, ca o înfrânare a propriei vitalități. Dar faptul că cei mici pun nevoia de libertate înaintea nevoii de siguranță nu înseamnă că și adulții ar trebui să facă același lucru. Dimpotrivă, tocmai din cauză că observă inconștiența copiilor, părinții au obligația să se gândească în locul lor și să prevadă riscurile pe care aceștia nu le prevăd. 
• Una din sursele principale ale nesiguranței copiilor pornește tocmai din nevoia părinților de a le oferi siguranță. Ca să îi ajute să conștientizeze că trebuie să caute siguranța, cei mai mulți părinți le atrag atenția copiilor excesiv asupra pericolelor din jur. Asta îi pune pe copii în alertă și le accentuează vulnerabilitatea, ceea ce duce la o stare permanentă de vigilență. 
• Nesiguranța părinților, oricât este de bine mascată, se transmite foarte ușor la copii. Pentru copii e de ajuns o privire ca să observe nesiguranța de pe fața părinților. Mai mult decât atât, dacă părintele își neagă propria nesiguranță copilul tot o preia dar nu o înțelege și nu știe ce să facă cu ea. Ceea ce, evident, îi amplifică starea.
• În fond și la urma urmei, siguranța deplină este o iluzie. Viața în sine este din toate punctele de vedere nesigură iar încercarea noastră de a controla mediul din jur, ca să fie mai sigur e, în marele joc al vieții, o tentativă înduioșător de limitată. 

Până la următorul articol, în care îți voi vorbi despre cum îi păstrezi sentimentul de siguranță când apar schimbări, te las să citești despre:

• Formarea rezilienței la copil, care este marele beneficiu de a trece printr-o perioadă dificilă
• Speranța, ingredientul esențial al siguranței față de viitor și, în oglindă, cea mai toxică emoție pentru copil
• Ce să faci când copilul tău suferă.

Evident, și în carte am câteva pagini bune despre creșterea sentimentului de siguranță la pici mici.

Stay safe și distracție maximă în casă!

(Sursa foto)