Ce trebuie să știi despre alcool (2)
Tuturor ne plac prietenii cu care putem râde si dansa la chefuri. Prieteni care devin mai vorbăreți, mai deschiși și mai dispuși să-ți facă confidențe după un pahar. În același timp însă, sigur îți vine să-l eviți pe cel care se îmbată până uită de el la orice ieșire în oraș, pe care trebuie să-l cari acasă după chef și de care trebuie să ascunzi băutura. Dacă în preajma ta cineva la care ții are probleme cu băutura, sunt sigură că vrei să faci ceva pentru el. În articolul trecut te-am ajutat să înțelegi cum de a ajuns el așa. Acum e momentul să vedem ce poti face ca să-l ajuti pe cel aflat pe marginea prăpastiei. (more…)
Belarus. Moldova. Lituania. Rusia. Doar în aceste ţări din lume se bea mai mult alcool ca la noi. Altfel spus, 
Când vine momentul “acelei discuţii”, majoritatea părinţilor trag aer în piept şi încep să turuie: ce sunt organele reproductive, ce înseamnă menstruaţie, care sunt metodele contraceptive, riscul sarcinii şi groaznicele BTS-uri. Îşi întreabă copilul dacă s-a lămurit şi, profitând de stânjeneala acestuia, declară subiectul încheiat şi apoi răsuflă uşuraţi. Au reuşit să ocolească cu graţie punctele fierbinţi (şi problematice) ale educaţiei sexuale: plăcerea sexuală, pornografia, pregătirea emoţională pentru începerea vieţii sexuale, schimbarea partenerilor sexuali, homosexualitatea, etc. Aceste subiecte incomode sunt trecute sub tăcere, urmând ca de ele să se ocupe prietenii şi atotştiutorul internet.
Dintre toate piedicile care stau în calea unei bune dezvoltări, teama de eşec mi se pare cea mai mare. Cum apare teama de eşec cum copiii se blochează şi se eschivează, refuzând să mai participe la activitate. Teama de eşec apare atât la copiii care au probleme cu învăţarea cât şi la cei foarte inteligenţi, atât la cei timizi cât şi la cei îndrăzneţi. Pe termen lung, ea poate face diferenţa între un copil care obţine performanțe şi unul care renunţă când dă de greu. Oare ce poţi face să-ţi ajuţi copilul să scape de ea?
Dragă părinte,
Pentru majoritatea adulţilor discuţiile despre moarte sunt subiecte incomode, mai ales când se poartă cu copiii. Chiar dacă părinţii încearcă să le evite, 
Tu ai frați sau surori? Cum este relația dintre voi: de tipul „sângele apă nu se face” sau mai mult „frate frate, dar brânza-i pe bani”? Uitându-mă în jur, sunt suprinsă să văd cât de răspândită este ideea că e normal ca fraţii să nu se înțeleagă bine unul cu celălalt. Părinții par foarte dispuși să își scuze copiii aflați într-o aprigă rivalitate: fie dau vina pe firile lor diferite, fie spun că e normal să se și ciondănească. Unii părinți, care la rândul lor au fost în competiție cu frații lor când erau mici, nici nu își pot imagina cum e sa te înțelegi bine cu fratele sau sora ta. Toți cei care cred că este inevitabil ca frații să fie rivali, fără să vrea îşi privează copiii de avantajele enorme de a avea un frate: faptul că au pentru toată viaţa un confident, un tovarăş de joacă, un prieten bun, un protector, un sprijin în momente grele. Nefăcând nimic atunci când copiii se ceartă, părinţii permit ca rivalitatea dintre ei să le otrăvească relaţia cu sentimente de ranchiună, nedreptate, luptă pentru putere şi uneori cruzime.
Ai auzit şi tu cazuri în care unii copii se masturbează la grădiniţă în timpul somnului de prânz? Ce faci dacă micuţul tău şi un alt coleg de acelaşi sex îşi ating reciproc zonele intime? Ce să îi spui copilului de 5 ani când te întreabă cum apar copiii? Este normal ca băieţii să dorească să îşi vadă mamele dezbrăcate? Iată câteva dintre provocările şi întrebările la care trebuie să răspundă părinţii copiilor cu vârsta de până la 7 ani.
Când vine vorba despre mâncare, fiecare dintre noi avem anumite preferinţe şi reţineri. Pentru unii mâncatul este o plăcere în sine, şi nu contează prea mult ce este în farfurie. Pentru alţii însă un miros specific, un anumit aspect al mâncării, un anumit ingredient le poate tăia pofta de mâncare. Dacă refuzul anumitor mâncăruri este considerat un lucru normal la adulţi, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul copiilor. Refuzul copiilor faţă de unele mâncăruri este considerat de către părinţi o ameninţare la adresa sănătăţii lor, şi de multe ori aceştia iau măsuri pentru remedierea situaţiei. Din păcate, aceste măsuri mai mult agravează şi înrăutăţesc problema, în loc să o rezolve. Aşa se face că uneori la baza unor tulburări grave de alimentaţie nu se află cauze psihologice majore, ci doar practici nepotrivite prin care părinţii vor să îşi facă copiii să mănânce. Iată care sunt două dintre cele mai frecvente practici nepotrivite: