Zece emoții de primăvară: Entuziasmul
En-zu….zi-as-tul! En-(pauză, ochii mari)…-gu–siasmul. En– tu– zi– as– mul! După ce enumeră în cascadă emoţiile uzuale, copiii din grupul de dezvoltare emoţională trec la emoţii ceva mai complicate (cel puţin de pronunţat). Dacă întrebi orice copil din acest grup, ştie că entuziasmul este…”când de-abia aştepţi să se întâmple ceva sau să faci ceva”. În plus, el îţi şi dă câteva exemple de situaţii în care s-a simţit entuziasmat. Şi da, cu siguranţă sunt entuziasmaţi când ştiu că vor vorbi despre emoţii. Aşadar, să ne alăturăm şi noi grupului de pitici şi să vedem împreună cum să creştem şi dezvoltăm entuziasmul la copii. (more…)
În parc, un băiat de vreo 5 ani plânge de mama focului, cu o maşinuţă stricată în mână. Încercând să îl liniştească, mama îi spune: 
Lăsându-mă inspirată de primăvara care se apropie de noi tiptil, mi-a venit ideea unui mic proiect: cum ar fi ca în perioada asta să învăţăm să sădim, creştem şi hrănim emoţii pozitive? Nu de alta, dar mereu e loc de mai multă bucurie, satisfacţie şi entuziasm în viaţa noastră. Pe scurt, proiectul sună aşa: rând pe rând ne vom concentra atenţia asupra a zece emoţii pozitive. Le vom analiza pe fiecare în parte şi apoi ne vom gândi la câteva modalităţi practice de a le creşte în viaţa noastră şi a copiilor noştri.
Adu-ţi aminte pentru câteva clipe de ultima dată când ai avut o zi rea (frumoasă provocare, nu-i aşa?). Fă un scurt inventar al emoţiilor negative de atunci şi al intensităţii cu care le-ai trăit. Le-ai luat în considerare pe toate? Buun. Acum, te provoc să îţi aduci aminte şi de emoţiile pozitive din ziua respectivă: bucurie, încântare, voie bună, calm, etc. Ce emoţii pozitive ai trăit şi cu ce intensitate? Dacă eşti un om normal, îţi va veni greu să ţi le aminteşti, sau, chiar dacă îţi vin în minte câteva, vei crede că ele au fost sporadice şi de intensitate scăzută. Cum ar fi să îţi spun că 
Ştiu, ştiu, toţi copiii se uită la desene animate. Ştiu că este normal să o facă. Însă mai ştiu şi că unii copii gravitează în jurul desenelor şi că personajele de acolo le sunt mai apropiate decât membrii familiei. Ştiu că unii s-au născut cu desene animate şi sunt dependenţi de ele. Şi că părinţii lor, de frica circului din momentul închiderii televizorului aprobă tacit această practică (sau pur şi simplu le este mai comod să aibă copii care stau neclintiţi în fata desenelor, și ei îşi văd liniştiţi de treabă). Însă tu eşti un părinte responsabil (altfel n-ai fi aici 🙂 ) şi eşti sincer preocupat de tema desenelor animate. Aşa că cred că te pot ajuta.
Unele persoane se intreaba oare ce fac copiii la psiholog? Stau intinsi pe canapea si isi povestesc visele? Vorbesc despre dificultatile pe care le au cu parintii? Li se spune cum este bine sa se poarte cu ceilalti? Si daca nu, atunci ce face psihologul cu copiii?