Copiii de azi trăiesc într-un mediu mult mai sigur decât cei din generațiile de dinainte (nu trebuie să mă crezi, doar verifică rata mortalității infantile de-a lungul istoriei). Unii ar spune că deja mediul a devenit prea sigur și, din cauza asta, copiii nu se mai ghidează așa de bine după instinctul de conservare. Această siguranță a copiilor vine însă cu prețul stresării părinților, care au devenit tot mai conștienți de posibilele pericole din jur. Azi, în afară de miile de pericole de care îl ferești deja (priză, obiecte ascuțite, foc, substanțe toxice, mașini) te mai stresez și eu cu încă două de care nu ții cont. Dar îți dau și soluții pentru stresul provocat!
Cum îți pregătești copilul pentru schimbare?
Să spunem că tocmai ești în fața unei schimbări în viața ta și a copilului tău. Fie că e vorba despre un eveniment negativ (divorț, decesul cuiva, boală) fie despre un eveniment pozitiv (apariția unui frate, mutare), de acum înainte lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel. Cum începi discuția cu copilul? Ce îi spui prima oară și ce ții pentru mai târziu? Când e momentul să-i vorbești și mai ales, cum îl pregătești pentru schimbarea care îi va modifica cursul vieții?
Cum ne facem copiii să se simtă în siguranță?
Ciudate zile trăim în perioada asta, nu-i așa? Zile în care, chiar dacă facem totul în numele siguranței, ne simțim panicați, în pericol sau cel puțin vigilenți. Și în care conștientizăm cât e de greu să ne păstrăm și să le transmitem și copiilor starea de siguranță, confort și protecție.
Ebook: Crizele de Furie de la 1 la 3 Ani
Eu (veselă): Hei, tocmai am scris un e-book de 90 de pagini numai și numai despre crizele de furie ale copilului de 1-3 ani!
Tu (părinte de copil mic): Impresionant! Dar…. ele nu trec oricum de la sine, fără să faci nimic?Eu: Chiar așa! Unele trec de la sine. Dar altele nu. Și, precum îți imaginezi, scopul cărții nu este doar să scapi de crizele de furie. De fapt, sub pretextul discuției despre simpaticele tantrumuri mi-am propus o incursiune completă în universul copilului de 1-3 ani și am căutat să aduc explicații și soluții pentru toate situațiile care îți pot da de furcă la această vârstă.
Cum și ce gândesc copiii mai mici de 2 ani?
Poate ai auzit și tu că cică până la 3 ani creierul copilului este la fel ca al unui geniu. O fi așa, zici tu, dar când te uiți cum minunea ta nu se descurcă să-și tragă pantalonașii pe el, parcă nu mai știi ce să crezi. În plus, cel mai probabil, mogâldeața e mult mai preocupată să bage în gură tot ce-i stă prin cale și să zdrăngăne jucăria până te ia disperarea decât să stea în poziția gânditorului și să mediteze. Așadar, de unde le-a venit ăstora să compare mințișoara copilului mic cu iluminarea unui geniu? Pentru a răspunde te invit să facem o mică incursiune în tipul de gândire al copilului mic.
Când copiii lor se exprimă printr-un tantrum (ca să folosim eufemisme), una din întrebările cele mai arzătoare ale părinților este De ce face așaaaa? (cu extensia: de ce al meu face și ceilalți nu?) Și, ca părinte care trăiești printre alți părinți, cu siguranță ai și tu în minte câteva răspunsuri: din răsfăț, vrea să te manipuleze, are o suferință ascunsă, vrea atenție, este doar obosit, are probleme cu capul, seamănă cu taică-su, etc etc. Oare care din toate aceste motive este adevărat?
Marea criză dictatorială de la 3 ani
Pune paharul de apă fix acolo, nu în partea cealaltă! Pune coaja de banană înapoi pe banană! Fă să fie iar noapte! spun copiii în toiul unei crize de furie, exasperându-te și făcându-te să te întrebi dacă nu cumva au o dereglare de natură obsesivă sau, în orice caz, psihiatrică. Fă exact ce spun eu! Eu sunt șeful! Trebuie să faci ca mine! sunt sintagme cu care își mai acompaniază ei urletele. Cu alte cuvinte, în jurul vârstei de 3 ani copiii au o perioadă în care sunt dictatori absurzi, care se așteaptă ca toată lumea să le îndeplinească cererile nerealiste. Ce se întâmplă dacă nu le faci pe plac? Ai ghicit, trezesc tot blocul cu urletele lor.
Unii părinți sunt mai norocoși ca alții, dar până acum n-am întâlnit niciun părinte atât de norocos încât să fi scăpat de clasicul avertisment: Nu-i mai face asta copilului că se învață așa și nu o să-l mai dezveți niciodată! Avertisment mereu însoțit de câte un exemplu înfiorător: Uite la Costică, l-a legănat maică-sa când era mic și acum, la 24 de ani, încă se mai leagănă. Maricica nici acum, la 35 de ani, nu poate adormi dacă nu o mângîie cineva pe păr. Dănuț e depdendent de jocuri pe calculator pentru că așa l-au obișnuit părinții de când era mic.
Ce este bullyingul și de ce este ilegal
Cel mai probabil, când ai auzit prima oară despre bullying ți-au fost descrise comportamente precum amenințările, lovirile, jignirile, umilirile si poreclele. Dar copiii se iau la trântă, se bat și se poreclesc de când lumea! Nu există copil care să nu fi fost vreodată împins, înjurat sau amenințat de ceilalti! Toate comportamentele folosite pentru a descrie bullyingul fac parte din copilărie și nici nu ne putem imagina școala fără ele. Și atunci ce le-o fi venit celor care au facut bullyingul ilegal? Nu cumva începem și noi să suflăm și-n iaurt și să îi tratăm pe copii ca pe niște panseluțe sensibile? Nu cumva luăm prea în serios niște comportamente care se întâmplă între orice copii?
read more…Suferi la fiecare despărțire de copil?
Nu o să uit niciodată când, la începutul grădiniței, educatoarele spuneau mustrător Păi da, copilul plânge înauntru și mama pe partea cealaltă a ușii. Bineînțeles, mamele în cauză erau văzute ca biete ființe cu probleme, pe care nu știi dacă să le judeci sau să le compătimești. Doar când am ajuns și eu mamă am înțeles cât de comun este de fapt să plângi pe partea cealaltă a ușii, adică să îți încurajezi copilul să fie independent, să se descurce singur, să poată trăi fără tine și în același timp să îți dorești din tot sufletul să mai stea o vreme lângă tine.
read more…