Pentru părinţii critici
De obicei, părinţii critici ştiu că sunt aşa şi nu se simt vinovaţi pentru asta. Dimpotrivă, consideră că ceea ce fac e spre binele copilului. Sunt aspru, spun ei, dar în felul ăsta îl învăţ pe copil să nu mai greşească în viitor. Ei bine, dacă critica e așa de utilă, poate n-ar fi rău să-i criticăm puțin și pe părinţii critici. read more…
Pentru perioadele tensionate între tine şi copil
Copilul tău se transformă permanent, şi la fel e şi relaţia ta cu el. După momentele bune, de apropiere şi armonie urmează perioade cu ţipete, ameninţări şi furie, în care pare că lucrurile merg din rău în mai rău şi n-o mai scoateţi nicicum la capăt. Dacă se nimereşte să vă aflaţi într-o perioadă tensionată, am o soluţie pentru tine. read more…
De ce sunt unii copii timizi?
Când se fâstâcesc şi lăsă privirea în pământ, copiii timizi sunt tare drăgălaşi. Văzându-i cum se ţin strâns de părinţi, ezitând să se apropie, te apucă duioşia faţă de ei. În ochii lor însă, propria timiditate nu este un accesoriu drăguţ, ci mai degrabă un blestem. Jena, stânjeneala şi ruşinea pe care le simt în momentele de timiditate sunt poveri grele, care le umbresc bucuria de a se apropia de ceilalţi. Oare cum de au ajuns aceşti copii timizi? S-au născut aşa sau au devenit timizi în urma unor experienţe din copilărie? read more…
Ce trăsături de caracter au frații mai mari?
Lasă-l și pe el să se joace cu jucăriile tale, că e mai mic! Dă-i lui mașinuța ta, nu vezi că plânge după ea? Trebuie să ai grijă de fratele tău, ca ești mai mare! Iată câteva fraze foarte cunoscute fraților mai mari, care le-au marcat copilăria. La rândul lor, frații mai mari au și ei replicile lor tipice: Mereu i-ai dat celui mic mai mult! Pe cel mic îl iubiți mai mult decât pe mine! Ce crezi, experiențele de viață prin care trec doar frații mai mari le formează acestora câteva trăsături distinctive de caracter? Și dacă da, oare care sunt aceste trăsături? read more…
Ce să faci când copilul tău e supărat
Nervii. Ţipetele. Protestele prelungite. Datul din picior. Plânsul în gura mare. Ce minunată ar fi viaţa fără ele! Ce bine ar fi ca ele să dispară, iar tu şi copilul să vă jucaţi în armonie întreaga zi! Imaginează-ţi cum te-ai simţi când el ar veni spre tine şi, îmbrăţişându-te, ţi-ar spune că eşti un părinte minunat! … dar, gata cu visatul! În viaţa reală copilul tău e supărat. E supărat acum şi sigur va mai fi supărat dintr-o mie de motive de acum încolo. Va fi nervos şi pe bună dreptate dar şi din motive nejustificate. Aşa că, dacă chiar vrei să fii un părinte minunat, suflecă-ţi mânecile şi învaţă ce să faci când copilul tău este plin de emoţii negative. read more…
Tinerii de azi şi dezvoltarea emoţională
Fiecare părinte face tot ce poate ca să-şi protejeze copilul de durerea fizică: îl îngrijeşte dacă e bolnav, îi pansează rănile, îl calmează, îl învaţă cum să se apere de pericole. Dacă nu face asta, spunem despre el că este iresponsabil sau neglijent. Însă când vine vorba despre durerea psihică, lucrurile nu stau deloc la fel: nu ni se pare nimic în neregulă când auzim părinţi care spun: Ia nu te mai smiorcăi atâta! Plângi de răsfăţat ce eşti! Las că-ţi trece până te măriţi! Nu ai de ce să plângi! Însă suferinţa psihică nu este şi ea tot suferinţă? Nu doare la fel de mult să te simţi respins, jignit, înspăimântat, singur? Nu ai nevoie la fel de mare de îngrijire când eşti copleşit de sentimente negative? read more…
Ce facem cu bătăuşul clasei?
Cu siguranţă îl ştii şi tu pe bătăuşul clasei, acel copil care inspiră tuturor frică şi cu care nu vrei să ai de-a face. Oaie neagră în toate grupurile, el este învinovăţit şi pentru greşelile pe care le face dar şi pentru cele pe care nu le face. Sătui să îi tot facă observaţie, profesorii şi directorul încearcă să scape de acest copil problemă. Depăşiţi de situaţie, părinţii lui şi-au luat mâna de pe el, după ce au încercat fără succes să îl liniştească. Poate chiar l-au mutat de câteva ori în alt colectiv, în speranţa că se va schimba ceva. Însă acum, de când şi-a găsit prietenii ”potriviţi”, lucrurile se înrăutăţesc şi el se îndreaptă încetul cu încetul către delicvență. read more…
Despre rușine
Dacă, printr-o minune, nu ştii ce e aia ruşinea, o să-ţi spun că este o emoţie groaznică! Când tocmai ai fost prins cu mâţa-n sac te faci mic, ca şi cum corpul tău ar vrea să scape cumva din această situaţie penibilă. Obrajii îţi ard, postura ţi-e umilă, ochii sunt agăţaţi în pământ. Te simţi fără valoare, inferior celorlalţi. În acele momente te deteşti şi sigur o deteşti şi pe persoana care te-a făcut să te simţi ruşinat. Da, ruşinea este o emoţie oribilă. Şi totuşi, îi facem pe copiii noştri să o simtă. Le-o inducem. Le-o cultivăm. Îi pedepsim rușinându-i. Ne răzbunăm pe ei rușinându-i. Îi umilim rușinându-i. read more…
Cred că una din trei certuri dintre părinţi şi copii se întâmplă din cauza minunatei abilităţi a copilului de a nu auzi ce-i spun părinţii. De-abia când părintele spune a zecea oară un lucru, ţipând şi nervos de-a binelea, copilul ascultă şi face ce i se zice. Eşti şi tu în această situaţie? Te-ai săturat să-i spui copilului de o mie de ori un lucru înainte să-l facă? Atunci deschide urechea bine, pentru că acest articol este pentru tine. read more…
Ştiu, ştiu, toţi copiii se uită la desene animate. Ştiu că este normal să o facă (în măsura în care normalitatea înseamnă să faci ce fac toţi ceilalţi). Însă mai ştiu şi că unii copii gravitează în jurul desenelor şi că personajele de acolo le sunt mai apropiate decât membrii familiei. Ştiu că unii s-au născut cu desene animate şi sunt dependenţi de ele. Şi că părinţii lor, de frica circului din momentul închiderii televizorului aprobă tacit această practică (sau pur şi simplu le este mai comod să aibă copii care stau neclintiţi în fata desenelor, și ei îşi văd liniştiţi de treabă). Însă tu eşti un părinte responsabil (altfel n-ai fi aici 🙂 ) şi eşti sincer preocupat de tema desenelor animate. Aşa că cred că te pot ajuta. read more…