Skip to content

Cum și ce gândesc copiii mai mici de 2 ani?

by Raluca Mosora on 15 noiembrie, 2019

Poate ai auzit și tu că cică până la 3 ani creierul copilului este la fel ca al unui geniu. O fi așa, zici tu, dar când te uiți cum minunea ta nu se descurcă să-și tragă pantalonașii pe el, parcă nu mai știi ce să crezi. În plus, cel mai probabil, mogâldeața e mult mai preocupată să bage în gură tot ce-i stă prin cale și să zdrăngăne jucăria până te ia disperarea decât să stea în poziția gânditorului și să mediteze. Așadar, de unde le-a venit ăstora să compare mințișoara copilului mic cu iluminarea unui geniu? Pentru a răspunde te invit să facem o mică incursiune în tipul de gândire al copilului mic. 


Despre stadiul senzorio-motor. 

Tehnic, primul stadiu de dezvoltare al gândirii este cel senzorio-motor. Asta înseamnă că activitatea principală a gândirii este legată de introducerea și structurarea în minte a informațiilor care provin din simțuri (partea senzorială) și din mișcările corpului (partea motorie). Tot ce vine din văz, auz, pipăit, gustat, mirosit este preluat de creier și apoi folosit pentru formarea reprezentărilor. Reprezentările sunt imagini mentale ale obiectelor (imaginea unui măr, a figurii mamei, a ursulețului) dar si a activităților (mersul, mâncatul, datul cu bicicleta, etc). Ok, si ce mare lucru e să-ți formezi niște reprezentări? Te uiți la un obiect și gata, l-ai băgat în memorie. Ei bine, nu e așa ușor. Pentru că reprezentarea nu este doar memorarea unui obiect, ci presupune să înțelegi că un obiect aparține unei categorii foarte clare, care are și o denumire. Adică copilul, după ce se uită la imaginile de mai jos

trebuie să își dea seama că de fapt toate sunt denumite Cățel și, mai mult decât atât, să fie capabil ca atunci când vede acest obiect

să-și dea seama că este tot cățel, deși nu are niciuna din trăsăturile pe care le au ceilalți căței de mai sus. 

A-ți forma reprezentări este un proces așa de complicat și îndelungat încât sunt necesare 9 luni de zile până apar primele! Exact, un copil mai mic de 9 luni nu e capabil să știe, dacă nu mai vede un măr, că acesta continuă să existe. El crede că dacă nu îl vede, mărul nu mai există!

Și mai departe, ce face copilul cu aceste reprezentări? Păi le leagă între ele, formând secvențe de reprezentări, cu care încearcă să își explice lumea din jurul lui. Spre exemplu, înțelege că lovit mașina=durere la picior=mama țipă sau că se aprinde lumina de veghe=vine mama=începe povestea=somn. 

În paralel cu formarea reprezentărilor are loc și formarea și coordonarea propriului corp, în moduri tot mai complexe și tot mai eficiente. Copilul învață să apuce, să răsucească, să-și apropie obiectele lumii și să se descurce tot mai bine cu ele. Aceste mișcări se integrează și ele în, ai ghicit, reprezentări, mai exact în reprezentări ale mișcărilor

Ok, dar de unde până unde e un geniu?

E clar că cei care au comparat creierul copilului cu al unui geniu nu s-au referit la gândurile care există în ele (diferențiale de grad trei versus piure de banane). Ca să înțelegi ce au vrut sa zică, imaginează-ți că ai fi lăsat singur pe o navă spațială și ar trebui să îți dai seama cum să o folosești. Bineînțeles, nu ai instrucțiuni scrise și instrucțiunile verbale îți sunt date într-o limbă străină, pe care, de asemenea, trebuie să o înveți. Cât timp ți-ar lua până ai înțelege cum funcționează? Probabil ai fi destul de jalnic și ai bâjbâi în disperare prin navă, învârtind butoane și trăgând de manete. Prin comparație cu tine, învățând cum să se ghideze în nava spațială a realității, copilul este mult mai priceput. El se prinde mult mai repede care e treaba cu butoanele din jur și este mult mai flexibil în ceea ce privește utilizarea butoanelor (cum nu are scheme pre-definite, nu se blochează pe anumite secvențe, ci încearcă mereu ceva nou). Practic, el este o mașină care învață și recepționează tot ce e în jur 24 din 24 și e mult mai eficient și flexibil ca tine.

Interesant ce zici, dar cu ce mă ajută informațiile ăstea? 

Ah, aici voiam să ajung. Am făcut această încursiune ca să îți urlu următoarea concluzie: LASĂ-L SĂ EXPLOREZE! Dă-i voie să-ți bălească toate obiectele și să strice toate jucăriile de atâta întors pe toate fețele. Lasă-l să-ți întoarcă pe dos coșul de rufe, să-și bage nasul în toate oalele, să se joace cu orice obiect, jucrie sau nu! Cu cât are șansa să observe mai în profunzime obiectele din jur, prin cât mai multe simțuri, cu atât va avea reprezentări mai clare și mai bogate! Nu mai fii atât de preocupat să îi interzici orice, că, vezi doamne, se strică sau se rănește! Ia din calea lui obiectele periculoase sau prețioase și dă-i voie să exploreze! A explora lumea cu toate simțurile nu este un moft, nu este semn de obrăznicie, este una din nevoile de bază ale copilului mic!

Am simțit nevoia să țip pentru că am văzut mult prea mulți copii rămași în stadiul de explorare și la 4, 5 sau 6 ani, când în mod normal pe la 3 ani se încheie, tocmai pentru că nu au fost lăsați să exploreze. De frica accidentării, de frica vecinilor, de dragul obiectelor, părinții le-au interzis în mod constant accesul în profunzime la lumea din jur. Și, în afară că l-au ținut regresat pe copil și s-au frustrat și ei (pentru că, da, un copil nelăsat să exploreze face urât), nu au rezolvat nimic.

Și nu uita: un copil deștept la vârsta asta nu arată așa


ci așa!

(Sursa foto1, foto2, foto3, foto4, foto5 foto6 și foto7)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.