Ajută-ți copilul să-și depășească cea mai mare frică
Majoritatea copiilor au frici puternice. Unele sunt justificate, pentru că se bazează pe lucruri potenţial periculoase: frica de câini, de întuneric, de spitale. Alte frici însă, spre dezamăgirea ta, apar faţă de lucruri absolut inofensive: teama de fluturaşi, de clovni, de a trage apa, etc. În faţa acestora, îţi vine să-ţi iei copilul de mână şi să-l pui în situaţia care-l sperie ca să vadă că nu are de ce să-i fie frică. Şi, dacă ai un copil extrem de curajos, faptul că-l confrunţi cu cea mai mare frică îl va vindeca definitiv de ea. Pentru toţi ceilalţi însă este nevoie de o strategie mai eficientă.
Toată lumea ştie poveşti de succes în care oamenii şi-au depăşit o frică intensă confruntându-se direct în ea: George se temea de apă aşa că tatăl lui l-a aruncat în piscină şi el, neavând ce face, a învăţat să înoate. Maria se temea de câini aşa că mama i-a adus acasă un câine cu care s-a împrietenit. Astfel de poveşti îţi întăresc ideea că cea mai bună cale de urmat este să-ţi înfrunţi frica. Însă te-ai gândit că această strategie funcţionează doar în câteva situaţii, şi anume când teama este mică? Te-ai gândit că, atunci când frica este puternică, încercările de confruntare directă au şanse imense să ducă la eşec?
Din nefericire, în majoritatea cazurilor, confruntarea cu cea mai mare frică nu duce decât la acumularea unui lung şir de încercări eşuate. Strângând eşec după eşec, copilul se demoralizează şi îşi formează convingerea că este incapabil să se descurce cu propriile frici. De cele mai multe ori el începe să se ruşineze de propria slăbiciune şi crede despre el că este laș sau fricos. Aşa că el are toate motivele să evite cât mai mult încă o eventuală întâlnire cu situaţia care-i face frică pentru că, pe lângă faptul că îi trezeşte această emoţie neplăcută, îi mai şi întăreşte ideea că este incapabil să se descurce.
Însă, cu toate că strategia confruntării cu cea mai mare frică doar înrăutăţeşte lucrurile, totuşi ea este prima soluţie la care apelează părinţii când observă că micuţul se teme de ceva. Bineînţeles, părinţii nu sunt rău intenţionaţi, însă nu cunosc o altă cale mai eficientă. Ei bine, a sosit momentul iluminării 🙂
Cea mai bună strategie de eliminare a fricilor
În cazul fricilor puternice, cea mai bună strategie este exact opusul celei de confruntare directă. Mai exact, ea constă în împărţirea fricii celei mari în frici mai mici, pe care le vom depăşi pas cu pas, începând cu frica cea mai mică. Cu alte cuvinte, nu ne propunem direct să atacăm cea mai mare frică, ci ne apropiem de ea treptat, pe măsură ce depăşim fricile mai mici care o formează.
Probabil că în acest moment te întrebi ce înseamnă împărţirea fricii celei mari în frici mai mici. Cel mai simplu mod să înţelegi este printr-un exemplu:
Frica de câini, una dintre cele mai frecvente frici ale copiilor, se poate împărţi în următoarele frici mai mici:
Frica de a vedea un câine (chiar şi când acesta nu are cum să ajungă la copil: spre exemplu este după un gard sau este văzut de departe)
Frica de a fi în preajma unui câine, chiar dacă nu ne poate atinge
Frica de a atinge un câine (chiar şi când e legat sau este mic şi blând)
Frica de a interacţiona cu un câine legat (mai întâi unul mic, apoi unul mare dar blând)
Frica de a interacţiona cu un câine liber (mai întâi unul mic, apoi unul mare şi liniştit, apoi unul mare şi agitat)
Frica de a interacţiona cu un câine liber şi potenţial agresiv (de obicei asta este cea mai mare frică a copilului).
Precum vezi, în categoria mare Frică de câini există mai multe situaţii înfricoşătoare care presupun câini, unele mai intense ca celelalte. Ele pot fi aşezate progresiv, începând cu situaţiile cele mai puţin înfricoşătoare, deci care pot fi cel mai uşor depăşite. Următoarele situaţii sunt tot mai înfricoşătoare, însă nu ne propunem să le confruntăm până când cele de dinainte nu sunt trecute cu bine. Pe măsură ce o frică mai mică este depăşită se trece la următoarea, puţin mai intensă, ajungând în cele din urmă la confruntarea cu cea mai mare frică.
Această strategie este atât de eficientă pentru că ne oferă şansa reală să întrerupem lanţul eşecurilor şi ne permite să avem un prim succes. Indiferent cât este de mic, primul succes are un impact psihologic imens asupra noastră, pentru că ne arată că suntem pe calea cea bună şi ne ajută să redobândim speranţa că într-o zi vom putea să ne eliberăm total de frică.
Hai să înţelegem mai în detaliu felul în care trebuie să pui în practică această strategie:
- Mai întâi, stabileşte obiectivul final. Chiar dacă ne vom apropia de frică cu paşi mici, totuşi trebuie să avem foarte clar în minte unde vrem să ajungem. Ştiu că eşti tentat să spui că obiectivul final este că micuţului să nu-i mai fie frică, însă acesta nu este un obiectiv bun. În primul rând, trebuie să fii mai specific. Cu alte cuvinte, în loc să te gândeşti la ce nu va face sau simţi copilul, este mult mai bine să te gadesti ce va face copilul când nu va mai fi deloc afectat de frică. Ce comportament vom observa la copil când acesta se va elibera de ea. Este foarte important să alegi un comportament care poate fi observat din exterior, ca să îţi poţi da seama cu claritate dacă s-a îndeplinit sau nu. Altfel, dacă nu e clar ce urmăreşti, este posibil să nu ştii niciodată sigur dacă copilul şi-a îndeplinit obiectivul său nu, deci nu poţi sărbători cu el victoria finală.
Exemple de obiective finale bune sunt:
Când vede un câine, copilul se apropie de el şi, dacă observă că nu este periculos, se joacă cu el.
Când se va întâlni cu un câine potenţial periculos pe stradă, copilul va şti câteva strategii prin care să îl ţină la distanţă (îl va alunga, îl va ocoli, etc).
Copilul cu frică de apă va înota în bazin sau în mare minim 10 minute.
Copilul va sta liniştit şi va fi cooperant cu asistenta care îi face injecţie.
Copilul va putea sta liniştit pe toată perioada intervenţiei stomatologice.
Când vede un clovn, copilul poate sta în preajma lui (sau, dacă îţi propui un obiectiv mai îndrăzneţ: copilul se va juca cu un clovn).
Nu-ţi propune ca obiectiv final dispariţia fricii. Ca orice emoţie, frica este parţial independentă de voinţa noastră, în sensul că nu apare şi dispare când vrem noi. Aşadar, este nerealist să ne propunem să nu mai simţim ceva, indiferent dacă e ceva bun sau rău. Ce putem să ne propunem însă este ca, atunci când teama va apărea să o putem ţine sub control, adică să nu fim afectaţi de ea. Cel mai probabil, copilul nu va ajunge niciodată să fie absolut relaxat în preajma lucrurilor care îl terifiau cândva. Dacă era foarte speriat de câini nu o să alerge să-i îmbrăţişeze de câte ori îi vede. Dacă se temea de apă nu o să aibă înotul ca hobby. Probabil că, în situaţia care-l îngrozea cândva, el tot o să fie puţin tensionat şi stresat. Însă, faptul că frica tot mai apare nu este un semn de îngrijorare, atâta timp cât ea nu este atât de puternică încât să-l copleşească pe copil sau să-i schimbe comportamentul. Acest lucru trebuie explicat şi copilului: în loc să-i spunem că nu o să mai simtă deloc frică, o să îi spunem că va şti ce să facă sau cum să o alunge atunci când ea va apărea.
- Împarte frica cea mare în cât mai multe frici mai mici. În dorinţa ta de a depăşi cât mai repede frica, vei avea tendinţa să grăbeşti lucrurile şi să sari anumiţi paşi. Însă, dacă saltul de la un pas la altul este prea mare, copilul s-ar putea simţi blocat şi s-ar putea să nu mai vrea să continue. Aşadar, cu cât găseşti mai mulţi paşi intermediari, cu atât este mai uşor pentru copil să facă trecerea de la un pas la altul. În plus, dacă copilul chiar simte că face progrese, s-ar putea să facă singur 2 paşi deodată şi asta îi va oferi un plus de încredere în sine.
- Prima frică trebuie să fie foarte uşor de depăşit. Prima situaţie care-i provoacă frică trebuie să fie atât de puţin intensă încât să nu prea existe posibilitatea unui eşec. Ea poate include simpla expunere la ceva ce doar sugerează lucrul de care copilul se teme. Iată câteva exemple:
– Un filmuleţ cu un doctor
– Un desen cu un câine
– Să îşi imagineze cum arată un clovn, fără să îl vadă (pentru mulţi copii, simpla vedere a unei imagini cu un clovn este deja înfricoşătoare).
– Jocul de-a mersul la doctor.
– Sunetul făcut de valurile mării
- Chiar dacă depăşirea acestui pas ţi se pare o nimica toată, pentru copil faptul că poate sta în preajma unui lucru care-i sugerează pericolul este mare lucru. Aşa că e important să-i apreciezi cum se cuvine acest mic progres, şi să i-l prezinţi ca atare. Uite, ai reuşit deja să stai în preajma acestui lucru. Ăsta e deja un pas important şi e un semn clar că vei reuşi în cele din urma să-ţi depăşeşti frica.
- Repetă fiecare pas de mai multe ori, până când copilul se obişnuieşte cu el. Una din tentaţiile cele mai mari este când copilul îşi depăşeşte frică o dată şi tu vrei deja să treci la următorul pas. Însă copilul nu trebuie să ajungă să facă acel lucru cu emoţii, ci trebuie să se obişnuiască să stea în situaţia stresantă fără să mai simtă frică aproape deloc. Adică, spre exemplu, dacă copilul a reuşit o dată să mângâie un câine blând şi legat nu trecem la următorul pas, şi anume să mângâie un câine dezlegat. Mai repetăm acest lucru o perioadă, până când copilul e obişnuit să mângâie câinii blânzi şi legaţi, şi până când o face fără emoţii puternice.
- Învaţă-l pe copil ce reacţii să aibă în situaţiile de care se teme. În paralel cu obişnuirea cu situaţia stresantă, copilul trebuie să înveţe alte reacţii, mai potrivite, de a se descurca cu teama. Cea mai bună cale de a-l învăţa este prin jocurile de rol. În cadrul acestora, copilul îşi imaginează situaţia stresantă şi exersează noi reacţii, noi atitudini, noi posturi. Spre exemplu, puteţi face un joc de rol prin care vă imaginaţi că el trebuie să alunge un câine periculos. Sau vă puteţi juca de-a doctorul care îi face o injecţie, şi el exersează cum este să stea liniştit cât timp primeşte injecţia. Jocurile de rol sunt minunate pentru că îi permit copilului să intre în situaţia înfricoşătoare fără ca frica să-i scape de sub control (adică el ştie că este doar o simulare, şi asta îl ajută nu fie copleşit).
- Învaţă-l pe copil cum să se relaxeze. Copilul trebuie pregătit să se relaxeze în situaţia înfricoşătoare, şi pentru asta el trebuie să ştie câteva metode de bază de relaxare: metode de respiraţie, posturi ale corpului care induc relaxarea (detensionarea muşchilor, etc.). De asemenea îl poţi ajuta pe copil să îşi pregătească câteva gânduri liniştitoare, pe care le va spune când i se va face frică (sunt puternic, pot să mă descurc, îngeraşii mă veghează, etc.).
- Exersaţi câteva posturi corporale care sugerează curajul. Copilul poate învăţa că în momentul în care i se face frică poate să îşi adune tot curajul de care are nevoie, astfel încât să îi facă faţă. Ajută-l pe copil să descopere câteva posturi corporale care lui îi sugerează curajul sau siguranţa interioară: Cum stă un om curajos? Unde în corpul tău se simte curajul? Exersaţi postura curajului de mai multe ori, astfel încât copilul să-şi poată induce această stare cât mai uşor.
- Ai răbdare. Frica este una din cele mai persistente şi mai nesuferite emoţii. Ea este trăită la fel de neplăcut indiferent dacă apare la vederea unui păianjen sau la vederea unui urs. Dacă te surprinzi că-ţi vine să-ţi grăbeşti copilul şi să-l forţezi să-şi depăşească frica, adu-ţi aminte ce greu îţi este ţie, ca adult, să-ţi depăşeşti propriile frici şi adu-ţi aminte că vorbim despre o frică puternică şi nu despre o bagatelă. Aşa că lucrează temeinic, fii optimist şi nu-ţi pierde răbdarea.
Să revenim acum la copilul tău. Imaginează-ţi-l în situaţia înfricoşătoare, cu inima cât un purice, încercând să evite cât poate de mult încă o spaimă şi încă un eşec. De data asta însă, tu nu te vei mai duce la el să-l forţezi, să-l presezi şi să-l descurajezi. Tu ai citit acest articol, şi deja ai făcut primul pas ca să-l ajuţi cu adevărat. Următorul pas este să te gândeşti cum poţi împărţi situaţia înfricoşătoare în altele mai mici, şi cum să le ordonezi în funcţie de intensitatea lor. Cel de-al treilea este opţional: poţi să mă consulţi, scriindu-mi într-un comentariu planul tău, ca să verificăm împreună dacă este complet. Iar apoi, uşor uşor, poţi începe să fii alături de copilul tău, în călătoria voastră de învingere a fricii. Curaj şi răbdare să aveţi!
De mare folos!
Buna ziua,
Fetita mea de 3 ani jumatate s-a speriat rau cand o fetita a tipat foarte tare la ea cand s-au intalnit sus la tobogan si de atunci nu mai vrea sa se apropie de copii. Ce pot sa fac? Am incercat in fel si chip sa ii explic ca fetita nu a vrut sa o sperie dar nu vrea sa se mai apropie de copii si zice ca ii e frica pentru ca tipa. Va rog ajutati-ma cu un sfat cum sa o fac sa treaca peste aceasta frica…
Multumesc mult pentru articol (si pentru multe altele care m-au ajutat)!
Baiatul nostru are 6 ani jumatate si de ceva timp a aparut o intensa frica de intuneric, la care s-a alaturat frica de a sta singur intr-o camera si chiar frica de a se duce singur la baie… Am incercat sa aflu detalii, dar cred ca nici lui nu ii este clar care e motivul sau ce crede ca i s-ar intampla… Ce-i drept frica s-a amplificat dupa ce a ramas la tara unde noaptea e intuneric bezna.
Eu i-am sugeram sa isi ia lanterna lui sau sa aprinda toate becurile din dormitor pana la bucatarie (Noaptea se duce la baie fara sa aprinda vreun bec, probabil e prea adormit ca sa se gandeasca la frica lui)
Planul meu pe pasi ar fi:
1. Sa stam impreuna pe intuneric si sa povestim
2. Sa ne imaginam ca el ramane singur in dormitor si eu sunt in casa pe undeva
3. Sa iasa din dormitor si sa aprinda becul pe hol
4. Sa mearga pana la capatul holului la bucatarie, aprinzand toate becurile
5. Sa mearga la bucatarie aprinzand doar un bec
6. Sa mearga prin casa fara sa aprinda becuri
Desi poate ca ar trebui sa incep cu un plan pentru a sta singur intr-o camera…
da, eu as incepe cu o serie de pasi si mai simpli, si anume sa stati intr-o camera intunecata, dar in care se vad contururile obiectelor. Apoi, urmatorul pas ar fi ca el sa poata ajunge la intrerupator si sa-l porneasca si opreasca de cate ori vrea, adica sa vada ca lumina si intunericul sunt in controlul lui.
De asemenea am mai observat ca multi copii se tem ca in intuneric de fapt exista lucruri sau fiinte care se misca. trebuie sa ii explicati ca lucrurile raman la fel, chiar si cand e intuneric. El poate verifica asta apasand pe intrerupator ori de cate ori se teme ca s-ar putea misca ceva. si apoi puteti continua cu pasii spusi.
Copilul meu are aproape 2 ani.. implineste acum in septembrie. De mic a fost reticent cu alte persoane. Nu a vrut in bratele cuiva decat la noi, nu ii place pupat, strans asa cum ar vrea rudele, vrea ca totul sa fie lejer in jurul lui. Nici pe mine nu ma pupa foarte des, are momentele lui doar. Cu rudele s-a obisnuit, il pot lasa fara sa ma caute, se joaca si e totul bine. Problema e cu copiii de aceeasi varsta. Cum vede copii fuge sau imi spune ca nu vre sa se joace. El vorbește in propozitii, stie culori, forme, animale, numără in romana, engleza, e foarte inteligent si am incercat sa las sa vjna totul de la sine. Nu l-am impins spre copii, l-am dus la spatii de joaca si l-am lasat sa faca ce vrea. Initial intra in panica daca erau mai multi la un tobogan si il grăbeau, acum a inceput sa accepte. El ju se grabeste, e mai lent si incearca sa se descurce.
O fetita i-a tras jucaria din mana si l-a dat jos, alta l-a lovit din senin si cred ca asa ii este si mai greu sa se obisnuiasca chiar daca nu se intampla de fiecare data. Nu mi se pare ca încearcă sa copie alti copii insa e incantat daca ii vede jucandu-se cu mingea. La verisoara lui de aceeasi varsta e f ok.. pentru ca e familiarizat cu ea, dar cu copii straini uneori e dificil.
Nu stiu ce sa fac.. uneori ma gandesc ca va veni de la sine, dar îmi fac griji ca orice parinte. Cu unii baietei s-a jucat insa daca vede un copil ca alearga spre el se panicheaza. Ce sa fac?
Buna, cum a mai evoluat? Si noi suntem exact in situatia asta, nu prea ii place cu copiii si mai ales nu cu cei galagiosi si care alearga spre ea sau o bruscheaza. Cum articolul e mai vechi, ma gandeam ca de acuma va apropiati de 3 ani, cat are si fetita mea. Nu prea am dat atentie dar au inceput diverse persoane sa-mi spuna sa merg cu ea la psiholog. Nici cu adultii care nu ii sunt familiari nu vorbeste si uneori plange cand i se pun intrebari sau ii „intra” in spatiul privat. Eu sincer ma gandesc ca si asteptarile s-au schimbat f mult si ne asteptam ca copiii nostri la 2-3 ani sa fie super sociabili si total „integrati”.
Nu am facut nimic pana acum. Are 2 ani si 5 luni si am citit ca dupa 2 ani jumatate copiii incep sa dezvolte preferinta de a se juca in grup deci am zis sa astept. Stiu ca unii sunt mai rapizi si cred ca de asta ajungem noi sa ne stresam.
Sociabil este, vorbeste si rade cu persoanele cu care ne întâlnim poate pt prima data, nu e timid, nu se rusineaza, asa ca nu mi-am mai facut griji ca are probleme. Vin la noi parinti cu copii si nu se joaca impreuna, dar nici nu ne zice sa ii fugarim. Cred ca el are o lume a lui un pic mai realista, parca gandeste mult mai matur decat altii de varsta lui si am considerat ca asa e felul lui si cu timpul se va obisnui. Nu ii place atins, pupat sau tinut decat de persoane pentru care a dezvoltat el o atractie aparte si asta e de cand era mic. Rudele mele nu mi-au zis nimic de psiholog pentru ca cu ei se intelege foarte bine si se joaca cu copii mai mari.
Cred doar ca au nevoie sa se obișnuiasca mai mult cu unele persoane.. nu stiu ce sa zic. Ar fi prins bine un sfat din partea doamnei doctor…
Noi in toamna vrem sa il dam la gradinita pentru ca face 3 ani in septembrie. Sper sa se acomodeze pana atunci. Daca nu, nu stiu ce va fi
Buna ziua! Va rog frumos sa ma ajutati si pe mine intr-o problema cu baiatul meu. Am un baiat de 5 ani si are o frica de spatiile deschise unde nu sunt oameni ( de ex. holurile unei scoli, holurile spitalului, etc.)
Buna ziua,
Baietelul meu are 9 ani, iar de o luna, noapte de noapte se trezeste si vine peste noi, parintii, in pat. In momentul in care se aseaza langa noi, ne spune ca a visat f urat, tremura foarte tare si ofteaza (geme)…
Am incercat diferinte variante…sa-l trimitem la el in camera (unde doarme impreuna cu fratele de 7 ani)..dar, de multe ori, il gasesc stand in fund, pe pat ai tremurand…sau de alte ori urmeaza un sigur traseu baie (wc) – vine la noi si ne spune „noapte buna”, apoi se se duce la el si revine peste jumat de ora, cel mult. Daca il lasam sa doarma cu noi, doarme linistit pana dimin.
Eu asociez acest tremurat cu atacuri de panica…dar cred ca este si somnambul, din moment ce, de cele mai multe ori nu si aduce aminte cum ajunge la noi in pat.
Am incercat sa discut cu el despre visele lui…are 2 subiecte..ca vin hotii la noi in casa, ca ne fura tot…apoi ne omoara… sau pur ai simplu ca cwi din familie mor..toti sau pe rand…
Imi este mila de el pt ca ajuns sa mi spuna seara, la culcare, ca el nu mai vrea sa se trezeasca noaptea…
Nu stiu cum sa procedez cu el pt ca este si f obosit la scoala…
Daca ma puteti ajuta cu un sfat, va rog mult…
Buna ziua, nu sunt atacuri de panica, dar poate fi vorba desprepavor nocturn. copilul pare cu adevarat speriat, cauze pot fi multe, mergeti cu el la psiholog pentru ca suferinta este reala
Buna seara.Fetita mea are 8 ani si plânge de orice prostie.Dar mai avem problema ca are frica de câinii de pe strada nu mai merge la cumpărături ca îi este frica cand vede câini sau mai bine îsi face frica.Se joacă cu catelusi mici.Inainte mai mergea la cumpărături iar de 4 zile nu mai merge (nu au muscato).Te rog ajuta-ma a ce sa mai fac.
Buna ziua, ferita mea de 6 ani de când era mică se speria de zgomote puternice, artificii , lovituri de puc in mantinela ,bormașina , își acoperă urechile si câteodată plânge. Ce pot sa fac? Multumesc
Buna ziua. Fetita mea are 15 ani si se pregateste pentru examenul de clasa a VIII a. Ce trebuie sa fac pentru a nu claca avand in vedere ca in ultimul timp nu mai are deloc incredere in ea cu tot suportul pe care il ofer. Multumesc
Buna ziua. Am o fetita de 2 ani si 3 luni. De 3 luni ii este foarte frica de aspirator, cu toate ca pana la 2/ani am dat cu el. Imi strange si mici puncte de mizerie de pe jos numai sa nu scot obiectul. Ori imi aduce matura si tremura in acest timp. Ce imi sugerati? Unde sa ma duc cu copilul? In rest e un copil normal…
pai pas cu pas sa se re-imprieteneasca cu aspiratorul: ma intai doar sa stea langa el, oprit. apoi sa il aprinda ea o secunda si sa il stinga, apoi sa stea in alta camera cand aspirati si treptat sa stea in aceeasi camera cu dvs, cand aspirati. daca fetita vorbeste, poate va poate spune cate ceva despre frica ei. Si ati mai putea, ca un truc, sa il personificati putin pe aspirator: sa ii dati un nume, sa ii inventati o poveste draguta, sa ii spuneti ca seamana cu animalul ei preferat, etc. poate in felul acesta isi schimba putin parerea despre el.
Buna ziua am o fetita de 1 an jumate si de o saptamana a inceput sa aiba frica de persoane si straine si msi putin se pune foarte rau pe plans si cand mergem afara si se uita cineva la ea …ea gata plange o ladam des cu buni care niciodata nu vrea dar dupa ce nu ne mai vede ii trece nici la locu de joaca nu se msi joaca cu copiii ma ia de mana mereu ea e o fire mai delicata nu accepta pe oricine dar acum e mult mai rau si cu persoanele care le vede mai des tot asa face numai pe noi parintii ne vrea .Ce sa fac ?