Skip to content

Cum să folosim competiţia în mod pozitiv

by Raluca Mosora on 5 September, 2016

competitie (2)Deşi nu este rea în sine, competiţia este de cele mai multe ori folosită greşit. Astfel, în loc să-i motiveze pe copii ea îi alungă, în loc să formeze spiritul de echipă hrăneşte invidia şi rivalitatea, în loc să întărească încrederea în sine ea induce teama de eşec. Însă oare nu putem schimba ceva? Oare nu putem învăţa să folosim competiţia în mod pozitiv? Oare nu există cumva o cale de a integra armonios competiţia în viaţa copilului, astfel încât aceasta să devină una din cele mai eficiente metode de formare a perseverenței şi a spiritului de echipă?

Răspunsul este, bineînţeles, da! Putem să folosim competiţia în mod pozitiv, putem să o transformăm într-un mijloc excelent de a-i motiva pe copii! Însă asta presupune să ştii când să o foloseşti, în ce proporţie, ce principii să respecţi şi mai ales cum să o adaptezi în funcţie de vârsta copilului. Să le luăm pe rând.

Când şi cât de des să folosim competiţia?

În esenţa ei, competiţia este o modalitate prin care ne motivăm copiii să atingă un scop (fie să primească o recompensă, fie să obţină o performanţă). Puşi în situaţie de competiţie, copiii îşi mobilizează forţele şi dau tot ce e mai bun din ei. Asemeni tuturor modalităţilor de motivare însă, competiţia nu funcţionează oricând şi în orice condiţii. Practic, ea nu este o activitate pe care vrei să o faci în exces, pentru că este solicitantă pentru copil şi îi consumă acestuia multe resurse psihice.

De asemenea, nu vrei nici să transformi competiţia în modul obişnuit de interacţiune al copilului cu ceilalţi. Nu vrei ca micuţul tău să se ia la întrecere când ar trebui să lucreze împreună şi nici să-şi vadă prietenii ca potenţiali competitori, în joaca de zi cu zi.

Aşadar, cel mai bine este să foloseşti competiţia în doze mici, ca pe ceva special. Ea este cea mai potrivită când alte metode de motivare nu funcţionează. Competiţia nu trebuie să ia locul altor forme de motivare, dacă ele deja funcţionează. Spre exemplu, dacă un copil oricum face un lucru din interes şi cu plăcere, nu mai are rost să-l pui în competiţie. Însă când pare că nimic nu funcţionează (nici recompensele, nici interesul, nici plăcerea de a face), competiţia s-ar aputea să-l mobilizeze pe copil, trezindu-i dorinţa de a demonstra ce poate. Eu cred că în principal competiţia este potrivită în următoarele situaţii:

  • Pentru activităţile repetitive. Aici se încadrează toate activităţile prin care se urmăreşte obţinerea unei performanțe. Din cauză că presupun sute de repetiţii a aceluiaşi lucru (aceeaşi melodie de pian, aceeaşi coregrafie, aceleaşi exerciţii fizice, etc), ele pot deveni foarte plictisitoare pentru copil. Iată de ce puţină competiţie cu sine însuşi sau cu ceilalţi îl poate motiva pe acesta să continue (hai să vedem dacă azi cânţi cu mai puţine greşeli decât ieri. Hai să vedem dacă-l poţi întrece deja pe Matei la timpul de alergare). De asemenea, când copilul ştie că nu face aceste activităţi în gol ci se pregăteşte pentru o competiţie finală, va rămâne motivat să exerseze în continuare.
  • Pentru activităţile de rutină. Prin faptul că este dinamică, competiţia poate introduce elementul de joc şi distracţie într-o activitate care nu are nimic special în ea: Ia să vedem, cine strânge cele mai multe jucării într-un minut? Care din voi este cel mai rapid la aranjat hăinuţe? Astfel, copilul nu mai face aceste lucruri ca să-ţi facă ţie pe plac, ci ca să câştige competiţia. Activităţile de rutină au miza mică, aşadar nu este o tragedie dacă copilul nu câştigă. În plus, dacă el e nemulţumit că a pierdut, poate oricând (spre marea ta bucurie), să exerseze până devine mai bun.
  • Când copilul vrea să-şi evalueze progresele. După ce devine mai sigur pe el şi mândru de progresele făcute, este posibil ca micuţul să devină dornic să arate ce poate şi să-şi încerce forţele cu ceilalţi. În felul acesta el se şi pune în valoare dar îşi şi dă seama cât este de dezvoltat în comparaţie cu ceilalţi. În acest caz, competiţia este de fapt o metodă prin care copilul învaţă să se auto-evalueze şi un impuls să continue să progreseze.
  • Când vrei să-i dezvolţi spiritul de echipă. Competiţiile între două sau mai multe echipe sunt o ocazie foarte bună de formare a spiritului de echipă dar şi a prieteniilor durabile între copii. Când vor să le dovedească celorlalţi că sunt mai buni, copiii se unesc şi cooperează. Ca să nu-şi dezamăgească coechipierii ei se străduiesc să dea tot ce e mai bun din ei. În plus, ei învaţă şi să se bucure împreună de victorie dar şi să se încurajeze unii pe alţii dacă pierd.

Acum, că ştim principalele situaţii în care competiţia este binevenită, să vedem cum să o organizezi, astfel încât ea să aibă efectul dorit asupra copilului (şi bineînţeles să eviţi consecinţele ei negative).

Cum organizezi o situaţie bună de competiţie?

  • Verifică dacă copilul îşi dorește competiția. Ca să fie un stimulent şi un motiv de entuziasm pentru copil, competiţia trebuie în primul rând să fie văzută într-o lumină pozitivă. Evident, în orice competiţie apar şi câteva emoţii negative (o mică îngrijorare, o mică teamă de eşec, teama de necunoscut). Însă acestea trebuie să fie cu mult mai reduse decât emoţiile pozitive, şi să nu-l împiedice pe copil. Cel mai bun mod de a verifica dacă competiţia este văzută de copil ca ceva bun este să-l întrebi direct cum i se pare şi dacă vrea să participe la ea sau nu. Oricât e de mic, copilul poate să-şi dea seama când situaţia de competiţie devine prea stresantă pentru el.
  • Asigură-te că e o ocazie de progres pentru copil. Simpla participare la competiţie ar trebui să fie deja un câştig pentru copil, o şansă de a-şi testa unele abilităţi sau o provocare pentru depăşirea unor limite. Prezentarea competiţiei în acest fel îl ajuta să înţeleagă că practic, chiar dacă nu câştigă trofeul, câştigă o experienţă în plus, care îl îmbogăţeşte.
  • Explică-i că nu este scopul final, ci doar o etapă intermediară în perfecţionare. Perfecţionarea este un proces care practic nu se termină niciodată, iar competiţia este doar un prilej de verificare a progresului la un moment dat. Ea nu marchează sfârşitul drumului, pentru că drumul nu se sfârşeşte niciodată. Dacă copilul reuşeşte să privească lucrurile din această perspectivă el nu se va crampona de un eventual eşec, pentru că acesta nu este un capăt de ţară, ci doar un feedback asupra pregătirii lui din acest moment. El poate oricând să se pregătească în continuare şi să schimbe rezultatul.
  • Oferă şanse (relativ) egale fiecărui participant. Bineînţeles, copiii nu vor fi niciodată egali din toate punctele de vedere, însă este de dorit să fie cât mai similari ca nivel de dezvoltare a abilitaţilor cu care concurează. Pentru a le oferi şanse relativ egale de câştig, cel mai bine este să-i împarţi în categorii: începători, intermediari, avansaţi, etc. În mod ideal, copilul ar trebui să se încadreze într-o grupă care să fie similară sau cu puţin peste nivelul lui de dezvoltare. Dacă copilul este prea bun (dacă e avansat şi concurează cu începătorii) ceilalţi se vor simţi nedreptăţiţi şi îl vor învinovăţi, dacă este prea slab (este începător şi concurează cu avansaţii) sunt şanse mari să se simtă copleşit.
  • Învaţă-l ce să facă dacă nu câştigă. Copilul trebuie să ştie că într-o competiţie doar unul va câştiga, şi nu e garantat că el va fi acela (altfel, competiţia nu ar mai avea nici un farmec). Eventuala pierdere însă nu va însemna nici umilirea lui şi nici scăderea lui în ochii celorlalţi. Explică-i că, indiferent de rezultat, tu eşti mândru că a participat şi că a avut curajul de a intra într-o competiţie. Încă de dinainte de competiţie copilul trebuie să ştie cum să facă faţă dezamăgirii produse de eventuala pierdere (chiar, tu ştii fraza minune care îl ajută pe copil să se descurce cu sentimentul de a fi pierdut competiţia?)
  • Învaţă-l cum să se bucure de victorie. La fel de importantă ca pregătirea pentru eşec este şi pregătirea pentru succes. Asta presupune să-l înveţi pe copil să nu folosească victoria ca să le facă în ciudă celorlalţi şi să-i arăţi cum să se descurce cu eventuala invidie a pierzătorilor. De asemnea, trebuie să-i dai şansa copilului să-şi cunoască adversarii şi în afara contextului de competiţie. Cu cât copilul este mai prieten cu competitorii, cu atât sunt şanse mai mici să-i vadă ca pe rivali care trebuiesc învinşi cu orice preţ.

Aşadar, competiţia este de succes cât timp copilul o adoptă cu drag, cât timp asigură şansa progresului şi cât timp accentul nu cade în mod obsesiv pe victorie sau eşec. În plus faţă de aceste principii generale, când vorbim despre competiţie trebuie să ţinem cont şi de vârsta copilului care va participa la ea.

Cum să adaptezi competiţia în funcţie de vârsta copilului?

Copiii trăiesc situaţiile de competiţie foarte diferit, în funcţie de vârstă. Ei aşteaptă lucruri diferite de la aceasta şi au mecanisme specifice de a face faţă eşecului şi succesului. Iată de ce competiţiile de la diferite vârste ar trebui să fie particularizate ca scop, formă şi durată.

Pentru copiii mai mici de 8 ani

Chiar dacă copiii se iau la întrecere spontan înainte de 8 ani, ei nu înţeleg de fapt ideea de competiţie ca efort susţinut pentru a câştiga ceva. În ochii lor, competiţia este o încercare de moment, un test prin care verifică dacă pot face un anumit lucru (ia să văd, eu pot sări coarda de 50 de ori?). Pentru aceşti micuţi contează foarte mult să câştige şi eventualul eşec, chiar dacă este mic, le afectează stima de sine. Ţinând cont de aceste lucruri, iată cum este recomandat să organizezi competiţii pentru ei:

  • Dă şansa fiecărui copil să câştige. La această vârstă nu sunt indicate concursurile cu un singur câştigător, ci cele în care trebuie îndeplinită o condiţie pentru a câştiga (să sară coarda de 5 ori, să alerge 1 km, etc.). Toţi cei care reuşesc să îndeplinească condiţia vor primi un premiu, iar cei care încă nu reuşesc vor fi încurajaţi şi ajutaţi până când pot şi ei. Ideal ar fi ca niciun copil să nu iasă pierzător la competiţie, pentru a nu trăi sentimente intense de eşec.
  • Pune accentul pe prezent şi nu pe recompensa finală. Dacă accentul se pune pe recompensă, copiii pierd din vedere plăcerea jocului şi în plus li se accentuează teama de eşec. În loc să fie cu gândul la viitor (fie el apetisant sau îngrijorător), ei trebuie să fie ancoraţi în prezent, şi anume într-o competiţie distractivă şi care le dă şansa de a-şi forma şi exersa abilităţi noi.
  • Evită clasamentele între copii. La această vârstă copiii nu înţeleg ideea de relativ sau temporar, ci consideră clasamentele dintre ei ca adevăruri fixe şi neschimbabile. Astfel, cei care sunt ultimii clasaţi la un concurs pot înţelege greşit că în general sunt ultimii şi că vor rămâne mereu ultimii, în tot ce fac. Primii înţeleg că trebuie să fie primii la orice activitate şi că este o tragedie dacă nu câştigă mereu. În plus, faptul că la această vârstă toţi copiii vor să fie primii (celelalte locuri nu au valoare) va face ca orice clasament să se transforme într-un motiv de suferinţă pentru toţi copiii, în afară de câştigător.
  • Minimizează eşecurile. Micile eşecuri sunt trăite mai dramatic când copiii sunt mici pentru că se leagă de stima de sine (din cauza specificului gândirii de la această vârstă, copilul nu poate face diferenţa între cine este şi ce face. Astfel, când pierde, el nu va înţelege că a făcut ceva greşit ci că el, în sine, este lipsit de valoare). Iată de ce este contraindicat să punem în prim plan ideea de eşec şi de pierdere. Dacă un copil pierde, el trebuie să aibă ocazia să îşi redreseze cât mai rapid eşecul (Hai să mai încercăm o dată. Mai ai încă o şansă. Hai să vedem dacă în schimb eşti primul la altceva), astfel încât să nu rămână cu gustul amar al eşecului.
  • Fii indulgent când trişează. La această vârstă copiii nu înţeleg prea bine ideea de joc structurat, cu reguli clare. Iată de ce, în cel mai natural mod, ei vor trişa de câte ori pot, fără să se simtă vinovaţi (şi fără să o facă cu premeditare, ca adulţii). În loc să-i critici aspru şi să-i acuzi că trişează, mult mai bine este să le mai explici încă o dată regulile şi să te asiguri că nu au cum să le încalce.
  • Organizează competiţii între echipe. Unul din scopurile principale ale competiţiei este formarea spiritului de echipă. Iată de ce competiţiile dintre echipe sunt de preferat celor dintre copii şi iată de ce este bine să-i înveţi pe copii să le ţină galerie celorlalţi, când sunt în concurs.

Pentru copiii între 8 şi 11 ani

De pe la 7-8 ani copiii descoperă plăcerea jocurilor structurate, cu reguli clar stabilite. Ei sunt extrem de atenţi ca toată lumea să respecte regulile şi li se pare foarte important fair-playul. Deja ei înţeleg ce presupune competiţia, ce înseamnă o clasificare şi cât este de important să câştigi. În plus, intrarea în sistemul şcolar îi obişnuieşte cu atmosfera de competiţie. Atunci când organizezi competiţii trebuie să ţii cont de următoarele lucruri:

  • Asigură-te că toată lumea respectă regulile. Sentimentul de nedreptate este unul dintre cei mai mari demotivatori pentru copiii de această vârstă, aşa că nu favoriza pe nimeni şi nu permite trişarea.
  • Apreciază-l pe copil pentru participare, nu pentru câştig. Copiii de această vârstă înţeleg că nu pot câştiga cu toţii la un concurs, însă tot sunt deranjaţi dacă pierd. Aşadar, continuă să pui accentul pe importanța participării şi pe faptul că aceasta competiţie nu este scopul final, ci doar o etapă intermediară în progres. De asemenea poţi să le oferi tuturor copiilor diplome sau premii de participare.
  • Descurajează rivalitatea excesivă. Din cauză că pot deveni foarte competitivi, copiii pot apela la tot felul de metode de a-şi descalifica adversarii (îi intimidează, îi umilesc, îi ameninţă). Iată de ce este esenţial să corectezi această tendinţă a lor şi să fii constant preocupat ca el să fie mai mult prieten şi mai puţin rival cu competitorii lui.
  • Nu-l presa să facă performanţă. La această vârstă copiii încep să-şi formeze interesele şi descoperă câteva domenii spre care au înclinaţie. Când îi descoperi copilului un talent, îţi vine să-l împingi spre performanță şi eşti tare dezamăgit dacă renunţă. Însă este normal ca la această vârstă copilul să vrea doar să tatoneze anumite domenii, fără să fie pregătit să-şi aleagă un drum clar. Aşa că dă-i voie doar să experimenteze fără să aleagă şi nu-l certa dacă nu mai vrea să facă ceva la care ştii că e bun. Ţine minte, cu cât se simte mai liber să aleagă singur, cu atât sunt şanse mai mari, după ce termină de încercat, să revină la domeniul unde simte că poate face performanţă.

Pentru copiii de peste 11 ani

Dacă până la 11-12 ani este etapa de tatonare, începând de acum tinerii (că nu prea mai sunt copii) încep să-şi cristalizeze interesele. Şi, dacă simt că sunt buni într-un domeniu, ei îşi doresc să-l aprofundeze cât mai mult şi chiar să obţină rezultate. Această vârstă este ideală pentru competiţie, care este interpretată la adevărata ei valoare, şi anume ca un mijloc de a obţine recunoaştere şi de a-şi dezvolta abilităţile. Tinerii înţeleg corect ce presupune victoria şi eşecul şi înţeleg că pentru a câştiga este nevoie de efort şi perseverenţă. Participând la competiţii, ei îşi dezvoltă tăria de caracter şi spiritul de echipă. Iată cum poți organiza competiții pentru tineri și adolescenți.

  • Oferă premii motivante. Deja tinerii sunt capabili să se străduiască în prezent pentru un câştig pe termen lung, şi vor fi cu atât mai motivaţi cu cât premiul este mai important pentru ei. În plus, lucrul câştigat cu efort va fi mult mai apreciat decât cel primit de-a gata.
  • Asigură-te că sunt apreciați de ceilalți. Odată cu intrarea în pubertate nevoia de a fi apreciaţi de prieteni creşte foarte mult, şi este unul din motivele principale pentru care ei intră în competiţie. Aşadar fă astfel încât cei care contează pentru copilul tău să ştie că acesta se pregăteşte pentru o competiţie şi că îi apreciază efortul.
  • Transformă competițiile în ocazii de socializare. Şi la această vârstă cele mai bune competiţii sunt cele între echipe, pentru că oferă sentimentul de apartenenţă la grup. Tinerii se identifică atât de tare cu grupurile cărora le aparţin încât înglobează în imaginea de sine normele şi imaginea grupului (sunt rocker, sunt stelist, sunt karatist). Loialitatea faţă de echipă îi face pe mulţi tineri să dea tot ce pot, ca să nu-şi dezamăgească coechipierii.

Atitudinea faţă de competiţie pe care i-o formezi copilului la vârste mici îşi va pune amprenta asupra felului în care acesta se va raporta la competiţii mai serioase, când creşte: competiţia pentru un loc la liceul, facultatea sau jobul dorit. Aşa că îţi recomand să te aşezi pe locurile celor care chiar vor să-şi pregătească copilul pentru viitor, să fii gata de a-i forma o atitudine pozitivă faţă de competiţie şi să îi dai un start bun spre succes!

competitie copii

(Sursa foto1 si foto2)

Articol din categoria:Copilul în grupul lui
One Comment
  1. Cristina permalink

    Minunat articol! Am o intrebare: care e fraza minune care îl ajută pe copil să se descurce cu sentimentul de a fi pierdut competiţia?

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.