Skip to content

Ce facem cu vinovăţia?

by Raluca Mosora on 28 January, 2016

vinovatiaTrăim într-o lume plină de vinovăţii: de la vinovăţii minore, trecătoare (iar am mâncat prea multe dulciuri), la vinovăţii adânci, ca nişte pietre de moară (din cauza mea s-au despărţit părinţii). Suntem înconjuraţi de vinovăţii intime, particulare (iar m-am purtat urât cu Gicu) dar şi de vinovăţii care atârnă asupra noastră, a tuturor (poluăm prea mult, distrugem planeta). Trăim vinovăţii concrete (azi n-am făcut sport) sau vinovăţii ascunse, neclare (ceva nu e în ordine cu copilul meu şi este vina mea). Şi, în fața vinovăţiei, fiecare se descurcă cum poate: unii o ignoră, alţii o îndură, unii fug de ea, alţii sunt dărâmaţi de vină.  Oare care din aceste soluţii sunt cu adevărat bune pentru noi?

În esenţa ei, vinovăţia este un sentiment foarte folositor nouă ca specie. Vinovăţia şi ruşinea sunt principalii gardieni interiori care ne împiedică să facem rele. Vinovăţia este vocea conştiinţei noastre morale, care ne ceartă când ne încălcăm unul din principii. Fără vinovăţie noi, ca specie, probabil am fi mult mai sângeroşi şi mai egoişti.

Însă, asemeni oricărui lucru bun, vinovăţia poate fi folosită şi în scopuri mai puţin bune. De-a lungul istoriei oamenii şi-au dat seama foarte repede că cei vinovaţi sunt mai vulnerabili şi mai dependenţi de cei care-i pot izbăvi de acest sentiment împovărător. Cu cât cineva se simte mai profund vinovat, cu atât el este mai disperat să se spele de vină şi va apela la cei care îi promit iertarea greşelilor. Astfel, cei care induc vinovăţie sunt şi cei care îi dirijează pe vinovaţi către soluţiile convenabile lor: să se purifice folosind metodele lor spirituale, să consume produsele de curăţare propuse de ei, să aleagă stilul lor de viaţă, etc.

Pentru că mecanismul inducerii sentimentelor de vinovăţie este foarte simplu, de-a lungul timpului oamenilor li s-au indus vinovaţii faţă de aproape toate nevoile de bază: nevoile sexuale au fost sute de ani blamate, plăcerile de tot felul au fost înfierate, nevoile alimentare au fost înconjurate de vinovăţie (suntem învinovăţiţi că ucidem animale pentru a le mânca, că ne batem joc de sănătatea noastră consumând produse cu e-uri, etc). Chiar şi faptul că trăim şi consumăm resursele Pământului reprezintă un prilej de vinovăţie. Este ca şi cum, de-a lungul timpului, oamenii au trecut prin fel de fel de culturi ale vinovăţiei, în care aproape orice comportament a fost la un moment dat prilej de vinovăţie.

Şi atunci, ce este de făcut dacă nu vream să ne lăsăm împovăraţi de vinovăţii de tot felul? Până la urmă, a trăi mereu în vină nu este o opţiune prea bună, dacă vrem să fim fericiţi. Însă nici nu putem să ne debarasăm complet de vinovăţie şi să devenim fiinţe imorale. Pentru a descoperi cea mai bună modalitate de a ne descurca cu vinovăţia, trebuie să înţelegem diferenţa fundamentală între cele 2 tipuri de vinovăţii care există.

Cele două tipuri de vinovăție

1.Vinovăţia nevrotică 

Este vocea interioară care pune accentul pe judecată şi pe greşeală. Ea ne pune în faţă cu claritate greşelile şi consecinţele acestora: Uite ce-ai făcut! Iar ai greşit! Ai promis că nu mai faci asta şi iar ai făcut-o! Cea mai bună metaforă cu care putem descrie felul în care se simte acest tip de vinovăţie este că ne roade pe dinăuntru. Ne roade imaginea de sine, ne roade încrederea că suntem oameni buni, ne roade capacitatea de a ne ierta că am greşit. Acest tip de vinovăţie nu se stinge în timp ci se amplifică, devenind că o sursă de consum interior şi de remuşcări. Din cauză că se autoîntreţine, ea este greu de tolerat pentru noi, şi din această cauză, de cele mai multe ori tindem să fugim de ea. Însă fuga nu este o soluţie ci o continuare a acestui cerc vicios.

vinovatie

2. Vinovăţia sănătoasă

Vinovăția sănătoasă este la început la fel de dureroasă şi mistuiotoare ca cea nevrotică. Ea cuprinde conştiinţa greşelii şi sentimentul de împovărare însă, spre deosebire de vinovăţia nevrotică, conţine şi dorinţa de a repara situaţia. Ea nu pune accentul pe acuzare, ci pe reparare. Foloseşte disconfortul interior al vinovăţiei ca motor către schimbare şi îmbunătăţire a situaţiei prezente. Aceasta vinovăţie este sănătoasă pentru că nu ne blochează în ură de sine ci ne dă şansa să facem ceva ca să mergem mai departe, să ne iertăm şi să evoluăm.

copil vinovatFireşte, de multe ori nu există o reparare completă a unei greşeli (oricât am urât povestea cu găurile care rămân, ea conţine şi o urmă de adevăr), însă tot timpul există soluţii suficient de bune. În cel mai rău caz, dacă nu îţi mai poţi lua revanşa faţă de persoană căreia i-ai greşit, mereu poţi să îţi iei revanşa faţă de viaţă în general, făcând lucruri bune. Chiar şi dacă îţi propui o soluţie dificilă de reparare a vinovăţiei, tot e mai bine decât să rămâi în vinovăţia nevrotică şi să nu faci nimic.

Ei bine, dacă înţelegi care este diferenţa fundamenatala între aceste două tipuri de vinovăţii, deja ai soluţia de a te descurca cu ele: ori de câte ori te simţi vinovat, întreabă-te ce poţi face ca să repari, cât mai complet, situaţia. Fă tot ce poţi ca să îţi îndrepţi greşeala (atenţie, nu doar să it pui în minte s-o indepti, ci chiar să treci la acţiune, că altfel rămâi tot în vinovăţia nevrotică). Iar apoi gândeşte-te ce ai învăţat din respectiva situaţie. Ştii şi tu că lucrurile cele mai profunde şi mai trainice se învaţă din greşeli.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul copiilor: şi ei resimt fel de fel de vinovăţii, începând de la 3 ani, şi de multe ori, din cauza gândirii magice, ei se simt vinovaţi faţă de situaţii care nu sunt de fapt din vina lor (cel mai des întâlnit exemplu este când cred că părinţii se ceartă din cauza lor). Iată de ce, dacă suntem supăraţi pe ei şi le arătăm că au greşit, este foarte important să le arătăm şi soluţia, să le spunem cum anume să repare situaţia. Şi, după ce au reparat, să putem să îi iertăm deplin, fără resentimente.

Un copil care învaţă că orice vinovăţie are o modalitate de reparare este un copil care ştie să se ierte pe sine şi va şti la rândul lui să îi ierte şi pe ceilalţi. Faptul că nu rămâne împovărat de vinovăţie nu este semn că va deveni iresponsabil şi nu-şi va asuma greşelile. Dimpotrivă, pentru că nu vede vinovăţia ca pe un Bau Bau de care trebuie să se ascundă, sunt şanse mai mari să-şi asume responsabilitatea pentru greşelile făcute şi să înveţe mai repede din ele.

Uită-te puţin la relaţia cu copilul tău. Poate ai avut înţelepciunea să-i spui, după ce l-ai certat, ce să facă ca să-l ierţi. Poate l-ai ajutat să îşi asume greşelile fără să fie împovărat de vină. Iar dacă încă nu ai făcut asta, atunci uite încă un lucru de adăugat pe lista de lucruri de reparat. 🙂

(Sursa foto1, foto2 si foto3)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.