Skip to content

Tu ce faci când copilul tău e nervos?

by Raluca Mosora on 25 October, 2015

12674227305_4d34dc72b7_zE dimineaţă. Eşti în mare grabă, ţi-ai îmbrăcat cu chiu cu vai fetiţa şi, chiar înainte să plecaţi din casă, ea se aşează pe covor şi îşi împrăştie câteva jucării. Când îi spui să se grăbească începe să plângă şi să protesteze: că nu vrea la gradi, că mai vrea să se joace, că vrea să stea acasă. Deşi ştii că trebuie să îţi păstrezi calmul, simţi cum ţi se ridică tensiunea, eşti deja grăbită, îngrijorată şi enervată. Şi atunci reacţionezi într-una din cele 4 modalităţi de mai jos.

  1. Faci abstracţie de protestele ei. Îi spui că nu are de ce să plângă, că oricum se va juca mai târziu. Îi spui să termine cu prostiile ăstea. O iei pe sus dacă tot nu vrea să meargă şi plecaţi din casă. Pe drum îi distragi atenţia de la supărarea ei oferindu-i o bombonică sau povestindu-i despre altceva. Ea plânge ce plânge însă în cele din urmă se linişteşte (poate înainte să vă despărţiţi, poate după ce ajunge la grădi sau şcoală).
  2. Te superi pe ea. Pentru că şi tu eşti grăbită şi stresată, o repezi sau îi spui că e o răsfăţată şi o obraznică. Poate o ameninţi că nu o să-i mai cumperi jucăria promisă dacă nu se linişteşte. Uneori, când situaţia se agravează şi ea face deja o criză de plâns, schimbi placa: îi spui că, dacă se linişteşte, o să îi cumperi jucăria aia pe care şi-a dorit-o. Dacă tot nu încetează să plângă mizezi şi mai mult: o vei duce la locul de joacă, îi cumperi bicicletă, etc. În cele din urmă fetiţa se lasă înduplecată şi plecaţi din casă.
  3. Îi îmbrățișezi emoţiile. Te opreşti şi, chiar dacă ştii că o să întârzii, o iei în braţe. Ea începe să plângă şi mai tare, poate chiar face o criză de furie însă tu, pentru că ştii că e bine să se descarce, o laşi să se exprime cât simte ea nevoia. Apoi, pentru că ea spune că vrea să rămână acasă, ai două opţiuni: fie te învoieşti de la serviciu, fie, dacă chiar nu poţi, întârzii totuşi până se potoleşte şi apoi, când decide ea să te lase, plecaţi împreună.

Bineînţeles, reacţia ta poate fi o combinaţie de cele 3 de mai sus: să zicem că la început încerci să ignori plânsul însă dacă nu merge treci direct la mituire (dacă nu mai plângi îţi iau/îţi fac). Sau îţi iei copilul în braţe însă când vezi că tot nu se linişteşte te enervezi şi îi spui că nu-l mai laşi la desene.

Soluţii care funcţionează/soluţii care formează

Ştiu, nu ţi-am spus care este a patra opţiune. Însă asta nu e din cauză că am probleme (aşa de mari) cu memoria. 🙂

Oricare ar fi tipul tău de reacţie din cele de mai sus, probabil că ea chiar functionează. Sunt copii care se liniştesc dacă le promiţi ceva, copii care tac atunci când ţipi la ei sau care încep să zâmbească la două minute după ce au făcut o criză de furie în braţele tale. Cel mai probabil, în încercarea ta de a găsi soluţii, ai încercat toate cele 3 variante de mai sus şi ai ales-o pe cea care merge cel mai bine. Foarte bine, pe moment totul e ok. Însă, pe termen lung, există o problemă.

Toate cele 3 variante, chiar dacă funcţionează pe termen scurt, eşuează în a-l dezvolta emoţional pe copil, pe termen lung.

Dezvoltarea emoţională a copilului are loc în urma interacţiunilor la cald, adică se realizează în momentele în care copilul este în plină emoţie. Fiecare situaţie în care copilul are o emoţie negativă este o ocazie pentru el să înveţe cum să se descurce cu ea. Cum învaţă? Păi vede reacţiile tale la emoţiile lui şi, în funcţie de ele, îşi formează propriile moduri de a se comporta.

Ori, fiecare din cele trei reacţii de mai sus, atunci când sunt repetate, îl învaţă pe copil modalităţi dezadaptative de a se raporta la propriile emoţii. Mai mult decât atât, îi pot forma atitudini negative faţă de sine şi de ceilalţi. Să le luăm pe rând.

Ce e greşit cu ignorarea emoţiilor negative ale copilului?

În prima variantă încerci să nu dai o prea mare importanţă emoţiilor copilului. Fie îi spui că nu are de ce să se simtă trist/nervos, fie îi distragi atenţia, fie pur şi simplu nu-l bagi în seamă când se simte aşa. Poate că în general nu eşti obişnuit să vorbeşti despre emoţii sau să fii atent la ele. Cel mai probabil nici când erai mic nu auzeai în jur vorbindu-se despre emoţii, ca şi când acestea nu ar fi aspecte atât de importante ale vieţii. Şi ce e rău în asta? te poţi întreba. Ce se pierde dacă nu vorbim toată ziua despre cum ne simţim? Ei bine, unele emoții sunt trecătoare și chiar dispar când nu le acordăm atenție. Însă altele nu se evaporă doar pentru că le ignorăm. Dimpotrivă, ele continuă să existe sub forma unei stări de tensiune difuză, de ”rău”. Iar dacă eşti copil şi nu ştii ce înseamnă această tensiune faci şi tu ce poţi să scapi de ea: reacţionezi la orice, eşti iritabil, faci lucruri impulsive greu de controlat.

392972359_75bf3c9d56_zPentru ca un copil să-și poată controla emoțiile care nu dispar, este important în primul rând să învețe să le recunoască. Atenţia acordată emoţiilor și denumirea lor este primul pas înspre luarea lor în stăpânire. Însă, dacă nimeni nu le bagă în seamă, ci le denumeşte prostii, cum să înveţe copilul să le cunoască? Cum să se poată deschide în faţa acestora, atâta vreme cât nimeni din jurul lui nu o face? Cum să vorbească despre ele dacă nu are cuvinte ca să le exprime?

Însă asta nu e tot. Un copil care îşi exprimă emoţiile şi nu este băgat în seamă are impesia că el, ca şi persoană, nu este important. Până la urmă, ştim că suntem importanţi atunci când cineva ne ia în serios, când se opreşte să se uite la noi şi când ne acordă atenţie. Şi ştii ce poate face copilul care nu primeşte suficientă atenţie? Va cere şi mai multă! Cum? Prin comportamente problematice. Plânge şi mai tare. Plânge până când cineva este atât de exasperat încât să-l bage în seamă. Ţipă. Devine agresiv. Devine ”rău” şi ”obraznic”, pentru că în felul ăsta se asigură că primeşte atenţie. Sigur, este o atenţie însoţită de blamare şi pedepse, însă este mai bună decât ignorarea. Pentru că un copil ignorat este un copil care se simte inexistent, şi acesta este un sentiment insuportabil pentru orice copil. Dacă vrei să citeşti mai multe despre legătura dintre lipsa de atenţie acordată emoţiilor şi comportamentele problematice ale copilului citeşte aici.

Ce e greşit cu blamarea emoţiilor negative ale copilului?

1800551523_548824f554_zA fi atent la emoţiile negative ale unui copil însă a le dezaproba este calea cea mai sigură către dragostea condiţionată. Te iubesc cu condiţia să nu faci istericale, să nu fii obraznic, să nu mă superi. Dacă eşti furios, eşti rău. Dacă îţi arăţi tristeţea, mă enervezi. Dacă mă superi, ori vei fi pedepsit ori te voi face să te simţi vinovat. Cel mai bine pentru tine este să nu te simţi trist/furios/dezamăgit. Sau, dacă totuşi te simţi, fă-o astfel încât să nu mă deranjezi. Precum spuneam şi aici, copiii care primesc iubire condiţionată se îndreaptă fie către supra-adaptare fie către rebeliune. Ambele sunt modalităţi de a se descurca cu iubirea condiţionată însă, din păcate, ambele variante au costuri mari pentru viaţa emoţională a copilului.

Mituirea unui copil să nu se mai simtă trist/supărat este o altă cale foarte riscantă. Dacă te întrebi de ce mulţi copii confundă iubirea cu a primi lucruri, poate fi din cauză că au fost obişnuiţi să îşi alunge tristeţea cu un lucru sau cu ceva dulce. Dependenţa de cumpărături a adulților sau apelarea la dulciuri când sunt trişti pot fi uşor explicate prin obişnuinţa părinţilor de a-i calma pe aceştia când erau mici oferindu-le ceva material.

Ce e greşit cu îmbrăţişarea emoţiilor negative ale copilului?

A treia variantă s-a născut ca o reacţie la primele două variante, în încercarea de a-i arăta copilului dragostea necondiţionată. Şi, într-adevăr, copilul ai cărui părinţi se poartă aşa se simte acceptat chiar şi când trăieşte emoţii negative.

Problema însă cu acest răspuns (atât de mult promovat în parentingul de azi) este că nu îl învaţă pe copil cum să se descurce cu aceste emoţii. De teama să nu-l condiţioneze pe copil, părinții tratează emoţiile acestuia ca pe ceva ce nu trebuie să fie modificat/controlat în nici un fel. Ca şi cum emoţiile reprezintă o parte de neschimbat a copilului. Însă emoţiile copilului nu sunt însăşi esenţa copilului! Când copilul trăieşte o emoţie nu înseamnă că el se identifică cu acea emoţie! Emoţiile nu sunt aspecte de care nu trebuie să ne atingem, ca să nu îi facem rău copilului! Viaţa emoţională este un flux continuu care poate fi modificat, stăpânit sau îmblânzit, fără să ştirbim prin asta nimic din copil. Este în regulă să reducem furia unui copil şi asta nu înseamnă că reducem copilul la tăcere! Este în regulă să alungăm tristeţea copilului fără să însemne că îl alungăm pe copil de la noi!

Eşecul părinţilor care îmbrăţişează emoţiile negative ale copilului este că nu îi ajută pe aceştia să meargă mai departe, luându-le în stăpânire. Pentru că aceşti părinţi sunt la rândul lor blocaţi în a gestiona emoţiile copiilor lor nu îi vor învăţa nici pe aceştia cum să şi le gestioneze. Spre exemplu, aceşti părinţi îşi lasă copiii să facă crize de furie sau să îi agreseze pe ceilalţi fără să intervină, de teama ca micuţii lor să nu se simtă respinşi. În numele liberei exprimări ei nu reduc în niciun fel aceste emoţii, ci doar se aşteaptă ca ele să treacă de la sine.
Însă şansele ca ele să treacă de la sine sunt foarte mici. Ştii de ce? Pentru că povestea nu se termină aici: copilul are o emoţie negativă, părintele o înţelege, emoţia trece şi nu se mai întoarce. Povestea continuă aşa:5585437344_cd502d4efd_z

prin natura lor, copiii învaţă din orice experienţă. Orientaţi în primul rând spre principiul plăcerii, ei descoperă imediat ce lucruri îi ajută să obţină ce vor. Astfel, observând că în momentul în care îşi exprimă emoţiile negative ei primesc grija/atenţia/bunăvoinţa părinţilor, vor apela la acestea ori de câte ori au nevoie de puţină grijă sau atenţie. Practic, este cea mai simplă cale de a obţine ce vor. În lumea reală, copiii a căror emoţii negative sunt îmbrăţişate (fără a fi controlate) fac deseori crize de furie, sunt intoleranţi la frustrare şi mereu nemulţumiţi.

Parcă mai trebuia să spun ceva….hmm, oare ce o fi? Ah, da, era vorba despre al patrulea tip de reacţie. O reacţie care funcţionează şi care îl şi ajută pe copil să se dezvolte emoţional. Din ce ţin eu minte, am mai scris câte ceva despre ea când am vorbit despre plânsul copilului, despre așteptări pozitive și despre nevoia de libertate. Însă nu ar strica să vorbim mai în detaliu despre ea. Aduceţi-mi vă rog aminte până data viitoare să vă spun despre cea mai potrivită reacție în fața emoțiilor negative ale copiilor, bine?

(Sursa foto1, foto2, foto3 si foto4)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
7 Comments
  1. Ana-Maria permalink

    Buna ziua…sunt mama a unui baietel de 18 luni…de aproape o saptamana se loveste cu manutele peste urechi se trage de urechi si asta am observat ca o face doar cand este nervos..in rest este un copil normal..raspunde cand il strigam zice mami,tati, neam- neam cand e vorba sa mancam, doreste sa manance singur sa i se dea lingurita lui sa manance,striga pisica.. spune pa ..arunca pupici cu manuta…Dar ii mai place sa puna anumite lucruri in mijlocul camerei si sa se invarta in jurul ei..cand aude o melodie care ii place..asta nu cred ca ar fi o problema.Noaptea cere biberonul de lapte de 2- 3 ori in interval de 3 ore..plange pana i se aduce biberonul..nu ma lasa sa il ating..Eu as dori sa stiu daca este vreun semn de ingrijorare asta..batanduse peste urechiuse..cand este nervos..va multumesc

    • Buna ziua, la aceasta varsta copiii sunt mai ales auto-agresivi cand sunt frustrati, si doar pe la 2 ani-2 ani jumate descopera agresivitatea exterioara. Deci, daca acesta este singurul lucru care va ingrijoreaza, este ok

  2. Mirela permalink

    Buna ziua!
    Imi puteti recomanda un psihlog pentru copii in judetele Bacau sau Vrancea?
    Multumesc

  3. Corlateanu Simona permalink

    Eu vreau doar sa va mulțumesc pt articolele și cunoștințele împărtășite. Sunt o resursa extraordinara pt cei ca mine care cauta un ghidaj urgent și nu au timp sa citească o carte ca să înțeleagă ce trebuie sa facă într-o situație imediata. Eu una ma calmez mult după ce citesc și recitesc articolele. Mulțumesc mult pt ceea ce faceți. Bafta! Și dacă o sa am nevoie, o sa apelez cu mare drag!

    • Multumesc mult pentru apreciere! cititori ca dvs ma fac sa vreau sa continui sa scriu pe blog, chiar daca nu prea mai am deloc timp!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Ce să faci când copilul tău e supărat - Psiholog pentru copii | Psiholog pentru copii
  2. Cum recunoști depresia la copii 1 - psihologpentrucopii.ro

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.