Skip to content

Care e rolul meu în viaţa ta?

by Raluca Mosora on 6 September, 2015

265395004_8ce0692442_bÎn fiecare zi văd în faţa mea suferinţa. Văd mâini sprijinite în poală, resemnate în faţa vieţii, văd ochii rugători de copii neglijaţi şi umerii încleştaţi de oameni nedreptăţiţi. În fiecare zi aud poveşti incredibil de triste, povești despre dezamăgire, singurătate şi neputinţă. În fiecare zi văd oameni care se zbat la graniţa fină între luptă şi renunţare. Şi, în fata suferinţei tale, mă întreb ce rol am eu în viaţa ta? În ce fel îţi pot uşura eu greul bagaj pe care îl duci cu tine de-o viaţă? Ce pot face eu pentru tine?

Poate crezi că sunt aici să te compătimesc, să îţi plâng de milă. Într-adevăr, suferinţa ta este uneori nedreaptă, absurdă. Uneori chiar ţi se întâmplă lucruri pe care nu le meritai. Şi totuşi, chiar dacă sunt mişcată de suferinţa ta, nu te voi compătimi. Pentru că atunci când eşti compătimit te simţi o victimă neputincioasă, care aşteaptă un salvator. Însă tu nu eşti o victimă şi nici eu nu sunt un salvator.

Nu sunt aici nici să te îmbărbătez. Da, cred în vindecare, însă nu te voi bate pe umăr să îţi spun că totul va fi bine. Nu-ţi voi vorbi despre luminiţa de la capătul tunelului. Pentru că, oricât de mult ai nevoie să ştii că lucrurile se vor rezolva, viaţa nu oferă garanţii şi finaluri mereu fericite. Şi, aşa cum tu nu eşti un copil naiv, nici eu nu sunt aici să-ţi ofer promisiuni frumoase.

Şi, în fine, rolul meu nu este nici să te sfătuiesc sau să îţi arăt calea. Da, uneori eşti confuz şi nu ştii încotro să o iei, însă nu ai nevoie de cineva care să te conducă. Pentru că nimeni în afară de tine nu te poate conduce pe drumul tău, ci inevitabil te va duce pe drumul lui. Iar tu nu eşti un ucenic neştiutor şi nici eu nu sunt un maestru care-ţi arată calea.

Nu sunt un salvator, nu sunt un vânzător de iluzii, nu sunt un maestru. Iar tu nu eşti o victimă mică şi neputincioasă. Chiar dacă vii la mine să ceri ajutor, asta nu înseamnă că eşti mai mic sau mai slab decât mine. Suntem parteneri egali într-o aventură în care tu eşti personajul principal. Tu te vei lupta cu suferinţa, tu îţi vei descoperi resurse interioare, tu vei face schimbările din viaţa ta. Tu vei face lungul drum de la neputinţă la încredere în tine, de la a fi copleşit la a te simţi stăpân pe viaţa ta. Tu te vei lupta cu propriile temeri şi tot tu vei culege satisfacţia reuşitelor. Iar, în această aventură, eu sunt un însoţitor cu care mergi umăr la umăr o vreme, până când te simţi suficient de puternic ca să mergi singur, şi atunci călătoria noastră ia sfârşit.

La începutul călătoriei noastre sunt lângă tine să te ascult, să îţi acord toată atenţia mea. Ştiu că uneori chiar nu ai cu cine să vorbeşti despre preocupări profunde, gânduri răzleţe sau emoţii stânjenitoare. Şi mai ştiu că uneori nu-ţi dezvălui gânduri sau emoţii de teamă că sunt atât de nebuneşti, ruşinoase sau ciudate, încât nu merită să fie auzite nici de ceilalţi, nici de tine. Ştiu că o să par nebună, dar de fapt cred… Nu am mai zis asta nimănui, dar…. iată cum încep de multe ori discuţiile profunde. Însă mie nu îmi pari nici nebun, nici ciudat. Nu te judec pentru nici un gând pe care-l ai, indiferent cât ţi se pare ţie de monstruos. Spre deosebire de cei care nu te-au ascultat, care te-au judecat sau care te-au redus la tăcere, eu sunt aici să te ascult până la capăt, fără să te judec.

Fac asta pentru că ştiu că doar atunci când te simţi ascultat, când te simţi înţeles, începi să te înţelegi şi tu. Şi, pe măsură ce te înţelegi tot mai bine, începi să înţelegi chiar şi lucrurile pe care le urăşti cel mai mult la tine. Începi să înţelegi de ce faci unele lucruri pe care şi tu şi ceilalţi le condamnă. Înţelegându-te tot mai mult, ajungi să îţi cunoşti mai bine partea din tine care nu-ţi place, pe care vrei să o ascunzi şi care te face să te simţi atât de vinovat. Partea din tine pe care doar o judeci fără să o înţelegi, pe care doar o ascunzi fără să te gândeşti ce se află în spatele ei. Partea furioasă, partea lașă. partea egoistă, partea răzbunătoare, partea înspăimântată din tine. Pe care o respingi şi tu dar o resping şi ceilalţi, pe care au respins-o cei de a căror părere îţi păsa.

Uneori, partea pe care o urăşti este atât de bine încuiată încât numai gândul de a te apropia de ea te umple de spaimă. Te temi că, dacă vei aduce la lumină acea parte o să fii copleşit sau chiar o să înnebuneşti. Şi, într-o oarecare măsură, ai dreptate să te temi. Este partea din tine care conţine cele mai mari frici ale tale, frici inconştiente, de când erai mic: frica de a fi părăsit, teama că nu eşti iubit, frica că eşti un om în esenţă rău, că eşti nebun, teama că vei fi rănit, umilit sau chiar omorât. Această parte înspăimântată se apără şi încearcă să supravieţuiască cum poate, şi de multe ori reacţionează disproporţionat, determinându-te să faci lucruri pe care nu le doreşti şi nu le controlezi. Lucruri, gânduri sau gesturi de care apoi îţi pare rău, însă pe care nu le poţi controla, pentru că nu le înțelegi.

Şi, până când nu înveţi să ai acces la partea întunecată din tine, nu poţi să te apropii de ea pentru a o vindeca. Însă eu sunt aici pentru tine, sunt aliatul tău în întâlnirea ta cu tine însuţi. Suntem împreună, însă nu pentru a face coaliţie împotriva părţii întunecate din tine, ci tocmai pentru a o înţelege. Nu o alungăm judecând-o, ci o invităm să iasă, ca să o înţelegem. Împreună ne dăm seama ce nevoi neîmplinite stau la baza ei, în ce fel se vede lumea prin ochii ei, ce evenimente din istoria ta de viaţă au provocat-o. Când ne uităm cu înţelegere la această parte luăm de fapt contact cu nevoile tale profunde, pe care nu ţi le-ai îndeplinit. Nevoi care nu au fost îndeplinite la vremea lor, şi pe care, cel mai probabil, nici acum nu ţi le împlineşti: nevoia de a fi îngrijit, de a fi iubit, de a fi luat în seamă, nevoia de a te simţi în siguranţă, nevoia de linişte.

Când ai acces la aceste nevoi neîmplinite lacrimile tale vorbesc şi ele despre cât de mult te-a durut să fii neglijat, să fii neiubit, să nu primeşti ceea ce îţi doreşti cu adevărat. Poate simţi nevoia să verşi multe lacrimi, să plângi multe despărţiri, să retrăieşti multe emoţii amare. Iar eu rămân aici pentru tine până când îţi goleşti tot sacul de emoţii nespuse, care, chiar dacă nu au fost arătate, au cotinuat să te apese, ieşind la suprafaţă în momente nepotrivite. Te ajut să faci asta pentru că ştiu că, până nu te eliberezi de aceste emoţii nu poţi să faci schimbări adevărate în prezent. Însă, când simţi că ţi-ai clarificat anumite puncte cheie din trecut, poţi începe să vezi mai clar prezentul. Poţi decide să schimbi ceva în prezent, poţi face primii paşi decisivi să te transformi.

Pentru că, oricât de greu ţi-a fost trecutul, nu eşti prizonierul lui. Oricând poţi începe să te schimbi, să îţi oferi lucruri pe care nu ţi le-ai oferit, să înveţi noi feluri de a reacţiona la provocări. Oricând poţi învăţa trăieşti o viaţă care ţi se pare cu sens, în acord cu valorile tale. Odată ce te eliberezi de trecut poţi începe să construieşti pas cu pas viitorul, aşa cum consideri tu că trebuie să fie un viitor împlinitor. Iar eu devin martorul care observă fiecare mic progres pe care îl faci. Sunt aici pentru a vedea cât de mult te străduieşti să te schimbi, pentru a te felicita când ai făcut ceva diferit şi pentru a te ajuta să continui când eşti descurajat. Ştiu că schimbarea este un proces lung, uneori chiar dureros, şi de aceea am răbdare să observ chiar şi cei mai mărunţi paşi pe care îi faci, dar care te duc către o viaţă valoroasă.

Şi, când în sfârşit simţi că preiei controlul asupra vieţii tale şi când te simţi pregătit de majoritatea provocărilor sunt aici pentru tine să te felicit şi să te ajut să te vezi într-o lumină nouă, realistă şi plină de iubire faţă de tine.

Dar rolul meu nu se termină aici, chiar dacă relaţia noastră se apropie de sfârşit. Înainte să ne luăm rămas bun vreau să îţi împărtăşesc şi eu cât de multe lucruri am învăţat de la tine, şi să îţi mulţumesc pentru ele. Şi apoi, împreună vom învăţa să încheiem o relaţie semnificativă, să ne luăm rămas bun. Şi, când ne vom despărţi, nu te vei simţi nici trist nici abandonat, ci vei şti că îţi continui drumul în compania celui mai de nădejde om din viaţa ta: tu însuţi.

6357633627_97cfb7c06c_b

(Sursa foto1 si foto2)

Articol din categoria:Cafeneaua părinților
No comments yet

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.