Skip to content

Zece emoții de primăvară: Starea de flux

by Raluca Mosora on 20 May, 2015

D. merge în fiecare zi la una-două activităţi extraşcolare: şah, tenis, chitară, dans, teatru, karate. Părinţii lui, ştiind că este un copil deştept, îşi petrec o bună parte din timp ducându-l cu maşina de colo colo. Ei vor să îl pregătească de pe acum pe D. pentru viitor. Speranţa lor este ca D. să ajungă la un liceu bun şi apoi să meargă în linie dreaptă către o carieră de succes. Probabil, ţi-l imaginezi pe D. ca pe un explorator isteţ, care pune întrebări deştepte şi ştie foarte multe pentru vârsta lui. Însă D. nu este deloc aşa. D. este obosit. Este lipsit de vitalitate. Dimineaţa plânge şi spune că nu vrea la şcoală. Când prinde câte un moment liber se joacă ca un copil mic sau stă pe tabletă. Cât despre extraşcolare, dacă i s-ar da de ales, ar renunţa la ele mâine, fără nici un regret. Părinţii ştiu asta şi de aceea îi promit recompense grase pentru ca el să meargă în continuare la ele. Însă simt şi ei că nu e asta soluţia. Simt şi ei că, dacă nu l-ar împinge de la spate, D. nu ar face mai nimic toată ziua. Oare unde s-a greşit? Oare de ce nu e D. fericit?

Exemplul lui D. nu este din păcate o excepţie. Cunosc zeci de D. Copii care se străduiesc să participe la activităţile alese de părinţi sau de ei înşişi, însă nu o fac cu plăcere. O fac fie pentru recompensă, fie pentru că aşa fac şi prietenii lor, fie pur şi simplu pentru că sunt forţaţi de părinţi. Plăcerea de la începutul activităţii s-a irosit repede şi acum nu au rămas decât chinul şi cearcănele. Evident, sunt diferite cauze pentru care s-a ajuns aici, însă astăzi nu vreau să vorbim despre ele, pentru că nu contează atât de mult. Indiferent de ce s-a ajuns aici, D. este în pericol să se epuizeze iar părinţii sunt într-un mare dilemă: să continue să-l împingă de la spate sau să îl lase din mână, riscând să îi irosească potenţialul?

Soluţia pentru D. şi părinţii lui

Crede-mă, am stat şi am analizat mult situaţia lui D. Iniţial, m-am gândit să îl lăsăm pe D. în pace. De ce să-l obligăm să facă ce nu vrea? Nu-i şi aşa scoala destul de neplăcută? Însă, evident, această soluţie are o mare hibă: dacă îl lăsăm liber, D. îşi va consuma timpul pentru plăceri imediate, cel mai probabil jucându-se pe calculator (ştiu asta pentru că cunosc prea mulţi D. lăsaţi liberi şi care momentan se luptă cu dependenţa de calculator). D-liber riscă să nu aibă nici o performanţă, pentru că orice performantă presupune efort, şi efortul este în sine neplăcut. Iar eu, ca părinte, mi-aş reproşa faptul că am un copil deştept dar care nu face nimic cu deşteptăciunea lui.

Cealaltă soluţie se învârte în jurul cuvintelor efort, control, performanţă. No pain no gain. Până la urmă, orice performantă se obţine cu sudoare, cu sute de ore de exerciţiu şi mii de dificultăţi în cale. Însă m-am uitat iar la D., la oboseala lui, la cearcănele lui, la sila lui de a face aceste activităţi. D-efort este stors de putere şi nici măcar nu se bucură din suflet de succesele lui.

Aşa că soluţia nu e aici. Nu-ţi transforma copilul nici într-un D-liber nici în D-efort. Costurile sunt mult prea mari în ambele variante. Există altă soluţie pentru D., şi aceasta se numeşte starea de flux. Şi orice activitate care nu îi poate asigura copilului stare de flux pur şi simplu nu merită făcută.

Starea de flux

Când un violonist este complet absorbit în melodia lui, are stare de flux. Chirurgul care face o operaţie complicată, simţindu-se în acelaşi timp stăpân pe situaţie, are şi el stare de flux. Copilul care construieşte lego ore în şir până termină construcţia are stare de flux.

2360307280_669d609cf8_bStarea de flux este acea absorbire totală într-o activitate, în care dăm tot ce avem mai bun din noi. Când avem stare de flux uităm de timp, de noi înşine, de alte griji. Toată atenţia noastră este îndreptată spre ceea ce facem acum. Cât timp suntem în starea de flux ştim sigur (deşi nu avem timp să savurăm) că suntem exact unde vrem să fim şi facem exact ceea ce vrem să facem.

Starea de flux apare când este un raport optim între competențele pe care simţi că le ai şi provocarea situaţiei. Ea apare când situaţia este destul de incitantă, provocatoare, şi simţi că ai competențele necesare să îi faci faţă. Cu cât simţi că într-o situaţie dai tot ce ai mai bun din tine, cu atât şi starea de flux este mai probabil să apară.

Deşi starea de flux poate fi atinsă teoretic în orice situaţie, în realitate ea apare când trebuie să faci ceva, când te mobilizezi, când ieşi din zona de confort. Hai să vedem cum îl ajutăm pe D. să o obţină.

Cum obţinem starea de flux?

1. Proporţia optimă între provocare şi competențe. În primul rând, situaţia trebuie să fie provocatoare. Dacă provocarea e mult prea mică pentru puterile lui D., el se plictiseşte sau devine apatic. Dacă provocările sunt prea mari, D. devine îngrijorat sau de-a dreptul anxios, pentru că simte că nu se poate descurca. Proporţia optimă e când provocarea e mare, dar şi competențele pe care trebuie să le folosească D. sunt ridicate.

2. Scopuri clare. Pentru ca D. să aibă o stare de flux este important să ştie care este scopul activităţii pe care o face. Ce rezultat trebuie să obţină? Spre ce se îndreaptă? Uneori, în mintea părinţilor scopul activităţii este foarte clar, însă în mintea copilului nu este aşa (fă o scurtă verificare şi întreabă-ţi copilul de ce merge la balet, de exemplu. Apoi întreabă-l ce trebuie să facă la balet, ca să vezi cât de clar are în minte reprezentarea succesului la balet). Copilul care nu înţelege ce se vrea de la el într-o situaţie nu va putea avea stare de flux. Invers, cu cât are în minte mai clar rezultatul cu atât este mai motivat să-l transforme în realitate. Să nu mai menţionăm faptul că el trebuie să găsească scopul activităţii ca fiind valoros, sau măcar incitant.

5374469910_170b43cc3e_b

2. Feedback imediat. D. trebuie să ştie ce face, dacă e în direcţia bună sau nu. Dacă bâjbâie, va fi mai puţin sigur pe el, şi îi scade motivaţia. Iată de ce are nevoie de feedback cât mai clar, legat de progresele lui, şi nu de aprecieri globale (bravo/nu-i bine). De fapt, cel mai bine ar fi ca el să fie capabil să îşi ia feedbackul singur, fără ca cineva să trebuiască să îi spună ce să facă.

3. Încrederea în propriile abilităţi. Partea interesantă a stării de flux este că nu contează neapărat ce ştii să faci, ci cât de încrezător eşti în ceea ce ştii să faci. Dacă D. are anumite abilităţi dar nu ştie că le are, în loc să aibă o stare de flux el va fi îngrijorat. Pentru a fi mai încrezător în propriile abilităţi, nu este suficient să îi spunem unui copil Hai că poţi. Trebuie să îl ajutăm să se evalueze singur, cât mai corect. Feedbackul direct şi imediat este cea mai bună metodă de a-l ajuta pe copil să-şi dea seama singur ce şi cât poate.

4. Perceperea dificultăţii sarcinii. La fel ca şi cu competenţele, contează mai mult felul în care vede D. situaţia, şi nu neapărat dificultatea reală a situaţiei. Dacă D crede că situaţia este foarte solicitantă, nu va avea stare de flux ci va fi îngrijorat, indiferent că cei din jurul lui îi spun că e simplu şi că se va descurca. În percepţia dificultăţii situaţiei copilul se ia şi după reacţia celorlalţi: dacă cei din jur consideră sarcina foarte grea, şi el va prelua aceeaşi părere.

5. Eliminarea distractorilor din jur. Orice stare de flux poate fi stricată de un telefon insistent sau de televizorul care ne ademeneşte din fundal. Părinţii lui D. ar trebui să se asigure că în momentul în care el participă la aceste activităţi nu va fi deranjat sau distras.

Nu am insistat asupra avantajelor stării de flux, pentru că sunt sigură că le intuieşti, mai ales dacă şi tu ai parte în viaţa ta de această stare. Ea are însă un singur dezavantaj: cât timp eşti în flux nu simţi că eşti fericit. Eşti prea concentrat şi absorbit ca să te mai gândeşti la ce şi cum te simţi. Însă această stare alimentează masiv fericirea pe care o simţi, și îți poți da seama de asta după ce ieși din flux.

Aşadar, verifică dacă activităţile pe care le face copilul tău îi produc o stare de flux (nu mereu, dar măcar o bună parte din timp). Dacă nu o fac încă, gândeşte-te dacă poţi să le transformi. Iar, dacă nu reuşeşti, pune recompensele sau ameninţările deoparte şi renunţă la aceste activităţi. Sigur vei găsi altceva care îi va permite să trăiască această stare, pentru că orice om este capabil să aibă stare de flux. Pentru că viaţa e prea scurtă să o risipim în activităţi sărace şi pentru că orice om, oricât e el de mic, are dreptul să trăiască împlinirea de a-şi folosi abilităţile la maxim.

(Sursa foto1, foto2, foto3)

Articol din categoria:Ora de joacă

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.