Skip to content

Ajută-ți copilul să își dezvolte o teorie a minții

by Raluca Mosora on 31 January, 2015

2939196241_2e3768c7da_zImaginează-ţi o lume în care gândurile noastre ar fi la fel de vizibile ca nişte obiecte. O lume în care putea să vezi şi să strângi în mână emoţiile. În care ai mirosi şi gusta dorinţele cuiva. Ce simplu ar fi totul în acea lume, nu? (sau….). Ei bine, în lumea noastră, lucrurile nu sunt aşa de evidente. Ceea ce ce află în mintea cuiva nu se vede, nu se simte, nu se aude. Este un mister pe care încercăm să îl dezlegăm ghicind, aproximând, intuind. Uneori, acest lucru este extrem de dificil, aproape imposibil (aş da orice să ştiu la ce te gândeşti, acum). Alteori, ca prin minune, înţelegem perfect ce este în sufletul cuiva, astfel încât putem să fim pe aceeaşi lungime de undă cu el. Oare cum se naşte această abilitate minune de a cunoaşte interiorul altora, denumită teoria minții?

Cum apare teoria minţii?

Abilitatea de a vedea în mintea cuiva (mintea însemnând gânduri, emoţii, dorinţe, nevoi şi intenţii) se numeşte abilitatea de a avea o teorie a minţii.

Cuvântul teorie ne duce cu gândul la munca unui om de ştiinţă: studiu, cercetare, experimente. În mare parte, copiii chiar sunt asemeni unor oameni de ştiinţă: mai întâi îi observă pe cei din jur: le observă mimica, gesturile, cuvintele, intonaţia, comportamentele. Apoi încep un lung proces de decodificare: oare ce înseamnă când mama se încruntă? Oare de ce a plecat tata când m-a văzut? Oare ce vrea să îmi spună bunicul când ţipă la mine?

Pentru a decodifica, copilul se foloseşte mai întâi de propria experienţă. Pentru că gândeşte magic, el presupune iniţial că ceea ce se află în mintea lui se află şi în mintea celorlalţi (eu ţip când îmi e foame, deci şi mama tipă pentru că îi e foame). Treptat, el îşi dezvoltă şi rafinează tot mai mult teoria despre mintea celorlalţi. Chiar dacă nu ştim cu certitudine care sunt paşii de dezvoltare a teoriei minţii, avem câteva indicii preţioase, la fiecare vârstă. Să vedem care sunt acestea:

Cum se dezvoltă teoria minţii?

  • Începuturile elaborării teoriei minţii apar devreme, mai devreme decât ne-am fi imaginat. Este greu să ne dăm seama exact când, pentru că bebeluşii nu prea vor să ne povestească din experienţa lor. Şi totuşi, între 6 şi 12 luni, ei fac un lucru minunat: se uită şi ei acolo unde se uită adultul. Adică, dacă un adult întoarce brusc capul înspre o direcţie, şi copilul se va uita în acea direcţie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că micuţul deja ştie că atunci când cineva se uită într-o direcţie, acolo este ceva interesant. Adică ştie cauza din spatele comportamentului de a întoarce capul. (ţi se pare un lucru de la sine înţeles? Ei bine, află că copiii autişti nu fac niciodată asta).
  • 3616018008_1809bd41e8_mMai târziu, pe la 12-18 luni, copilul se uită unde îi arăţi cu degetul. Asta înseamnă că el deja ştie semnificaţia unui gest, adică faptul că în spatele unui gest de-al tău există intenţia de a-i arăta ceva (copiii autişti nu fac nici acest lucru). Şi el arată cu degetul, aşadar ştie şi că pentru tine gestul are aceeaşi semnificaţie.
  • Pe la 2 ani copilul înţelege intenţia din spatele unor acţiuni. Spre exemplu, dacă un adult se preface că îşi pune o haină în cuier dar nu reuşeşte (o scapă pe jos în mod repetat), copilul imită gestul lui dar agață bine haina. Asta înseamnă că el nu doar imită acţiunea, fără să o înţeleagă, ci şi înţelege care este scopul ei. Dacă doar ar fi imitat acţiunea de a pune haina, ar fi făcut-o tot greşit. Aşadar, el vede adultul şi ştie ce vrea să facă.
  • Odată cu dezvoltarea limbajului evoluează şi teoria minţii. Pe la 3 ani copiii ştiu că şi ceilalţi au o minte, însă cred că funcţionează la fel ca a lor (din cauza asta nu vor trece experimentul 3). Ei cred că tot ceea ce ştiu acum ştiau de fapt dintotdeauna, şi că tot ceea ce cred ei este corect.
  • La 4 ani micuţii realizează că oamenii pot avea gânduri diferite decât ei şi că ceilalţi s-ar putea să creadă altceva decât  ei. Iată cum încep să treacă cu bine de experimentul 2 şi 3.
  • Apoi, pe la 5 ani realizează că ceilalţi nu numai că gândesc altceva decât ei, dar ceea ce gândesc poate fi diferit de realitate. Când reuşesc să facă asta putem spune că deja încep să aibă o teorie a minţii adecvată (şi să treacă cu bine experimentul 1. Apropo, nu putem să îi învăţăm pe copii să trişeze la acest experiment).
  • Însă procesul de formare a teoriei minţii nu se opreşte aici, ci continuă şi se prelungeşte toată viaţa. La 6 ani, profitând de faptul că ştiu ce e în mintea celorlalţi, copiii pot să îi inducă în eroare pe ceilalţi (haha, te-am păcălit! În cutie nu-s bomboane, ci sunt pietricele, sîc-sîc).
  • La 7 ani deja copilul ştie intuitiv mai multe lucruri despre felul în care apar gândurile decât unul de 6 ani. El ştie că gândirea este un proces continuu, pe când cei de 6 ani cred că gândirea apare doar atunci când ne vine o idee în minte.
  • Intenţiile ascunse din spatele cuvintelor celorlalţi nu sunt înţelese până la 8 ani. Cei mai mici de 8 ani au dificultăţi în înţelegerea sarcasmului şi ironiei, din cauză că nu le este clar că poţi spune ceva cu un sens dar în subtext este altceva.
  • Mai departe, teoria minţii se complică, odată cu experienţa şi cunoaşterea. Cu cât ne dezvoltăm mai mult această capacitate cu atât îi înţelegem pe ceilalţi la nivel mai profund şi suntem mai empatici. De asemenea, cu cât ştim mai multe despre minte şi felul în care funcţionează aceasta, cu atât ne dezvoltăm o capacitate rară, şi anume meta-cogniția (conştientizarea felului în care gândim şi funcţionăm).

 

Din păcate însă, teoria minţii nu este dezvoltată sistematic de şcoală şi este trecută cu vederea în parentingul de azi. Este păcat, pentru că cei care au o teorie bună a minţii sunt mai empatici, colaborează mai uşor cu ceilalţi, ştiu cum să îi convingă pe ceilalţi, gândesc critic şi pot privi lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Teoria minţii sta la baza învăţării şi a interacţiunii cu ceilalţi, şi ne ajută să înţelegem informaţii despre relaţiile sociale. Într-un fel, teoria minţii ne ajută să fim mai înţelepţi şi mai toleranţi.

Cum putem dezvolta teoria minţii la copiii noştri?

Dezvoltarea teoriei minţii la copii este în strânsă legătură cu dezvoltarea limbajului şi a memoriei de scurtă durată. Fetele reuşesc mai repede să îşi formeze teoria minţii decât băieţii, şi de asemenea cei care au fraţi mai mari sau provin din familii numeroase îşi dezvoltă mai repede această abilitate.

Dacă vrei să îţi ajuţi copilul să îşi dezvolte teoria minţii, iată câteva lucruri pe care le poţi face:

  • Iniţiază cât mai multe jocuri de rol cu copilul: hai să ne jucăm de-a asistenta, de-a prinţul, de-a aviatorul, etc. Acestea îl stimulează să exerseze cum este să fii în locul altcuiva.
  • Citeşte-i copilului poveşti în care se schimbă perspectiva de a privi lucrurile. Ajută-l pe copil să înţeleagă că fiecare situaţie este trăită diferit de către protagonişti (Harap Alb este trist însă Spanul jubilează de fericire că i-a luat locul).
  • Învaţă-l pe copil să privească lucrurile din mai multe perspective (poţi folosi jocul schimb de perspectivă).
  • Găseşte exemple în care personajele sunt duplicitare (una spun şi alta fac), astfel încât el să înţeleagă că ceea ce un om arată nu este întotdeauna ceea ce simte.
  • De fiecare dată când are dificultăţi de a se înţelege cu cineva întreabă-l ce crede că simte, gândeşte şi crede acea persoană. Astfel îl ajuţi să devină mai empatic şi să vadă lucrurile din papucii celuilalt.

Dacă aş fi în locul tău, aş deveni foarte preocupată să îi dezvolt copilului meu teoria minţii. Aş profita de orice ocazie ca să îl ajut să îi înţeleagă mai bine pe ceilalţi şi să vadă lucrurile din perspective diferite. Dar, cum nu sunt în locul tău, pot doar să-mi imaginez ce impact au aceste informaţii pentru tine. Poate ceea ce îţi scriu chiar te va mobiliza să schimbi ceva, poate este doar o informaţie pe care o vei uita în secunda doi. Ai idee cum mă simt când mă gândesc la asta?

(Sursa foto1 si foto2)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas
One Comment
  1. Fetița noastră (6 ani și aproape trei luni) are câteodată accese de furie când încercăm să îi explicăm, pe înțelesul ei, intențiile noastre sau să îi explicâm ceva ce credem noi s-ar putea să fie greu de înțeles la vârsta ei. „Mami, știu!!!!!!’, ne spune ea deranjată de dădăceala noastră.

    Mi se pare extrem de important și să fiu perceptivă la perioadele de tranziție de la o etapă de dezvoltare la alta.

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.