Skip to content

Magia sărbătorilor şi gândirea magică la copii

by Raluca Mosora on 27 December, 2014

153347901_1af6bc9695_zDacă micuțul tău a fost cuminte, probabil a primit vizita lui Moş Crăciun. Văzând fericirea asemănătoare cu extazul pe care a trăit-o când a venit Moșul, nu te-ai întrebat cum de pot crede copiii cu atâta tărie în Moş Crăciun (plus toată cohorta lui de reni şi elfi?) Oare ce anume îi face atât de convinşi că el există? Să fie doar credinţa oarbă în povestea spusă de noi sau o fi şi altceva, care îi face atât de receptivi la magie?

Pentru a răspunde la întrebările de mai sus vom face o incursiune în mintea copiilor, adică în felul lor de a gândi. Vom înţelege cum gândesc copiii şi în ce măsură gândirea lor este diferită de a adulţilor. Vom înţelege cum se formează eul copilului şi abia apoi vom cunoaşte tipul de gândire care îl face posibil pe Moş Crăciun, şi anume gândirea magică.

Cum gândesc copiii?

Asemeni oricărei abilităţi, şi gândirea copiilor are o evoluţie, de la o simplu spre complex. Ea trece prin anumite stadii de dezvoltare, care au fost descrise în profunzime de diferiţi psihologi (cel mai renumit dintre ei este Jean Piaget). Aceste stadii sunt:

Stadiul senzorio-motor (între 0 şi 2 ani). În acest stadiu, gândirea se dezvoltă în strânsă legătură cu senzaţiile şi mişcările corpului. Copilul asimilează informaţiile din jur prin intermediul simţurilor: văz, auz, pipăit, miros, gust. Aceste informaţii sunt integrate treptat în minte, sub forma reprezentărilor mentale ale obiectelor din jur.

Copilul este avid de senzaţii (iată și de ce bagă totul în gură) şi de mişcare. Dacă are o legătură bună de ataşament cu părinţii, se va simţi în siguranţă să exploreze şi să cunoască lumea. Cu cât trăieşte într-un mediu mai bogat în senzaţii şi are şansa să exploreze mai mult, cu atât şi gândirea lui se va dezvolta mai mult.

Stadiul pre-operațional (2-7 ani). În acest stadiu, gândirea copilului este surprinzător de diferită de gândirea adultului. Dorinţa copilului de a cunoaşte lumea rămâne foarte mare, însă apare şi nevoia de a o înţelege. Copilul foloseşte limbajul ca să se lămurească în diferite privinţe (de unde și etapa lui De ce?). De multe ori însă el nu reuşeşte să stabilească corect cauzele ce stau la baza evenimentelor. În locul relaţiilor cauzale, apar asociaţii întâmplătoare, ilogice. De exemplu, dacă cineva vine în vizită zilnic chiar înainte să se lase seara, copilul poate crede că respectivă persona a adus seara. Fricile iraţionale ale copilăriei au de multe ori la baza aceste asocieri (teama de oameni îmbrăcaţi în alb apare pentru că micuţul a scociat doctorii în alb cu durerea).

Stadiul operaţiilor concrete (7-11 ani), este caracterizat printr-un gândire mai logică şi bazată pe raţionamente, asemănătoare adulţilor. Aceste raţionamente însă sunt tributare concretului, adică pot fi făcute doar pe baza unor lucruri concrete, care pot fi cunoscute direct, prin simţuri. Gândirea este tot mai corectă şi mai adecvată realităţii, însă nu poate face încă saltul către operarea cu noţiuni mai dificile.

Stadiul operaţiilor formale ale gândirii, după 11 ani, este cel în care copilul începe să îşi dezvolte abilitatea de a gândi abstract. Raţionamentele pot fi mai sofisticate, noţiunile nu trebuie să aibă neapărat corespondent în ceea ce poate fi simţit. Dacă este bine antrenată, gândirea poate fi la fel de matură ca a unui adult.

Aşa cum intuieşti, gândirea magică se dezvoltă în perioada pre-operațională. Ea este ca un fel de cireaşă de pe tort a stadiului pre-operațional. Hai să o cunoaştem mai bine.

Identitate de sine şi gândire magică

Ca să înţelegem gândirea magică trebuie mai întâi să vedem în linii mari cum se formează identitatea de sine.

Formarea identităţii de sine începe cu formarea identităţii propriului corp. În general, un copil îşi dă seama de propriul corp prin observarea acestuia (aham, acestea sunt mânuţele mele), prin încercările de a-l controla (ia să văd dacă pot să îmi mişc picioarele) şi prin observarea graniţelor între corpul lui şi al celorlalţi (mâna aia mare nu e a mea, pentru că nu pot să o mişc eu şi nici nu o simt). Pe la vârsta de 2 ani copilul are deja formată identitatea corporală şi ştie să separe propriul corp de lumea din jur.

Următorul pas în formarea identităţii de sine este mai complicat şi constă în separarea lumii interioare de lumea exterioară. Iniţial, copilul nu este conştient că ceea ce gândeşte, simte sau îşi imaginează este diferit de gândurile, imaginaţia şi sentimentele celorlalţi. În mod automat, copilul crede că tot Universul este la fel ca el. Acest lucru se observă cu claritate când copilul crede că toate obiectele sunt însufleţite şi au aceleaşi gânduri şi emoţii ca şi el (această lampă este tristă. Maşina este rea!)

La 3 ani copilul nu îşi poate da seama de diferenţa între lucrurile din imaginaţia lui (vise) şi realitate. El chiar crede că ceea ce a visat s-a întâmplat în realitate.

Acest tip de gândire, în care presupunem că tot ce e în exterior seamănă cu ce e interior, se numeşte gândirea egocentrică. Copilul nu este egocentric în gândire pentru că aşa vrea el, ci pentru că nu ştie cum să gândească altfel.

Din cauza acestui egocentrism, el va crede că lumea se învârte în jurul lui. El va lega propriile gânduri sau emoţii de realitatea din exterior, în sensul că va crede că acestea sunt cauzele evenimentelor din jur. Astfel, copiii cred că gândurile lor determină evenimentele lumii exterioare (afară plouă pentru că am plâns). De asemenea cred şi că emoţiile lor schimbă realitatea (tati a plecat pentru că am fost nervos pe el). Tot ei cred că acţiunile lor schimbă realitatea (echipa mea favorită a învins pentru că am purtat la meci tricoul învingător…ups, ăsta e un exemplu din lumea adulţilor 🙂 ).

Gândirea magică se referă tocmai la această credinţă că lumea interioară o cauzează şi o modifică pe cea exterioară. Explicând realitatea prin intermediul propriei persoane, copilul crede şi face următoarele lucruri:

  • Îşi imaginează că, dacă îşi doreşte ceva cu adevărat, poate face că acest lucru să se întâmple. Pentru ca dorinţele să devină realitate, el apelează la anumite trucuri:
  • Creează obiecte magice, cu valoare de talisman. Rochiţa care le aduce noroc, brăţara de la mami, poza lui tati, insigna cu Ben Ten, toate sunt obiecte pe care copilul le investeşte cu o putere magică, şi în care crede cu tărie.
  • Inventează superstiţii. Copilul ține pumnii strânşi ca să i se îndeplinească dorinţa, urcă scările mereu pe aceeaşi parte ca să aibă noroc, îi îmbrăţişează pe părinţi de 3 ori seara ca să doarmă bine, etc.
  • Evită anumite obiecte care îi aduc aminte de întâmplări neplăcute. Nu mai poartă o haină dacă era îmbrăcat cu ea când s-a întâmplat ceva neplăcut, îi e frică de clovni dacă nu i-a plăcut la circ, etc. La extrem, tendinţa de a evita creează fobii iraţionale: fobia de haine albe, de bărbaţi, etc.
  • Inventează personaje care îl pot ajuta şi pot îndeplini dorinţe. Bineînţeles, Moş Crăciun, Zâna Măseluţă şi Clopoțica fac parte din ajutoarele copiilor.
  • Crede că toate obiectele neînsufleţite au suflet şi voinţă. Când un copil se loveşte de un scaun, îl ceartă pe acesta pentru că s-a pus în calea lui. Evident, păpuşile şi jucăriile au suflet şi sunt ca nişte persoane pentru el.
  • Proiectează pe anumite personaje trăsături şi tendinţe ale propriei persoane. Prietenii imaginari şi personajele din jocurile de rol întruchipează tendinţele interioare ale copilului, şi, dacă le ascultăm, avem acces direct la lumea interioară a copilului.
  • Amestecă realitatea cu fantezia, gândirea cu imaginaţia. Iată de ce personajele din poveşti sau de la televizor sunt reale în mintea copilului, şi iată de unde credinţa în Moş Crăciun. Din cauza acestui amestec copiii pot fi îngroziţi (pentru că văd în desene zombie şi fantome) sau pot fi fascinaţi. Oricât de mult le-am explica copiilor care este diferenţa între real şi imaginaţie, ei nu pot face această separare cu adevărat, în acest stadiu al gândirii.
  • Poate avea sentimente de vinovăţie nejustificate, din cauză că face anumite legături între el şi evenimentele negative din jur. Spre exemplu, un copil se poate simţi extrem de vinovat de moartea bunicii pentru că îşi imaginează că ea a murit din cauză că el a gândit ceva rău despre ea. Un alt exemplu extrem de întâlnit este când copilul se simte vinovat că părinţii se despart. El crede că acest lucru s-a întâmplat din cauză că el a fost rău.

Dacă înţelegi gândirea magică a copilului, îţi este simplu de înţeles de ce crede în Moş Crăciun: acesta nu este un personaj cu care îl minţim pe copil, ci un produs al modului acestuia de a gândi. Dacă copilul nu crede în Moş Crăciun, îşi va inventa un alt personaj în locul lui, care să îl ajute să îşi îndeplinească dorinţele.

Este gândirea magică bună sau rea?

Prin faptul că este ilogică şi egocentristă, gândirea magică pare un lucru mai degrabă negativ. Unii părinţi, când observă produsele gândirii magice se îngrijorează şi cred că ceva nu este în regulă cu micuţul. În realitate însă, copilul gândeşte cât se poate de normal, pentru vârsta lui.

Depinde de noi cum folosim gândirea magică a acestuia şi cum evităm capcanele ei. Iată câteva idei:

Cum putem folos gândirea magică în avantajul nostru?

  • Putem să ne folosim de gândirea magică a copilului pentru a forma anumite trăsături de caracter dorite: spre exemplu, pentru a dezvolta curajul, optimismul, toleranța, hărnicia. Dacă ne folosim de personaje imaginare care au aceste trăsături, ele pot fi o sursă de inspirație pentru copil.
  • Putem crea personaje sau obiecte care îl ajută pe copil în situaţiile dificile: Licuriciul care îl veghează când îi este frică, Zână bună care îl veghează când pleacă de acasă, păturica de siguranță, etc.
  • Putem asculta poveştile inventate de copil pentru a ne da seama care sunt preocupările, gândurile şi fricile lui. Prietenii imaginari sunt calea cea mai sigură către lumea interioară a copilului.
  • Putem folosi poveştile şi basmele terapeutice pentru a-l vindeca pe copil de anumite temeri şi pentru a rezolva conflictele lui interioare, prin intermediul poveștii.
  • Putem scăpa de capcana învinovăţirii excesive oferindu-i copilului alte explicaţii referitoare la cauzele pentru care s-au întâmplat anumite lucruri.

Ar fi bine să folosim cu înţelepciune gândirea magică a copilului, atât cât o mai avem la dispoziţie. Mai târziu, când copilul crește, sigur nu va mai lua în serios explicațiile noastre despre zâne, spiriduși și Moș Crăciun.

Gândirea magică se va transforma treptat într-o gândire bazată pe logică şi pe relaţii cauzale. Procesul de maturizare a gândirii se realizează treptat, şi este nevoie şi de ajutorul adulţilor: ei trebuie să îi explice copilului logica lumii, să îl ajute să facă diferenţa între adevăr şi fantezie, să îl despovăreze de vinovăţii inutile.

Deşi gândirea magică dispare în mare măsură, ea nu se stinge cu totul niciodată. Gândirea magică ne rămâne şi nouă, adulţilor, câteodată, în momentele încărcate emoţional. Ea se vede în tendinţa noastră de a avea superstiţii, talismane, aplecarea spre misticism şi ezoteric. Gândirea pozitivă, cea în care ni se spune că în Univers se întâmplă ce gândim noi, este un exemplu excelent de gândire magică la adulţi.

Dacă ţi-ai dat seama ce lucru fascinant este gândirea magică, poţi să o transformi într-un instrument util pentru tine şi copil. Nu-ţi fie frică, vei reuşi să o faci aşa cum trebuie: nu uita că pe umărul tău drept este un îngeraş care te învaţă să faci totul bine! (Nu-i aşa că, undeva în adâncul tău, ţi-ai dori mult de tot să crezi asta?)

(Sursa foto)

Articol din categoria:Copilăria pas cu pas
5 Comments
  1. Servus, Raluca

    Fetita noastra are 6 ani si aproape 5 luni. Dupa Craciun, l-a obligat pe sotul meu sa ii spuna cum e cu Mos Craciun: cine i-a pus noaptea cadoul in camera, cine a mancat ovazul pus pentru reni etc. A fost foarte serioasa, asa ca sotul meu i-a spus tot. Eu eram jos, dar am auzit discutia.

    Acum a dedus ca si Easter Bunny e tot fictiv.

    Intrebarea mea este: e bine sa ii spulberam aceasta magie asa de timpuriu?

    Multumesc.

    Estera

Trackbacks & Pingbacks

  1. Zece emotii de primavara: Fascinatia
  2. Tinerii de azi şi dezvoltarea emoţională | Psiholog pentru copii
  3. Ce facem cu vinovăţia? - Psiholog pentru copii | Psiholog pentru copii
  4. ce sa faci cand copilul tau sufera

Leave a Reply

Note: XHTML is allowed. Your email address will never be published.